La start
Gata, listele cu candidaţi pentru alegerile locale au fost predate! De acum, cel puţin teoretic, nimic nu se mai poate schimba. Cei care se vor alege, ca să zicem aşa, se cam ştiu după poziţiile adjudecate pe amintitele liste. De asemenea, în pas de “încălzire” se află şi cei care s-ar putea, unii chiar conform unor promisiuni ferme, să beneficieze de pe urma retragerii unor “locomotive”, după ce acestea îşi vor fi făcut datoria.
Desigur, ne aflăm în campanie electorală de multă vreme, partidele, prin vocile cele mai autorizate, îşi promovează zilnic argumentele cu care speră să cîştige electoratul, însă, oficial, competiţia se va declanşa la începutul lui mai.
Competitorii nu mai au însă răbdare şi s-au avîntat, care cum a putut şi cu ce este dotat, în lupta electorală. Cu cît a investit mai mult - se vorbeşte de “tarife” plecînd de la cîteva zeci pînă la cîteva sute de mii de euro - “concurentul” se mobilizează mai tare, fiindcă riscul de a rămîne în pagubă, în caz că nu va fi ales, este destul de mare.
În această conjunctură, firesc, ne aşteptăm la o bătălie crîncenă. Bine ar fi să se poarte decent, cît de cît în spiritul fair-play-ului politic dar şi al bunului simţ, fără desfăşurări de aruncări cu noroi sau chiar cu rahat asupra adversarilor, fără atacuri la persoană şi la familii, confruntarea rămînînd în zona programelor care îi interesează pe cetăţeni.
Sigur, vor fi şi promisiuni care nu se vor împlini niciodată, pentru că, în politica românească, a promite şi a nu te ţine de cuvînt este un lucru obişnuit, pe care, cel puţin pînă acum, electoratul, care votează mai mult emoţional, nu s-a prea înghesuit să-l sancţioneze.
Deci, concurenţii, cu fulare colorate, cu felicitări de Paşte în dinţi, cu publicaţii de campanie răspîndite prin cutiile poştale ale alegătorilor, cu berea la rece şi carnea de mici la macerat, mă rog, cu tot arsenalul de campanie, s-au aliniat la start. Să vezi comédie cînd vor porni, evident, lansat!