Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Cum am promis ieri, mă voi ocupa astăzi de politicianul Theodor Stolojan. Iată ce scriam, în 20 noiembrie, chiar în această rubrică: “…

O «gulgută» cît casa este cea prin care se anunţă că Partidul Democrat, probabil, în calitate de mire, şi Partidul Liberal Democrat, mireasă, desigur, renunţă la aşteptata căsătorie. Măi, să fie, un Boc, aşezat de fotograf pe un scăunel, să pară mai înalt şi de esenţă mai tare, şi un Stolo, în rochie albă, pomădat şi îmbălsămat - de mirosuri aţîţătoare - fac pe durii, de parcă nu ar şti toată lumea cum le trage sforile naşul Băsescu……. Stolojan, bolovănos cum ne-a obişnuit, fără nuanţă, lipsit de personalitate, zice şi el că «noi nu dis-cu-tăm de fu-zi-uni…..»”.

Că şi “trompetele” lui Stolojan, d’alde Flutur, Turcan etc., ca şi Boc, Videanu etc., au strigat, inclusiv în ziua anunţării mariajului, că nu va fi fuziune, iată că, aceasta, din voinţa lui Băsescu, numit de slugile sale “Zeus”, s-a săvîrşit.

Revenind la Stolojan şi făcînd puţină istorie, amintesc că a fost, cîndva, pentru cîteva luni, un premier care nu a făcut nimic, dar datorită atitudinii de funcţionar disciplinat (al lui Iliescu) şi a modului scrîşnit de exprimare şi-a creat un fel de mit. Dispărut o vreme, băgat adînc în afaceri controversate, “Măi, dragă, Stolo” a reapărut lîngă liderul PSD, cu prilejul unor alegeri, cînd, pe post de trompetă electorală, a declarat că el “recunoaşte valoarea”.

Acum, “valoarea” este Băsescu, cel care, cînd i-a dat peste mînă, scoţîndu-l din cursa pentru prezidenţiale şi trimiţîndu-l în concediu “politic”, cum se numeau “medicalele” de acest gen “înainte”, s-a smiorcăit puţin în faţa naţiunii, care a compătimit, ca să zic aşa, cu Stolo. Stolo pe care, aşa cum Iliescu l-a scos din pălărie, l-a reactivat şi “Zeus”, folosindu-l ca pe un servitor, pe post de “cutie de rezonanţă”, ţuţăr disciplinat al gîndirii prezidenţiale.

Şi uite aşa, Stolojan a ajuns vicepreşedinte la Partidul Democrat Liberal, un partid care, doctrinar, aminteşte de “monstruozităţile” de la începutul anilor ‘90, cînd, un personaj ciudat a înscris, la tribunal, Partidul Republican Monarhist! Desigur, acest lucru nu are prea mare importanţă, partidul prezidenţial avînd nevoie doar de “locomotiva” numită “Zeus”. Care “Zeus” ştie foarte bine că bocii şi stolojanii fac frumos ori de cîte ori va fi nevoie. Rămîne de văzut doar dacă vreunul dintre bănuiţii bărbaţi din PD, care spuneau că nu se vor înhăita cu Stoica şi Flutur, după ce abia au scăpat de Tăriceanu şi Olteanu, vor sări la oarecare beregăţi.

Revenind la Stolojan, merită urmărit, căci, prin declaraţiile sale scrîşnite, cum spuneam, de genul “este un fenomen, nu o fuziune”, “nu e fuziune, ci formarea unui partid nou pe scena politică” ş.a., atinge noi culmi ale penibilului. După folosire, desigur, Băsescu îl va arunca din nou sau, în cel mai bun caz, îl va trimite în concediu medical de lungă durată.

M-a sunat un prieten din Italia. Surprinzător, nu pe tema rromilor, cu care ne “încontrăm” prieteneşte de obicei, în ultima vreme, ci, foarte vesel fiind, rîzînd chiar în hohote, pe aceea a “comédiei” oferite de “Rai Uno” - dar şi de multe alte posturi de televiziune, în frunte cu “Euronews” - cu prilejul “vernisării”, la Bucureşti, a aşa-zisului cel mai înalt brad din Europa.

Români - asemeni papuaşilor cînd li se aruncau mărgele de sticlă - împingîndu-se, călcîndu-se în picioare, strivindu-se în gurile de metrou, pierzîndu-şi copiii, leşinînd, în timp ce Salvările nu aveau cum să pătrundă prin kilometri de blocaj al autoturismelor, autobuzelor etc. etc.

Vorba poetului, “Ce mai vuiet, ce mai zgomot… etc.”, o mulţime nebună, nebună, nebună, adunată “ca la urs”, fără să ştie prea bine pentru ce, oferind lumii întregi un spectacol care ne trimite, încă o dată, în zona subcivilizaţiei şi a subculturii. Amicul meu a rîs. Sigur, dacă se întîmpla la alţii, aş fi rîs şi eu.

Aş fi făcut chiar proba, cu luatul sonorului, pentru că imaginile din Piaţa Unirii rivalizau cu cele mai bune scene din vremea filmului mut. Aşa, m-a apucat un rîsu-plînsu, pentru că s-a dovedit, încă o dată, că poporul seamănă cu conducătorii săi, neputînd să se desprindă de un primitivism agresiv, tembel, ce te duce cu gîndul la epoca în care omul, sărind din maimuţă, nu se îndepărtase prea mult de aceasta.

Cît despre “cel mai înalt brad” - adică, cel mai înalt schelet metalic - iată o fotografie pe care am făcut-o anul trecut, din avion, în timp ce decolam de la Lisabona, în care se vede “pomul” anunţat atunci ca fiind “recordmenul” Europei. Mă rog, o fi fost. Cel de la Bucureşti nu este mai înalt.

Cel de la Lisabona s-a mutat anul acesta la Porto. O “clonă” a aterizat şi la Bucureşti. Ştiţi care este diferenţa? Portughezii nu s-au călcat în picioare, nu s-au omorît, nu şi-au pierdut copiii şi nici nu au căzut pe spate în faţa “monstrului”.

Cît despre brad - chiar dacă vor sări în sus ecologiştii - îl prefer pe cel căruia îi pot simţi mirosul de cetină, parfumul sărbătorilor copilăriei, în aşteptarea miracolului Naşterii.