Războiul preşedinţilor
Într-o campanie electorală destul de bleagă, în care pînă şi Vanghelie este supărat, numind-o una “de copii”, iată, se încinge ovăzul între actualul preşedinte, Traian Băsescu, şi fostul conducător al statului, Ion Iliescu.
Belicos, cum se ştie, aflat în permanentă ciorovăială cu cine se nimereşte, numai scandal să fie, netam-nesam, Băsescu îl atacă pe preşedintele de onoare al PSD, declarîndu-l “specialist în lovituri de stat” şi afirmînd că ar fi negociat, cu Călin Popescu Tăriceanu, suspendarea sa din funcţie.
Greu de spus cîte puncte a cîştigat chiriaşul actual de la Cotroceni pentru “buldogul” Blaga, însă Iliescu nu s-a lăsat aşteptat şi l-a catalogat pe “atacator” drept “un om obsedat pur şi simplu”, arătînd chiar că modul său de comportament este de-a dreptul îngrijorător.
Este drept că Iliescu nu a prea fost de acord cu referendumul din 2007, privind suspendarea lui Băsescu, condamnat din start la eşec. Acest lucru nu contează însă, este campanie electorală, şi orice atac se poate solda cu oarece procente.
De ce însă se luptă Băsescu cu Iliescu, în timp ce adversarii, aflaţi deja în ringul electoral, doar simulează loviturile, cam greu de explicat.
Atac la Frattini
Luni, la iniţiativa europarlamentarului Renate Weber, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durrao Barosso, i-a fost înaintată, în mod oficial, solicitarea demisiei comisarului european al Justiţiei în exerciţiu, Franco Frattini.
Motivul solicitării îl reprezintă declaraţiile făcute de acesta presei italiene, în care exprimă opinia că directiva privind libertatea de mişcare a cetăţenilor în spaţiul european este depăşită şi ar trebui revizuită. De asemenea, Frattini - prietenul Monicăi Macovei, cel care o lăuda şi cînd era, şi cînd nu era cazul - a declarat că simpla expulzare a suspecţilor nu ar fi de ajuns, aceştia trebuind să fie arestaţi imediat, judecaţi în procedură de urgenţă şi trimişi să-şi execute pedepsele în ţările de unde vin.
Faptul că Frattini a făcut aceste declaraţii, care încalcă grav Cartea Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi alte documente în vigoare, în prelungitul său concediu pre-electoral şi post-electoral nu are nici o importanţă şi nici nu îl scuză.
Ceea ce trebuie remarcat, în acest caz, este modul operativ şi ferm în care Renate Weber a taxat ieşirile comisarului slobod la gură. Este o premieră în ceea ce priveşte prestaţia europarlamentarilor noştri, de obicei, timoraţi, defazaţi, marcaţi de mentalitatea potrivit căreia capul plecat, sabia nu-l taie.
Iată că se poate şi altfel, chiar declanşînd o mică furtună, ce poate creşte însă, la vîrful Comisiei Europene.
