M-a sunat un prieten din Italia. Surprinzător, nu pe tema rromilor, cu care ne “încontrăm” prieteneşte de obicei, în ultima vreme, ci, foarte vesel fiind, rîzînd chiar în hohote, pe aceea a “comédiei” oferite de “Rai Uno” – dar şi de multe alte posturi de televiziune, în frunte cu “Euronews” – cu prilejul “vernisării”, la Bucureşti, a aşa-zisului cel mai înalt brad din Europa.
Români – asemeni papuaşilor cînd li se aruncau mărgele de sticlă – împingîndu-se, călcîndu-se în picioare, strivindu-se în gurile de metrou, pierzîndu-şi copiii, leşinînd, în timp ce Salvările nu aveau cum să pătrundă prin kilometri de blocaj al autoturismelor, autobuzelor etc. etc.
Vorba poetului, “Ce mai vuiet, ce mai zgomot… etc.”, o mulţime nebună, nebună, nebună, adunată “ca la urs”, fără să ştie prea bine pentru ce, oferind lumii întregi un spectacol care ne trimite, încă o dată, în zona subcivilizaţiei şi a subculturii. Amicul meu a rîs. Sigur, dacă se întîmpla la alţii, aş fi rîs şi eu.
Aş fi făcut chiar proba, cu luatul sonorului, pentru că imaginile din Piaţa Unirii rivalizau cu cele mai bune scene din vremea filmului mut. Aşa, m-a apucat un rîsu-plînsu, pentru că s-a dovedit, încă o dată, că poporul seamănă cu conducătorii săi, neputînd să se desprindă de un primitivism agresiv, tembel, ce te duce cu gîndul la epoca în care omul, sărind din maimuţă, nu se îndepărtase prea mult de aceasta.
Cît despre “cel mai înalt brad” – adică, cel mai înalt schelet metalic – iată o fotografie pe care am făcut-o anul trecut, din avion, în timp ce decolam de la Lisabona, în care se vede “pomul” anunţat atunci ca fiind “recordmenul” Europei. Mă rog, o fi fost. Cel de la Bucureşti nu este mai înalt.
Cel de la Lisabona s-a mutat anul acesta la Porto. O “clonă” a aterizat şi la Bucureşti. Ştiţi care este diferenţa? Portughezii nu s-au călcat în picioare, nu s-au omorît, nu şi-au pierdut copiii şi nici nu au căzut pe spate în faţa “monstrului”.
Cît despre brad – chiar dacă vor sări în sus ecologiştii – îl prefer pe cel căruia îi pot simţi mirosul de cetină, parfumul sărbătorilor copilăriei, în aşteptarea miracolului Naşterii.
Etichete bradul din Unirii, Bucureşti, Chestiunea Zilei, Lisabona
