Pentru mine, ca şi pentru alţi mulţi “consumatori”, modul în care sînt redactate contractele cu “Electrica” – în speţă “Transilvania Sud” – reprezintă o capcană în care mai bine este să nu te bagi şi să accepţi tacit toate condiţiile pentru că, oricum, nu ai vreo şansă de succes dacă încerci să înţelegi anumite lucruri, ca să nu mai vorbesc de vreo eventuală contestaţie.
Respectiva societate mi s-a părut însă şi una foarte strînsă la pungă, dacă ar fi doar să dau exemplu comunicatele de presă pe care le dă cînd ne “suflă în lampă” – adică ne întrerupe furnizarea de curent, justificat sau nu – pe care are pretenţia să le publicăm gratuit, ceea ce şi facem, fiind, chipurile, de interes public.
Aceasta, deşi toată lumea plăteşte serviciile “Electricăi”. Încheind acest expozeu, poate prea lung, vin la “chestiune”, aducînd în atenţie un scandal declanşat de o poveste cu ouă de Paşte.
Scurt, abonaţii de la “SC Electrica Furnizare Transilvania Sud SA” au primit nişte facturi – felicitare, pe care sînt desenate (fotografiate?), într-o grafică de doi bani, nişte ouă roşii, sub care sînt însăilate nişte urări banale.
Urări banale care vin dinspre “sursa ta de energie”, cum stă scris în capul foii respective. Mă rog, să fie primit, însă, s-a ivit o problemă. Pe unul din ouă, chiar în centrul făcăturii se află figurată stema Ungariei Mari!
Nu insist asupra “întîmplătoarei” apariţii grafice, însă, mă întreb, ca orice “consumator” normal, cît a costat povestea, avînd în vedere că amintita societate are peste un milion de abonaţi. Că s-o fi făcut licitaţie, că o fi fost încredinţare directă, nici nu mai are importanţă. Cert este că “Electrica Furnizare Transilvania Sud” a ouat.
Ouă roşii, însă, nu pentru clienţi, ci pentru cine o fi făcut tipăritura şi pentru cine, în calitate de ordonator al acesteia, o fi luat, poate, vreun comision.
Asta este, facturile cresc mereu, “hrănite”, desigur, şi din asemenea… ouă. Mă mai întreb doar, ca un abonat naiv ce sînt, ce s-ar fi întîmplat dacă, pe vreunul din ouăle amintite, “prestatorul” ar fi tipărit vreo femeie goală sau, Doamne fereşte, vreo zvastică?
Etichete Electrica Sud