Complimentele şi… moştenirea
Susţinătorii preşedintelui, în frunte cu madam Pleşcoi, sînt daţi pe spate de complimentele de care a avut parte idolul lor dinspre Bush şi Putin, care, în afară de a-i fi lăudat părul des, i-au turnat în ureche tot felul de aprecieri plăcute, de la îngheţată pînă la croiala costumului.
Bush şi Putin au plecat, românii s-au trezit în aceeaşi atmosferă mohorîtă, şi la propriu şi la figurat, starea naţiunii şi poziţia României pe plan internaţional au rămas aceleaşi. Bush a dat o fugă pînă în Croaţia, unde a mai tras o repriză de laude de le-au crăpat piepturile băştinaşilor, pe care, este drept, americanii i-au scăpat de sîrbi, de mîndrie patriotică.
Astea fiind zise, hop la Soci - nu la Neptun, cum s-a sperat şi mincinos anunţat cîndva - unde s-a întîlnit cu Putin. Acolo, complimentele au fost reciproce, chiar dacă Bush le-a emis făcînd cu ochiul şi cu gura pînă la urechi iar Putin din vîrful buzelor, cum îi stă bine unui kaghebist credincios misiei sale.
Desigur, d’alde cîntătorii gloriosului nostru conducător nu au înţeles nici acum valoarea zero a vorbelor de protocol, pe care şi le adresează nu numai şefii de state şi guverne - uneori chiar înainte de a declanşa războaie - ci şi politicienii cu ştaif şi bun simţ. Aste vorbe fiind zise, cei doi “granzi” şi-au reiterat punctele de vedere, după care, aparent relaxaţi au anunţat că lasă “moştenirea” urmaşilor lor, care o fi, la americani şi lui Medvedev, ales de Putin, la ruşi.
Sigur, relaxarea lui Bush este una aparentă, fiindcă doar Băse şi oamenii lui nu au înţeles că acesta nu va mai fi, peste cîteva luni, decît un fost preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi nimic mai mult. Ba, chiar mai puţin decît un Clinton, carismatic în continuare, şi bine plătit pentru orice discurs, un Carter, diplomat marcant, angajat în medierea marilor conflicte, ca să mă opresc doar la două exemple. În schimb, Putin nu are de ce să-şi facă griji, pentru că, începînd din momentul în care va deveni din preşedinte premier, îl va chema, ori de cîte ori va avea chef, pe “băiatul” acela de la Kremlin - pe care l-a şi lăudat la Bucureşti, inclusiv pentru studiile “excepţionale” - la el, la “Casa Albă” (moscovită), pentru a-i da sarcini.
În această poveste, de primăvară mohorîtă, cum scriam, singurul îngrijorat ar trebui să fie idolul madamei Udrea, însă, hă, hă, hă, ameţit de complimente, sufocat de pupăturile şi odele clientelei sale, aflată în extaz, nu are altă problemă decît aceea a fructificării demagogice a unui presupus cîştig de imagine în faţa unui electorat naiv. Care electorat va fi chemat la urne, pentru a-l realege, abia în 2009, prin noiembrie.
Cînd Bush se va juca de-a petrolistul pe la ranch-ul său din Texas iar Putin va conduce Federaţia Rusă din poziţia de premier.
