Archive for Decembrie 2008

„Meseriaşi” cu „expertiză”

Decembrie 22, 2008

În timp ce Mitrea îl ameninţă pe Geoană că-i ia beregăţile, tot felul de semianalfabeţi rinocerizaţi, baroni sau aspiranţi la „înnobilare”, îşi dau cu părerea, pe toate posturile de televiziune posibile, într-o jubilaţie ameţitoare. Un fost manechin – mă rog, la standardele ceauşiste – înfipt printre liderii partidului care încă se vrea cel mai tare, deşi a ajuns cu „ouăle” în mîinile lui Băsescu, încerca, mai deunăzi, să convingă naţiunea ce „dăştepţi” sînt miniştri săi. Dialogul a fost de tot hazul – nu l-am înregistrat, deocamdată de asemenea operaţiuni se ocupă, ca în cazul lui Mitrea, de exemplu, „organele” care participă la decimarea PSD, îndeplinind cu scrofulozitate patriotică indicaţiile comandantului suprem – cel puţin o „chestie”, ca să rămîn în zona rinocerizată, meritînd atenţia. Manechinul a folosit în exces, din vocabularul său sărac, ilustrînd o gîndire asemenea, pentru a-şi „gratula” colegii miniştri, cuvintele „meseriaş” şi „expertiză”. X este „meseriaş”, Y, asemenea, Z are „expertiză” şi tot aşa… Reporterul l-a întrebat, la un moment dat, exasperat de… repetiţii, ce este acela un „meseriaş”. Răspunsul a fost antologic: „Meseriaş este cel care are expertiză”. Într-o paranteză, pentru că ne-au potopit personulităţile „cu expertiză”, dincolo de ridicolul definiţiei date de manechin, iată ce spune DEX-ul despre cuvîntul „expertiză”: „Expertiză, expertize, s.f. 1. Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor, asupra unei situaţii, probleme etc., a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. • (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 2. (Med.; în sintagmă) Expertiză medicală = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni; b) consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. – Din fr. expertise”. Fără a mai face alte comentarii, este limpede că „băiatul”, fost manechin ceauşist, se încadrează, prin expresiile „radicale” folosite, pe undeva prin zona patologică. Ca de altfel şi alţi colegi ai lui, urcaţi, pe valul tulbure al politichiei româneşti, ca scroafele prin copaci.

Anunțuri

Au fost sau n-au fost?

Decembrie 22, 2008

Încă un 22 Decembrie, aniversare tristă, acoperită de ceaţa deasă, care de atîţia ani ascunde adevărul, cu români alergînd bezmetici prin hypermarketuri, fără să ştie sau intuind doar ce îi aşteaptă în anul următor, cu întrebări care, parcă, nici nu mai sînt puse, nici nu-şi mai aşteaptă răspunsul. Mă uit la figurile ajunse, în anul de alegeri 2008, în fotolii comode, de parlamentari, de miniştri, de alte categorii hrănite cu bani grei, de la bugetul tot mai subţire. Sînt beneficiarii, la greu, a ceea ce s-a întîmplat în acele zile de decembrie, ai sîngelui nevinovat, vărsat voit dar mai ales din întîmplare. „Întîmplare” dacă este să analizăm „lambada” care a cuprins atunci ţara, iresponsabilitate criminală, dacă ar fi să se ia, „bob cu bob”, fiecare caz sfîrşit în moarte. Dacă priveşte figurile de care aminteam, orice om de bun simţ realizează că morţii şi răniţii au fost condamnaţi la uitare, doar organizaţiile de aşa-zişi revoluţionari – unde au intrat, la grămadă, toţi cei care au avut tupeu sau care au considerat certificatul de revoluţionar o „investiţie” profitabilă – mai fac şi ele, îndeosebi cînd dă bine să fie manipulate, ceva tărăboi. Revenind însă la „beneficiari”, o întrebare, tot de elementar bun simţ, se impune: Au fost sau n-au fost? Ca în fiecare an, cititori ai ziarului îmi semnalează cazuri concrete de parveniţi ai vremurilor noi – de la politicieni, demnitari, şefi bugetari mai mari sau mai mici pînă la cei care au reuşit în afaceri – readucînd din memorie scene în care aceştia se ascundeau prin pivniţe, pe la vecini mai miloşi, pe care acum se fac că nu îi mai cunosc, erau chiar plimbaţi între baionete, atunci cînd nu se aflau în postura de a comanda „foc” asupra demonstranţilor, se aflau la pîrnaie pentru infracţiuni cum ar fi furtul, tîlhăria, în cel mai bun caz, luarea de mită şi secvenţele „filmului” ar putea continua la nesfîrşit. De fapt, chiar dacă atunci le era o frică de moarte, le tremurau ismenele, ei stăteau la aşteptare. La momentul oportun au scos capetele, s-au „înscăunat”, care pe unde a apucat, după care au trecut la… acumulări. Revenind însă la figurile de care vorbeam mai sus, răspunsul, la întrebarea din titlul acestei însemnări, este unul simplu, clar: N-AU FOST! N-au fost dar au profitat!

Despre Guvernul Traian Boc

Decembrie 22, 2008

„Cabinetul Boc: baroni, dame, valeţi şi un inocent”, „Scenariu pentru filmul LA B(L)OC”, „Cînd te faci frate cu dracu'”, „De la Ferrari la şefia Sănătăţii”, „Morsele competente din Guvernul de serie B”, „Udrea va face agenţie de tricotat la Ministerul Turismului”, „Programul de guvernare, un scenariu science-fiction”, „Elena Udrea, ministrul turismului conjugal”, „Ministrul lui Cutare”, „Afacerea Stânişoară”, „Ridzi, Anastase, Stolojan, trei neisprăviţi”, „Un Guvern făcut la beţie”, „Băsescu trebuie să respingă Guvernul Boc”, „Borduri noi în toată ţara”, „Cel mai pitic premier”, „Tricoteza şefă”, „PD-L – PSD, Guvernul grupurilor de interese”, „Politic show: marea extragere guvernamentală: 9 din 18”, „Guvernul ca o famiglie”, „Micul Boc va domni peste două guverne de baroni”, „Miniştri PSD: jumătate baroni, jumătate argaţii baronilor”, „Asaltul piţipoancelor asupra Palatului Victoria”, „Cu Guvernul la psihiatru”, „Guvernul Boc, cocktail de Năstase, Tăriceanu şi Băsescu”, „Nemo şi Ferrari în Executivul lui Boc”, „Un Guvern de căcat” (să ne scuze cititorii, însă titlul nu îmi aparţine)… Mai vreţi? Mai sînt zeci de titluri de citat. Deocamdată mă opresc aici, pentru că mi se pare suficient pentru ca fiecare să se dumirească în legătură cu modul în care presa, de mai toate culorile, a primit „făcătura” numită „Guvernul Traian Boc”.

Carnea de pe ciolan

Decembrie 18, 2008

Formula 1-2-2, după care a fost „croşetat”, cum scrie cineva, Guvernul Băsescu, a dat naţiunii o struţo-cămilă, numai bună pentru vremurile de criză, care se află în plină desfăşurare, criză „tratată” cu un program de guvernare vesel-optimist, care ilustrează satisfacţia celor care şi-au împărţit „isprăvniciile”. Acum, se produc pe bandă speculaţii privind accesul la avantajele oferite de adjudecarea unui minister sau altul, evaluîndu-se cît de „lăptoase” sînt acestea, făcîndu-se comparaţii, estimări, prognoze. În funcţie de cum priveşti paharul, partea plină sau cea goală, se poate elabora  orice scenariu, fiindcă bani se pot şuti, mai mulţi sau mai puţini, de la  toate ministerele. Combatanţii din interiorul combinaţiei clocite de Băsescu se iluzionează privind cantitatea de carne, de pe ciolanul puterii, pe care ar putea să o înghită, într-o cursă de viteză, mai ceva ca aceea de formare a guvernului, pentru că, în condiţiile economice dar şi politice actuale, nu se ştie cît de repede se va rupe „şandramaua”. În orice caz, avem un cabinet şters, format, în marea majoritate, din persoane care nu s-au aflat şi nu vor ajunge niciodată la butoane, destinul lor fiind să fie… butonate de alţii. Cînd va veni momentul critic, aceste nume de miniştri, care nu spun mai nimic, vor fi aruncate în uitare. Ce va veni din spate este greu de anticipat. La urma urmei, „mişcarea” depinde de… „oportunităţi”. Desigur, ar fi riscant să stabilim acum cine s-a ales cu carnea şi cine cu ciolanul. Adjudecarea părţii „consistente”, care va îngrăşa, desigur, chiar şi în vremuri de criză, cum se întîmplă şi în cazuri de război, pe cei care stau, cum scriam mai sus, la butoane, se va produce prin lupte, în interiorul cabinetului împotriva naturii, ce vor face „deliciul” naţiunii. Luptele, evident, căci rezultatul lor s-ar putea să producă cu totul alte efecte, deloc vesele, ba chiar dramatice. Deocamdată, aşteptăm să fie introduşi, pe scena Palatului Victoria, „actorii”.

Omnipreşedintele

Decembrie 16, 2008

Putin este prim-ministru şi preşedinte. Sarkozy este preşedinte şi prim-ministru. Sînt două exemple de personalităţi politice de anvergură, care, fără să-şi facă probleme, calcă în picioare principiile democraţiei, îşi depăşesc prerogativele în forţă. Despre Sarkozy s-a spus, în ultima vreme, chiar că „înscenează salvarea lumii”. O fi bine? O fi rău? Rămîne să trageţi concluzia dintr-un foarte interesant articol despre modul în care evoluează, spre o imagine de „dictator luminat”, preşedintele Franţei, pe care îl publicăm începînd cu numărul de astăzi al ziarului nostru, la rubrica „A patra putere”. Putere cu care, deja, Sarkozy face, cum veţi constata, un joc periculos. Traian Băsescu vrea şi el să fie mai mult decît un preşedinte-jucător, drept care şi-a numit sluga credincioasă, într-un moment de derută, de penibilă inspiraţie, drept candidată la fotoliul de premier al României. În acest fel, speră că va controla sistemul, că va putea acţiona, oriunde şi în orice împrejurare, după „pohtele” cunoscute de-acum poporului la care nu cred că se va mai întoarce. Popor care nu mai crede nici în smiorcăielile din 2004, nici în afrontul din 2008. România nu este Franţa, iar Băsescu nu este Sarkozy. Singurul element care îi apropie este apetitul pentru crearea de conflicte. Conflicte cu miză uriaşă la Sarkozy, alimentate de dorinţe meschine – normal, dată fiind marea diferenţă de cultură politică şi generală dintre cei doi – la Băsescu. Franţa este, la urma urmei, o republică prezidenţială, ceea ce, pentru România, cu un Băsescu în frunte, ar fi o catastrofă. Desigur, şi Sarkozy s-a lăsat, odată, „parfumat” de votca lui Putin – care Putin a declarat că nu bea, fiindcă Rusia are nevoie şi de un om care să fie treaz tot timpul – dînd un spectacol ridicol, taxat cum se cuvine de presa pe care acum se luptă să şi-o supună. De la acea imagine la cele ale unui preşedinte mai tot timpul „afumat” este, însă, o distanţă enormă. Ca de altfel şi între ţelurile pe care şi le propun cele două personaje conflictuale.

Premierul Trompeta

Decembrie 16, 2008

Iată că, după ce l-a afirmat în lumea fotbalului pe Trombetta, Clujul dă politicii româneşti, la vîrful Guvernului şi nu la Primărie, o altă celebritate, premierul (desemnat, încă neretras) Traian Boc sau, cum au afirmat atît unii adversari, cît şi colegi politicieni, persoane neutre etc. etc. Trompeta. Adică, Trompeta lui Traian Băsescu care, fără să se mai smiorcăie, ca în 2004, însă, cam negru la faţă, în orice caz trist, după cum el însuşi a recunoscut, a anunţat „defectarea” lui Theodor Stolojan. Astfel, „goarna” nr. 1 iese din scenă, mult mai devreme decît mă aşteptam, chiar cînd scriam editorialul de săptămîna trecută, în care mă întrebam cînd va „obosi” Stolojan. Acum, cel care ar fi trebuit să conducă Guvernul după indicaţiile din dealul Cotrocenilor nu mai arată, cum zicea mama doctorului neamţ, ca de 40 de ani, şi nici ca atunci cînd ieşea, graţios, cu sandale şi bermude, din spuma mării, pentru a dovedi cît de macho este. Chiar dacă nu are fizionomia unui om de 70 de ani, Stolojan a devenit un cadavru politic. Cu aceasta, punct şi de la capăt. Cu un Boc de avarie, un servitor, pînă la proba contrarie, credincios, deţinător al unui tip de discurs slugarnic, rostit pe nerăsuflate, de parcă l-ar fi învăţat pe deasupra, în linia practicii şi experienţei sale politice, de tînăr comunist obedient, avid de parvenire, dinainte de ’89. Dacă Boc, care face poc – este drept, doar în emisiunea lui Andrei Gheorghe, într-o cădere memorabilă – nu crîcneşte în faţa lui Băsescu, este greu de anticipat cum vor suporta greii acestui partid umilinţele la care îi supune, cu orice prilej, cel pe care îl alintau cu apelativul Zeus. Ceea ce a afirmat ieri, cu prilejul „istoricului” anunţ de desemnare a premierului Trompeta, cum că la PD-L nu ar fi găsit oameni cu autoritate, influenţă şi credibilitate pentru a ocupa funcţia de prim ministru, este un afront pe care nişte bărbaţi adevăraţi nu ar avea cum să-l suporte. Sînt însă Blaga, Videanu, Berceanu & Comp. destul de tari pentru a-i arăta muşchii lui Băsescu? Rămîne de văzut. Deocamdată, trăim în plin balamuc politic, în care prostituţia celor care vor la „caşcaval”, aşezaţi capră pentru Băsescu, întrece orice imaginaţie. Cît despre criză, aceasta nu se pune…

Naţionalizarea

Decembrie 16, 2008

Probabil, Dragă Stolo sau Robocop, ca să facem o trimitere „istorică”, s-a udat de fericire cînd, de undeva, din zona „facerii” pesediste a unui program economic, a auzit oarece idee despre naţionalizarea băncilor. Operaţiune care, celui care a intrat în istorie prin naţionalizarea valutei, i s-ar potrivi „mănuşă”. Totuşi, avînd în vedere că România nu este un stat din America Centrală sau de Sud, chiar dacă Traian Băsescu are apucături de Hugo Chavez, ideea amintită este una bizară, ca multe altele izvorîte din puţurile gîndirilor celor care, cu mai multă sau mai puţină carte „la bază”, vor să creeze iluzia că deţin soluţia pentru rezolvarea problemelor crizei în care ne aflăm. Revenind la naţionalizare, nu numai pesediştii, ci şi partenerii lor de la guvernare, ca şi gloriosul preşedinte, fost combativ ministru cederist ar trebui să se preocupe, mai întîi, de cum au fost privatizate – cu şpagă mai mare decît suma plătită de cumpărători, contra avantaje inimaginabile – Romtelecom, Petrom, Electricile, BCR, o „salbă” de societăţi comerciale etc. etc., pentru ca apoi să treacă şi să… naţionalizeze. În ceea ce priveşte băncile, acestea aparţin unor entităţi puternice, aflate în străinătate, care pot produce, foarte uşor, un cutremur într-o ţară unde nişte aventurieri politici şi plezirişti într-ale economiei, ar încerca să se atingă de puii lor. Mai mult, lucru valabil şi în alte cazuri – Romtelecom, Distrigaz Sud ş.a. – „obiectivele” aparţin de acum altor state, cu care, în caz de „agresiune” asupra a ceea ce le aparţine, România ar intra în conflict deschis. Probabil, „gînditorii” pesedişti s-au luat după occidentalii care au infuzat bani de la stat în anumite bănci, cărora le-au modificat acţionariatul sau chiar le-au schimbat proprietarul. Ce-ar fi însă ca românii să încerce să rupă, de la Erste Bank, puişorul de aur numit BCR? Păi, stimabililor, Erste nu mai este ce-a fost cînd a cumpărat banca românească nr. 1, pentru că de-acum statul austriac are interese aici! Aşa că, pa! Este ca şi cum statul român ar încerca să ia Romtelecomul de la statul grec sau Distrigaz Sud de la Gaz de France sau… Aşa că, Dragă Stolo sau Robocop, cum vreţi, s-a bucurat degeaba. Dumnealui şi-ar putea propune să naţionalizeze Alro sau Rafo, adică zonele pe unde a acţionat, evident, din dragoste şi patriotism fierbinte, şi nu din interes. Cît despre naţionalizarea flotei, aceasta ar fi o misiune imposibilă, pentru că ar trebui mobilizate cele mai tari „agenturi” pentru a repera navele, foste româneşti, risipite pe toate mările şi oceanele lumii, tăiate şi valorificate ca fier vechi sau pur şi simplu „scufundate”!

Licurici mici?

Decembrie 14, 2008

Pînă acum Traian Băsescu a obţinut tot ce a vrut de la un PSD care, prin o parte a liderilor săi, se ştie care, vrea să convingă naţiunea şi mai ales proprii membri de partid – la Craiova a fost chiar o pumnuială între un pesedist pro-pedelist şi unul pro-liberal – că şi-ar arăta muşchii în negocierile cu echipa lui „Zeus”. Comunicate şchioape, declaraţii „pe picior”, în care, de exemplu, Geoană spune una şi Mitrea alta, oarece mîrîieli în zona organizaţiilor locale nemulţumite – un ziar (vezi rubrica „A patra putere”) zice că Timişul şi Braşovul ar fi contra combinaţiei cu PD-L, ceea ce pare o prostie dat fiind că liderul organizaţiei braşovene a votat „pentru” – şi multe nume vehiculate pentru un Guvern prea mic, chiar cu inventarea unor ministere, pentru prea mulţi doritori. Deocamdată, cum scriam mai sus, Traian Băsescu şi-a impus în forţă, fără vreo consultare, atît candidatul la funcţia de Premier, în persoana lui Dragă Stolo cît şi împotrivirea faţă de împărţirea mandatului acestuia, ceea ce i-ar fi dat, din nou, speranţe lui Mircea Geoană de a se instala şi el, vremelnic, la Palatul Victoria. Liderul pesedist a anunţat, vineri, că duminică va fi ziua în care se va semna protocolul de guvernare cu PD-L. Va fi momentul în care naţiunea va afla dacă social-democraţii au reuşit să facă din Traian Băsescu dintr-un licurici mic, un licurici mare. Cum? Simplu, dacă negociatorii vor ceda la aducerea UDMR la guvernare, fie chiar şi printr-un truc de doi lei – cedarea, chipurile, unuia dintre fotoliile ministeriale ale PD-L unui udemerist – este clar că pesediştii devin licurici mici care îi vor face licuriciului mare, ori de cîte ori acesta va pofti, ceea ce el, ca licurici mic, spunea că i-ar fi făcut licuriciului Bush, cu o anumită ocazie, asupra căreia nu are rost să mai insistăm. Pe duminică!

Dacă „oboseşte”?

Decembrie 12, 2008

Preşedintele Traian Băsescu – care, iată, după cum perorează „telectualii” care ling unde au scuipat sau nu se aruncă de pe blocurile comuniste, are nevoie de un avion nou-nouţ – nu a pierdut ocazia să dea un „flit” PSD, anunţînd, scurt, în stilul caracteristic, că Theodor Stolojan va fi premier patru ani. Astfel, una dintre condiţiile vehiculate de cei care şi-au aruncat partidul în braţele lui „Zeus”, ca şi iluzia lui Geoană că va sta şi el doi ani la Palatul Victoria, ca prim ministru, s-au spulberat fără ca vreun pesedist să facă „ciocu’ mare”. Altfel, numirea lui Dragă Stolo a fost una aşteptată, chiar dacă unii pedelişti au cam scrîşnit din dinţi. Contestatarii sînt mai mult cei din tabăra PNL, dintre care mai dur s-au exprimat Crin Antonescu, care a declarat că este o alegere nepotrivită, pentru că Stolojan ar fi „lipsit de autoritatea politică şi morală pentru a conduce un guvern”, Ludovic Orban, în linia obişnuită, ghinionista Norica Nicolae, care îi dă puţine şanse de a fi în stare să conducă un guvern. Dinspre PSD, în afară de comentariul diplomatic, de pe blogul lui Adrian Năstase, doar rebelul Mădălin Voicu a vorbit în front ceva mai agresiv, afirmînd că Stolojan este mediocru, situîndu-se pe „acelaşi calapod cu Mircea Geoană”. Cum Voicu nu îşi doreşte vreun post în Guvern, îşi poate lua libertatea să spună ce gîndeşte. Revenind, însă, la desemnarea, fără lacrimi, cum observă Năstase, oricine s-ar putea întreba, fără răutate, dacă Theodor Stolojan, care a clacat, cel puţin după explicaţiile date, printre lacrimi, de Băsescu, într-o cursă prezidenţială de cîteva săptămîni, va rezista patru ani, dintre care vreo doi de criză cumplită, într-un Guvern alcătuit în cea mai mare parte din persoane care nu îl suportă. În octombrie 2004, despre Theodor Stolojan s-a spus că s-a îmbolnăvit de… „oboseală cronică”. O distinsă doamnă, mama medicului din Germania, cel care l-a vindecat miraculos, spunea textual: „Cînd l-am văzut în Germania, la Seesen, am zis că are 70 de ani…” Mai apoi, aceeaşi doamnă îl întîlneşte, „întîmplător”, în piaţă (?) la Bucureşti, „îmbrăcat sport şi roşu la faţă”, ceea ce a făcut-o să afirme că Stolo „arăta ca de 40 de ani”. Mă rog, la gulgute de genul acesta se pricepe oricine. Întrebarea care se pune este dacă nu cumva, în momente grele pentru ţară, omul lui Băsescu nu se va îmbolnăvi, din nou, Doamne fereşte, de oarece „oboseală cronică”. Oricum, dacă acest lucru se va întîmpla, nu Geoană îi va lua locul. Deocamdată, naţiunea a reţinut imaginea lui (falnică), de „gimnastic român”, intrînd şi ieşind, cu „tandale” şi „bermude”, din spuma lacului rusesc numit Marea Neagră.

Cine este nebunul?

Decembrie 10, 2008

Poporul, aflat în specifica febră (românească) a sărbătorilor, ignorînd cumplita criză care s-a declanşat – pe nimeni nu îl impresionează trimiterea în şomaj a vecinului, pe principiul să moară şi stăpînul caprei – are acum la dispoziţie un spectacol de circ excepţional, avînd ca subiect mariajul pedeleului cu pesedeul, refacerea feseneului sau cum vreţi să-l definiţi. Un coleg îmi amintea de tricourile negre, de la începutul anilor ’90, pe care scria 66% FSN, 34% POLYESTER. Cînd scriu aceste rînduri se negociază avantajele, „foamea”, despre care mai scriam în această rubrică, fiind mare şi în famiglia mirelui şi în aceea a miresei. Revenind însă la pasul făcut luni, iată, ce scrie un membru al PSD, care a făcut o carieră de excepţie, pe plan internaţional, prin propriile forţe, fără sprijin de partid. Este vorba despre Adrian Severin, care încerca, într-un articol publicat marţi, 9 decembrie, scris deci chiar în ziua în care cei 41 se aruncau în braţele lui Băsescu, să-şi convingă colegii că nu de o mare coaliţie are ţara nevoie, ci de o mare opoziţie: „Dacă este ca românii să nu se poată trezi din vis decît transformînd visul în coşmar, atunci trebuie să li se ofere experienţa unei guvernări PD-L reale… Un guvern minoritar PD-L pentru un termen scurt este exact vaccinul politic necesar. PSD, PNL şi UDMR nu au deformat, deci, o mare coaliţie, ci o mare opoziţie. Opoziţia care poate păzi ţara şi democraţia de excesele autoritar – populiste ale Guvernului, îndepărtîndu-l de la putere de îndată ce vraja mitului se va fi risipit…”. Adrian Severin, nu prea iubit de bizonii aceia care se înghesuiau în spatele lui Geoană, a riscat, în articolul din care am citat, publicat în Jurnalul Naţional, două întrebări la care merită reflectat: „Cine este nebunul care să-şi dorească a fi, pe timp de criză mondială, într-un Guvern minoritar sau de coaliţie, sub presiunea abuzurilor unui şef de stat autoritar – populist?, Care este partidul bucuros să accepte o asemenea experienţă devastatoare pentru imaginea sa cu doar cîteva luni înainte de alegerile europene şi prezidenţiale?”. Răspunsul îl ştie toată lumea, este partidul care a ajuns la mîna acelor maidanezi hămesiţi – mă refer la cei amintiţi mai sus – gata să înfulece ce le-o arunca stăpînul de la Cotroceni, numai să nu-i mai audă lătrînd că nu pot fugi şi ei cu un os, mai mare sau mai mic, furat de la „măcelăria” puterii.