…e împotriva noastră!” este un slogan al anilor ‘50, care, acum, pare desuet şi subiect de glumă, deşi sînt semne că devine din ce în ce mai actual. Încrîncenarea societăţii româneşti, îndeosebi în zona politicului, reconstruieşte, într-un ritm îngrijorător, o mentalitate care generează fapte ce le credeam aparţinînd trecutului.
Iată, pe agenţiile de presă vine o ştire potrivit căreia tinerii democrat-liberali i-au retras carnetul de partid naivului Bogdan Boza, cel care ar fi vrut să concureze cu Elena, reprezentanta dinastiei Băsescu, la şefia organizaţiei.
După ce “obrăznicia” acestuia – înregistrat, de altfel, “securistic” de însuşi un lider al seniorilor, Răzvan Murgeanu – a fost sancţionată “cu mînie proletară”, în cadrul aşa ziselor alegeri, acum, colegii săi indignaţi îi strigă “Out!”.
Mai mult, Boza s-a trezit şi cu controale la firma pe care o deţine, “cablul de mînă” fiind, după cum presupune el, “firul roşu dintre Murgeanu şi Băsescu”. Întîmplarea poate părea una banală, de altfel “Traian Boc”, simţind ridicolul, a declarat că “nu recomandă” excluderea dar, firesc, nici nu se opune “voinţei tinerilor”.
Totuşi, ea merită analizată, pentru că, de fapt, se mai omoară o speranţă de schimbare. Tinerii politicieni sînt, iată, croiţi după chipul şi asemănarea “mentorilor lor”, a celor care gîndesc şi acţionează potrivit principiului, provenit de la “cursul scurt”, amintit în titlul acestui articol. Şi atunci de ce să îl luăm peste picior pe cel care a scris despre un fir, că tot veni vorba, care le uneşte pe coana Leana, cu Lenuţa din Pleşcoi şi cu Leni, din anunţata dinastie?
Etichete Boza, Elena Băsescu, PD-L