Chestiunea Zilei cu Eduard Huidan

Mai baroni?

Publicat în Chestiunea Zilei by huidan pe martie 12th, 2008

Curtea Constituţională, mai rapidă ca în alte dăţi, a respins contestaţia la legea votului uninominal, mişcare previzibilă, de altfel. Cei nemulţumiţi - atenţie, nu numai din rîndurile contestatarilor - agită tot felul de idei cu care vor să sperie electoratul.

Cică, datorită alegerii directe a preşedinţilor consiliilor judeţene, funcţiile respective, extrem de rîvnite, vor fi adjudecate de baronii locali. Acum, că în competiţie s-au înscris deja şi baroni de anvergură naţională - vezi cazul Berceanu, la Dolj - nu ar fi nici o problemă.

Nedumerirea faţă de “spaimele” etalate este normală, în condiţiile în care, la nişte baroni cu dare de mînă, ar fi fost mult mai simplu, în varianta veche a legii electorale, să plătească un număr de consilieri pentru a cîştiga fotoliile de preşedinţi ai consiliilor judeţene. Mai simplu şi, categoric, mai ieftin.

O campanie costă, totuşi, mult mai mult decît 15 - 20 de consilieri, de “mulţumit” cu oarece “bani grămadă” dar şi cu “garanţii” privind accesul, pe întreaga perioadă a mandatului, la banii publici. Aşa că, mult zgomot pentru nimic.

Şi, la urma urmei, cu ce este mai baron un preşedinte de consiliu judeţean decît un primar?