Agheasmă la ţuţuroi
Dacă tot am amintit, în însemnarea de ieri, îmbulzeala românilor “de rînd” la ceasuri, aşa-zise, de marcă, consider că este bine să mai continuăm comentariile pe această linie, una a prostiei omeneşti, care explică, pînă la urmă, de ce ne aflăm, mereu, la coada-cozilor, în mai toate domeniile şi, mai ales, de ce trăim atît de prost.
Alte cozi, cu bătăi în regulă, cu afurisenii şi înjurături, se înregistrează, an de an, de Sfînta Bobotează, cînd românii - obişnuiţi cu îmbulzelile şi aşteptările de zile şi nopţi pentru puparea diverselor moaşte - se iluzionează că îşi vor rezolva… norocul cu apa sfinţită, băută, vărsată pe creştet sau pe haine, păstrată în sticluţe etc. etc.
În acest context, un popă de prin Moldova noastră a găsit soluţia pentru a mulţumi pe toată lumea, pentru a băga apă sfinţită la tot omul. Dumnealui, cu “binecuvîntarea” administraţiei locale şi a conducerii întreprinderii de resort, a sfinţit bazinele cu apă ale localităţii respective, astfel că apa sfinţită a venit direct la robinet, adică la ţuţuroi, cum se spune pe acolo, spre satisfacţia tuturor celor care aşteaptă de la această licoare salvarea şi procopsirea.
Acum, că şi la “tualetă”, cum spunea o leliţă, tragi tot apă sfinţită, poate să însemne un noroc şi mai mare, dar şi un fel de blasfemie. Oricum, oferim lumii încă o probă de originalitate românească, prin care întregim “panarama” care ne face ratingul de ţară de netoţi.
Cît priveşte “apetitul” de apă sfinţită al concetăţenilor noştri, el este unul normal, într-o lume care îşi croieşte visele în funcţie de cele şase norocoase, se tratează la vindecători şi votează, de fiecare dată, iluziile oferite de exponenţii ei, nici mai buni, nici mai răi, nici mai deştepţi, nici mai proşti decît cei care îi tot aleg.
