Radar contra vize!
O ştire transmisă de agenţiile internaţionale de presă a trecut aproape neobservată. Statele Unite au semnat un memorandum cu Cehia, prin care se va suspenda regimul de vize pentru cetăţenii cehi.
Semnarea s-a făcut la Washington, problema este “bătută în cuie”, cehii nu pot decît să se bucure de accesul liber pe “pămîntul făgăduinţei”. Interesant este că acest memorandum se leagă - nimeni nu poate contesta acest lucru - de aprobarea pe care a obţinut-o SUA pentru instalarea pe teritoriul Cehiei a unei baze radar, bază care face parte din programul scutului american anti-rachetă.
Deci, a fost un tîrg şi încă o dată, o ţară fostă comunistă - chiar dacă nu este cam ca noi - ne dă o probă despre modul în care trebuie să fie negociată, desigur, în beneficiul ambelor părţi, ţinînd seama de interesul naţional, orice cerere, indiferent cît de mare este “licuriciul” care o formulează.
Politicienii noştri nu au învăţat, din păcate, această lecţie, ei sînt obişnuiţi să se preocupe de avantajele personale, de conservarea la putere sau pe anumite funcţii, în relaţiile externe practicînd umilitoarea “filosofie”, neaoş-românească, aceea cu “capul plecat, sabia nu-l taie”.
Din această cauză, am rămas mereu coada-cozilor, obţinînd mult mai tîrziu şi de cele mai multe ori prea tîrziu, avantajele pe care alţii şi le-au negociat dur, fără compromisuri care să le afecteze interesele.
Iluzoria axă a lui Băsescu, iată, nu a produs absolut nimic în afară de vorbe. Acum, Uniunea Europeană ne ceartă pentru aşa-zisele avantaje acordate firmei “Ford”. Americanii se fac că ne mustră pe problema Kosovo. Fiecare, dintre cei care ne tratează ca pe nişte prostănaci - nicio legătură cu personajul - care pot fi traşi oricînd de urechi şi chiar “impulsionaţi” cu picioare în fund, profită de politica neghioabă a unor diletanţi care, culmea, în declaraţii demagogice se recomandă “mari patrioţi”.
Deocamdată, cehii vor călători fără vize în SUA.
Noi, nu!