“În România Mare se muncea mult şi se fura puţin. Astăzi este exact invers!” (II)
E.H. Vorbind de infrastructură, cum se prezintă aceasta pe plan naţional?
W.L. În timpul aşa-zisei economii planificate, de fapt o brambureală provocată în mare parte de nişte neisprăviţi de la CSP (Comitetul de Stat al Planificării), infrastructura în România a fost tratată cu vitregie. Astfel, ea a rămas mult în urma dezvoltării teh-nice, ajungînd în mai toate domeniile industriale într-o stare deplorabilă. Comuniştii, în special diletanţii din Comitetul Central al PCR, nu au realizat importanţa unei infrastructuri moderne, aplicînd vechea formulă românească: “Merge şi aşa…”.
E.H. Dar se pare că nu a “mers şi aşa”?
W.L. Din păcate nu a mers, mai ales canalizarea, nefiind vizibilă la suprafaţă, a ajuns în cele mai multe oraşe mari din ţară într-o stare de dărăpînare de-a dreptul catastrofală. Astfel multe reziduuri din gospodării şi industrie, în bună parte toxice, penetrînd pereţii sparţi ai canalelor, poluează astăzi pînza freatică, periclitînd în felul acesta sănătatea a milioane de oameni şi în special cea a copiilor mici.
E.H. Să mai discutăm şi despre globalizare. Cum vedeţi evoluţia la acest subiect şi pe cine credeţi că îl va avantaja?
W.L. Într-o emisiune la postul naţional de televiziune, în luna noiembrie 2007, am mai încercat să răspund la această întrebare. Însăşi noţiunea este foarte complexă, ca şi nucleul problemei propriu-zis. Aspectele sînt multiple şi depind totdeauna de punctul de vedere al celui în cauză. Ca exemplu viu, putem lua chiar aface-rea în prealabil discutată despre Nokia. Pe cînd muncitorii români se bucură că vor avea locuri de muncă stabile într-un mediu înconjurător modern, peste 2000 de muncitori germani vor rămîne şomeri, cu perspective sumbre pentru viitor. Deci, bucuria unuia este în acelaşi timp suferinţa altuia. Iată doar un aspect de duplicitate a fenomenului de globali-zare.
E.H. Dar mai există desigur şi alte laturi ale globalizării.
W.L. Da, mult mai grave pot fi intervenţiile la un nivel economic mai ridicat. De exemplu, preluarea unor firme mai mici de către altele mai mari, chiar şi fără consimţămîntul celor mici, poate duce la influenţe nefaste asupra activităţii de producţie şi dezavantajări sau chiar nedreptăţi sociale grave. Avem exemple multiple de intervenţie a unor aşa-zise “lăcuste”, adică firme cu rezerve de capital puternice, care achiziţionează alte companii mai puţin lichide din punct de vedere financiar.
E.H. Bine, dar asta am mai avut-o şi înainte vreme.
W.L. Este adevărat, dar nu cu duritatea procedeelor practicate în ultimii ani. Una fiind fuziunea de comun acord a unor firme, însoţite de planuri sociale pentru salariaţi şi eventuale compensaţii corespunzătoare, iar cu totul altceva preluarea forţată a celor slabi de către cei puternici. Mai cu seamă, dacă aceste acţiuni urmăresc uneori scopul clar de eliminare a unui competitor incomod în felul acesta. De unde li se trage şi porecla de “lăcuste”, care, după cum ştim, distrug totul în jurul lor doar pentru a se hrăni ele cît mai copios.
E.H. Aici nu ar putea interveni statul, respectiv legiuitorul, pentru a opri asemenea practici rigide şi lipsite de orice scrupule?
W.L. Din păcate, pîna în prezent nu există nici o lege care să interzică aşa ceva. Singu-rele organe statale care ar putea împiedica asemenea procedee sînt comisiile de supra-veghere a păstrării competitivităţii, atît pe plan naţional cît şi internaţional. Dar cum com-pe-titivitatea de obicei nu este lezată, comisia cu pricina nu poate interveni. Latura morală a afacerii nemaiavînd importanţă într-o lume globalizată. Profitul şi aşa-zisul “Share-holder value” (profitul bursier) fiind pesemne singurele criterii de orientare ale societăţii noastre contemporane.
E.H. Ce pondere credeţi că va avea proiectul Nokia în cadrul economiei naţionale?
W.L. În orice caz, un efect moral foarte util şi un exemplu bun pentru alte proiecte similare. Foarte important în acest sens va fi desigur derularea procesului de integrare a producţiei în condiţiile existente la ora actuală la Jucu şi, de asemenea, spiritul salariaţilor, priceperea, hărnicia şi gradul de seriozitate cu care se va porni la drum.
Din punct de vedere economic naţional afacerea, desigur, nu va avea prea mare pondere, golurile de producţie industrială majoră fiind foarte grave. Nu cred că este nevoie să repet aici ceea ce am spus de nenumărate ori în mai toate mediile româneşti, centrale şi regionale. Investiţiile industriale efectuate în România în ultimii 18 ani constituie doar între 12-15 la sută din totalul necesar pe plan naţional. PEB (Produsul Extern Brut) al României este egal cu zero sau chiar negativ. Noţiunea însăşi este aproape necunoscută în ţară. Ca o comparaţie doar, PEB al României interbelice se situa la circa 70% din PNB (Produsul Naţional Brut), o noţiune aproape la fel de necunoscută.
E.H. Bine, şi ce s-ar putea face pentru remedierea acestor lipsuri?
W.L. O întrebare pe cît de justificată pe atît de dificilă. În primul rînd, ar trebui terminate permanentele certuri şi ciorovăieli egoiste şi deseori chiar puerile din cadrul cercurilor de conducere ale ţării. Recultivarea spiritului obştesc pe plan naţional, pentru a putea organiza în mod pragmatic potenţialul economic şi rezervele de capacitate productivă, neglijate la ora actuală în mod condamnabil.
E.H. Credeţi că asta ar ajunge?
W.L. Desigur că NU. Pacostea cea mare fiind în continuare lipsa de capital masiv pentru investiţii industriale de mare amploare. Un necesar estimat la circa 200 miliarde de Euro.
E.H. Nu vi se pare cam mult?
W.L. Nu, deloc. Dacă luăm comparativ investiţiile efectuate în fosta RDG (Germania de Est) de peste 1000 miliarde de Euro, cifra de 200 miliarde apare chiar modestă. Mai cu seamă că teritoriul României este mai extins, iar populaţia cu circa 4 milioane de suflete mai mare decît cea din fosta RDG.
E.H. Deci, practic, doar a cincea parte faţă de Germania de Est.
W.L. Aşa este. Pentru remedierea acestei situaţii foarte triste, ar fi necesară o trezire la realitate a populaţiei şi preluarea de mai multă răspundere de către cei din conducerea ţării. Prin pricopseală personală, îngîmfare nejustificată şi diletantismul guvernanţilor, situaţia nu se va îndrepta.
E.H. Ca un om mai în vîrstă, mi-aţi putea spune care este diferenţa între România interbelică şi cea de azi?
W.L. În România Mare se muncea mult şi se fura puţin. Astăzi este exact invers!
