Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Preşedintele a spus, la paranghelia ungerii ministrului agriculturii, nu doar că la Cotroceni vorbeşte numai el, ăilalţi avînd dreptul să dea din gură doar pe afară, ci şi că va interveni personal, la Bruxelles şi la Lisabona, pentru ca împotriva României să nu fie activată clauza de salvgardare, datorită întîrzierilor înregistrate tocmai la ministerul nesătulului mîncător de caltaboşi şi consumator de pălincă.

Un Orban, cel de la Bruxelles, a replicat destul de operativ, spunînd că doar Băsescu poate să creadă că pe-acolo problemele se rezolvă cu un telefon. Mi-am şi imaginat “intervenţia”: “Bă, sînt Traian, hă, hă, hă, bă! Vedeţi că dobitocii ăia de la agricultură, ai mei, mă, nu ai voştri, nu şi-au făcut treaba, şi am auzit că vreţi să ne miruiţi cu clauza aia. Hai, bă, daţi-o dracului şi lăsaţi-o moartă, că vreau să ştie lumea că eu am rezolvat chestia…”.

La care, desigur, în varianta mioritică, contra vreo promisiune de pleşcoi grămadă, comisarii europeni ar răspunde galant, îndeplinind dorinţa gloriosului preşedinte. Unii ar zice că asta înseamnă trafic. Nu cred. La urma urmei, Băsescu a făcut trafic la numirea preşedintelui CSM - cînd s-a antepronunţat îndemnînd practic la votarea unei anumite persoane - precum şi cu diverse alte ocazii, pe care nu le mai inventariez acum.

De altfel, genul ăsta de trafic pare fără frontiere, fiindcă am aflat, din presă, desigur, însă preşedinţia nu s-a obosit să infirme o poveste care dă bine la popor, că Băsescu ştia din 2005 preţul cu care Ford îşi va adjudeca întreprinderea de la Craiova.

Sigur, un preşedinte-jucător, arbitru şi susţinător - doar Piţurcă nu i-a răspuns la telefonul menit să îl mediatizeze pe întîiul suporter al tricolorilor - nu poate gîndi şi acţiona altfel. Mai ales cînd vine dintr-un spaţiu în care telefoanele, scrisorelele, rezoluţiile date pe colţul şerveţelului la cine ştie ce crîşmă, “foloasele”, fie ele foşnitoare sau comestibile, fac parte din regula jocului şi nu din excepţiile acestuia.

“Răzbunarea omului tăcut”. Aşa se intitulează un comentariu, apărut în prestigioasa publicaţie britanică “The Guardian”, subiectul acestuia fiind calificarea spectaculoasă a României la turneul final al “Euro 2008″.

Autorul, bine documentat, îi face un elogiu lui Victor Piţurcă, despre care aminteşte şi că a fost debarcat de la echipa naţională, printr-o conspiraţie, într-un moment în care avea rezultate foarte bune şi calificase România la “Euro 2000″. Numele conspiratorilor: Gheorghe Hagi şi Gică Popescu. Ceea ce părea, iată, una dintre mizeriile noastre interne, este un fapt cunoscut şi tratat aşa cum merită, pe plan internaţional. “Omul tăcut”, Victor Piţurcă, s-a răzbunat. A făcut-o prin performanţă, fără să îi bălăcărească pe “conspiratori”. Declaraţiile lui sînt, ca de obicei, modeste, la obiect, chiar seci.

Vorbesc pentru el faptele. Cum în fotbal este ca în viaţă, iată, proverbul românesc “Tace şi face!” se confirmă încă o dată. În “ăsttimp”, cum ar zice cronicarul, asistăm la bălăcăreala, ca la uşa cortului, dintre “conspiratorul” Hagi şi finul său, Becali, care îşi etalează public toate rufele murdare, inclusiv cele cu femei plasate vedetei de “gigoloul” devenit latifundiar de Pipera, cu aventuri de noapte, cu golăneli de tot felul.

Şi tot aşa, într-o “oligofrenezie” totală, cei doi “conspiratori”, Gică şi Gică, cumnaţi pe deasupra, duşmani ai limbii române, ies în presă şi spun că le pare rău de ce s-a întîmplat în 2000 cu Piţurcă, justificînd actul lor josnic cu o… lipsă de comunicare. Că nici nu ştiu ce înseamnă comunicare, nu mai are nicio importanţă, însă tupeul lor se dovedeşte fără margini.

Piţurcă nu şi-a pupat jucătorii pe frunte, ca Hagi după calificarea în urma unui meci mizerabil, cu o echipă de doi bani, însă nici nu i-a jignit şi, în orice caz, le expune foarte clar, inteligibil, ideile pe care doreşte ca aceştia să le aplice în teren.

Aici ar fi diferenţa între “omul tăcut” şi zurbagiii săi detractori, care se mai dau, acum, sperînd poate să apuce şi ei la “caşcavalul” calificării, a-i fi prieteni. Şi ar mai fi un fapt de semnalat: condeierii şi vorbitorii pe la radio şi tv, care în 2000 au pus umărul la alungarea lui Piţurcă, pe care l-au făcut în toate felurile, de la barbugiu la… sifilitic, au îndrăzneala şi nesimţirea, acum, cînd vor probabil să se lipească şi ei la un succes cu care nu au nicio legătură şi să-şi sporească ratingurile îndoielnice, să spună şi să scrie articole de genul “Bravo, Piţi!”. Noroc că “omul tăcut” nu-i bagă în seamă.