PD-R(P, T, R…)
Petre Roman pare un politician expirat. De cînd a fost “debarcat” de cel care îl alinta cu “Petrică, eşti cel mai mare!”, nu a reuşit să revină în prim-plan, nici măcar să producă ceva notabil, care să îi redea măcar o parte din imaginea pe care a avut-o, pe plan intern şi extern, la începutul anilor ‘90.
Ocupat mai mult cu “refacerea vieţii”, în compania unei mai june - decît el - cantautoare, cu ţopăitul pe la “Dansez pentru tine”, cu tot felul de apariţii “mondene”, chemat din cînd în cînd pe la diverse talk-show-uri, Petre Roman apărea, cu partidul său de buzunar de ceas, Forţa Democrată, cu tot, ca fiind împăcat cu… destinul.
Aceasta, pînă mai ieri, cînd, într-o sclipire care aduce aminte de politicianul combativ care a fost cîndva, anunţă intenţia de schimbare a numelui partidului său actual, Forţa Democrată, în Partidul Democrat! Argumente?
Numele a fost abandonat de cei care au devenit, la comandă, membrii ai Partidului Democrat-Liberal, Roman este fondator al Partidului Democrat, alţi membri marcanţi, fondatori sau politicieni vizibili, sînt gata să revendice numele “părăsit”, chiar din rîndurile “recentului” PD, devenit PD-L, au defectat destui nemulţumiţi, gata să susţină iniţiativa.
Desigur, în frunte cu “trompetele” Cotroceniului, Udrea şi Boc, membrii marcanţi ai partidului prezidenţial au sărit în sus strigînd că nu se poate. Cu nişte avocaţi abili - şi se găsesc, slavă Domnului, în ţara aceasta - şi cu o Justiţie într-adevăr legată la ochi şi cu balanţa în echilibru perfect, s-ar putea, însă, ca Petre Roman să-şi tragă Partid Democrat.
Atunci, va începe deranjul, căci românii citesc aproximativ listele pe care îşi pun ştampila. Iar dacă nu se va putea, mişcarea cea mai inteligentă ar fi înscrierea unui Partid Democrat - Roman (PD-R), sau Partid Democrat - Petre (PD-P) sau Partid Democrat - Tradiţional (PD-T), Republican, Ecologist, oricum, numai PD cu linioară şi încă ceva să fie.
Ceva care este foarte uşor de confundat, de către un electorat care ştampilează după cum îi vine la mînă, cu PD-L. Desigur, este nevoie şi de o siglă apropiată de aceea a partidului prezidenţial.