Alesul faţă cu Reacţiunea

Am trăit să aud şi ceea ce nici lui Ceauşescu nu i-a trecut prin cap să spună, chiar dacă, poate, aşa gîndea sau aşa i se inocula “ideea”. Joi, preşedintele României, Traian Băsescu, s-a exprimat cam aşa: “Eu sînt ales, cu bune şi cu rele…”.

Prin aceasta, chiriaşul Cotrocenilor a transmis naţiunii mesajul că dumnealui poate să facă ce vrea, cum vrea, cu cine vrea, împotriva cui vrea etc. etc., pentru că aşa a decis, chipurile, “boborul” – în ultima variantă, nici 25% din acesta! – erijîndu-se, în schimb, într-un fel de judecător suprem, care să decidă cine merită şi cine nu merită să ocupe o funcţie în stat, şi nu numai, să cîntărească greşelile tuturor cu propria măsură, să pună etichete de infractori pe costumele incomozilor, să îi “albească”, la dosare, pe ai săi etc. etc.

Probabil, asta merită poporul român. Care, din cînd în cînd, alege prost. Adică, după chipul şi asemănarea votanţilor. Revenind însă la alesul nostru, menţionez că, vrînd-nevrînd, trebuie să recunoaştem că ne oferă şi memorabile momente de Stan şi Bran. Mai precis, ne întoarce la Caragiale. Tot joi, Alesul a povestit cum discută el politichia cu soţia, întorcînd “subiectele” pe faţă şi pe dos. Sigur, a fost un pretext de a-i mai da o smetie lui Voiculescu, hîîîî, hîîîî…, însă ne putem imagina şi alte scene de tot hazul.

De pildă, Alesul, într-un pat matrimonial imperial, cu scufiţă pe cap, împreună cu coana Maricica, aceasta, desigur, cu bigudiuri, discutînd cam aşa: “Măi, hă,hă,hă, Maricico, ce zici să n-o pun p-aia la Justiţie, că îi găsim noi bube, cu nepoata, cu mai vedem ce…

Că bine era cu Monica noastră, care hă, hă, hă, a mai bătut manual cînd era procuror, a mai mînărit cîte-o casă pentru părinţi, da’ ce fată era!”. “Ai văzut cum i-am umflat p-ai lor, hă, hă, hăăă! Ca popicele au căzut, Năstase, Mitrea, Remeş, Chiuariu, Atanasiu, mă rog, care-or mai fi, acum, buff şi cu Vosganian, pe cînd ai noştri, adică, chiar şi eu, mai cu Mihăileanu, mai cu flota, ca să nu mai zic de Blaga, cu vămile şi medicamentele de ziceau că-s droguri, Berceanu cu sanoilul, Videanu cu bordurile, Stolojan cu megapauărul, mă rog, îi ştii tu şi pe ăilalţi, n-au treabă! Că d-aia sînt, hîîîî, hîîîî, ales!…”.

La care, coana Efimiţa, pardon, Maricica, decretează prompt: “Că bine grăieşti, Alesule! Dă-i dreacului, cu toţi ţiganii lor împuţiţi, cu găozarii invidioşi, cu mogulii ăilalţi, că doar poporul ne iubeşte şi ne alege ori de cîte ori vrem noi!”. Din păcate, spaţiul nu-mi permite să public o piesă întreagă, în mai multe acte, bine situate în timp şi spaţiu, cu două personaje care l-ar fi făcut pe nenea Iancu şi mai mare decît este şi chiar mai nemuritor. Am zis!

Etichete Blaga, Băsescu, Caragiale, Macovei, Norica, Tăriceanu