Tăria de a spune NU
Asistăm în aceste zile, de continuă campanie electorală, la tot felul de “recitări” şi scrieri de texte, de către bocitoare “la mormînt străin”, în care sînt jeliţi diverşi candidaţi care nu au vrut dar “care este”, ca să folosesc o expresie “emanată” de la unul care şi-a dorit şi nu este.
Se fac “portrete” mai mult decît “binevoitoare”, bazate pe CV-uri umflate cu pompa, pe argumente, gonflabile şi ele, procente îndoielnice etc., etc. deplîngîndu-se “crunta” soartă a unor inşi - care, după cîte ştiu, au intrat de bună voie în politică, ba şi-au mai şi cîştigat notorietate dar şi alte avantaje de pe urma “prestării” de partid - ajunşi în postura de candidaţi de primar sau preşedinte de consiliu judeţean sau pe listele de consilieri locali, cică, împotriva voinţei şi destinului lor “luminos”, probabil, în alte zone ale politichiei şi administraţiei.
Chiar sînt etalate feţe mai mult decît triste - un exemplu emblematic îl constituie aceea a lui Cristian Diaconescu, “între tîlhari” scria cineva - de îţi vine să crezi că respectivii tocmai au fost forţaţi să înghită un rahat cît casa. Or, după cîte ştiu eu, nimănui nu i s-a pus pistolul la tîmplă pentru ca să admită “să se aleagă”, vorba unui personaj al lui nenea Iancu.
Aşa că, tot corul de bocete cade în ridicolul nesfîrşitei noastre balcaniade. Iar ifosele de fete mari, de genul “n-am vrut dar m-au forţat” - “căci îmi place”, aş adăuga eu - nu sînt de natură să impresioneze pe nimeni. Tristeţea este doar că electoratul va trebui să-i aleagă, dintre astfel de “claponi”, pe cei care vor conduce, pe diverse paliere ale administraţiei, timp de patru ani.
Bineînţeles, ştiind că, dacă, într-adevăr, nu ar fi vrut, cu nici un chip, să fie pe liste sau în capul lor, oricare dintre cei care se miorlăie şi pentru care varsă lacrimi bocitoarele, îngrijorate că se vor compromite, ar fi putut să manifeste bărbăţie - chiar şi în cazul muierilor - şi să spună un NU hotărît.
