De fîţă
Mare discuţie, mare - inclusiv într-un organ prezidenţial, care, ciudat, a început să atace “pupilele”, “boylor” le va veni rîndul - provocată de faptul că pedistul Blaga, devenit, de voie, de nevoie, pedelist, a făcut-o fîţă pe peledista Turcan, actualmente şi ea fericită pedelistă şi veşnic probăsescianistă.
De ce este supărat “fălcosul”, numit de un comentator chiar “rechin”, bănuieşte cam toată lumea. Nu are rost să pedalez pe această problemă, interesantă este observaţia că n-a prea sărit nimeni, din interiorul, anturajul şi balconul formaţiunii prezidenţiale, să o apere pe Raluca şi chiar să-i repereze onoarea.
Nici măcar naşul Stolojan, care, în ultima vreme, nu s-a remarcat decît printr-o observaţie care demonstrează naţiunii în aşteptare genul său de contabil, plimbător de servietă: “S-a scum-pit - fa-so-lea!”.
Rostită, desigur, printre dinţi, apăsat, pentru că, nu, fasolea este vitală pentru o naţiune ce s-ar putea să facă din sunetul acesteia un brand nemuritor. Linişte, pe tema fîţei.
Linişte de mormînt, generată de frica acelora care au ca singură preocupare să nu-şi supere căpitanul suprem, pentru a nu se vedea în afara locurilor eligibile de pe listele făcute şi desfăcute, la toate nivelurile pedeliste - sigur, operaţiunea este valabilă la mai toate partidele - în variante virtuale, după cum îşi doreşte fiecare.
Cînd va începe baterea lor în cuie, în mod sigur, cuvîntul “fîţă” va fi unul suav, blînd, pe lîngă cele care vor fi scoase de sub punţi, de prin gropile lui Oatu, de prin “bombele” de cartier. Să te ţii atunci recital! Unul în care nimeni nu va mai înjura de fîţă…
