Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 12-13 aprilie 2008
O reformă prea îndepărtată…
Vineri dimineaţă, majoritatea ziarelor, televiziunilor şi radiourilor anunţau că PSD va alege între Mitrea şi Vanghelie candidatul pentru funcţia de primar al Capitalei.
Cîteva ore mai tîrziu, social-democraţii au produs “surpriza” desemnîndu-l pe Cristian Diaconescu să îi reprezinte în bătălia pentru Bucureşti! O soluţie de avarie, însă, menită să împace orgoliile, pentru că numirea unuia dintre ceilalţi posibili candidaţi, Vanghelie, Mitrea sau Oprescu, ar fi declanşat un scandal care ar fi adus prejudicii de imagine grave, mai ales într-un an electoral. Ce şanse are Cristian Diaconescu?
S-ar putea spune că mai multe decît a avut, la vremea respectivă, Mircea Geoană - “paraşutat” din smoking-ul de diplomat direct în cizme şi pufoaică - însă, greu de crezut că acesta ar fi omul cu care PSD ar reuşi, în sfîrşit, să instaleze un primar al Bucureştiului. Adversarii jubilează.
Agentul electoral Băsescu anunţa că “buldogul” Blaga îl va face “franjuri” pe Mitrea, anunţ rămas valabil şi pentru Diaconescu. Interesant este însă faptul că se foloseşte, împotriva PSD, aceeaşi placă de patefon, uzată de acum, care reproşează că social-democraţii nu s-au reformat.
Desigur, dacă privim, atît spre vîrf, cît şi spre organizaţiile locale, PSD a rămas cam acelaşi partid, cu aceiaşi exponenţi şi aceleaşi obiceiuri, doar luptele interne, trădările, schimbînd oarecum percepţia de partid aliniat şi anchilozat în “admiraţia” pentru liderii de pe diverse paliere.
Auzindu-l, însă, pe cel care, din ţuţărul lui Iliescu, şi al cui s-a mai nimerit, a ajuns trompeta lui Băsescu, recte Stolojan, scrîşnind printre dinţi, “Pe-se-de nu es-te ca-pa-bil să se re-for-me-ze, ră-mî-ne par-ti-dul lui Mi-trea, Hre-ben-ciuc…”, şi privindu-l pe “vameşul” Blaga, de exemplu, orice om de bun simţ se întreabă dacă nu cumva ar fi trebuit ca şi celelalte partide să se reformeze, să scoată în faţă alţi oameni decît cei despre care se pot spune cam aceleaşi lucruri ca şi cele legate de pesediştii “nereformaţi”.
Placa, aşa cum se observă cu ochiul liber, s-a cam uzat, cît despre mult invocata reformare a clasei politice se poate spune că nu s-a pus în operă la nici una dintre formaţiunile politice cu şanse de a trece pragul electoral. Aşa că, reformă să fie dar să ştim şi noi cînd… Poate, cine ştie, prin 2020, în primăvară sau în toamnă sau…
Acum, stînd şi judecînd, dacă îi privim pe Cristian Diaconescu şi Vasile Blaga, primul are, totuşi, o imagine mai aproape de o posibilă reformă, pe cînd al doilea face parte din categoria care îl oripilează pe Sto-lo-jan.
