Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Taraba Justiţiei

Publicat în Chestiunea Zilei by huidan pe decembrie 9th, 2007

Nu încetez să mă întreb cine sînt cei care fac justiţie în România. Este un subiect abordat în repetate rînduri, rămas, din nefericire, tot mai actual, o realitate dureroasă a unei ţări în care dreptatea umblă cu capul spart.

Iată, acum, în “războiul” dintre DNA şi CSM - aliniat, de fapt, dorinţei de putere, absolută dacă se poate, fie că este vorba despre persoane sau grupuri - a ieşit la iveală faptul că, în Justiţia din România funcţiile se cumpără, ca la tarabă. Una dintre cele mai slinoase, din cîte cunoaşte societatea noastră, aflată într-un continuu proces de disoluţie a autorităţii. O funcţie de procuror şef se vinde, cică, cu 15.000 euro.

E mult, e puţin? Nici nu are importanţă. Ceea ce rămîne de reţinut, este faptul că “muşteriul” capătă o putere devastatoare, exercitată, tot ca la tarabă, asupra vieţilor unor oameni, unii vinovaţi, unii nu. “Schema” tarabei, fie că neguţătoria se face pe bani sau pe pile, este aceeaşi.

Posturile de judecători au şi ele un preţ, în funcţie de… Şi uite aşa, taraba este etalată, cu nesimţire, aproape la vedere şi sistemul mizerabil funcţionează “uns”. Cine plăteşte, ăla cîştigă! Calicii n-au decît să încaseze. Aproape zilnic întîlnim oameni disperaţi, uluiţi de ceea ce li şi se întîmplă, victime ale unor decizii aberante, ale hărţuielii, care, chiar dacă nu se finalizează, le marchează, uneori extrem de dureros, existenţa.

Că victimele sînt la mîna unui aşa zis “judecător beţiv”, care, probabil, se mulţumeşte cu mai puţin, adică este mai ieftin, sau a unui judecător sau procuror care trebuie să-şi scoată “investiţia”, sau, la fel de grav, a unui beneficiar al producţiei fabricilor de diplome, nici nu mai contează. Totul este ca taraba să rămînă deschisă, în beneficiul cui, se ştie, banul să se învîrtă unde trebuie, iar răspunderea să nu existe, de nici un fel!

Tagged with: , , ,