Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

“Daciada” dosarelor

Publicat în Chestiunea Zilei by huidan pe ianuarie 15th, 2008

Dacă anul trecut, Traian Băsescu a desemnat-o pe Elena Udrea să participe la aruncarea cu bileţele în adversarii politici, de această dată, fiind an electoral şi avînd în vedere acumularea unei experienţe valoroase, a intrat el însuşi în competiţie.

O competiţie originală, care merita înscrisă nu numai în calendarul “Daciadei”, dar şi ca probă olimpică, aruncarea cu dosare. Desigur, o preocupare a existat şi în anii trecuţi de mandat, însă, atunci se practica scoaterea şi arătarea dosarelor.

Băsescu a punctat primul, aruncînd în Tăriceanu cu dosarul - dar şi cu mapa - Noricăi Nicolai, dărîmînd-o, vremelnic, din calitatea de viitor ministru al Justiţiei. Ca de obicei, hăitaşii din presa prezidenţială, găştile de intelectuali, paraziţii, adunaţi în pretinse organizaţii ale societăţii civile, s-au repezit pe biata femeie, pe premier şi pe tot ce le-a mai ieşit în cale, pentru că pe Orban, deşi l-au ronţăit perseverent în toată perioada sărbătorilor, n-au reuşit să-l scoată din joc.

Într-un 1 la 1 însă, premierul nu a luat dosarul aruncat de Băsescu în freză, cum se aştepta acesta, ci l-a evitat, probabil, cu o figură ce demonstrează frumuseţea acestui sport, şi a punctat şi el.

Acum, în competiţie au intrat şi alţi combatanţi, astfel că, la anumite ore din zi şi din noapte, dacă te afli în locul nepotrivit, la ora nefericită, în Bucureşti, s-ar putea să fi lovit de vreun dosar sau de vreo mapă.

Se pare că există “muniţie” destulă, deşi anumite dosare grele - s-a vorbit despre cele ale căpitanului de echipă, pardon, navă şi flotă, despre ale pupilei sale, Monica - cu care orice adversar ar putea fi pus la pămînt, trotuar, celulă etc., nu pot fi găsite, deşi regula jocului ar trebui să impună aducerea lor în teren.

Unii spun că au fost incinerate, alţii că s-au pierdut, alţii că le ţine cine trebuie, însă, în absenţa lor, meciul îşi pierde din spectaculozitate.

Singura speranţă ar fi ca “gestionarii” oculţi ai muniţiei să mai dea din ele, pentru că, în momentul în care cele cu care se azvîrle acum se vor termina, se vor flenduri sau fleşcăi, s-ar putea ca onor sportivii noştri, de mare performanţă, în acest sport, să înceapă să arunce unul în celălalt cu rahat. Şi să vezi atunci, duhoare peste ţară…

P.S. La Braşov, competiţia abia începe. Deocamdată, atenţia este captată de încercările de anihilare a demonstrantului de serviciu, vestitul fost proprietar de vaci, Botorog. Ca orice spectator, dornic de panaramă - doar plătim cu toţii, drept bilete la acest sport naţional, taxe şi impozite - propun ca soluţie finală, dacă nu şi nu, să se scoată dosarul şi mapa lui Botorog. Care, în treacăt fie spus, rămîne una dintre atracţiile turistice ale Braşovului, care ar putea fi tratată şi altfel, fiindcă ar reprezenta singura ocazie de a înscrie şi urbea noastră în Cartea Recordurilor.