Dispreţ şi indiferenţă
Mircea Geoană, ajuns subiect de băşcălie nu numai la adversarii politici, presă etc., ci şi în propriul partid, a mai avut “o erecţie”, cum scrie Corina Drăgotescu, şi a încercat să vîndă încă o legendă în beneficiul dorinţei chiriaşului de la Cotroceni de a declanşa cît mai repede cu putinţă alegeri anticipate.
Liderul pesedist a venit cu o poveste răsuflată, despre care presa a tot scris cu mult timp în urmă, şi care ar putea fi pusă în operă, cum că Traian Băsescu şi-ar da demisia şi s-ar aşeza în fruntea PD-L, în campania electorală, ca viitor candidat la… preşedinţie, cu Theodor Stolojan, trompeta sa credincioasă, virtual premier.
O ieşire caraghioasă a lui Geoană, care, ori de cîte ori s-a anunţat prim-ministru, a fost tăvălit de Băsescu, evident, cu miştoul marinăresc de rigoare. În acest context, încercarea lui de a convinge partidul să depună o moţiune de cenzură a declanşat reacţii mai puternice decît niciodată, pe fondul unei iritări vizibile, în rîndurile “greilor” partidului.
Scurt, Ion Iliescu, i-a reproşat faptul că a vorbit despre alegeri anticipate fără a se lua o hotărîre de către conducerea partidului. Miron Mitrea a revenit în forţă, ca şef al campaniei electorale pentru locale, iar Adrian Năstase a primit sarcina să monitorizeze preşedinţia, devenind un fel de umbră a lui Băsescu şi sugerînd că Mircea Geoană nu are nicio şansă să fie desemnat, înainte de termen sau în 2009, candidat la fotoliul de la Cotroceni.
Sînt mişcări interesante, pigmentate şi de unele ieşiri ale lui Radu Mazăre, Victor Ponta, Ion Stan, Marian Oprişan etc., care anunţă un consiliu naţional furtunos. Dacă ar fi fost vorba de un congres s-ar fi putut spune că Mircea Geoană se află pe făraş.
Aşa, s-ar putea ca la consiliul naţional lucrurile să se rezolve în culise, iar în public batista să fie aşezată pe ţambalul PSD. Ceea ce nu ar produce vreo schimbare în ceea ce priveşte poziţia actuală - una departe de pretenţii şi… “tradiţie” - pe care o ocupă primul partid parlamentar în actuala configuraţie a vieţii politice româneşti.
Mai mult, printr-o bălăceală în apă călduţă, s-ar atrage noi ironii. De altfel, Miron Mitrea a pus degetul pe o rană deschisă, arătînd că atitudinea presei faţă de PSD a devenit una care nu mai este nici măcar critică, ci “dispreţuitoare şi indiferentă”! Oare de ce?
Lepădarea de Mureşan
Poate că nu aş fi revenit asupra cazului care priveşte “grupul PNG” de Braşov, dacă nu aş fi aflat că o instanţă superioară ar fi infirmat soluţia Curţii de Apel Braşov, care a respins propunerea de arestare pe 29 de zile, pe motiv că DNA nu ar fi avut competenţă de ordin material în a instrumenta respectiva cauză.
Ce se va întîmpla în continuare, dacă cele şase persoane acuzate într-o afacere imobiliară cu sechestrare vor fi sau nu trimise în arest, vom vedea. Acum însă, este interesant de comentat modul în care organizaţia PNG Braşov - care se află într-o prelungită restructurare la nivelul conducerii - prin diverse voci, mai mult sau mai puţin notorii, s-a lepădat de cel pe care toată lumea îl ştia lider şi finanţator la greu, Adrian Mureşan.
Că nu este decît simplu membru, că a fost dar n-ar mai fi, că organizaţia se disociază, în timp ce se reorganizează şi tot felul de asemenea mesaje, menite să apere onoarea formaţiunii braşovene a partidului lui Becali.
Toate acestea, în condiţiile în care Mureşan strigă peste tot că este victima unei înscenări politice! În ce calitate, nu se mai ştie! După cum arătam mai sus, în acest dosar s-a început cu o decizie în favoarea lui Mureşan şi a lotului său - chiar dacă ea a folosit mai mult la… temporizare - însă drumul pînă la trimitere în judecată şi condamnare este lung, uneori foarte lung, în sistemul în care lucrează justiţia din România. În toată această perioadă sponsorul - şi liderul din umbră, după cum spun unii - beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Prezumţie pe care colegii de partid i-au refuzat-o. Acum rămîne de văzut cum va acţiona cel care a băgat bani - cu lopata, după cum spun unele guri mai slobode - într-un PNG despre care se poate afirma că este croit pe modelul celui de la Bucureşti.
Chiar dacă Mureşan nu este Becali, cei care s-au lepădat de el - chiar dacă au făcut-o pe bune şi nu doar pentru impresia artistică - riscă să prăbuşească o construcţie şi aşa şubredă, mai ales dacă se va dovedi că a fost făcută din bani obţinuţi prin mijloace ilegale, mergînd, cum se pare că s-a întîmplat, pînă la sechestrarea de persoane.
În fond, avînd în vedere “modelul” de la Bucureşti, cu sau fără mustaţă de Clark Gable, nu văd de ce penegiştii de Braşov nu ar defila, în continuare, cu Mureşan lider şi sponsor. Segmentului electoral, pe care contează aceştia, tocmai aşa ceva votează.
PD-R(P, T, R…)
Petre Roman pare un politician expirat. De cînd a fost “debarcat” de cel care îl alinta cu “Petrică, eşti cel mai mare!”, nu a reuşit să revină în prim-plan, nici măcar să producă ceva notabil, care să îi redea măcar o parte din imaginea pe care a avut-o, pe plan intern şi extern, la începutul anilor ‘90.
Ocupat mai mult cu “refacerea vieţii”, în compania unei mai june - decît el - cantautoare, cu ţopăitul pe la “Dansez pentru tine”, cu tot felul de apariţii “mondene”, chemat din cînd în cînd pe la diverse talk-show-uri, Petre Roman apărea, cu partidul său de buzunar de ceas, Forţa Democrată, cu tot, ca fiind împăcat cu… destinul.
Aceasta, pînă mai ieri, cînd, într-o sclipire care aduce aminte de politicianul combativ care a fost cîndva, anunţă intenţia de schimbare a numelui partidului său actual, Forţa Democrată, în Partidul Democrat! Argumente?
Numele a fost abandonat de cei care au devenit, la comandă, membrii ai Partidului Democrat-Liberal, Roman este fondator al Partidului Democrat, alţi membri marcanţi, fondatori sau politicieni vizibili, sînt gata să revendice numele “părăsit”, chiar din rîndurile “recentului” PD, devenit PD-L, au defectat destui nemulţumiţi, gata să susţină iniţiativa.
Desigur, în frunte cu “trompetele” Cotroceniului, Udrea şi Boc, membrii marcanţi ai partidului prezidenţial au sărit în sus strigînd că nu se poate. Cu nişte avocaţi abili - şi se găsesc, slavă Domnului, în ţara aceasta - şi cu o Justiţie într-adevăr legată la ochi şi cu balanţa în echilibru perfect, s-ar putea, însă, ca Petre Roman să-şi tragă Partid Democrat.
Atunci, va începe deranjul, căci românii citesc aproximativ listele pe care îşi pun ştampila. Iar dacă nu se va putea, mişcarea cea mai inteligentă ar fi înscrierea unui Partid Democrat - Roman (PD-R), sau Partid Democrat - Petre (PD-P) sau Partid Democrat - Tradiţional (PD-T), Republican, Ecologist, oricum, numai PD cu linioară şi încă ceva să fie.
Ceva care este foarte uşor de confundat, de către un electorat care ştampilează după cum îi vine la mînă, cu PD-L. Desigur, este nevoie şi de o siglă apropiată de aceea a partidului prezidenţial.
Dezlegare la PSD
Prin vocea autorizată a universitarei doctorande Elena Udrea - contestată de colegii “academicieni”, însă numai în zona competenţelor din învăţămîntul superior - Partidul Democrat şi Liberal (PD-L) anunţă că s-a dat dezlegarea la colaborarea cu “duşmanul”, adică Partidul Social Democrat, cu care, pînă acum, orice relaţie fusese declarată “imposibilă”.
Desigur, cea care, în strategia băsesciană, este programată să devină premier, într-un viitor guvern alcătuit de partidul prezidenţial, nu a vorbit cu de la sine putere, ci a transmis, ca de obicei, de această dată oral şi nu prin vreo scrisorică sau bilet portocaliu, un mesaj important pentru partid şi pentru ţară.
De acum, lucrurile sînt rezolvate în proporţie de 50%, adică PD-L trebuie să vrea. Întrebarea care se ridică este dacă PSD va pune botul. Dacă ar fi să decidă liderul Mircea Geoană, împreună cu cei cîţiva veşnic aspiranţi şi pofticioşi de scaune de miniştri - unii dintre ei ar fi vărsat “muci şi lacrimi”, la Bran, cînd a căzut varianta intrării la guvernare alături de PNL - acest lucru ar fi posibil.
De altfel, scenariile care circulă, legate de controlul lui Băsescu asupra naivului Geoană, confirmă o asemenea variantă. Totuşi, în PSD nu există numai lipitori, aşa că, cel puţin în acest an electoral, o afişare alături de pedelişti, fie chiar prin sprijinirea acestora într-o variantă a lăsării în ofsaid, adică la guvernare, rămîne o improbabilă sinucidere curată.
Oricum, dezlegarea la PSD, valabilă, probabil, şi în Postul Paştelui, care urmează, este o mişcare ce trebuie consemnată şi reţinută ca ofertă, fie ea şi otrăvită.
De la hipofize la carne vie
Avem un mare talent, noi, românii, de a ne da picioare în fund şi a ne împroşca din plin cu zoaie - a făcut-o şi preşedintele, exersîndu-şi apucăturile cunoscute asupra politicienilor - spre deliciul tuturor celor care tratează această ţară ca pe un bantustan.
Zilele acestea, cînd nu duceam lipsă de lupte în noroi, în rahat chiar, cineva s-a gîndit să mai dea ceva de rumegat poporului iubitor de circ şi, inspirat de… bulgari, a aruncat pe piaţă povestea cu exportul de hipofize, desfăşurat prin anii ‘70.
Atît a trebuit ca “specialiştii”, comentatorii de serviciu, exponenţii societăţii civile, “intelectuale” şi mereu “indignate”, să se dezlănţuie şi să “înfiereze” nişte fapte despre care, oricum, nu se ştie mare lucru, mai ales că, după cum spun unii medici, nici nu existau condiţii pentru asemenea operaţiuni de anvergură.
Nu contează ce a fost şi dacă a fost, prilejul de condamnare a sistemului care se folosea de hipofizele copilaşilor morţi, care a trimis surorii noastre, Franţa - care Franţa, iată, ni l-a returnat pe partenerul de tenis al lui Bush senior, Mureşan, probabil în semn de mulţumire pentru carnea vie pe care o vom expedia în Ciad - hormoni care au omorît 111 copii şi tineri, a picat la fix!.
Este un bun prilej pentru maeştrii manipulărilor de a canaliza atenţia naţiunii pe subiecte “spectaculoase”, menite să îi facă pe oameni să uite ce li se întîmplă zi de zi, ceas de ceas. Deci, supărare mare cu hipofizele.
Întîmplător, pe fondul acestei dezbateri politico-medicale, aflăm că în Irlanda de Nord, un copil român, “exportat” în condiţii dubioase, de la un orfelinat de prin Slobozia - parcă ştim nişte mari campioni ai dreptului şi democraţiei care s-au învîrtit prin zonă, îmbogăţindu-se din adopţii “ciudate” - a fost, se pare, ucis în mod sălbatic, la vîrsta de 14 luni, de un animal căruia i-a fost livrat cu “generozitatea” specific românească.
Dacă animalul, tată adoptiv, nu i-ar fi provocat o fractură de craniu fratelui geamăn, împreună cu care fusese “exportat” nefericitul care a decedat, de această întîmplare nu s-ar fi aflat niciodată.
Este drept că, deşi s-a constatat, la exhumare, că micuţul a decedat din pricina unor lovituri puternice, care i-au afectat creierul, inima şi plămînii, agresivul “beneficiar” de copii români nu a făcut decît un an închisoare, şi acesta pentru fractura de craniu provocată fratelui geamăn!
Poate că acest gen de subiecte ar fi un motiv serios de dezbatere dar mai ales de acţiune hotărîtă a instituţiilor statului împotriva persoanelor importante care au patronat filierele adopţiilor ilegale sau cu aparent iz de legalitate.
Pentru că, totuşi, între hipofizele care isterizează acum activiştii frenetici, majoritatea foşti beneficiari ai privilegiilor perioadei comuniste, şi exportul de carne vie - fie că este vorba de copii, femei sau soldaţi - este o mare, o foarte mare diferenţă.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 9-10 februarie 2008
Paranoia naţională
Scenarita este o boală cronică a societăţii româneşti de după “lambada” din ‘89. Cele mai văzduhiste proiecţii, ale unor minţi, uneori diabolice, alteori bolnave, au prins de fiecare dată, dînd de lucru bieţilor români, în special celor înscrişi la categoria “simpli cetăţeni”, cărora, pentru liniştea conducătorilor şi manipulatorilor, nu trebuie să li se lase timp să se gîndească la “prostii”. În această rubrică am făcut, de-a lungul timpului, un inventar cuprinzător al acestor scenarii, uneori căzînd chiar - mie, spre deosebire de alţi “colegi”, nu îmi este ruşine să recunosc - în “plasa” ţesută de “echipele de zgomote”.
În ultima vreme însă, scenarita a evoluat galopant spre un fel de paranoia naţională. Cele mai bizare “gulgute” aruncate pe piaţă prind la mulţime, uneori şi la elite, chiar şi la unii dintre cei care se cred - tot paranoia este - “avizaţi”, transformînd societatea românească într-o casă de nebuni.
Dacă privesc la tot ceea ce se întîmplă în zona politicului, ca şi pe alte paliere ale vieţii economice, culturale, “sociale” ş.a.m.d., în anii de după alegerile din 2004, am impresia că trăim într-un spectacol continuu.
Un spectacol grotesc şi periculos, evident. Oricine poate să arunce pe piaţă orice zvon, să împroaşte cu rahat pe oricine, să creeze conflicte, panică etc. etc., fără niciun fel de răspundere.
Acum, ca să mă opresc la un singur exemplu, pentru că, altfel, ar trebui să scriu volume întregi - ceea ce, dacă Dumnezeu îmi va ajuta, voi face odată - aflăm din gura bogată a preşedintelui-jucător că ţara ar fi fost şi, atenţie, este condusă de Ion Iliescu.
Adică, de bătrînelul acela pe care pesediştii l-au cam izolat şi chiar, nu numai pe la colţuri, ci şi în declaraţii publice, îl cam iau peste picior. Aparent, este vorba despre o nouă “diversiune”, marca Băsescu.
Avînd în vedere faptul că şi distrugătorul de flotă a ieşit tot din pălăria “Bunicuţei”, ca mulţi alţi ciudaţi conducători ai României post ‘89, gîndul te poate duce la un fel de prim-paranoic al ţării, care, evident, stimulează paranoia naţională.
Fiind într-un an electoral, trebuie să avem grijă, pentru că există pericolul de a ne molipsi cu toţii, “definitiv şi iremediabil”, cum spunea un “glumeţ”, erijat şi el la timpul lui, în lansator de “bombiţe” cu iz de paranoia. De care, evident, se speriau alţii…
Nu este fătălău!
Se poartă stilul epistolar, drept care m-am simţit tentat să-i trimit şi eu o scrisorică primarului de Constanţa, pesedistul Radu Mazăre, care a adus un afront public (ne)cunoscutului parlamentar de Braşov, paraşutat de la Bucureşti, cu ocazia alegerilor din 2004, pe nume Titus Corlăţean:
“Stimate domnule Mazăre, îmi exprim indignarea faţă de modul în care l-aţi făcut pe domnul deputat Titus Corlăţean, fătălău şi chiar fătălău plîngăcios, pentru simplul fapt de a se fi miorlăit la BNP, în loc, cum ziceţi dumneavoastră, să aducă partidului voturi. De unde, domnul Mazăre? Păi, dumneavoastră, care cîştigaţi, de unul singur, alegeri după alegeri la primăria Constanţei, vă este uşor să vorbiţi!
Cum să nu fie plîngăcios Corlăţean, cînd, la europarlamentare şi referendum, partidul braşovean, social şi democrat, al cărui membru de la Bucureşti este, a obţinut un scor de mai mare rîsul iar în Consiliul Local dintre puţinii aleşi ai PSD au rămas vreo doi, dintre care unul doarme şi doar unul votează, în timp ce un altul a defectat iar altul a îmbrăcat tricoul inamicului. Domnu Mazăre, nu veniţi dumneavoastră de acolo, de la malul mării, să vă luaţi de Corlăţeanul nostru! Dacă o făcea Scripcaru, înţelegeam. Ca braşovean şi ca alegător.
Dar aşa, nu se poate. Ziceţi că să aducă Corlăţean voturi. De unde? Şi cînd? Şi de la cine? Ia întrebaţi, pe stradă, simpli trecători, braşoveni evident, dacă ştiu cine-i Corlăţean al nostru. Or să vă răspundă că e vreun fundaş, adus de Lucescu la FC Braşov, asta în cel mai bun caz.
Altfel, pesediştii braşoveni, hotărîţi să piardă primăria şi la alegerile locale care urmează, fac zid în jurul colegului lor de la Bucureşti şi vă dezavuează pentru atacul mîrşav, prin care l-aţi făcut fătălău şi plîngăcios. Titus Corlăţean o fi fătălău şi plîngăcios, dar în altă parte. La Braşov el este parlamentarul care nu este. Atît!
Şi vedeţi-vă, domnu Mazăre, de voturile dumneavoastră şi dacă veţi avea ceva în plus, trimiteţi dracului, la pachet, oarece buletine şi la Braşov, dovedindu-vă astfel regretul pentru expresiile licenţioase folosite la adresa lui Corlăţean şi o binevenită - să fie primită - solidaritate cu o organizaţie aflată în plin avînt electoral.
Evident, pe plan intern, pentru că, în mod sportiv, şi nu folosind trucuri şi înjurături, programe chiar, ca să nu vorbim de critici, îşi tratează adversarii politici cu tot respectul cuvenit, lăsîndu-le, cu eleganţă, plăcerea de a cîştiga cît mai multe voturi”. Deci, în mod clar, o fi el plîngăcios, dar fătălău nu credem că este.
O “pisică” pentru Blaga
Mare tevatură, mare, printre “chibiţi”, pe tema atacării lui Blaga într-un ziar devenit, “dintr-o lovitură”, din duşman, oficios al preşedintelui şi partidului său. Pe scurt, liderul pedelist, ditamai secretar general şi posibil candidat la Primăria Bucureştilor sau pentru funcţia de premier, este acuzat de mai multe manevre suspecte, constînd în împrumuturi dubioase, transformate în terenuri, precum şi în alte operaţiuni, mai mari sau mai mici, prin care, desigur, îşi creşte, constant şi spectaculos averea.
Astfel, sînt menţionate două persoane care i-ar fi împrumutat - fără dobîndă! - 600.000, respectiv 500.000 RON, pe o perioadă cam lungă, în condiţiile în care banii respectivi se devalorizează.
“Săpăturile” au descoperit o persoană cu acel nume, la Oradea, locul de baştină al lui Blaga, care persoană nu recunoaşte că l-ar fi împrumutat pe megapolitician, mai mult, afirmă că, dacă i-a fost folosit numele, va face proces şi va cere daune. Cealaltă persoană “generoasă” nu a fost identificată.
Trecînd peste alte “întîmplări” din “viaţa economică” a liderului pedelist - cum ar fi cumpărarea unei case de la senatorul Verestoy, care, şi el, galant, aşteaptă recuperarea a 215.000 de euro de la Blaga, trimiterile la cazul “mătuşa Tamara” etc. etc. - este clar că acestuia i s-a arătat, cu complicitatea “organului” prezidenţial, “pisica”.
Una de rasă, care zgîrie rău, agitată, totuşi, cu o “mănuşă de catifea”. Fapt demonstrat şi de “zicerile” privind, chipurile, “imaginea bună de care se bucură acesta”, adică “beneficiarul” de bani mulţi, împrumutaţi cu dobîndă zero.
Sigur, lumea se întreabă, aşa cum o fac şi “chibiţii” invocaţi în debutul acestei însemnări, de ce i s-a arătat “pisica” lui Blaga?
Simplu, pentru că s-a dat la Elena Udrea, într-un mod inacceptabil pentru protectorul blondelor, în momentul în care s-au vînturat variante legate de ambiţiile proaspetei universitare, doctor în mai multe ştiinţe, nu numai de carte, privind accederea la funcţii importante, în stat şi în noul partid, inclusiv aceea de premier, mult rîvnită de Blaga.
Care, o fi el “buldog”, cum îl alintă prietenii, însă, un “nod marinăresc” bine făcut, îi poate anula avantajul unei danturi bine ascuţite, gata să se înfigă în beregata sau în fundul duşmanului.
Preţul corect!
A început licitaţia! Partidul Social-Democrat, chiar dacă pare destul de blegit de “prestaţia” lui Geoană, dovedeşte, totuşi, că nu a lăsat de-o parte “bunele obiceiuri”. După cum “urlă” presa, la o întîlnire, nu chiar de taină, s-au făcut “strigările” pentru cei care vor să se aleagă: 300.000 de euro un loc de parlamentar, 1.000.000 de euro, o candidatură la preşedinţia consiliului judeţean, în caz că votul va fi uninominal.
E mult, e puţin? Măcar, iată, partidul care l-a marginalizat pe cel “sărac şi curat” - care, însă, i-a lăsat pe cei din jur să şutească cît au putut, să facă trafic la greu, să îşi crească averile ca-n poveştile cu Făt-Frumos - nu se mai fereşte să anunţe “preţurile”, chiar dacă unii dintre cei care au fost, sînt şi, se pare, din cauză de bani, nu vor mai fi aleşi, şi-au arătat supărarea.
Desigur, “investiţia” nu este una neprofitabilă, ci, dimpotrivă, nu numai “amortizabilă”, ci şi aducătoare de alte grămezi de bănet şi avantaje. Probabil foarte repede, fiindcă alegerile bat la uşă, vor fi stabilite şi “tarifele” pentru consilierii locali şi judeţeni.
“Muşterii” vor fi destui, şi la proba naţională, şi la cea locală, căci bani sînt, la fel dorinţă de putere şi… imunitate. Odată dat startul, se aşteaptă, cu interes, listele de preţuri ale celorlalte formaţiuni politice.
Existînd deja un reper, singurul pericol ar fi ca nu cumva, careva, mai procopsit decît pesedeul, să spargă piaţa. Atunci să vezi licitaţie!
Cît despre “simplii alegători”, cîţi se vor mai duce la urne, trebuie să ştie şi ei, orientativ, care cît a dat, ca să bifeze în cunoştinţă de cauză viitorii jecmănitori ai banului şi avutului public.
