Condamnat la opoziţie?
Traian Băsescu, în stilul caracteristic, a făcut o declaraţie “radicală”, în ceea ce-l priveşte pe actualul lider al PSD: “Cît sînt preşedintele României, Geoană să nu-şi facă iluzii că va fi premier!”.
Desigur, este o abordare gen Becali - acum mă supăr şi te bălăcăresc, acum mă folosesc de tine şi te tămîiez… - însă modul în care îl tăvăleşte pe Geoană ori de cîte ori vrea, punîndu-l în situaţii de o penibilitate maximă, este de discutat.
Că liderul PSD stă “capră” este evident, dacă ar fi să evocăm doar dusul cu căciula în mînă la Cotroceni - întîmplare care nu este anulată de ieşiri ţîfnoase sau de refuzarea ultimei invitaţii - sau invitarea lui Băsescu la adunarea PSD, unde acesta l-a pus într-o situaţie umilitoare.
Dincolo, însă, de acest joc al motanului - nu Felix - cu şoricelul năucit, este clar că Geoană şi partidul său se află într-o situaţie extrem de complicată, din care nu se prea întrevăd şanse de ieşire. Băsescu a zis-o clar. Pînă şi Boc, care, vorba unui senator pesedist, este o “onomatopee”, s-a sborşit la Geoană.
Blaga l-a jignit şi mai şi, spunîndu-i, public, că nu conduce nimic. În ceea ce priveşte o combinaţie cu liberalii, şi aceasta pare imposibilă. Tăriceanu ştie foarte bine că electoratul fidel, care asigură partidului său un procentaj constant de ani de zile, ar reacţiona negativ la o alianţă cu “duşmanul”, adică un PSD cu care nu s-ar putea merge decît “împotriva naturii”.
Despre PLD nici nu are rost să mai vorbim, Stolojan este căţeluşul care face sluj în faţa lui Băsescu. Şi uite aşa, dacă stăm şi socotim, PSD, în configuraţia actuală, chiar cu un procentaj similar celui obţinut în 2004, cînd, practic, a cîştigat alegerile, nu va putea intra la guvernare.
Deocamdată, cîţiva tineri i-au dus lui Băsescu o uşă metalică, menită să reziste la “unghiuţele” celor care, în opinia preşedintelui jucător, vor zgîria intrarea de la Cotroceni, pentru a-i băga la guvernare.
De parcă el ar face Guvernul, însă, asta este o altă poveste. Pentru PSD a venit momentul clarificărilor. Fără acestea, anul electoral 2008 s-ar putea să fie unul catastrofal, care să condamne acest partid la o opoziţie de lungă durată.