Archive for Octombrie 2007

Javre, scursori, idioţi…

Octombrie 31, 2007

Ceea ce anticipam s-a produs! Golănia a devenit marcă pentru politica românească, exemplul „strălucit” al preşedintelui – gata oricînd să „decreteze” pe oricine „găozar”, „păsărică”, „ţigancă împuţită”, „armean idiot”, să invite ziaristele „s-o facă” etc. etc. – fiind urmat de politicienii, ticăloşiţi sau nu, pe care, oricum, şeful statului vrea să îi schimbe, probabil după chipul şi asemănarea sa.

Unul dintre cei trei membri ai grupului de la Cluj, Vasile Dâncu, fan Boc, pardon, Băsescu, s-a repezit în „colegii” care nu convin strategiei de aservire a pesediştilor, preşedintelui şi partidului său, şi a tunat cam aşa: „Javrele bătrîne, resturile bolşevice, scursorile” trebuie eliminate din PSD.

Acesta a mai făcut referire la „şulfele bolşevice” şi „golanii tranziţiei”, într-o răbufnire specifică, la urma urmei, unui fost profesor de socialism, fugărit, se spune, de pe la Petroşani, unde-şi exercita „talentele”, şi ajuns, datorită „javrelor bătrîne”, un om bogat şi plasat la vîrful politicii pesediste.

Ceea ce se întîmplă în PSD nici nu are importanţă, în rîndurile de faţă am vrut doar să arăt cam spre ce profil moral, spre ce mod de exprimare, spre ce gen de „luptă de idei” se îndreaptă clasa politică românească. Şi cînd scriu clasa politică românească, includ toate „culorile”, de pe toate palierele încăierării generale, provocate de „geniul” conflictual de la Cotroceni.

O întîmplare, petrecută tocmai în Islanda, ai cărei protagonişti au fost un pesedist, Mihail Popescu şi un peremist, Marcu Tudor, vine să confirme golăneala de care aminteam. Într-o dispută suburbană, Mihail Popescu, care a acuzat PRM că ar fi nenorocit România prin contribuţia la alegerea lui Băsescu, l-ar fi făcut pe peremistul Marcu Tudor, „idiot, imbecil, nenorocit, cretin… zero…”

Martori au fost luaţi udemeristul Verestoy Attila şi soţia sa, ceilalţi „distinşi” membri ai delegaţiei române preferînd să o taie de pe cîmpul de luptă. Pesedistul i-ar fi spus peremistului, care i-a reproşat limbajul, că dacă este bărbat să-l insulte şi să-l înjure şi el. Lucru perfect normal, într-o ţară în care politica se face, de-acum, de pe principiul „Ba pe-a mă-tii!”. În consecinţă, drag electorat, ca să fii în ton cu linia imprimată politicii româneşti, „Pe ei, pe ei, pe ei, pe mama lor!”.

Sindromul Puterii

Octombrie 30, 2007

Dintre multele mesaje primite, în ultimele zile, îndeosebi legate de povestea cu „Eu te decorez pe tine, tu pe mine” – cu menţiune pentru cel care face trimitere spre lumea bordelurilor, unde „decoraţia”, pardon, plata, se face înainte – am reţinut o destul de lungă „epistolă”, dedicată şefului statului, din care reproduc un scurt fragment: „… Ceea ce mi-a produs mai mult decît îngrijorare, chiar un sentiment de insecuritate, a fost (cu prilejul declaraţiei de presă de la Cotroceni, legată de referendum şi de procurorul Ţuluş n.r.) faţa preşedintelui, neagră de răutate, voit ameninţătoare, la adresa oricui gîndeşte altfel decît dumnealui, tonul care mi-a amintit de un plutonier al dracului, care mi-a făcut din stagiul militar un coşmar.

Credeam că, în România ce se vrea democratică, stadiul încrîncenării, al ameninţărilor făţişe, al punerii la zid a unor categorii de oameni care au alte păreri decît conducătorii, al radicalizării conflictelor, al imposibilităţii de comunicare a trecut. Nu este aşa şi mi se pare că ne aflăm într-un mare pericol, împinşi fiind de un conducător preocupat doar de acapararea puterii depline, prin desfiinţarea adversarilor, folosind orice mijloace…”.

La această „epistolă” m-am gîndit să răspund cu un fragment din celebrul roman „Herzog”, al lui Saul Bellow: „În fiecare comunitate există o categorie de oameni extrem de primejdioşi pentru ceilalţi. Nu e vorba de criminali. Pentru ei există pedepse cu închisoarea. E vorba de conducători. În mod invariabil, oamenii cei mai primejdioşi umblă după putere”. Cît rău pot să producă asemenea oameni, o demonstrează istoria. Ca şi prezentul, de altfel…

Elodia la NASA!

Octombrie 29, 2007

Categoric, Dan Diaconescu este, la această dată, omul care profită cel mai mult de pe urma prostiei românilor, de care îşi bate joc noapte de noapte. Desigur, cu complicitatea celor care îi fac rating şi cu participarea „extraordinară” a unor personaje scoase parcă din tomberoane sau din groapa lui Ouatu. În al nu se mai ştie cîtălea episod al telenovelei „Dispariţia Elodiei”, pe micul ecran a apărut un anunţ care a lăsat „crăcănată” naţiunea: „OTV a apelat la NASA pentru găsirea Elodiei”! Ei, români, fiţi mîndri şi mulţumiţi!

Axa Washington – Bucureşti, sărind, de această dată, peste Londra, atît de dragă lui Băsescu, de altfel, inventatorul ei, funcţionează datorită Elodiei! Această preţioasă valoare a României, a Ţării Bîrsei, am putea spune, devine, iată, o piatră de încercare a relaţiilor româno-americane, dar şi a competenţei NASA. Probabil, cei de la CIA, FBI etc. etc. sînt verzi de invidie pentru că Diaconescu nu a apelat la ei ci la NASA. De ce la NASA? Vom afla, desigur, în următoarele trei-patru sute de episoade.

Vă daţi seama, în ce agitaţie au intrat specialiştii americani, ce aparatură a fost activată, ce investiţie de creativitate se manifestă pentru găsirea avocatei braşovene, despre care, unii susţin că ar fi fost căsăpită de Cioacă, alţii că a căzut victimă sepepiştilor (sexuali), alţii că şi-ar fi înscenat dispariţia pentru a-şi chinui soţul (infidel şi el), ca să înşirăm doar cîteva din scenariile ce curg în valuri asupra naţiunii îngrijorate.

Acum, este momentul ca NASA să-şi probeze competenţa. Nu va mai conta că Bin Laden dă cu flit din cine ştie ce peşteră sau hotel de lux, că Mladici şi Karagici trăiesc, bine-mersi, jucîndu-se de-a v-aţi-ascunselea, la Belgrad, că alţi mulţi urmăriţi celebri sînt de negăsit. Dacă, sub ape, în pămînt, în aer, în vreun pat dotat cu saltea cu apă, în vreun paradis tropical sau fiscal, într-un bordel al vreunui port celebru, pe vreun vas de croazieră, pe la vreun infractor scăpat de pîrnaie ş.a.m.d., o va depista pe Elodia, după care vor fi trimişi luptători antitero, detectivi, „scafandrieri”, poliţişti, puşcaşi marini, magicieni etc. etc., NASA va deveni cea mai glorioasă agenţie de pe suprafaţa Pămîntului, şi nu numai, dacă se va dovedi că avocata s-ar adăposti, pe Lună, pe Marte, sau, cine poate şti, pe vreuna din navetele spaţiale aflate în misiune.

Naţiune, fii trează! Stai cu ochii pe Lazarus&comp., căci, nu se ştie, în ce noapte şi la ce oră, cei de la NASA vor năvăli în studioul OTV, purtînd-o pe Elodia, ca pe un trofeu, dar şi mulţumindu-i lui Diaconescu pentru că le-a oferit această minunată şansă, de a se afirma definitiv în conştiinţa miliardelor de oameni ce urmăresc, cu sufletul la gură, telenovela românească.

Decorat toţi!

Octombrie 28, 2007

Biserica Ortodoxă continuă să fie subminată de înşişi slujitorii ei, care, uşor, uşor, fac din ea o cîrpă pentru politicieni, afacerişti şi oricine ar mai putea contribui la umflarea colivei. Iată, noul Patriarh, Daniel, după ce a stat în limbă la Cotroceni, primind cu temenele o decoraţie de la „gloriosul” preşedinte Traian Băsescu, a simţit nevoia să întoarcă gestul, oferindu-i şefului statului, cu ocazia participării acestuia la Sfînta Liturghie a Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, Crucea Patriarhală.

Nu se ştie în ce grad, însă, vorba unei leliţe, campioană la bătut mătănii şi tîrît în genunchi, „mare om, domnu preşedinte”, intrat, de acum, oficial, în rîndurile celor pe care popimea trebuie să-i slăvească la fiecare slujbă, îndemnîndu-şi enoriaşii – contra afurisenie, dacă nu fac cum li se spune – să-i voteze şi să-i vorbească numai de bine, dimineaţa, la prînz, seara şi la miezul nopţii, dacă este nevoie.

Revenind la Patriarh – pe care l-am crezut un om instruit, deschis, capabil să reformeze o Biserică rămasă, de decenii, în încremenire – în mod stupefiant, simţind probabil că i se va reproşa gestul, a justificat acordarea înaltului ordin prin „speranţa” că, de fericire, preşedintele va ajuta la demararea lucrărilor Catedralei Mîntuirii Neamului! Prea Fericitul dovedeşte, astfel, nu numai un spirit mercantil, care îi îndepărtează pe mulţi români de Biserică, şi mai ales de popime, dar şi o cruntă amnezie, uitînd că Băsescu, pe cînd era primar al Bucureştiului, a pus tălpi, în stilul caracteristic, Ctitoriei atît de dorită şi de răposatul Teoctist.

Poate, dacă aveam acum o Catedrală finalizată sau în curs de finalizare, şi datorită sprijinului unui primar, altfel, darnic cu d’alde Cocoş, Costanda etc., etc., ar fi mers şi o decoraţie. Aşa, totul pare de o slugărnicie mizerabilă, asemănătoare celei manifestate de slujitorii Bisericii şi faţă de Ceauşescu. Mă întreb, ca tot omul, ce se va întîmpla dacă Gigi Becali îl va decora pe Patriarh cu vreo insignă de la „Steaua”, evident, cu „garnitură” de euroi? Îi va răspunde Prea Fericitul cu o Cruce Patriarhală? De ce nu, avînd în vedere că precedentul a fost creat, răul făcut, iar buzunarele de popi au rămas la fel de largi sau chiar s-au lărgit, în aceste vremuri, în care Biserica este tăvălită, de chiar slujitorii ei, prin toate gunoaiele.

Barbugiul şi „Şahistul”

Octombrie 26, 2007

Invitarea lui Traian Băsescu, de către Mircea Geoană, la lansarea candidaţilor PSD pentru europarlamentare, a produs stupefacţie atît în mediul politic, în cel al analiştilor, cît şi în rîndurile electoratului de toate felurile, mai ales în cele tot mai subţiri ale susţinătorilor şi eventualilor votanţi ai partidului care (încă) mai este cel mai numeros – căci de putere nu se mai poate vorbi – din Parlamentul României.

Fără să ţinem seama de un trecut de coşmar, în care Băsescu l-a tăvălit de cîte ori a vrut, a dat declaraţii dispreţuitoare cu duiumul – afirmînd chiar că definiţia de „prostănac” este prea puţin – cel ce se pretinde a fi liderul social-democraţilor români a crezut că face o mişcare de şah, eventual spre mat, printr-un gest de „eleganţă” care, în politică, în general, nu numai în cea dîmboviţeană, într-o asemenea conjunctură, cu un preşedinte conflictual, este una sinucigaşă.

Băsescu a regizat cum a vrut prezenţa sa la „Romexpo”, întîi anunţînd, prin purtătorul său de vorbe mincinoase, că nu vine, apoi făcîndu-şi o intrare agresivă tocmai cînd naiva sa gazdă perora, de la tribună, că nu are curaj să onoreze invitaţia. Faptul că le-a dat pesediştilor sfaturi, cerîndu-le chiar să se reformeze, nu mai are nici o importanţă. „Bomboana pe colivă” a pus-o jignindu-l pe Ion Iliescu – care ar fi trebuit să se ridice şi să părăsească sala – în stil grosolan, ca la uşa… portului.

Astfel, întreaga naţiune a putut asista la ridiculizarea PSD, cu complicitatea liderului său vremelnic – care s-ar putea să-l şi îngroape, cu ajutorul grupului ce şi aşa vrea să-l facă varză a la Cluj – „şahistul” Mircea Geoană. Un politician, cu simţul umorului, spunea că este inutil să joci şah cu un Băsescu care joacă table.

De această dată, Băsescu a jucat barbut, cu un Mirciulică despre care nu se poate spune că deosebeşte nebunul de regină. Dacă o ţine aşa, data viitoare Barbugiul va trece la o „alba-neagra” devastatoare, după care Geoană & Comp. vor deveni chibiţii lui, la meciuri în care nu vor fi lăsaţi să se apropie nici măcar de minge, darmite de poarta adversă, că de dat cu „babaroasele” nici nu poate fi vorba.

Popor de cerşetori

Octombrie 25, 2007

Miercuri, pe Rai Uno, la o emisiune de mare audienţă, au fost prezentaţi cerşetorii români din Italia. Nu este un subiect nou, mereu sîntem prezenţi, pe ecranele televizoarelor, la radio şi în presa scrisă, ca protagonişti ai unor întîmplări ce coboară numele de român tot mai jos, într-o zonă a subcivilizaţiei şi subculturii, a sărăciei şi mizeriei.

În reportajul respectiv, au fost luaţi la rînd cei care cer de pomană pe străzi, în pieţe, pe lîngă biserici şi catedrale din Italia. S-a bătut monedă pe cei care etalează malformaţii – unele, se spune, provocate încă din copilărie de cei care „gestionează” filierele cerşetoriei – dar au fost arătaţi şi alţii, de la cei care se declară persecutaţi datorită etniei, pînă la cei care spun că în România ar muri de foame. Între aceştia din urmă, un balaoacheş, cu acordeon, care a fost tratat ca un erou, pentru că a declarat că în ţară, unde are o pensie de cîţiva euro, ar fi fost profesor universitar!

Nimerea binişor clapele, dar era departe de un Fărîmiţă Lambru sau Marcel Budală, acordeonişti de legendă, evident, fără să fie „profesori universitari”. Reporterii l-au crezut şi, în emisiune, au bătut monedă pe viaţa nenorocită a „profesorilor universitari” din România. S-a estimat şi cifra cerşetorilor care „lucrează” în Italia, la circa 50.000.

Revenind, însă, la ale noastre, în aceeaşi zi, pe un post de televiziune românesc, o reporteră scoasă parcă dintr-un tomberon, bombănea despre sărăcie şi noroi – prin care chiar călca – discutînd cu oameni aflaţi, sub ploaia nemiloasă, la o coadă de peste 200 de persoane, undeva, în Bucureşti, sperînd să apuce una dintre pungile cu alimente împărţite de fundaţia lui Gigi Becali.

Între aceştia, după aspect, exprimare, erau, categoric, şi oameni care au lucrat cîndva în învăţămînt, acum bătrîni, curaţi, în hainele lor demodate, trişti, aduşi în situaţia de a se bucura pentru o pungă de făină, o sticlă de ulei sau ce o mai fi fost în pachetul respectiv. Mărturisesc că niciodată nu m-am simţit mai umilit iar coada respectivă, pestriţă, desigur, m-a făcut să evaluez altfel reportajul italienilor.

Dacă îl făceau în România, ieşea cam acelaşi lucru. Faptul că balaoacheşul nu a trecut, poate, niciodată, pe la vreo şcoală, nici nu mai are importanţă. Uşor-uşor, în timp ce mai-marii zilei luptă, prin toate mijloacele, pentru putere, iar ţoapele îmbogăţite mai împart, din cînd în cînd, de-ale gurii, brandul României, în Europa şi nu numai – am găsit români cerşind şi în Brazilia – devine unul pe care se pot vedea, la loc de cinste, un hoţ şi un cerşetor.

Sănătate, domnu’ urmărit!

Octombrie 24, 2007

Trăim într-o ţară nesigură, în care – şi acesta este un subiect asupra căruia voi reveni – poliţia intervine atunci cînd este „invitată”, în rest, oamenii legii nu prea se deranjează nici măcar atunci cînd ştiu sigur unde, cînd şi cine comite infracţiuni de tot felul.

De această dată însă, merită să ne referim la o întîmplare care va deveni, în mod sigur, antologică. Şi care este simptomatică pentru modul în care, cu uniforme sau nu, cei care ar trebui să apere legea îşi fac datoria. Un urmărit general, negăsit de poliţişti de vreo 4 (patru) ani a hotărît să se predea, şi nu oricum, ci cu alai de televiziune.

Zis şi făcut, cu „lavaliera” la rever, respectivul a sunat, s-a prezentat poliţistului de serviciu şi i-a explicat ce vrea să facă. Răspunsul omului în uniformă este de-a dreptul stupefiant: „Vă mulţumim că veniţi şi sănătate!” Că ulterior lucrurile s-au desfăşurat ca într-un film cu Stan şi Bran – poliţiştii chiar au pus o întrebare absolut tembelă: „De unde să ştim că dumneata eşti?” – nu mai are mare importanţă.

Poate doar lehamitea, feţele plictisite ale uniformelor „deranjate” de urmăritul general şi de presă. Cam asta este disoluţia autorităţii, într-o Românie în care, în afară de lupta pentru putere, nu contează nimic, iar securitatea cetăţeanului nu prezintă mare importanţă nici măcar pentru cei care ar trebui să îl protejeze şi să îl apere. Urmăritul s-a predat. Cum ar spune uniforma, „Sănătate, domnu urmărit!”

Avînd în vedere alte situaţii, cu urmăriţi care se făceau că se ascund şi cu poliţişti care se făceau că îi caută – vezi cazurile Tartagă, Hogea, Boştoacă etc., etc., de la Braşov numai – această telenovelă de doi bani pare a se înscrie în normalitate.

Terminatorii ţăranilor

Octombrie 23, 2007

Pentru că tot se discută – evident, şi din cauza acţiunii „Caltaboşul” şi a pichetărilor, mai mult politice – despre agricultură, cred că este bine să ne aplecăm asupra unor aspecte mai serioase, de fond, ale distrugerii acestui sector, care putea deveni extrem de productiv pentru România, şi rămîne, totodată, strategic.

Astfel, aflăm dintr-un interesant interviu acordat revistei „Zoom”, de raportorul special pentru Dreptul la Alimentaţie al ONU, Jean Ziegler, cum au fost „strangulaţi financiar ţăranii români”, adică cum au fost ei terminaţi.

Marile societăţi transnaţionale, producătoare de seminţe modificate genetic, au cerut Guvernului român să fie acceptate pentru a-şi vinde seminţele pe piaţă, ceea ce guvernanţii – poate, nu contra-mersi şi nici pentru nişte amărîţi de caltaboşi – au admis cu seninătate.

Mai mult, ei au şi dat subvenţii ţăranilor pentru a cumpăra seminţe modificate genetic, cărora le-au şi făcut reclamă. Bieţii ţărani, părăsiţi de toată lumea, disperaţi, s-au repezit, cu speranţe, la noul tip de seminţe. Toate bune, însă, în anul următor s-au trezit că trebuie să plătească societăţilor transnaţionale taxă pentru brevetele de patentare, altfel neputînd să folosească seminţele recoltei precedente.

Acum, românul e hoţoman şi ar fi putut să rişte, însă, aflăm că una dintre firme deţine şi aşa-zisa sămînţă „terminator”, una sterilă, din care nu se obţine decît o recoltă! În anul următor, chiar dacă naivii noştri ţărani încearcă, din grînele anului precedent nu mai răsare nimic! Şi uite-aşa, ei trebuie, dacă au bani sau dacă Guvernul le mai dă subvenţii, să cumpere sămînţă în fiecare an.

Concluzia este aceea de „strangulare financiară a ţăranilor”, cum scriam mai sus. „Terminatorul” însă, nu este societatea multinaţională, care, în jungla economiei de piaţă, îşi face treaba, ci guvernele României, care, cu tot felul de Mureşani, Sîrbi, Remeşi sau mai ştiu eu ce papagali, şi-au bătut joc de agricultură. Şi de ţărani!

Capete în gură!

Octombrie 21, 2007

Într-o Românie ce seamănă tot mai mult a fi o hazna ale cărei duhori trec de-acum hotarele ţării, o cafteală de mahala, cu capete în gură, desfăşurată la orice nivel, nu este un lucru de mirare. Iată, zilele trecute, la postul naţional de televiziune, TVR, plătit din banii publici, a avut loc o confruntare între doi derbedei, încadraţi unul ca editor şi altul ca reporter.

Evident, băieţii lucrează sub conducerea Rodicăi Culcer, cea care, încă de cînd era la un post de radio, s-a remarcat introducînd cenzura – pe atunci interzicînd un material despre „ouăle” lui Năstase – ceea ce justifică, din punct de vedere moral, dar şi profesional, adeziunea ei totală – vizibilă clar în politica postului şi în aşa-zisele editoriale pe care le publică într-un anumit ziar – la Traian Băsescu, cel care, probabil, îi aruncă, aşa cum face cu toate „păsăricile”, bucăţi din caşcavalul cu care îşi hrăneşte menajeria.

Revenind la „meci”, pretextul nici nu are importanţă, cert este că reporterul Zamfir, enervat de editorul Rodicăi, pe nume Gafta, nu Bafta, i-a tras acestuia, după el, doi pumni, după încasator, „pumni şi un cap în gură cu cinci oameni în faţă”, într-o confruntare care, din păcate, nu a fost transmisă pe post, cum s-a întîmplat cu „flagrantul” caltaboşilor. Desigur, între cei doi există incompatibilităţi mai adînci decît disputa care a dus la pumnuială, pentru că unul, spune Rodica Culcer, ar fi „pupincuristul lui Tăriceanu”, pe cînd celălalt, după declaraţiile părţii adverse, „pupincuristul lui Băsescu”. Sau al Rodicăi Culcer, ceea ce este acelaşi lucru.

Dincolo de toată întîmplarea, îngrijorător este faptul că editorul, adică „pupincuristul lui Băsescu”, a mîncat bătaie, ceea ce ar constitui o premieră şi un semn rău pentru găştile preşedintelui, fie cea de intelectuali subţiri şi reprezentativi, fie cea de mardeiaşi de prin bodegile porturilor.

Revenind însă la locul desfăşurării bătăii, studiourile TVR, putem trage concluzia că, de-acum, în România, s-a dat drumul la tranşarea disputelor, politice, profesionale, de idei etc. etc., prin luptă, dreaptă sau nu, nici nu mai are importanţă.

Aşteptăm momentul în care viitorul prim-ministru Gigi le va da capete în gură miniştrilor care vor voi să facă „furăciuni”, după cum chiar a declarat, în programul său politic, latifundiarul de Pipera, iar prezentul şi viitorul preşedinte Băselu le va trage picioare în fund diplomaţilor, membrilor CSAT, componenţilor CSM – partea care nu se aliniază – Justiţiei în general, Culturii, Cultelor şi cui s-o mai nimeri. Pe ei, băi, pe ei, pe ei, pe mama lor!

Trafic

Octombrie 19, 2007

Preşedintele a spus, la paranghelia ungerii ministrului agriculturii, nu doar că la Cotroceni vorbeşte numai el, ăilalţi avînd dreptul să dea din gură doar pe afară, ci şi că va interveni personal, la Bruxelles şi la Lisabona, pentru ca împotriva României să nu fie activată clauza de salvgardare, datorită întîrzierilor înregistrate tocmai la ministerul nesătulului mîncător de caltaboşi şi consumator de pălincă.

Un Orban, cel de la Bruxelles, a replicat destul de operativ, spunînd că doar Băsescu poate să creadă că pe-acolo problemele se rezolvă cu un telefon. Mi-am şi imaginat „intervenţia”: „Bă, sînt Traian, hă, hă, hă, bă! Vedeţi că dobitocii ăia de la agricultură, ai mei, mă, nu ai voştri, nu şi-au făcut treaba, şi am auzit că vreţi să ne miruiţi cu clauza aia. Hai, bă, daţi-o dracului şi lăsaţi-o moartă, că vreau să ştie lumea că eu am rezolvat chestia…”.

La care, desigur, în varianta mioritică, contra vreo promisiune de pleşcoi grămadă, comisarii europeni ar răspunde galant, îndeplinind dorinţa gloriosului preşedinte. Unii ar zice că asta înseamnă trafic. Nu cred. La urma urmei, Băsescu a făcut trafic la numirea preşedintelui CSM – cînd s-a antepronunţat îndemnînd practic la votarea unei anumite persoane – precum şi cu diverse alte ocazii, pe care nu le mai inventariez acum.

De altfel, genul ăsta de trafic pare fără frontiere, fiindcă am aflat, din presă, desigur, însă preşedinţia nu s-a obosit să infirme o poveste care dă bine la popor, că Băsescu ştia din 2005 preţul cu care Ford îşi va adjudeca întreprinderea de la Craiova.

Sigur, un preşedinte-jucător, arbitru şi susţinător – doar Piţurcă nu i-a răspuns la telefonul menit să îl mediatizeze pe întîiul suporter al tricolorilor – nu poate gîndi şi acţiona altfel. Mai ales cînd vine dintr-un spaţiu în care telefoanele, scrisorelele, rezoluţiile date pe colţul şerveţelului la cine ştie ce crîşmă, „foloasele”, fie ele foşnitoare sau comestibile, fac parte din regula jocului şi nu din excepţiile acestuia.