Surprinşi de Kosovo

Un erou al celui de-al doilea război mondial, unul dintre tot mai puţinii veterani rămaşi în viaţă – şi uitaţi, cum este obiceiul pe la noi – m-a sunat imediat după anunţarea independenţei unei ţări care arborează drapelul… albanez.

Din discuţia avută cu acesta, densă, marcată de o experienţă de viaţă absolut excepţională, transcriu o singură frază: „Sîntem, noi, românii, dezbinaţi, incapabili de o reacţie care să ne apere pămîntul ţării, ca înainte de cedarea Ardealului…”. Desigur, mulţi vor sări în sus – aşa cum fac ţîrcovnicii de pe la ONG-uri, liderii de opinie plătiţi de se ştie cine, politicienii sfertodocţi, atenţi doar la „caşcavalul” pe care îl au de împărţit etc., etc. – şi vor spune că situaţia este total diferită.

Acest tip de abordare îmi aduce aminte şi de un panseu celebru al liderului regional Emil Constantinescu, care, într-o anumită ocazie, afirma că România nu mai are duşmani! Acum, că omul fără duşman nu face un ban, este doar o paranteză, însă, afundarea într-un somn fără griji, „somnul cel de moarte”, la urma urmei, poate duce la o catastrofă. Într-adevăr,
România este divizată de luptele politice care nu se mai sfîrşesc, interesul naţional aflîndu-se la periferia preocupării celor care nu vor altceva decît puterea pentru ei înşişi şi pentru apropiaţii lor. Ceea ce se întîmplă, după un eveniment aşteptat de multă vreme, ilustrează afirmaţia de mai sus.

Se ştia de ani de zile ce se intenţionează cu Kosovo, mai mult, în trecutul apropiat, a fost furnizat şi „calendarul”. Conducătorii noştri însă, nu au elaborat nici o strategie legată de un eveniment care poate constitui un precedent – chiar dacă în fiecare caz, începînd cu
Transnistria, continuînd cu Ţara Bascilor şi terminînd, poate, cu Harcov, datele sînt diferite, scopul rămîne acelaşi – în afară de declaraţiile privind nerecunoaşterea noului stat.

Ca membră a Uniunii Europene, ca posibilă perdantă într-o situaţie care, printr-un simplu tîrg al marilor puteri, poate deveni realitate, România ar fi trebuit să se manifeste extrem de activ, prin punerea în dezbatere, în organismele internaţionale dar şi în discuţii bilaterale, prin cererea de garanţii de la partenerii europeni, a acestui gen de scenariu care încalcă grosolan normele de drept internaţional, tratatele existente. Acum se fac declaraţii demagogice, incoerente, se încearcă plătirea unor poliţe politice, evident, în cadrul luptelor interne, şi se întreţine iluzia că la noi nu se poate.

În acest context, doar UDMR dovedeşte că are o strategie atent elaborată, perseverent pusă în operă, privind perspectiva obţinerii unei autonomii pe criterii etnice. Chiar dacă forma va fi alta, fondul va rămîne acelaşi. Cum sîntem, cred, singurul popor care doarme, dovadă imnul care ne cere să ne trezim din somn, orice este posibil.

Reclame

Etichete: ,

Un răspuns to “Surprinşi de Kosovo”

  1. MoROmeTe says Says:

    […] cu Eduard Hiudan nu sunt de acord. Nu am fost surprinsi de declaratia de la Pristina. Culmea, am reusit chiar sa […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: