Elodia bate Mioriţa
Anul 2007 nu a fost, în primul rînd, unul al scandalurilor politice, pentru că telenovela Elodia a bătut orice, inclusiv pe preşedinte - în fond, şi el personaj de serial - la ore de maximă audienţă şi oricînd şi pe unde l-a prins.
Probabil, asta vrea “boborul”, refuzînd, istoric vorbind, să se ridice deasupra unei stări de “vegetaţie”, alimentată de incultură, într-un cuvînt, să progreseze. Zilele trecute, cînd mii de români - evident, aflaţi într-o altă stare, cea de euforie etilică - şi-au rupt mîinile şi picioarele, căzînd pe gheaţă, pe scări sau chiar pe loc drept, cînd alte zeci, poate sute de mii, au rămas blocaţi pe şoselele patriei sau în aeroportul Băneasa, de unde, după cum spunea un şefuleţ, nu a decolat nici măcar avionul care nu există, cînd la milioane de compatrioţi le-au stat sarmalele în gît şi alte alea în ficaţi şi pe unde or mai fi ajuns, două pupeze s-au găsit să discute, la o tembeliziune, probleme “serioase”.
Speriate de înjurăturile şi ameninţările proferate de italieni la adresa lui Mutu, dar şi a altor vedete d-ale noastre, care bîntuie prin Cizmă, acestea au sărit la gîtul lui… Cioroianu, care, ziceau ele, vrea să facă propagandă României cu Eliade şi Cioran. Păi, ăştia sînt perimaţi, “filosofa” una dintre pupeze.
După care, tot ea, stimulată de atmosfera “intelectuală”, a elogiat-o pe Bambola - românca noastră care etalează cei mai mari sîni din Italia - dar mai ales pe Elodia, despre care a spus că a devenit mai ceva decît “Mioriţa”, că tot s-a lansat balada ce zice cam aşa: “Elodia e moartă/ Dar totuşi ea trăieşte/ Din pozele frivole/ Suavă ne priveşte…”.
Aceste personaje ar putea, după amintitele “gînditoare”, să ne reabiliteze şi să ne ridice în ochii Europei, ai Lumii, chiar. În consecinţă, gata cu “Brînzuşi”, “Cioroian”, cu d-alde Eliade, Ionescu, că s-au perimat! Urgent, în manuale, “Mioriţa” trebuie înlocuită cu “Elodia”, ceea ce va da culturii şi civilizaţiei noastre un cu totul alt curs. Evident, “glorios”!