Aberaţiile analfabetizării

Mai mulţi cititori m-au provocat să îmi exprim opinia în legătură cu discuţiile provocate de demisii şi schimbări „răsunătoare”, la conducerile unor publicaţii importante, îndeosebi legate de o anunţată moarte a ziarelor tipărite.

Din capul locului, trebuie să arăt că aceasta este o aberaţie, normală, însă, într-o ţară în curs de analfabetizare, unde liderii de opinie şi conducători de întreprinderi de presă trec cu o lejeritate vecină cu nesimţirea de pe un trotuar pe altul, în funcţie de propriile interese iar ziarele, televiziunile, radiourile, uneori trusturile media sînt date din mînă în mînă.

Revenind însă la plînsul lor la mormînt străin, cred că argumentele cele mai convingătoare, legate de viitorul publicaţiilor tipărite îl reprezintă statisticile realizate pe plan mondial. Sînt cifre care pot da o imagine a ceea ce se va întîmpla pe termen scurt şi mediu.

Anul trecut, în cadrul Congresului Asociaţiei Mondiale a Ziarelor, desfăşurat la Cape Town, am discutat cu patroni şi directori executivi, cu editori ai unor ziare importante, intrate definitiv în istoria presei mondiale.

Nu i-am simţit neliniştiţi, tocmai pentru că cifrele anunţate de departamentul de resort din cadrul asociaţiei, rezultate dintr-un studiu realizat profesionist, imposibil de contestat, exprimă o realitate care contrazice „bocitoarele” de ocazie.

Astfel, în lume, în fiecare zi, ziarele trec prin mîinile a cel puţin 1,6 miliarde de cititori. Circa 2 milioane de persoane produc zilnic 11.200 de titluri de cotidiane.

Vînzările mondiale ale ziarelor au crescut cu 2,3% în 2006, creşterea, însumînd 9,48%, fiind constantă în ultimii cinci ani. Presa scrisă este al doilea suport publicitar din lume, după televiziune, deţinînd 29,8% din piaţă, cifră superioară celei cumulate, realizate de radio, afişaje exterioare, cinematografe, magazine şi internet!

Veniturile din publicitate ale cotidianelor au crescut în ultimul an cu 3,77%, în ultimii cinci ani creşterea însumînd 15,77%. În ultimele 18 luni, pe plan mondial, s-au investit 6 miliarde de dolari în tehnologii de presă. În sfîrşit, trăgînd linie şi adunînd, industria de presă este evaluată, la această oră, la 190 de miliarde de dolari americani şi valoarea va creşte în viitorul apropiat.

Desigur, mediile electronice sînt în ofensivă – de altfel, cele mai accesate sînt site-urile ziarelor! – însă, aşa cum îmi spunea la Cape Town un mare scriitor şi fervent publicist, vor fi întotdeauna oameni care vor avea nevoie de profunzimea articolelor tipărite, care nu vor renunţa să se aşeze în fotoliu pentru o lectură care să-i satisfacă din punct de vedere al conţinutului, analizei şi detaliului, imposibil de realizat „plimbînd” cursorul pe ecranul calculatorului.

Cam asta este, poate o să revin, din cînd în cînd, legat şi de viitorul cărţilor tipărite, chiar dacă, aşa cum scriam mai sus, într-o ţară în curs de analfabetizare, cu tot felul de „manelişti” ai opiniilor, de vedete de carton, care au scris mai mult decît au citit, criza vremelnică a tipăriturilor a devenit una firească.

Să sperăm că, în viitor, ne vom sincroniza  tendinţelor manifestate pe plan mondial. Unde, în mod categoric, cititorii nu au devenit ca… filateliştii, cum a afirmat un „gînditor” – altfel, redutabil pamfletar – care nu a ştiut niciodată nici să facă un ziar şi nici dacă a fost patron, vînzător de acţiuni de colo-colo sau jurnalist.

Reclame

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: