M-a vizitat, zilele trecute, un prieten vechi. Motivul a fost, poate, bizar. O amendă plătită în Austria. Pentru viteză. Cam mare, viteza. Amenda, la fel.
Nu a încercat să negocieze cu poliţiştii, căci acolo, evident, nu are nici un rost. Ba, dimpotrivă, rişti să te încaseze şi cu un… supliment.
A plătit cu cardul, pe loc, şi cu asta “aventura” părea că s-a sfîrşit, pentru că nu se iau puncte la încălcările legii circulaţiei în afara ţării.
Nu mică i-a fost surpriza, însă, cînd a primit acasă o hîrtie prin care i se comunica, “nemţeşte”, care a fost destinaţia banilor plătiţi pentru excesul său de viteză.
Astfel, “stimatul domn” – amendat – a aflat că o parte din bani a fost repartizată pentru comunitate, alta pentru un cămin de copii şi o a treia pentru o altă problemă socială.
Clar, parafat şi ştampilat şi cu “mulţumiri” pentru… contribuţie. O transparenţă exagerată, ar spune cineva. Poate, dacă privim dinspre zona de ceaţă în care se află românii şi nu numai în ceea ce priveşte destinaţiile spre care se duc banii publici, cei încasaţi din impozite, amenzi etc. etc.
Chiar mi-am exprimat şi eu îndoiala în legătură cu această practică, desigur, gîndindu-mă că s-ar putea începe, la noi, cu “raportarea” către cetăţean a modului de folosire a unor sume mult mai consistente.
Atunci, amicul mi-a dat o replică la care merită să medităm şi noi, cetăţenii, dar şi… Grivei: “Păi, în România, nici măcar cei care dau şi încasează amenzile nu ştiu exact cum se împart banii şi unde se duc ei”.
Alte comentarii sînt de prisos.
Etichete Amenzi circulaţie, Austria, România
