Războiul preşedinţilor

By huidan

Într-o campanie electorală destul de bleagă, în care pînă şi Vanghelie este supărat, numind-o una “de copii”, iată, se încinge ovăzul între actualul preşedinte, Traian Băsescu, şi fostul conducător al statului, Ion Iliescu.

Belicos, cum se ştie, aflat în permanentă ciorovăială cu cine se nimereşte, numai scandal să fie, netam-nesam, Băsescu îl atacă pe preşedintele de onoare al PSD, declarîndu-l “specialist în lovituri de stat” şi afirmînd că ar fi negociat, cu Călin Popescu Tăriceanu, suspendarea sa din funcţie.

Greu de spus cîte puncte a cîştigat chiriaşul actual de la Cotroceni pentru “buldogul” Blaga, însă Iliescu nu s-a lăsat aşteptat şi l-a catalogat pe “atacator” drept “un om obsedat pur şi simplu”, arătînd chiar că modul său de comportament este de-a dreptul îngrijorător.

Este drept că Iliescu nu a prea fost de acord cu referendumul din 2007, privind suspendarea lui Băsescu, condamnat din start la eşec. Acest lucru nu contează însă, este campanie electorală, şi orice atac se poate solda cu oarece procente.

De ce însă se luptă Băsescu cu Iliescu, în timp ce adversarii, aflaţi deja în ringul electoral, doar simulează loviturile, cam greu de explicat.

Etichete ,

Lasă un Răspuns