Partidul-tramvai, devenit acum partidul-poşetă, după unii comentatori, este şi rămîne, de fapt, partidul Voiculescu! Alegerile, convocate pentru o mişcare ce se vrea productivă, un fel de balon de oxigen, deşi unii spun că este doar lumînare la capul mortului, trecerea fondatorului în planul al doilea, de formă, evident, nu au fost lipsite, lucru normal, la români, de tărăboi.
Cum se ştie, la numărătoare, favorita liderului, Daniela Popa, a obţinut doar cu 3 voturi mai mult decît cel care a îndrăznit să încerce să se aleagă, un anume Florin Anghel, dar mai puţin de jumătate plus unu, ceea ce ar fi presupus organizarea unui al doilea tur. Aici, pe fondul “balamucelii” generale, a intervenit Voiculescu şi a demonstrat, cu mînă forte, cu scandări etc. etc., că el rămîne Jupînul.
Iar Daniela Popa, preşedinte al partidului-conservă, devenit, cum scriam mai sus, poşetă.
Apropo, la Braşov acest partid trăieşte cam din 6 în 6 luni, cînd îşi mai dă afară conducerea, cînd aceasta emigrează în Canada sau cînd… defectează, în rest, este sublim dar lipseşte cu desăvîrşire din scenă.
Paranteza fiind făcută, revin la Jupîn, pentru că acesta încearcă o logodnă, pe care vrea s-o finalizeze cu căsătorie cu acte în regulă, în perspectiva alegerilor parlamentare, ca de obicei, pentru a avea siguranţa accederii la ciolan, fie el al Puterii, fie cel cu carne mai puţină şi cu zgîrciuri, al Opoziţiei.
Prezenţa solilor pesedeului şi peneleului, Corlăţean şi Orban – ultimul i-a şi tras o zmetie lui Băsescu – confirmă oarece interes pentru vechea – recondiţionata mireasă conservatoare. Jupînul a şi plusat, chiar în aceeaşi zi, pe toate canalele media, anunţînd că o altă interfaţă a sa, fiică de această dată, Camelia Voiculescu, mai bagă 30 de milioane în trustul de presă care ar deveni aşa cel mai puternic din România!
Iată, o zestre frumoasă, care s-ar putea să determine infirmarea pronosticurilor privind decesul anunţat al partidului-poşetă, condus din umbră de un Jupîn abil şi foarte hotărît.
Deocamdată, conservatorii au depăşit recordul înregistrat de ţărănişti – care s-au şi prăbuşit după aceea – “ungînd” 30 (treizeci) de vicepreşedinţi! Mă rog, nu se ştie dacă sînt mai mulţi decît membrii cotizanţi, însă numărul lor, raportat la dimensiunile partidului, impune o “aplicare”, cu şanse certe, pentru accederea în Cartea Recordurilor.
Etichete Dan Voiculescu, Daniela Popa, Partidul Conservator, PC
ianuarie 29, 2008 la 12:29 am |
[...] pentru ca exista iar Doc toaca marunt perceptia unei foste ONG-iste despre coruptie. Eduard Huidan inchide cazul pe tema recentului fiasco PC/Voiculescu. The End: Votul online a ajuns la 509 raspunsuri, [...]