Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Terminatorii ţăranilor

Publicat în Chestiunea Zilei by huidan pe octombrie 23rd, 2007

Pentru că tot se discută - evident, şi din cauza acţiunii “Caltaboşul” şi a pichetărilor, mai mult politice - despre agricultură, cred că este bine să ne aplecăm asupra unor aspecte mai serioase, de fond, ale distrugerii acestui sector, care putea deveni extrem de productiv pentru România, şi rămîne, totodată, strategic.

Astfel, aflăm dintr-un interesant interviu acordat revistei “Zoom”, de raportorul special pentru Dreptul la Alimentaţie al ONU, Jean Ziegler, cum au fost “strangulaţi financiar ţăranii români”, adică cum au fost ei terminaţi.

Marile societăţi transnaţionale, producătoare de seminţe modificate genetic, au cerut Guvernului român să fie acceptate pentru a-şi vinde seminţele pe piaţă, ceea ce guvernanţii - poate, nu contra-mersi şi nici pentru nişte amărîţi de caltaboşi - au admis cu seninătate.

Mai mult, ei au şi dat subvenţii ţăranilor pentru a cumpăra seminţe modificate genetic, cărora le-au şi făcut reclamă. Bieţii ţărani, părăsiţi de toată lumea, disperaţi, s-au repezit, cu speranţe, la noul tip de seminţe. Toate bune, însă, în anul următor s-au trezit că trebuie să plătească societăţilor transnaţionale taxă pentru brevetele de patentare, altfel neputînd să folosească seminţele recoltei precedente.

Acum, românul e hoţoman şi ar fi putut să rişte, însă, aflăm că una dintre firme deţine şi aşa-zisa sămînţă “terminator”, una sterilă, din care nu se obţine decît o recoltă! În anul următor, chiar dacă naivii noştri ţărani încearcă, din grînele anului precedent nu mai răsare nimic! Şi uite-aşa, ei trebuie, dacă au bani sau dacă Guvernul le mai dă subvenţii, să cumpere sămînţă în fiecare an.

Concluzia este aceea de “strangulare financiară a ţăranilor”, cum scriam mai sus. “Terminatorul” însă, nu este societatea multinaţională, care, în jungla economiei de piaţă, îşi face treaba, ci guvernele României, care, cu tot felul de Mureşani, Sîrbi, Remeşi sau mai ştiu eu ce papagali, şi-au bătut joc de agricultură. Şi de ţărani!

Tagged with:

Leave a Reply