Archive for Mai 2008

Precedentul Kosovo

Mai 23, 2008

Vineri, la ora 15.46, pe agenţiile de presă a intrat o ştire scurtă: „Serbia şi-a retras ambasadorul din Republica Cehă, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către această ţară a declaraţiei de independenţă a Kosovo. Un comunicat al Ministerului de Externe sîrb anunţă că guvernul acestei ţări a înaintat şi o declaraţie oficială de protest guvernului de la Praga”.

Desigur, sînt mulţi care consideră ştirea de mai sus ca fiind una minoră, în contextul în care politica externă a României evoluează haotic, fără o strategie menită să apere interesul naţional, pe principiul poziţiei capră, la orice semnal din partea licuricilor mai mari sau mai mici.

Dinspre Cotroceniul care seamănă cu o corabie tot mai beată, al cărui cîrmaci se află sub influenţa autoînscăunatei elite intelectuale – setoasă de privilegii de tot felul – te poţi aştepta, în orice moment, la un viraj periculos. Momentul este unul extrem de delicat, în condiţiile în care Kosovo devine, pe zi ce trece, o castană tot mai fierbinte. În acest context, unul dintre componenţii echipei de intelectuali băsescieni arunca, cu cîtva timp în urmă, următoarea frază: „Vehemenţa cu care Parlamentul României s-a unit într-un gest de fermă condamnare a declaraţiei kosovare de independenţă, revelează o profundă confuzie morală şi intelectuală”.

Cum demonstrează „intelectualul”, remarcat ca autor de scrieri pornografice, teza sa, potrivit căreia „îndoielile formulate astăzi cu privire la viabilitatea statului kosovar seamănă mult cu argumentele folosite împotriva emancipării politice a românilor din Transilvania”, nici nu mai merită vreo atenţie.

De reţinut este, însă, aruncarea pe piaţă a unei teze ce se vrea îmbrăţişată şi pusă în operă, în primul rînd de chiriaşul de la Cotroceni, care, într-un moment de abulie poate să dea pe gură orice, susţinută de corul de lăudători din care face parte şi „gînditorul” care nu se sfieşte să îi acuze pe toţi cei care refuză modelul kosovar de lipsă de cultură istorică, de cinism egoist şi instincte tribale.

Concluziile le trage fiecare. Deocamdată, subliniez doar că, dinspre Serbia care a votat recent pentru Europa, se dă, prin retragerea ambasadorului din Republica Cehă, un semnal ferm. Un semnal care confirmă verticalitatea unui popor care a preferat, întotdeauna, în locul compromisurilor jenante, să-i supere, cu orice risc, pe licuricii, mai mari sau mai mici.

Anunțuri

La „almanahe”

Mai 22, 2008

Anul acesta, proba orală la bacalaureat nu mai cuprinde scriitorii români clasici! În sfîrşit, s-a ajuns acolo unde s-a vrut, cînd, prin anii ’90, au apărut în manualele de română, istorie, filosofie etc., nume ca Esca, Rădulescu (Mihaela, a nu se confunda cu Eliade), Mungiu (Pippidi), nişte Gheorghe, mă rog, toată „floarea” emanaţilor, cu pretenţii şi cu ifose, un fel de „trompetişti” ai vremurilor noi. Sau, trombonişti, cum vreţi să-i luaţi.

Cînd am aflat vestea de mai sus, prin intermediul unui scriitor contemporan, pe cale de a deveni clasic, tocmai comentam o posibilă temă de bacalaureat, este drept, la italiană, nu la română. Astfel, candidaţii români la calitatea de bacalaureaţi vor avea de analizat un fragment din jurnalul intim al unei prostituate, unde, de la o profesionistă, cu pretenţii de scriitoare, via un manual de şcoală medie din Italia, vor afla cum aceasta, adolescentă fiind, iese la produs şi se droghează la greu, scîrbită fiind de viaţă.

Că asta au ales „specialiştii” noştri de la Ministerul Educaţiei, aproape că nu mă mai miră. În fond, ştiinţă multă nu se mai cere, vorba aceea, prost să fii, să ai putere. Iar actuala generaţie, normal, trebuie trimisă, la produs, la furat, la dat în cap, eventual, la ceva munci la negru, fără să fie nevoie să-şi strice mintea cu d’alde Eminescu.

Iar de citit, vorba unui mare gînditor al acestor vremuri, exemplu de reuşită a categoriei analfabetizate, tot mai vizibilă în România, să citească, „dreacului”, „almanahe”, că nu are nevoie să-şi bage „idei grele” la cap!

Cin’ să fie…?

Mai 20, 2008

Ca de obicei, nonşalant în a arunca „bombiţe” fără acoperire, Traian Băsescu a anunţat naţiunea că, la dumnealui acasă, s-ar fi prezentat „unii politicieni” care i-au cerut „intervenţii în justiţie”.

Bineînţeles că preşedintele, validat de popor, le-a închis gura, refuzîndu-i şi astfel, pentru că nu a admis compromisul, devenindu-le… duşman. În toată această poveste, electorală, normal, avînd în vedere că „întîiul stătător” al ţării îşi susţine pe faţă fostul partid şi pe cei care îi sînt credincioşi, a uitat să spună cine sînt acei „unii politicieni”.

Greu de crezut că Năstase, „inamicul nr. 1”, Mitrea, sac de box şi el, Iliescu, cel cu dosarele de la revoluţie, Patriciu, „beneficiar” de bază al „atenţiei” prezidenţiale etc. etc., s-au prezentat la reşedinţa de la Vila Lac 2 – avînd în vedere că aceea, celebră, din Mihăileanu, e ţinută în conservare – şi, pupînd mîna lui Vodă, i-au cerut să şi bage cîinii la coteţ.

Atunci, firesc, lumea se întreabă, curioasă şi rea, cin’ să fie, cin’ să fie? Poate vreun Boureanu, cel cu „muci în păr” căzut în dizgraţie şi pregătit ca „exemplu” – adică, iată, drag popor, am dat unul şi de la PD-L – sau, cine ştie, vreunul d’alde finul Falcă, cel care luptă împotriva DNA cu „arma” numită Curtea Constituţională, căci alţi cercetaţi corupţi din zona politică dragă preşedintelui nu se prea cunosc.

Şi uite aşa, Traian Băsescu pune naţiunea în faţa unei noi enigme care, în mod sigur, va rămîne şi ea, ca toate celelalte, neexplicată.

Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 17-18 mai 2008

Mai 18, 2008

Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1bfoaie17-18mai

2bfoaie-17-18mai

3bfoaie17-18mai

4bfoaie17-18mai

Foaie pentru minte, inimă şi literatură, 10-11 mai 2008

Mai 14, 2008

Vă ofer exclusiv la mine pe blog, suplimentul cultural al Gazetei de Transilvania, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1bfoaie10-11mai

2bfoaie10-11mai

3bfoaie10-11mai

4bfoaie10-11mai

Are dreptate „contabilul”

Mai 13, 2008

Se tot face caz, în ultimele zile, pe supărarea importatorilor, distribuitorilor şi farmaciştilor – aceştia, nu în ultimul rînd, fiindcă mereu au cîte ceva de obiectat – care acuză Ministerul Sănătăţii pentru „îngheţarea” preţurilor medicamentelor la un curs euro mai mic decît cel actual.

Prilej pentru adversarii politici de a se repezi asupra „contabilului” de la Sănătate, ministrul Nicolăescu, cu atacuri furibunde şi declaraţii demagogice, cum de altfel se întîmplă mai tot timpul. Fără a intra în alte comentarii, relatez un caz simplu. Astfel, acelaşi medicament, în două farmacii diferite, se vinde cu 30, respectiv 42 de lei. O diferenţă imensă – am mai înregistrat, de fapt, asemenea cazuri – care te face să te întrebi care ar fi preţul corect, pentru că nu cred că farmacia care practică preţul mai mic vrea să dea faliment şi nu şi-a pus şi ea un adaos cît de cît.

Astfel, constat încă o dată, că bietul „contabil”, de la Sănătate, ştie el ce ştie, dar nu stăpîneşte terenul de joc, bătîndu-se, haotic, ca un boxer care dă după muşte, cu un sistem mafiot foarte bine pus la punct.

De altfel, este bine să amintesc, fără alte comentarii, că, în ciuda lamentărilor, declaraţiilor ameninţătoare, fluturării steagurilor de război, nu ştiu ca vreo farmacie din România să fi dat faliment.

Cu atît mai puţin „lanţurile”, care practică, de multe ori, nişte preţuri de… te-mbolnăveşti.

În concluzie, vor fi medicamente dar, pînă la urmă, cum s-a întîmplat de fiecare dată, mai scumpe. Pacienţii nu contează în această ecuaţie ciudată pe care, iată, nici măcar un „contabil” nu poate să o rezolve.

Ca la Meteo

Mai 13, 2008

Onor-guvernatorul BNR a ieşit şi a grăit cam aşa: „Inflaţia a fost cam pe unde ne aşteptam să fie, însă nu putem să facem farmacie cu aceste estimări. În următoarele luni ne putem aştepta la fluctuaţii, în limita a 0,2% – 0,3% de la acest plafon”.

Farmacie, farmacie, însă, încă o dată, constat că profesiunea de economist nu presupune nici un fel de răspundere faţă de „prognozele” care, mai ceva ca la Meteo în ceea ce priveşte relaţia cu realitatea, derutează cetăţenii, mediul de afaceri, conducînd chiar la drame financiare, mai mari sau mai mici.

Dacă îmi amintesc bine, pentru anul acesta Banca Centrală a pus o ţintă de inflaţie de 3,8%, plus minus un punct procentual. Cum ţinta se dovedeşte, ca de obicei, una iluzorie, izvorîtă mai mult din imaginaţie bogată decît din calcul, s-a mai făcut o prognoză care zice că inflaţia va fi de 4,3 pînă la 5,9%, marjă care nu mai seamănă a farmacie, necorectată de vreo altă declaraţie, ca de altfel nici cifra iniţială, de 3,8%.

Sigur, este bine să ne uităm şi la ceea ce spune Comisia Naţională de Prognoză, care estimează pentru finele anului o inflaţie de 5,4%, iar ca medie pentru acest an, 7%. Ce să mai înţeleagă bietul român, greu de spus, mai ales cînd vede cu ochiul liber şi simte la buzunar cum inflaţia se duce spre 9%!

Totuşi, fiindcă am atins problema răspunderii faţă de prognozele şi sfaturile aruncate, cu nonşalanţă, din burtă, desigur, nu pot să nu amintesc de ziceri precum „Vă recomand să aveţi încredere în leu”, „Mizaţi pe moneda naţională”, „Inflaţia nu poate depăşi…” etc. etc. care, pînă la urmă, dacă este să fiu corect, nu înseamnă nimic faţă de „Banca X (sau sistemul bancar românesc) este sănătoasă”, dată, în repetate rînduri, înainte de prăbuşiri dramatice, petrecute chiar sub directa supraveghere a înalţilor funcţionari ai BNR, pe care, iată, nici Vîntu, cel cu BID, BRS – via FNI – nu a putut să-i clintească şi să determine tragerea lor la răspundere. În concluzie, urmăriţi, în continuare, buletinele meteo ale BNR, recitate de însuşi guvernatorul veşnic al acestei importante instituţii.

Între UE şi Axă

Mai 11, 2008

Prins de scenariile gen Gigi – valiza cu bani, Iliescu – lovitură de stat etc., etc., Traian Băsescu îşi mai face timp – evident, forţat de evenimente – să se mai ocupe şi de problemele care îi revin, potrivit atributelor prezidenţiale.

Surprinzător, pentru mulţi, preşedintele a declarat zilele trecute că, în problema ridicării vizelor pentru SUA, susţine varianta Uniunii Europene, privind negocierea „la pachet”, „uitînd” că, pînă mai ieri, se arătase susţinător al „recomandării” lui Bush, potrivit căreia trebuiau demarate discuţii pentru un acord bilateral, şi chiar se lăudase cu „generozitatea” marelui său prieten, „Licuriciul mare”.

Pentru cei care ştiu şi văd „cum se întîmplă lucrurile”, modul în care s-a întors Băsescu nu este surprinzător. Şi nu mă refer numai la caracterul său versatil, ci şi la un element concret, care i-a forţat mîna.

Astfel, în raportul anual privind drepturile omului în lume în 2007, Parlamentul European invită România să anuleze acordul bilateral legat de imunitatea acordată, în mod imbecil, ca la un concurs de fugă la care vroiam să ieşim primii, cetăţenilor americani aflaţi pe teritoriul României, care, orice faptă ar comite, nu pot fi extrădaţi Curţii Penale Internaţionale.

Deşi, acest acord nu a fost, pînă la urmă, ratificat de Parlamentul României, a funcţionat perfect, fără ca preşedintele – jucător să zică nici pîs, în cazurile gravelor accidente, inclusiv cel soldat cu moartea lui Teo Peter, comise de cetăţeni americani, pe teritoriul României.

În concluzie, preşedintele, ca de obicei, face un pas înainte, unul înapoi, altul lateral, evoluînd, graţios, de pe un trotuar pe altul.

Un dobitoc

Mai 11, 2008

Mai mulţi prieteni mi-au cerut să mă pronunţ asupra unei poveşti inflamante, este drept, mai puţin comentată, legată de scandalul Andon – Nicolicea, în dosarul Mitrea, de la Comisia Parlamentară. Scurt, Andon l-a acuzat pe Nicolicea că a făcut „greşeli de neiertat”, neanunţînd faptul că este finul lui Miron Mitrea.

Pesedistul Nicolicea a replicat, spunînd, ca la fotbal, că ar fi păstrat „silenzio stampa”, privind dosarul la care a avut acces, şi că nu ar fi vorbit cu Mitrea, naşul său, despre această problemă, probabil, minoră în percepţia dumnealui.

Desigur, finul nu a discutat cu Naşul despre dosarul de la comisie, ci despre femei, fotbal, bursă, transporturi feroviare şi aeriene, precum şi despre alte prostioare, banalităţi etc., etc. O golănie, în linia „Jiji”, venită, din păcate, din zona de vîrf a partidului care, încă, se mai consideră „numărul unu” în România.

Cu asemenea nicolici, partidul lui Geoană (Năstase? Iliescu? Oprescu? Vanghelie? etc.) riscă să se ducă la vale. Cît despre Nicolicea, acesta nu are decît o singură şansă, să iasă în faţa partidului şi a naţiunii şi să declare scurt, asemeni unui personaj celebru: „Să trăiţi, am fost un dobitoc!”.

Şi să plece, de unde a venit, „impulsionat” şi de un necesar şut în fund, aplicat de naşul Mitrea.

Ţar sau Ţarevici?

Mai 7, 2008

Formal, Dimitri Medvedev, care a fost înscăunat, ieri, Preşedinte al Rusiei, a devenit din ţarevici, ţar. Practic, lucrurile sînt mult mai complicate, pentru că urmaşul lui Vladimir Putin este creditat, vorba unor comentatori, ca un ţar cu putere redusă.

Fostul preşedinte, se ştie, şi-a asigurat o majoritate largă în Dumă, funcţia de prim-ministru – cu prerogative sporite – şi pregăteşte o modificare a Constituţiei care, se spune, este menită să îi permită, cînd va veni momentul, să candideze pentru un nou mandat prezidenţial.

De asemenea, lucru deloc de neglijat, Vladimir Putin se bucură de un procentaj de încredere „devastator” în rîndurile ruşilor, recunoscători că a scos, aşa cum a promis, ţara din dezastrul în care o aruncase „alcoolistul” preşedinte – dansator, nu jucător, Boris Elţîn. Acum, cota de interes asupra modului în care va fi condusă Rusia creşte.

Avînd în vedere, însă, „tradiţia”, tot fostul preşedinte va fi „cu dreptul pe tobă” şi va da tonul muzicii. Muzică după care, cel puţin pe termen scurt, Medvedev va trebui să joace disciplinat. Occidentul nu se prea sinchiseşte de această situaţie.

De ce? Simplu, pentru că are nevoie ca Rusia să fie condusă de o mînă forte, care să asigure ordinea şi liniştea necesară dezvoltării afacerilor celor care şi-au adus banii să lucreze în această ţară, iar Putin le oferă garanţii în acest sens.

De altfel, problema celui care conduce poate fi lămurită, într-un fel, şi de declaraţiile date de cei doi, cu prilejul înscăunării. Vladimir Putin a anunţat, ferm, cînd s-a instalat la Kremlin, că va reda măreţia vechii Rusii şi o va readuce la masa „exclusivistă”, unde tratează marile puteri ale lumii.

Ceea ce, în mare parte, a şi reuşit. Medvedev, mai modest, explicabil, datorită respectului faţă de „tătuc”, a declarat că va munci pentru prosperitatea Mamei Rusia. Cine îi va spune cum şi cît să muncească, se cam ştie!