Archive for Decembrie 2007

Între bileţele roz şi caltaboşi

Decembrie 28, 2007

2007 a fost, categoric, anul în care politichia românească a căzut în derizoriu, scandalurile de doi bani ţinîndu-se lanţ, oferind publicului, pardon, electoratului, tot mai subţiat, naţiunii, în general, un spectacol jalnic.

Miza, desigur, pentru cei care stau cu dinţii înfipţi în ciolan şi cu fizicul lipit de caşcaval, a fost una mare. Pentru ţară însă, tot ceea ce s-a întîmplat s-a situat în zona căderii libere, din toate punctele de vedere.

„Fitilul” a fost aprins de fecioara din Pleşcoi, partenera de hîrjoneală prin Palatul Cotrocenilor, Nuţi Udrea, care a lansat pe piaţa scandalurilor politice bileţelul lui Călin către Traian, care Traian, cică, l-ar fi aruncat după ea, pardon, dînsa, strigîndu-i că „aşa înţeleg mafioţii să conducă ţara”.

De aici, „returul” lui Călin şi startul încăierării a fost dat. Pediştii s-au trezit, evident, cu „durerea” pierderii accesului la o parte din banii publici – căci şi-au menţinut „aspiratoarele” în funcţiune în multe zone „mănoase” – scoşi de la guvernare, după care a urmat, în mod firesc, decesul alianţei împotriva naturii.

Pe acest fond, al disoluţiei autorităţii, proces alimentat de luptele fratricide dintre pedişti şi penelişti, avîndu-l ca regizor pe preşedinte, intră în scena gîlcevilor, printr-o mişcare absolut nefericită a lui Geoană, pesediştii care îşi fac iluzia că îl vor putea da jos pe Băsescu!

Suspendarea i-a dat ocazia marinarului din fruntea ţării să se repeadă asupra celor 322 de ticăloşiţi care au votat „pentru” şi i-au deschis drum pentru cîştigarea a noi puncte, prin eşecul referendumului al cărui principal perdant a fost PSD.

Fără a face un inventar al întîmplărilor care, cum spuneam, au trimis politicul în derizoriu, amintesc episoadele „ţigancă împuţită”, cu Băsescu la „timonă”, „caltaboşul”, cu Remeş în rol principal, „accidentul”, cu Orban gata să fie linşat de mass-media prezidenţială şi lista ar putea continua, dar nu are rost.

Bomboana pe coliva politichiei româneşti a pus-o, desigur, absenteismul fără precedent înregistrat la alegerile europarlamentare şi, mai ales, la referendumul prin care Băsescu a încercat, din nou, să se legitimeze prin consultarea populară.

Belicosul preşedinte a ieşit însă, încă o dată, cîştigător, pentru că, sub pretextul supărării pe pediştii care nu au adus lumea la referendum şi nu au obţinut un procent „devastator”, aşa cum şi-au propus, la europarlamentare, şi-a tras partid democrat-liberal, cu care speră să „defileze”, în 2008, 2009 şi ani cît mai mulţi de-acum înainte.

Cam asta a fost, pentru că aderarea la UE – sărbătorită de premier şi preşedinte pe scene diferite – nu se pune, fiindcă 2007 rămîne, din punct de vedere al procesului de integrare, un an pierdut.

Un an înecat de scandaluri de mahala, purtate în mlaştina politichiei româneşti, mai neproductivă ca oricînd, desigur, pentru ţară, însă aducătoare de foloase pentru cei care, indiferent de faptul că se află la putere sau în opoziţie, ştiu să şi le tragă. 2008 se anunţă cam la fel – de, vin alegerile, locale şi generale! – un an în care emblematice vor fi aceleaşi „răzbeluri”, purtate sub semnul bileţelelor, roz sau de altă culoare, caltaboşilor şi pălincii…

Anunțuri

Elodia bate Mioriţa

Decembrie 27, 2007

Anul 2007 nu a fost, în primul rînd, unul al scandalurilor politice, pentru că telenovela Elodia a bătut orice, inclusiv pe preşedinte – în fond, şi el personaj de serial – la ore de maximă audienţă şi oricînd şi pe unde l-a prins.

Probabil, asta vrea „boborul”, refuzînd, istoric vorbind, să se ridice deasupra unei stări de „vegetaţie”, alimentată de incultură, într-un cuvînt, să progreseze. Zilele trecute, cînd mii de români – evident, aflaţi într-o altă stare, cea de euforie etilică – şi-au rupt mîinile şi picioarele, căzînd pe gheaţă, pe scări sau chiar pe loc drept, cînd alte zeci, poate sute de mii, au rămas blocaţi pe şoselele patriei sau în aeroportul Băneasa, de unde, după cum spunea un şefuleţ, nu a decolat nici măcar avionul care nu există, cînd la milioane de compatrioţi le-au stat sarmalele în gît şi alte alea în ficaţi şi pe unde or mai fi ajuns, două pupeze s-au găsit să discute, la o tembeliziune, probleme „serioase”.

Speriate de înjurăturile şi ameninţările proferate de italieni la adresa lui Mutu, dar şi a altor vedete d-ale noastre, care bîntuie prin Cizmă, acestea au sărit la gîtul lui… Cioroianu, care, ziceau ele, vrea să facă propagandă României cu Eliade şi Cioran. Păi, ăştia sînt perimaţi, „filosofa” una dintre pupeze.

După care, tot ea, stimulată de atmosfera „intelectuală”, a elogiat-o pe Bambola – românca noastră care etalează cei mai mari sîni din Italia – dar mai ales pe Elodia, despre care a spus că a devenit mai ceva decît „Mioriţa”, că tot s-a lansat balada ce zice cam aşa: „Elodia e moartă/ Dar totuşi ea trăieşte/ Din pozele frivole/ Suavă ne priveşte…”.

Aceste personaje ar putea, după amintitele „gînditoare”, să ne reabiliteze şi să ne ridice în ochii Europei, ai Lumii, chiar. În consecinţă, gata cu „Brînzuşi”, „Cioroian”, cu d-alde Eliade, Ionescu, că s-au perimat! Urgent, în manuale, „Mioriţa” trebuie înlocuită cu „Elodia”, ceea ce va da culturii şi civilizaţiei noastre un cu totul alt curs. Evident, „glorios”!

Cu spume la gură!

Decembrie 22, 2007

Ca de obicei, cititorii acestei rubrici propun subiecte şi se (mă) întreabă asupra motivelor care determină abordarea sau ignorarea unor „întîmplări” care declanşează un soi de isterie a mass-media.

Desigur, de această dată, cazul Orban este cel pus cel mai des în discuţie. A scris despre el colegul Adrian Teacă şi am considerat că este destul. În ceea ce mă priveşte, nu pot decît să mă declar uluit de modul în care „hingherii de presă” – nu i-am numit eu aşa – fac spume la gură, răspunzînd comenzilor şefilor lor, aserviţi se ştie cui, pentru a umfla o „gogoaşă” menită să manipuleze o opinie publică mult mai interesată de cu totul alte probleme, fie ele din zona „se scumpeşte, nu se scumpeşte…” sau a elodiilor, ortanselor etc., etc.

Din păcate, după asemenea campanii, cu ţinta pusă de cineva, presa pierde tot mai mult din credibilitate şi din onorabilitate. Cînd spun acest lucru nu mă refer numai la „înfierarea”, evident, cu o mînie similară celei proletare, a lui Orban – prim solist fiind un fost pupincurist al lui Nicu Ceauşescu – ci şi la multe alte exemple, absolut stupefiante.

Mă rezum, în acest spaţiu, la unul singur. Furnizat de un alt frenetic cîntător utecistic, erijat, acum, în măscărici de curte, care şi-a şters biografia, de parcă s-ar fi născut în ’89. Acesta, vrînd să răspundă unei anumite comenzi, plînge pe partitura cu retragerea din prima linie a PSD a d’alde Rus, Dâncu şi alţi presupuşi reformatori ai partidului.

Partid în care, spune el, sînt aşezate la loc de frunte personaje ca Titus Corlăţean, despre care afirmă, cu nesimţire, împingînd „demonstraţia” în zona absurdului, că dacă nu s-ar fi născut prea tîrziu, s-ar fi aflat pe meterezele UASCR-ului sau ale UTC-ului.

Păi, băi uaseceristule şi utecistule, tu şi Rus – fost lider al tineretului comunist, ca şi Dâncu, „maestru” de învăţămînt politico-ideologic – aţi fost pe metereze! Realitate pe care o ascundeţi, schimbîndu-vă „blana”, dar nu şi năravurile!

Pe bani buni, desigur… Aceasta este categoria celor care fac pe inchizitorii, apărînd cauze pentru care sînt plătiţi cu bani grei şi în care, în mod sigur, nu cred. Cum nu îi mai cred pe ei cei pe care îşi fac iluzia că îi mai manipulează.

Cît despre spumele pe care le fac la gură, seară de seară, pe un caz care în orice ţară civilizată din lume se rezolvă pe cale amiabilă, nici nu are rost să mai discut. Răul pe care-l fac presei este, repet, imens!

Partidul nemulţumiţilor

Decembrie 19, 2007

Nu este vorba despre un partid de masă – deşi, ideea nu este rea, căci românii ar da năvală să se înscrie – ci despre Partidul Social Democrat, în viziunea liderului său, Mircea Geoană.

„Stimulat”, probabil, de demisia prezentată de „capul” grupării pro-băsesciene şi pro-pe(le)diste de la Cluj, Ioan Rus, care rămîne, însă, în numerosul grup de vicepreşedinţi ai partidului – pentru că mai are ceva de făcut, după cum declară un alt clujean, Vasile Puşcaş – Geoană şi-a exprimat convingerea că nemulţumiţii din Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat se vor înscrie în Partidul Social Democrat!

Greu de spus cum îşi imaginează scenariul năvalei nemulţumiţilor spre PSD, pentru că, la o simplă evaluare, nu se prea întrevăd doritori de a se înrola într-o formaţiune care se tot duce la vale şi, ceea ce este mult mai grav, nu are o strategie care să dea speranţe de creştere, pe deasupra, fiind măcinată şi de luptele interne.

Păi, deocamdată, îndeosebi în teritoriu, pesediştii au tras spre PD, mirosind că acolo va fi – şi de fapt este şi acum – „caşcavalul”, în timp ce cei cîţiva peledişti, care s-au supărat pe fuziune sau ce-o fi fost, se întorc, normal, în PNL, respectîndu-şi convingerile doctrinare.

Dacă PSD încearcă să se regenereze prin infuzie de traseişti politici sau chiar de pedişti şi peledişti, refuzaţi sau nemulţumiţi, este foarte grav. Cel mai bine reprezentat partid al ţării în Parlament ar trebui să aibă forţa de-a determina schimbări din interior, folosind resursele umane proprii, cîte mai sînt dispuse să joace într-o echipă care, cînd este pe un trotuar, cînd pe celălalt, cu conducători cărora se pare că nu le pasă decît de viitorul lor politic.

Oricum, să începem numărătoarea, pentru a vedea cîţi „nemulţumiţi” vor răspunde apelului lui Geoană, menit, probabil, doar să mai atenueze deficitul de imagine provocat de demisia unuia dintre prietenii şi susţinătorii săi, Ioan Rus.

Moş Crăciun cu dedicaţie

Decembrie 18, 2007

Anul 2007 nu diferă de ultimii ani, în care, în România, bogaţii au devenit mai bogaţi, iar săracii mai săraci. Evident, cu ajutorul marelui şi generosului patron care este statul, prin reprezentanţii săi de la vîrful instituţiilor, erijaţi în Moşi Crăciuni care dăruiesc cu… dedicaţie.

Unul dintre beneficiarii care, în mod sigur, va intra în topul cadorisiţilor, este, de-acum, celebrul Costanda, cel cu Parcul Bordei, făcut mare de fostul primar, actual preşedinte, Traian Băsescu, şi actualul primar, rege al bordurilor, Adriean Videanu, desigur, cu complicitatea mai multor fruntaşi foşti pedişti, viitori pedelişti, între care „naşul” Silvian Ionescu şi „imaculata” Sulfina Barbu.

Scurt, Adriean anunţă că Primăria Capitalei este gata să-i vireze băftosului apropitar de parc şi posesor de autorizaţii de construcţii, amintitul Costanda, nu mai puţin decît 18 milioane de euro! Să fie primit! Aşa cum, primite să fie uriaşele sume încasate ilegal de 12 judecători, din fruntea tarabei Justiţiei române, prin cumulul ilicit al pensiilor de serviciu cu salariile de magistraţi la instanţa supremă.

Mai precis, respectivii, plătiţi cu circa 80 de milioane de lei lunar, considerînd, probabil, suma prea modestă, au „înghiţit” şi cîte o pensie de 75 de milioane lei lunar, cîştigînd astfel aproape 160 de milioane pe lună şi pe cap de apărător al dreptăţii în ţara în care aceasta umblă cu capul spart.

Desigur, lista ar putea continua cu regi ai asfaltului, prinţi ai gunoaielor, baroni ai terenurilor, din domeniul public, cu alţi favoriţi ai Moşi Crăciunilor care împart averile statului, banii noştri, ai proştilor de contribuabili, cui consideră ei că merită şi că returnează cît trebuie.

Fericit trebuie să fie şi părintele FNI, care trăieşte liber, bine-mersi, ca nabab şi fruntaş al topului 300, pentru că darnicul stat român va returna păgubiţilor săi, după ani de zile de lupte grele, oarece sume care, pe cap de ţepuit, nu valorează cît ar fi trebuit, însă adunate apasă greu asupra plătitorilor de impozite şi taxe.

În concluzie, pentru cei aleşi, un Crăciun fericit, cu buzunarele tot mai pline, ca de altfel şi ale celor care îşi vor lua, în mod sigur, cum spunea cel mai curat, cel mai drept, cel mai viteaz dintre marinarii fără flotă, tainul.

Ca ţara!

Decembrie 17, 2007

Mai mulţi cititori m-au apelat întrebîndu-mă ce părere am despre cei 10 pentru România şi de ce nu am acordat mai multă atenţie acestui subiect.

Simplu, pentru că, din punctul meu de vedere, povestea aceasta, din prag de sărbători, nu este una care să pună într-o corectă configuraţie valori validate, valori capabile să ofere ţării o cu totul altă direcţie, o cu totul altă filosofie, moralitate, menite să ne sincronizeze, cît de cît, măcar cu Europa care ne-a primit aşa cum se ştie.

Nominalizaţii şi premiaţii nu arată altfel decît ţara, decît societatea românească, de care, de altfel, mă ocup constant în această rubrică. Fie ei politicieni, oameni de cultură, sportivi etc., etc., cei aleşi să intre în competiţie ilustrează, într-un fel, ceea ce le place şi ce vor românii să li se dea la această oră.

Personajele, mai mult sau mai puţin controversate, aduse în faţă ca să dea bine, ca să se creeze ideea de obiectivitate, sînt promovate de o lume atentă la rating-ul pe care îl fac elodiile, monicile, irineii, arşineii, patapievicii, andreele, adrienii, minunaţi sau nu, mihaelele, oanele, zăvorance sau romane, lazaruşii, bocii, mă rog, lista poate continua, din nefericire, pe multe pagini.

Din aceste categorii se aleg, an de an, marii români. Aşa că, am considerat că nu are rost să comentez prea mult o întîmplare pusă în scenă de unul dintre maeştrii manipulării, o farsă de care naţiunea, „dăşteaptă”, are, poate, nevoie, la fiecare sfîrşit de an.

„Nemurire” a la nea Nicu

Decembrie 15, 2007

Existã un grup de „intelectuali”, care s-au autodeclarat „elita ţãrii”, drept care, îl şi susţin, pentru legitimitate, pe Traian Bãsescu, aceasta fiind, de fapt, în prezent, principala operã la care trudesc din greu.

Desigur, valorile le valideazã timpul, însã, tismãnenii, patapievicii, pleşii, liicenii etc., etc. şi-au confecţionat soclurile şi s-au aşezat, zîmbind fotogenic, pe ele, cu convingerea cã vor rãmîne acolo pe veci.

Mã rog, întotdeauna au existat mãscãrici, care au distrat atît masele, cît şi adevãratele valori, detaşate de scãlãmbãielile lumeşti, însã, cei amintiţi jongleazã cu banii publici, împingînd pe piaţã opere îndoielnice.

Cum nu le ajunge celebritatea localã, au început sã se tipãreascã şi la Paris, unde, cum cobori din avion, cum intri într-un bistro, frecventat de intelectuali, într-o librãrile sau într-o bibliotecã, aflînd cã eşti din România, lumea te întreabã ce mai face Pleşu, ce mai face Patapievici, ce mai face…, în loc sã se preocupe de rromii care îşi vãd astfel eclipsatã notorietatea.

Lãsînd gluma la o parte, aflu cã Andrei Pleşu şi-a tipãrit, la Paris, cum spuneam, una dintre broşurile care alcãtuiesc soclul operei sale, o lucrare de doctorat, de fapt, susţinutã în 1977, editatã de comunişti, la Editura Univers, în 1980.

Tocmai bunã pentru a înnebuni Parisul, lucrarea a fost purtatã, de intermediarii institutului condus de Patapievici, pe la diverse edituri, unde, firesc, a fost refuzatã. Atunci, „genialii” au gãsit soluţia. De fapt, au aplicat reţeta „toarãşului” Nicu şi a colegei lor, „academiciana” şi au plãtit o editurã parizianã pentru a edita o carte, de care, desigur, nimeni nu s-a arãtat interesat. Şi uite aşa, cu 28.500 de euro, spun sursele, fãcãtura a apãrut în cîteva sute de exemplare, cu sigla editurii Somogy.

Vorba vine, a apãrut, cãci nu a vãzut-o nimeni, fiindcã şi librãriile pariziene au tratat-o cu sictir – mã rog, dacã se plãtea „staţionarea”, în vreun raft de dupã colţ, ar fi mers – ceea ce, probabil, a dus la împachetarea tirajului, scump, dar de buzunar, şi depozitarea pachetelor cine ştie pe unde.

Ce conteazã însã, cãci la CV-ul „nemuritorului” se adaugã o performanţã internaţionalã, parizianã chiar. Cît despre bani, s-au dus pe apa sîmbetei, însã nu conteazã, „stupid people” plãteşte, avionul prezidenţial aşteaptã la scarã, evident, în timp ce „intelectualii”, pe care îi ştim cu toţii, condamnã, cu mînie proletarã, comunismul la ţîţa cãruia au supt din greu.

Acum, e bunã şi cea a capitalismului, sãlbatic, de cumetrie sau cine ştie cum o sã intre în istoria balcaniadei mioritice.

Rest la şpagă!

Decembrie 12, 2007

V-aţi putut închipui vreodată, stimaţi cititori, că există şpăguiţi corecţi? Iată, la noi, „la Românica”, şi acest lucru este posibil! Sîntem pe cale de a uimi, încă o dată, lumea întreagă, prin întîmplări absolut „originale”, cum este, de fapt, şi aşa-zisa noastră civilizaţie, că de cultură este greu, foarte greu, la nivelul conducătorilor şi al „maselor” care îi iubesc pe mai-marii zilei, să vorbim.

Aflăm, nu din surse, ci oficial, la ore de maximă audienţă, din guri avizate, că vameşii noştri de la Otopeni, lotul de 21, care luau şpagă la greu, au fost, în sfîrşit, trimişi în judecată, pentru vreo 8000 de fapte aducătoare de beneficii, evident, ilicite.

Ni se mai spune că, aceştia, au ajuns la o asemenea „moralitate”, încît, tarifele fiind stabilite, celor mai entuziaşti dintre blătuitori – care, evident, aveau şi motive serioase să cotizeze – în caz că dădeau mai mult decît cerea „practica”, vameşii le dădeau rest! Asta da corupţie! Cu regulile ei, asemeni oricărui sistem mafiot care se respectă.

De fapt, nouă ni s-a reproşat mereu că nu avem reguli. Reguli care, în toată lumea, guvernează atît zona economică la vedere, cît şi pe cea gri sau neagră, precum şi activitatea fiecărei organizaţii criminale care merită băgată în seamă. Deci, este de reţinut că vameşii români, încasatori de şpăgi grele, nu s-au lăcomit ci au dat şi rest.

Ceilalţi şpăguiţi – nici nu are rost să înşir toate categoriile care îşi deschid larg „buzunarele” înainte de a-şi face datoria sau pentru a nu şi-o face – ar trebui să ia exemplu de la ei. Şi, în funcţie de caz, să-l tragă de mînecă pe „cotizant” şi să-i dea restul, pînă la ultimul bănuţ, cent, gram de aur, pungă de cafea, găină sau, mă rog, ce poate să ofere fiecare, în funcţie de problema pe care o are de rezolvat.

N.A. În legătură cu avocatul braşovean, pretins euroconsilier, ţepar, se pare, de categorie grea, îi rugăm pe cei care ne-au apelat, îndeosebi de la agenţii turistice, înşelate de urmaşul Elodiei, să se adreseze Poliţiei, unde, aflăm din surse, se află pe rol lucrarea penală 73245/2007. Despre caz, desigur, voi scrie într-unul din următoarele posturi.

Justiţiarii la bordel!

Decembrie 12, 2007

Cum am primit neaşteptat de multe reacţii la „Taraba Justiţiei”, cititorii fiind extrem de interesaţi de cine şi cum face şi împarte dreptatea în România, de cine şi cum apără legile ţării, revin cu o altă întîmplare cu „justiţiari”, semnalată, chiar în aceste zile, într-un ziar central. Este vorba despre un dosar de sex şi trafic cu minore, ţinut „la murat” tocmai din 2005. De fapt, dosarul a suferit o disjungere, în cazul unor apărători ai legii, vorba vine, prinşi, cu pantalonii în vine, la unul dintre bordelurile ilegale care funcţionează în Capitală, aşa cum se întîmplă, de altfel, peste tot în ţară.

Pe scurt, la o razie „complexă”, la care au participat trupe ale SRI, IGPF, DGCCOA, Jandarmeriei, la bordelul respectiv – unde mai multe fete, între care şi minore, erau sechestrate şi bătute de proxeneţi chinezi şi români, dar asta este o altă poveste – doi procurori, trei comisari ai Gărzii Financiare şi şase poliţişti au fost surprinşi în „exerciţiul funcţiunii”, evident, erotice şi nu legată, în vreun fel de atribuţiunile pe care le aveau. Sursele spun că există casete video, care demonstrează că „justiţiarii” se aflau în aşa zisele „saloane de masaj”, în calitate de clienţi de vază, desigur, beneficiind de servicii „moca”, că tot era vorba de o locaţie ilegală.

Culmea, printre poliţişti, se afla şi unul de la Autoritatea pentru Străini, care nu ar fi avut nici un motiv să se „împrietenească” cu proprietarii chinezi care ţineau minore românce în cuşti. Frumoasă poveste, asemănătoare cu cele venite din lumea elodiilor, a judecătorilor „beţivani”, a celor care, în timp ce se fac că apără legea, o încalcă grosolan în picioare, desigur, în scopul obţinerii unor beneficii.

Pentru că tot am amintit de elodii, în curînd vom reveni cu cazul unui avocat braşovean, erijat în euroconsilier, ţepar de frunte, de care posibilele victime ale legendelor cu care dă loviturile, trebuie să se ferească. De la tarabă la bordel şi invers, după cum se vede, traseul funcţionează „uns”. „Uns” de fraieri. Şi „sponsorizat” de noi toţi, cei care plătim impozite şi taxe, pentru salariile grase ale „justiţiarilor”.

Taraba Justiţiei

Decembrie 9, 2007

Nu încetez să mă întreb cine sînt cei care fac justiţie în România. Este un subiect abordat în repetate rînduri, rămas, din nefericire, tot mai actual, o realitate dureroasă a unei ţări în care dreptatea umblă cu capul spart.

Iată, acum, în „războiul” dintre DNA şi CSM – aliniat, de fapt, dorinţei de putere, absolută dacă se poate, fie că este vorba despre persoane sau grupuri – a ieşit la iveală faptul că, în Justiţia din România funcţiile se cumpără, ca la tarabă. Una dintre cele mai slinoase, din cîte cunoaşte societatea noastră, aflată într-un continuu proces de disoluţie a autorităţii. O funcţie de procuror şef se vinde, cică, cu 15.000 euro.

E mult, e puţin? Nici nu are importanţă. Ceea ce rămîne de reţinut, este faptul că „muşteriul” capătă o putere devastatoare, exercitată, tot ca la tarabă, asupra vieţilor unor oameni, unii vinovaţi, unii nu. „Schema” tarabei, fie că neguţătoria se face pe bani sau pe pile, este aceeaşi.

Posturile de judecători au şi ele un preţ, în funcţie de… Şi uite aşa, taraba este etalată, cu nesimţire, aproape la vedere şi sistemul mizerabil funcţionează „uns”. Cine plăteşte, ăla cîştigă! Calicii n-au decît să încaseze. Aproape zilnic întîlnim oameni disperaţi, uluiţi de ceea ce li şi se întîmplă, victime ale unor decizii aberante, ale hărţuielii, care, chiar dacă nu se finalizează, le marchează, uneori extrem de dureros, existenţa.

Că victimele sînt la mîna unui aşa zis „judecător beţiv”, care, probabil, se mulţumeşte cu mai puţin, adică este mai ieftin, sau a unui judecător sau procuror care trebuie să-şi scoată „investiţia”, sau, la fel de grav, a unui beneficiar al producţiei fabricilor de diplome, nici nu mai contează. Totul este ca taraba să rămînă deschisă, în beneficiul cui, se ştie, banul să se învîrtă unde trebuie, iar răspunderea să nu existe, de nici un fel!