Oamenii din sistem
Demisia ministrului de externe, Adrian Cioroianu, dorită şi de ai lui şi de ceilalţi de mai multă vreme, s-a produs în urma unei întîmplări tragice, de care demisionarul habar nu a avut. Nici nu se poate spune că autodebarcarea din fruntea ministerului, în condiţiile date, ar fi fost obligatorie.
Cioroianu a fost un ministru care nu a lăsat în urmă decît gafe. Nu-i vorbă că nici Ungureanu - care a beneficiat din plin de susţinerea preşedintelui şi de simpatia unei părţi, deloc neglijabilă, a presei - nu a strălucit prea tare. În fond, am avut de-a face, din nefericire, într-o perioadă extrem de importantă pentru politica externă a României, cu doi plezirişti.
Dacă protestează cineva, vizavi de Ungureanu, amintesc doar cum, la Bruxelles, într-una din primele sale apariţii, la o întrebare nu foarte complicată a declarat că nu poate să răspundă, pentru că nu a mai fost “la un asemenea nivel”. Mă rog, nu este cazul, acum, să le facem bilanţurile, bine că s-au dus. În legătură cu Cioroianu s-a scris că ar fi fost învins de “oamenii din sistem”.
Un sistem căruia nici unul dintre miniştrii de externe pe care i-a avut România, în perioada de după ‘89, nu i s-a împotrivit. Un fost ambasador îmi povestea, mai zilele trecute, cum se poartă angajaţii din sistem, şi se referea la întregul acestuia, de la portarul ambasadei, pînă la primul consul. Experienţa lui merită atenţie, aşa că o prezint, în rezumat. Cît timp a fost la putere cel care l-a trimis la post, toată lumea s-a făcut preş în faţa lui, mai mult, fiecare a avut cîte o dorinţă sau mai multe, pe care, elegant, excelenţa sa, domnul ambasador, le-a îndeplinit.
În momentul în care a venit schimbarea “stăpînului”, oamenii din sistem nu numai că i-au întors spatele, ci au făcut un coşmar din perioada de aproape un an de zile, pînă a sunat semnalul retragerii. De la nesupunere evidentă, pînă la aducerea Curţii de Conturi, respectivii i-au “servit” toate mizeriile posibile, cu tupeul slugilor care devin obraznice.
Oamenii din sistem, din nefericire, sînt o realitate - desigur, nu numai în diplomaţie - ignorată de cei care, fiind chiar vremelnic în funcţii, ar fi putut face reforma atît de necesară, inclusiv pentru schimbarea imaginii României. Sigur, Cioroianu nu a avut foarte mult timp la dispoziţie dar nici nu a încercat să atace sistemul. În consecinţă, l-au “înghiţit” oamenii din sistem.
