Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 26-27 aprilie 2008
Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 19-20 aprilie 2008
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 12-13 aprilie 2008
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 5-6 aprilie 2008
Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Un bun cultural al ţării
În 24 aprilie 1940, Ion Colan, într-o lucrare în care analiza starea “Gazetei” la puţin timp după centenar, arăta că aceasta este “un bun cultural al ţării”. Mai mult, el afirma că aceasta este “un argument cultural faţă de toţi cei care vorbesc despre noi că sîntem înapoiaţi”, pentru că “o ţară care are un ziar atît de vechi, nu poate fi înapoiată”.
Sînt cîteva idei care dau dimensiunile acestei publicaţii, intrată în istoria presei româneşti, cunoscută şi apreciată şi peste hotare, cu o istorie fascinantă, care se împleteşte cu ceea ce a trăit ţara în cei 170 de ani de existenţă a “Gazetei de Transilvania”.
“Gazeta” de astăzi, încă de la primul număr al seriei noi, apărut în 22 decembrie 1989, şi-a propus să meargă pe vechiul drum. Un drum dificil, într-o lume în care presa a devenit o pradă, la mîna celor aflaţi vremelnic la putere sau a celor care, cu bani, cred că pot să producă orice fel de manipulare.
“Ideologia «Gazetei» n-are nimic de împrumutat de la nimeni, oricît de distincte ar părea ideologiile de astăzi. Ea merge pe vechiul ei drum şi nu are de apărat decît interesele de totdeauna ale neamului românesc şi ale ţării: neamul, ca sinteză de aspiraţiuni spre acelaşi scop, iar ţara în limitele ei geografice şi, mai ales, etnice”.
Iată, cele scrise de dr. Voicu Niţescu, tot în urmă cu circa 100 de ani, sînt şi astăzi repere valabile pentru un ziar care îşi propune să rămînă un “bun cultural” al poporului român. Un ziar care rămîne deschis “oricui vrea să scrie”, cum sublinia Ion Colan, însă, care nu admite “îndrăzneala de a pune orice pe hîrtie şi oricum, într-o limbă mutilată”, refuzînd să fie “tribună la intersecţia tuturor ucenicilor în ale scrisului şi, cu atît mai puţin, a tuturor ideologiilor”.
Aceste standarde sînt impuse de respectul faţă de cititor, faţă de cei care trebuie să ştie că există o voce care îi reprezintă. În 1922, în Calendarul “Gazetei Transilvaniei”, un anunţ îndemna cam aşa: “Dacă aveţi de reparat vreo nedreptate sau de apărat o cauză dreaptă şi bună, adresaţi-vă Redacţiei «GAZETEI TRANSILVANIEI», Braşov”.
Simplu, convingător, un crez care ne animă şi astăzi, cînd, într-o lume tot mai “complicată”, aflată într-o cădere morală evidentă, încercăm să ajutăm pe oricine ne trece pragul, să scriem adevărul, cu orice riscuri, pentru ca să nu se spună, peste ani, că nu am ştiut sau că nu am avut curajul.
“Gazeta de Transilvania” este, de altfel, o tribună recunoscută - inclusiv pe plan internaţional, unde, din 1996, este reprezentată în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor, organizaţie care cuprinde 18.000 de ziare, asociaţii naţionale de editori, întreprinderi de presă şi directori de jurnale din 102 ţări - a apărării libertăţii de expresie, organizînd, la Braşov, o serie de manifestări cu participare internaţională, care au avut o rezonanţă deosebită şi au ridicat prestigiul ziarului.
Acum, la ceas de superbă aniversare, gîndim mai departe, la vremuri mai favorabile dezvoltării acestui ziar, care va rămîne un reper în istoria presei şi în cultura românească. Evident, această dorinţă nu va putea fi îndeplinită decît cu sprijinul cititorilor noştri, cărora le mulţumim încă o dată pentru că îi simţim mereu alături de noi.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 23-24 februarie 2008
Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Argumentul lui Mutu
Se comentează în aceste zile, nu numai la noi, ci şi în Italia, unde se cam ştie cum sînt consideraţi şi trataţi românii, o problemă din fotbal. Şi cum la fotbal este ca în viaţă, şi invers, cred că întîmplarea merită puţină atenţie. Erou: Mutu.
Un sportiv în plină glorie, care nu se bate numai pentru titlul de cel mai bun fotbalist străin din campionatul Italiei, ci şi pentru o poziţie de frunte în clasamentul golgeterilor Seriei A, un om cu un trecut “complicat”, care a dovedit însă că poate să depăşească o perioadă ce părea fatală pentru cariera şi pentru existenţa lui.
Ce a făcut Mutu? Păi, a dat o lecţie celor de la Catania, unde a fost umilit, jignit, într-un mod mizerabil, făcut ţigan şi trimis acasă în România. Venind “returul”, Mutu, fără declaraţii belicoase, s-a exprimat în teren: un gol fabulos, de la 25 de metri, golul victoriei, şi un dans cu mingea prin care şi-a ridiculizat pur şi simplu adversarii. Desigur, sînt mulţi care consideră nesportive fentele prin care Mutu a ţinut să se răzbune.
Ele fac parte din fotbal, fotbalul este meseria lui, pentru aceste fente este aplaudat, adulat, aşa cum se întîmplă şi în cazul altor megavedete, la “jocurile” cărora nu a mai sărit nimeni în sus. Oricum, majoritatea este de partea fotbalistului nostru, iar noi, ca români, avem ceva de învăţat din această poveste: singurul mod în care ne putem impune, ne putem face respectaţi, este valoarea.
Valoarea etalată fără reţineri, prin performanţe care să înfrîngă adversarii, din orice domeniu. De altfel, se spune că întotdeauna cel învins te respectă. Şi nu numai la fotbal.
De personalităţi cu notorietate avem mare nevoie şi ar trebui să le cultivăm, să le sprijinim, să le folosim ca brand şi nu să le tăvălim, cu orice ocazie, prin mlaştina dîmboviţeană, împroşcîndu-le cu noroi.
Legat de acest subiect, simt nevoia să aduc în atenţie relatarea unui prieten, legată tot de acest fel de a ne impune, de a ne simţi egali şi uneori superiori celor care, chiar dacă nu ne iubesc, sînt obligaţi să ne respecte.
Într-un aeroport fiind, acesta, cunoscător al limbii germane - nota bene, căci străinii sînt mereu surprinşi cînd le vorbim limba - a intrat în vorbă cu nişte austrieci. După mirarea legată de posibilitatea de comunicare, aceştia şi-au dat drumul într-un mod absolut surprinzător, aducînd în discuţie un nume care la Viena a devenit legendă: românul Ioan Holender, directorul Operei de Stat, al primei opere a lumii, se poate afirma, fără să greşeşti.
Nu despre romi, nu despre falsificatorii de cărţi de credit, despre cerşetori au vorbit acei oameni, ci despre ceea ce înseamnă valoare românească. Mi-am adus aminte de primăvara lui 2007 cînd, la Viena, cu prilejul premierei operei “Manon” - am şi scris atunci despre acest eveniment de rezonanţă mondială - numele lui Andrei Şerban, care a regizat un spectacol uluitor, cu două megavedete, Netrebko şi Alagna, spectacol care se joacă şi acum cu casa închisă, era rostit cu admiraţie de toată lumea.
Fără a mai insista, este clar că acestea sînt argumentele prin care ne putem integra într-o lume pe care trebuie să o obligăm să ne respecte. Chiar şi “ascunzîndu-i”, uneori… “mingea”!
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 16-17 februarie 2008
Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 9-10 februarie 2008
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 2-3 februarie 2008
Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Foaie pentru minte inima si literatura pagina 1
Foaie pentru minte inima si literatura pagina 2
