Căderea unui înger rebel
De scriitorul Marius Tupan nu a auzit multă lume. El însuşi spunea: “Haita îmi repugnă, individualitatea mă fascinează…”. A trăit discret, evitînd publicitatea de orice fel. Acum, într-un sfîrşit de an care trimite în nemurire oameni remarcabili, s-a stins, fulgerător, răpus de un infarct, undeva, pe o stradă din Bucureşti.
L-am cunoscut la sfîrşitul anilor 60, fiind colegi de facultate. El, mai în vîrstă, pentru că i se puseseră barierele ştiute, deşi nu provenea din vreo familie de moşieri. Era “celebru” printre colegii de la filologia bucureşteană, pentru că, în perioada în care muncise din greu, la şantierele navale din Turnu Severin, cîştigase titlul de cel mai bun tînăr sudor din ţară.
Prima lui carte - despre care nu a spus nimic pînă cînd a apărut în librării - girată entuziast de Fănuş Neagu, ne-a surprins pe toţi. Venea din lumea în care văzuse lumina zilei, un sat din sud, ascuns, la modul propriu, de pe hartă, uitat chiar şi de război.
De la acel superb poem în proză, “Mezareea”, curgînd dintr-o lume a legendelor, pînă la remarcabilele trilogii “Coroana Izabelei”, “Batalioane invizibile”, romane construite cu talent dar şi o muncă uriaşă, Marius Tupan a străbătut vremurile - în general, potrivnice creatorului - la masa de scris, avînd ca singură armă “condeiul”.
În “Rezervaţia de lux” - roman premiat de “Gazetă”, în 1995 - Marius afirma că “Liniştea şi confortul n-au creat niciodată îngeri rebeli”. Nu a avut nici linişte, nici confort. Rebel a fost în scrisul său.
Cum spuneam, despre scriitorul Marius Tupan, autor al unei opere impresionante, românii, iubitori de manelişti, elodii şi alte alea, nu ştiu mai nimic. Acum, cînd a plecat la cele veşnice, se scrie cîte ceva, apoi, în mod sigur, se va aşterne tăcerea, aşa cum se întîmplă, de obicei, în această perioadă de terfelire a valorilor.
“Plăsmuirile” lui, cum îi plăcea să-şi caracterizeze romanele, au provocat analogii cu Orwell, Hesse, Junger. Ce se va întîmpla dacă, peste un timp rezonabil, un cercetător bine intenţionat, neînrolat în vreo haită, se va apleca atent asupra operei lui Marius Tupan, este greu de spus acum, într-o lume aplecată spre lucruri uşoare. Deocamdată, “îngerul rebel” a căzut în nefiinţă. Dîra luminoasă, lăsată în urmă, s-ar putea să strălucească, cîndva, orbitor.
