La start
Gata, listele cu candidaţi pentru alegerile locale au fost predate! De acum, cel puţin teoretic, nimic nu se mai poate schimba. Cei care se vor alege, ca să zicem aşa, se cam ştiu după poziţiile adjudecate pe amintitele liste. De asemenea, în pas de “încălzire” se află şi cei care s-ar putea, unii chiar conform unor promisiuni ferme, să beneficieze de pe urma retragerii unor “locomotive”, după ce acestea îşi vor fi făcut datoria.
Desigur, ne aflăm în campanie electorală de multă vreme, partidele, prin vocile cele mai autorizate, îşi promovează zilnic argumentele cu care speră să cîştige electoratul, însă, oficial, competiţia se va declanşa la începutul lui mai.
Competitorii nu mai au însă răbdare şi s-au avîntat, care cum a putut şi cu ce este dotat, în lupta electorală. Cu cît a investit mai mult - se vorbeşte de “tarife” plecînd de la cîteva zeci pînă la cîteva sute de mii de euro - “concurentul” se mobilizează mai tare, fiindcă riscul de a rămîne în pagubă, în caz că nu va fi ales, este destul de mare.
În această conjunctură, firesc, ne aşteptăm la o bătălie crîncenă. Bine ar fi să se poarte decent, cît de cît în spiritul fair-play-ului politic dar şi al bunului simţ, fără desfăşurări de aruncări cu noroi sau chiar cu rahat asupra adversarilor, fără atacuri la persoană şi la familii, confruntarea rămînînd în zona programelor care îi interesează pe cetăţeni.
Sigur, vor fi şi promisiuni care nu se vor împlini niciodată, pentru că, în politica românească, a promite şi a nu te ţine de cuvînt este un lucru obişnuit, pe care, cel puţin pînă acum, electoratul, care votează mai mult emoţional, nu s-a prea înghesuit să-l sancţioneze.
Deci, concurenţii, cu fulare colorate, cu felicitări de Paşte în dinţi, cu publicaţii de campanie răspîndite prin cutiile poştale ale alegătorilor, cu berea la rece şi carnea de mici la macerat, mă rog, cu tot arsenalul de campanie, s-au aliniat la start. Să vezi comédie cînd vor porni, evident, lansat!
Editînd tîmpenii
Se pare că blestemul politicienilor sfertodocţi este unul de care România nu va scăpa niciodată. El se transmite din generaţie în generaţie, tinerii aduşi, pe criterii balcanice, în prima linie a politichiei româneşti, fiind creaţi după chipul şi asemănarea… tăticilor.
Iată, noua vedetă a PD-L, Elena, nu Udrea, ci Băsescu, a produs o nouă perlă de a căzut naţiunea pe spate. Încercînd să îi aducă un elogiu “gînditorului” Traian, pardon, Emil Boc, ea a afirmat că acesta “editează perfect cîteva fraze”, în timp ce “unii dintre noi spunem numai cîteva cuvinte”.
Măi, să fie! În timp ce unii spun cîteva vorbe, Boc, cel care făcea poc la emisiunea lui Gheorghe, editează fraze. Dacă domnişoara ar fi luat în mînă, absolut întîmplător, un dicţionar al limbii pe care o face praf de cîte ori apucă, ar fi aflat că a edita înseamnă “a efectua operaţiile legate de pregătirea pentru tipar, de tipărirea şi de răspîndirea unei cărţi sau a unei publicaţii”.
Cum însă dumneaei are probabil tot timpul ocupat de defilările pe diverse podiumuri ale prezentărilor de modă şi de prezenţa în locaţiile de fiţe, ceea ce presupune o constantă duşmănie pe cărţi, “scăparea” este una normală, care îi defineşte nivelul de cultură cu care s-a aruncat, cu aplomb, în politică.
În timp ce dumneaei “editează”, adică emite tîmpenii, tineri remarcabili, cu cîte două-trei facultăţi, cu masterate în România sau peste hotare, lipsiţi de “spate”, dezamăgiţi de sistem, îşi caută drumul cît mai departe de ţara care îi refuză.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 19-20 aprilie 2008
Scutul şi interesul
Pe fondul jubilaţiei - în special prezidenţiale, căreia i se adaugă domnişorii, inclusiv cu fustă, din rîndurile organizaţiilor “intelectualilor buni” - legate de “uriaşul succes” al summit-ului despre care puţine ziare străine, preocupate de “meciul” dintre şefii de state şi guverne europene şi “unchiul Sam”, ca şi de cel dintre Putin şi Bush, au scris că s-a desfăşurat la Bucureşti, în ţări provenite, ca şi noi, din fosta zonă comunistă, intrate şi ele în NATO şi UE, se petrec evenimente interesante.
Exemplele cele mai semnificative vin dinspre Cehia şi Polonia, care, deşi au obţinut de la “unchiul Sam” avantaje legate de mult-discutatele vize, negociază extrem de dur amplasarea controversatului scut antirachetă, despre care, de altfel, şi unii oficiali ai Pentagonului afirmă că ar fi un fel de frecţie la un picior de lemn, nefăcînd faţă, din punct de vedere al performanţelor, unei eventuale dar puţin probabile ameninţări iraniene.
Scurt, cehii, cărora li s-a cerut să găzduiască întregul scut, adică şi radarul şi rachetele, fac fiţe, în timp ce polonezii, mai duri - aşa cum au procedat şi în negocierile pentru Uniunea Europeană, în special la capitolul agricultură, unde noi ne-am pus poalele-n cap, ca de obicei - pun condiţii legate de un ajutor american substanţial, pe termen lung, pentru dotarea armatei, inclusiv cu un sistem de apărare antiaeriană “Patriot” - împotriva cui? - dar şi de alte avantaje.
Noi, cu coada sus, dacă ar fi să ne luăm după preşedinte şi cîntătorii lui, oferim orice, contra nimic sau, pardon, pentru o oarecare laudă, rostită, în batjocură, după linsul unei îngheţate băsesciene. Conjunctura politică şi militară internaţională este una complicată. România, cu o diplomaţie jalnică, cu o strategie de politică externă după cum i se năzare preşedintelui sau după cît pot “yesmanii” cunoscuţi, nu contează în ecuaţia respectivă, “eforturile” de organizare a summit-ului - exagerate, şi voi reveni pe această temă într-o însemnare viitoare - fiind de domeniul efemerului.
Nu numai Cehia şi Polonia au discuţii “aplicate” cu SUA, ci şi Uniunea Europeană, care a anunţat, cu fermitate, că nu va oferi americanilor acces nelimitat la informaţiile personale obţinute în cadrul controalelor de la frontierele sale, în schimbul ridicării vizelor.
În acest context, modul în care sînt “negociate” interesele României - adică, în nici un fel sau prin scenarii valabile 50%, de care ştim numai noi, fiind vînturate electoral pe plan intern - poate fi unul cu efecte negative majore, chiar şi pe termen scurt, ca să nu mai vorbim de perspectiva mai îndepărtată. La această temă, strofocările penibile, cu Ucraina şi Georgia în NATO, cu Moldova în UE, nu se pun, ele intrînd în zona ţînţarului care tot încearcă să dialogheze cu elefantul plecat de-acasă.
A ouat “Electrica”
Pentru mine, ca şi pentru alţi mulţi “consumatori”, modul în care sînt redactate contractele cu “Electrica” - în speţă “Transilvania Sud” - reprezintă o capcană în care mai bine este să nu te bagi şi să accepţi tacit toate condiţiile pentru că, oricum, nu ai vreo şansă de succes dacă încerci să înţelegi anumite lucruri, ca să nu mai vorbesc de vreo eventuală contestaţie.
Respectiva societate mi s-a părut însă şi una foarte strînsă la pungă, dacă ar fi doar să dau exemplu comunicatele de presă pe care le dă cînd ne “suflă în lampă” - adică ne întrerupe furnizarea de curent, justificat sau nu - pe care are pretenţia să le publicăm gratuit, ceea ce şi facem, fiind, chipurile, de interes public.
Aceasta, deşi toată lumea plăteşte serviciile “Electricăi”. Încheind acest expozeu, poate prea lung, vin la “chestiune”, aducînd în atenţie un scandal declanşat de o poveste cu ouă de Paşte.
Scurt, abonaţii de la “SC Electrica Furnizare Transilvania Sud SA” au primit nişte facturi - felicitare, pe care sînt desenate (fotografiate?), într-o grafică de doi bani, nişte ouă roşii, sub care sînt însăilate nişte urări banale.
Urări banale care vin dinspre “sursa ta de energie”, cum stă scris în capul foii respective. Mă rog, să fie primit, însă, s-a ivit o problemă. Pe unul din ouă, chiar în centrul făcăturii se află figurată stema Ungariei Mari!
Nu insist asupra “întîmplătoarei” apariţii grafice, însă, mă întreb, ca orice “consumator” normal, cît a costat povestea, avînd în vedere că amintita societate are peste un milion de abonaţi. Că s-o fi făcut licitaţie, că o fi fost încredinţare directă, nici nu mai are importanţă. Cert este că “Electrica Furnizare Transilvania Sud” a ouat.
Ouă roşii, însă, nu pentru clienţi, ci pentru cine o fi făcut tipăritura şi pentru cine, în calitate de ordonator al acesteia, o fi luat, poate, vreun comision.
Asta este, facturile cresc mereu, “hrănite”, desigur, şi din asemenea… ouă. Mă mai întreb doar, ca un abonat naiv ce sînt, ce s-ar fi întîmplat dacă, pe vreunul din ouăle amintite, “prestatorul” ar fi tipărit vreo femeie goală sau, Doamne fereşte, vreo zvastică?
Curioasa de la PD
Continuă să se facă valuri pe tema marelui succes al organizării summit-ului NATO de la Bucureşti. Declaraţii bombastice, seminarii, forumuri - lipsesc doar, însă nu este prea tîrziu, odele în “versuri nemuritoare”, montajele de sunet şi lumină - piepturile bombate de mîndrie ale onor-conducătorilor naţiunii etc. etc., alcătuiesc un peisaj demn de o ţară din fundul Africii.
În acest context triumfalist, miercuri, la unul dintre forumurile menite să facă alte baloane de săpun pe tema summit-ului, prezidat de însuşi întîiul stătător de la Cotroceni, o celebră blondă a ieşit în faţă, cu un text învăţat pe deasupra, menit să îi ridice o minge la fileu celui căruia i-a fost consilier(ă) şi sprijin de nădejde.
Întrebarea - referitoare la situaţia Georgiei şi Ucrainei, în legătură cu care ne-am tot agitat fără să ne-o ceară nimeni, precum şi la relaţiile cu Rusia - nici nu are importanţă. Interesant este modul în care onor-preşedintele a fructificat pasa celei răsfăţată şi cu apelativul - glorios, dacă ne gîndim la o “antemergătoare” arsă pe rug - de fecioara din Pleşcoi.
Cel de care aceasta a declarat că este mîndră, s-a izmenit puţin, adică “lăsaţi, lăsaţi, nu e nevoie…”, după care a luat-o americăneşte, grăind cam aşa: “OK! O întrebare foarte complicată, Partidul Democrat a devenit foarte curios…”. S-a produs o oarecare nedumerire, unii, mai naivi, închipuindu-şi chiar că preşedintele nu mai are comunicare cu cea pe care a alintat-o, numind-o “Partidul Democrat”, deşi, se ştie, dumneaei se află în plin asalt asupra poziţiilor înalte oferite de o viitoare victorie în alegeri a Partidului Democrat Liberal, cel apelat, probabil, cu “Dragă, Stolo”.
După care, stimulat de “curiozitate”, a mai dat una spunînd că Băsescu şi Putin îşi respectă întotdeauna cuvîntul. Despre Băsescu, OK sau haraşo, ca să folosim limba celui pe care, pînă mai ieri, îl considera duşman, aşa este, sîntem convinşi, însă nimeni nu poate garanta că Putin, care în curînd nici nu va mai fi preşedinte, ştie ceva despre vreun cuvînt pe care l-ar fi dat celui care îl acuza, cîndva, că a făcut din Marea Neagră un lac rusesc şi, cu cîteva zile înaintea “istoricului” summit, îl îndemna să nu-i fie frică (!?!) să vină la Bucureşti.
Acum, noroc că a venit singur, Armata a 14-a avînd altă treabă, însă, lăsînd gluma la o parte, tot spectacolul, pus în scenă sub genericul “Curiozitatea doamnei Udrea”, nu numai că este de prost gust, aducînd aminte de înscenările din “iepoca de glorie” a lui Ceauşescu, dar oferă şi destule motive de îngrijorare pentru cei care mai cred încă în democraţia noastră, originală sau cum o fi ea.
Oamenii din sistem
Demisia ministrului de externe, Adrian Cioroianu, dorită şi de ai lui şi de ceilalţi de mai multă vreme, s-a produs în urma unei întîmplări tragice, de care demisionarul habar nu a avut. Nici nu se poate spune că autodebarcarea din fruntea ministerului, în condiţiile date, ar fi fost obligatorie.
Cioroianu a fost un ministru care nu a lăsat în urmă decît gafe. Nu-i vorbă că nici Ungureanu - care a beneficiat din plin de susţinerea preşedintelui şi de simpatia unei părţi, deloc neglijabilă, a presei - nu a strălucit prea tare. În fond, am avut de-a face, din nefericire, într-o perioadă extrem de importantă pentru politica externă a României, cu doi plezirişti.
Dacă protestează cineva, vizavi de Ungureanu, amintesc doar cum, la Bruxelles, într-una din primele sale apariţii, la o întrebare nu foarte complicată a declarat că nu poate să răspundă, pentru că nu a mai fost “la un asemenea nivel”. Mă rog, nu este cazul, acum, să le facem bilanţurile, bine că s-au dus. În legătură cu Cioroianu s-a scris că ar fi fost învins de “oamenii din sistem”.
Un sistem căruia nici unul dintre miniştrii de externe pe care i-a avut România, în perioada de după ‘89, nu i s-a împotrivit. Un fost ambasador îmi povestea, mai zilele trecute, cum se poartă angajaţii din sistem, şi se referea la întregul acestuia, de la portarul ambasadei, pînă la primul consul. Experienţa lui merită atenţie, aşa că o prezint, în rezumat. Cît timp a fost la putere cel care l-a trimis la post, toată lumea s-a făcut preş în faţa lui, mai mult, fiecare a avut cîte o dorinţă sau mai multe, pe care, elegant, excelenţa sa, domnul ambasador, le-a îndeplinit.
În momentul în care a venit schimbarea “stăpînului”, oamenii din sistem nu numai că i-au întors spatele, ci au făcut un coşmar din perioada de aproape un an de zile, pînă a sunat semnalul retragerii. De la nesupunere evidentă, pînă la aducerea Curţii de Conturi, respectivii i-au “servit” toate mizeriile posibile, cu tupeul slugilor care devin obraznice.
Oamenii din sistem, din nefericire, sînt o realitate - desigur, nu numai în diplomaţie - ignorată de cei care, fiind chiar vremelnic în funcţii, ar fi putut face reforma atît de necesară, inclusiv pentru schimbarea imaginii României. Sigur, Cioroianu nu a avut foarte mult timp la dispoziţie dar nici nu a încercat să atace sistemul. În consecinţă, l-au “înghiţit” oamenii din sistem.
Tăria de a spune NU
Asistăm în aceste zile, de continuă campanie electorală, la tot felul de “recitări” şi scrieri de texte, de către bocitoare “la mormînt străin”, în care sînt jeliţi diverşi candidaţi care nu au vrut dar “care este”, ca să folosesc o expresie “emanată” de la unul care şi-a dorit şi nu este.
Se fac “portrete” mai mult decît “binevoitoare”, bazate pe CV-uri umflate cu pompa, pe argumente, gonflabile şi ele, procente îndoielnice etc., etc. deplîngîndu-se “crunta” soartă a unor inşi - care, după cîte ştiu, au intrat de bună voie în politică, ba şi-au mai şi cîştigat notorietate dar şi alte avantaje de pe urma “prestării” de partid - ajunşi în postura de candidaţi de primar sau preşedinte de consiliu judeţean sau pe listele de consilieri locali, cică, împotriva voinţei şi destinului lor “luminos”, probabil, în alte zone ale politichiei şi administraţiei.
Chiar sînt etalate feţe mai mult decît triste - un exemplu emblematic îl constituie aceea a lui Cristian Diaconescu, “între tîlhari” scria cineva - de îţi vine să crezi că respectivii tocmai au fost forţaţi să înghită un rahat cît casa. Or, după cîte ştiu eu, nimănui nu i s-a pus pistolul la tîmplă pentru ca să admită “să se aleagă”, vorba unui personaj al lui nenea Iancu.
Aşa că, tot corul de bocete cade în ridicolul nesfîrşitei noastre balcaniade. Iar ifosele de fete mari, de genul “n-am vrut dar m-au forţat” - “căci îmi place”, aş adăuga eu - nu sînt de natură să impresioneze pe nimeni. Tristeţea este doar că electoratul va trebui să-i aleagă, dintre astfel de “claponi”, pe cei care vor conduce, pe diverse paliere ale administraţiei, timp de patru ani.
Bineînţeles, ştiind că, dacă, într-adevăr, nu ar fi vrut, cu nici un chip, să fie pe liste sau în capul lor, oricare dintre cei care se miorlăie şi pentru care varsă lacrimi bocitoarele, îngrijorate că se vor compromite, ar fi putut să manifeste bărbăţie - chiar şi în cazul muierilor - şi să spună un NU hotărît.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 12-13 aprilie 2008
O reformă prea îndepărtată…
Vineri dimineaţă, majoritatea ziarelor, televiziunilor şi radiourilor anunţau că PSD va alege între Mitrea şi Vanghelie candidatul pentru funcţia de primar al Capitalei.
Cîteva ore mai tîrziu, social-democraţii au produs “surpriza” desemnîndu-l pe Cristian Diaconescu să îi reprezinte în bătălia pentru Bucureşti! O soluţie de avarie, însă, menită să împace orgoliile, pentru că numirea unuia dintre ceilalţi posibili candidaţi, Vanghelie, Mitrea sau Oprescu, ar fi declanşat un scandal care ar fi adus prejudicii de imagine grave, mai ales într-un an electoral. Ce şanse are Cristian Diaconescu?
S-ar putea spune că mai multe decît a avut, la vremea respectivă, Mircea Geoană - “paraşutat” din smoking-ul de diplomat direct în cizme şi pufoaică - însă, greu de crezut că acesta ar fi omul cu care PSD ar reuşi, în sfîrşit, să instaleze un primar al Bucureştiului. Adversarii jubilează.
Agentul electoral Băsescu anunţa că “buldogul” Blaga îl va face “franjuri” pe Mitrea, anunţ rămas valabil şi pentru Diaconescu. Interesant este însă faptul că se foloseşte, împotriva PSD, aceeaşi placă de patefon, uzată de acum, care reproşează că social-democraţii nu s-au reformat.
Desigur, dacă privim, atît spre vîrf, cît şi spre organizaţiile locale, PSD a rămas cam acelaşi partid, cu aceiaşi exponenţi şi aceleaşi obiceiuri, doar luptele interne, trădările, schimbînd oarecum percepţia de partid aliniat şi anchilozat în “admiraţia” pentru liderii de pe diverse paliere.
Auzindu-l, însă, pe cel care, din ţuţărul lui Iliescu, şi al cui s-a mai nimerit, a ajuns trompeta lui Băsescu, recte Stolojan, scrîşnind printre dinţi, “Pe-se-de nu es-te ca-pa-bil să se re-for-me-ze, ră-mî-ne par-ti-dul lui Mi-trea, Hre-ben-ciuc…”, şi privindu-l pe “vameşul” Blaga, de exemplu, orice om de bun simţ se întreabă dacă nu cumva ar fi trebuit ca şi celelalte partide să se reformeze, să scoată în faţă alţi oameni decît cei despre care se pot spune cam aceleaşi lucruri ca şi cele legate de pesediştii “nereformaţi”.
Placa, aşa cum se observă cu ochiul liber, s-a cam uzat, cît despre mult invocata reformare a clasei politice se poate spune că nu s-a pus în operă la nici una dintre formaţiunile politice cu şanse de a trece pragul electoral. Aşa că, reformă să fie dar să ştim şi noi cînd… Poate, cine ştie, prin 2020, în primăvară sau în toamnă sau…
Acum, stînd şi judecînd, dacă îi privim pe Cristian Diaconescu şi Vasile Blaga, primul are, totuşi, o imagine mai aproape de o posibilă reformă, pe cînd al doilea face parte din categoria care îl oripilează pe Sto-lo-jan.
