Rest la şpagă!
V-aţi putut închipui vreodată, stimaţi cititori, că există şpăguiţi corecţi? Iată, la noi, “la Românica”, şi acest lucru este posibil! Sîntem pe cale de a uimi, încă o dată, lumea întreagă, prin întîmplări absolut “originale”, cum este, de fapt, şi aşa-zisa noastră civilizaţie, că de cultură este greu, foarte greu, la nivelul conducătorilor şi al “maselor” care îi iubesc pe mai-marii zilei, să vorbim.
Aflăm, nu din surse, ci oficial, la ore de maximă audienţă, din guri avizate, că vameşii noştri de la Otopeni, lotul de 21, care luau şpagă la greu, au fost, în sfîrşit, trimişi în judecată, pentru vreo 8000 de fapte aducătoare de beneficii, evident, ilicite.
Ni se mai spune că, aceştia, au ajuns la o asemenea “moralitate”, încît, tarifele fiind stabilite, celor mai entuziaşti dintre blătuitori - care, evident, aveau şi motive serioase să cotizeze - în caz că dădeau mai mult decît cerea “practica”, vameşii le dădeau rest! Asta da corupţie! Cu regulile ei, asemeni oricărui sistem mafiot care se respectă.
De fapt, nouă ni s-a reproşat mereu că nu avem reguli. Reguli care, în toată lumea, guvernează atît zona economică la vedere, cît şi pe cea gri sau neagră, precum şi activitatea fiecărei organizaţii criminale care merită băgată în seamă. Deci, este de reţinut că vameşii români, încasatori de şpăgi grele, nu s-au lăcomit ci au dat şi rest.
Ceilalţi şpăguiţi - nici nu are rost să înşir toate categoriile care îşi deschid larg “buzunarele” înainte de a-şi face datoria sau pentru a nu şi-o face - ar trebui să ia exemplu de la ei. Şi, în funcţie de caz, să-l tragă de mînecă pe “cotizant” şi să-i dea restul, pînă la ultimul bănuţ, cent, gram de aur, pungă de cafea, găină sau, mă rog, ce poate să ofere fiecare, în funcţie de problema pe care o are de rezolvat.
N.A. În legătură cu avocatul braşovean, pretins euroconsilier, ţepar, se pare, de categorie grea, îi rugăm pe cei care ne-au apelat, îndeosebi de la agenţii turistice, înşelate de urmaşul Elodiei, să se adreseze Poliţiei, unde, aflăm din surse, se află pe rol lucrarea penală 73245/2007. Despre caz, desigur, voi scrie într-unul din următoarele posturi.
toate comentariile facute pe seama vamesilor din presa se fac pe baza anuntului de presa al DNA.nimeni nu s-a interesat de dosarul construit la comanda ,abuziv de catre procurori.dna judeca oamenii in presa si la tv, in fata natiunii. nu ai dreptul la nici o aparare,influenteaza opinia publica, judecatorii etc, inainte de a se da o sentinta.de ce nu va interesati de dosar, discutati si cu vamesii si apoi sa comentati. sunt vamesi si…vamesi !