Archive for Ianuarie 2009

Băse îngheaţă salariile!

Ianuarie 29, 2009

Ieri, preşedintele Traian Băsescu şi-a declarat acordul, adică a transmis, într-o formă deghizată, indicaţia de îngheţare, pe timp de 6 luni, a majorărilor salariale şi de pensii! Ce o avea preşedintele cu probleme care privesc Guvernul, sindicatele, patronatele, nu are rost să se mai întrebe cineva. Traian Băsescu este în toate. Se duce la „Ford” şi promite. Află cei de la „Renault”, se enervează, le promite şi lor. Dă ordine în stînga şi-n dreapta, îi pune la punct pe cei din coaliţia care are impresia că guvernează, se pronunţă şi se antepronunţă în legătură cu orice. Îi avertizează pe miniştri că perioada de graţie a Guvernului se opreşte la buget. Anunţă, cînd delegaţia FMI este la Bucureşti, că România intenţionează să ia un împrumut de 6-7 miliarde euro, doar bani europeni, na, să crape de necaz ăia de la „fond”! Se ocupă de sistemul sanitar, în legătură cu care, de asemenea, formulează indicaţii preţioase. Se joacă cu membrii partidului prezidenţial, dar şi cu prostimea chemată să voteze, zicînd că dacă Guvernul nu va avea rezultate, iar criza economică îi va afecta serios pe români, el nu va mai candida pentru un nou mandat la Cotroceni. Normal, la un căpitan care, în loc să părăsească ultimul nava, a scufundat-o, la noi fiind vorba de o flotă întreagă! Candidează, nu candidează, nu are nicio importanţă. Deocamdată însă, România are tot mai mari probleme externe din cele care intră în atribuţiunile constituţionale ale preşedintelui şi Traian Băsescu se ocupă, vorba unui coleg, de „menajul în trei”, în care dumnealui este masculul, Geoană şi Boc, „fetiţele”. Iată, Ucraina, pe diverse căi, etalează dorinţe care ameninţă integritatea teritorială a României. Astfel, strategul Rostislav Novojenet militează pentru reîntregirea ţării sale, inclusiv prin readucerea în „graniţele istorice” – este punctul lui de vedere – a Maramureşului (Marmorovscina) şi Bucovinei de Sud (Bukovina)! Astfel, Suceava, cu Putna cu tot, ar urma, în viziunea politicienilor şi strategilor din ţara vecină, să se mute în Ucraina. La această agresiune, Traian Băsescu tace! Deşi, ca preşedinte, ar trebui să se pronunţe imediat! O va face, poate, la imboldurile „găozarilor” şi ale „ţigăncilor împuţite”, dacă va avea chef. Vorbind serios însă, este bine de amintit că, deşi a avut prilejul, la termen, să denunţe tratatul tembel cu Ucraina, semnat de Emil Constantinescu, s-a făcut că uită şi lucrurile au rămas „cum s-a vorbit”, inclusiv în legătură cu Insula Şerpilor, pe care, aceiaşi „strategi” ucrainieni vor să o transforme în locaţie turistică, de unde, ca într-un banc de la Radio Erevan, să scoată oarece petrol, „par egzamplu”, sau să pună nişte rachete! Mă rog, asta este altă discuţie, deocamdată preşedintele-jucător se află, „cu arme şi bagaje”, în terenul Guvernului. Pe care îl conduce după bunul plac! Plac care, cum s-a scăpat un sindicalist, după indicaţia cu îngheţarea salariilor, transformă totul într-un BALAMUC!

Păziţi-vă tomberoanele!

Ianuarie 27, 2009

Criza generează fenomene dintre cele mai ciudate. Evident, pe fondul sărăcirii populaţiei. În unele ţări au fost luate cu asalt clădirile guvernamentale, s-au încins veritabile lupte de stradă, în altele mulţimea s-a repezit să jefuiască magazine – în special hipermarketuri – alţii, mai puţin „înghesuiţi”, probabil, şi-au abandonat animalele de companie şi înşiruirea reacţiilor la dificultăţile materiale tot mai mari ar putea continua pe pagini întregi. La noi, unde, zice Băsescu, la Iaşi, la Focşani, căci la Bucureşti probabil va spune altceva,  criza nu va avea, cică, efecte, lucrurile se întîmplă cam la fel, de la sinucideri – de care m-am ocupat mai deunăzi – pînă la tîlhării şi ciordeli. Iată, pe o stradă desfundată, din zona Stadionului, într-o singură zi au dispărut vreo şase tomberoane! De ce tocmai tomberoanele, greu de spus, mai ales că varza a fost pusă la murat, în pubele, căci asta este noua modă la români, astă toamnă. Sigur, se poate spune că, acum, tomberoanele sînt mai uşor de furat, fiindcă sînt mai mult goale. Cum se ştie, cantitatea de gunoi menajer este în „consonanţă” cu nivelul de trai. Cu cît arunci mai mult gunoi, cu atît trăieşti mai bine. Ce vor face hoţii cu tomberoanele, nu prea ştiu. Poate le vor duce în ţări ocolite de criză, unde băştinaşii nu mai au unde să-şi pună gunoaiele. În orice caz, situaţia este cu totul alta decît aceea, de tot rîsul, cînd, la deschiderea graniţelor cu vestul, jagardelele noastre dădeau cîte o fugă pînă în Austria şi agăţau de maşini containerele de gunoi, metalizate, cu un design impecabil, pe care le aduceau în ţară dîndu-le destinaţii din cele mai bizare. Acum, de obiecte în care să-ţi pui gunoiul şi varza la murat, nu ducem lipsă. Le vînd chiar societăţile de salubritate. Poate, aceasta este o explicaţie, căci, şuţii s-ar putea să revîndă tomberoanele furate de pe strada X, pe strada Y şi invers, la preţ mai mic decît costă cele luate, pe acte, de la firmele de resort. Oricum, este de semnalat că, în România, reacţiile la criză sînt, ca în toate cazurile, originale şi surprinzătoare. Deci, păziţi-vă tomberoanele! Chiar dacă nu prea mai aveţi ce resturi pune în ele.

Franţa îşi apără ziarele!

Ianuarie 25, 2009

În ultimele zile, mulţi colegi, din Capitală şi din ţară, şi-au adus aminte că sînt – şi pentru mandatul 2008-2010, aşa cum am fost din 1996 – membru în Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (WAN), care reuneşte proprietari, editori, directori şi redactori şefi de ziare reprezentînd 18.000 de titluri, 77 de asociaţii naţionale, 12 agenţii de presă, 11 organizaţii regionale şi internaţionale media, din 102 ţări. Mesajul a fost acelaşi, vizînd măsurile de sprijinire a presei scrise anunţate de preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy. Astfel, spre ştiinţa cititorilor dar mai ales a aleşilor şi numiţilor noştri, Franţa a adoptat un program de criză pentru sprijinirea nu numai a supravieţuirii ziarelor, ci şi pentru dezvoltarea lor, în cadrul căruia sînt alocate 600 de milioane de euro. „O presă liberă, pluralistă şi independentă, este unul dintre lucrurile cele mai preţioase şi utile pentru democraţia noastră. Trebuie să facem totul pentru a o apăra, să nu asistăm neputincioşi la dispariţia ei…”, a declarat preşedintele Sarkozy, partizan, după cum el însuşi mărturiseşte, „al unei prese puternice, care să se adreseze celor mulţi”. S-a adoptat o Carte Verde, care cuprinde 90 de puncte. Nu le înşir aici, însă semnalez că, de-acum, în Franţa, fiecare tînăr, la împlinirea a 18 ani, va primi gratuit un abonament pentru un an la un cotidian, că statul va fi un furnizor important de publicitate pentru ziare, bugetul alocat dublîndu-se în acest sens, că TVA-ul la ziarele de informare generală, ziare serioase, de calitate, nu de fiţe, va fi de 2,1%, în timp ce şi celorlalte publicaţii li s-a făcut o reducere substanţială, TVA-ul urmînd să fie de 5,5%. Se vor acorda subvenţii pentru difuzare, transport, comunicaţii etc. etc. De asemenea, aşa cum s-a întîmplat cu prestigiosul ziar al lui Edouard Rotschild („Liberation”), căruia i s-au alocat ca ajutor financiar 2 milioane de euro, presa scrisă va primi sprijin pentru a se capitaliza. În altă ordine de idei, Sarkozy a propus şi un alt plan, prin care tipografiile vor fi finanţate cu 80 de milioane de euro, pentru crearea a 18.000 de locuri de muncă şi pentru îmbunătăţirea calităţii ziarelor.
De ce nu se poate şi la noi? Asta a fost întrebarea pe care mi-au pus-o colegii, încercînd să mă mobilizeze pentru obţinerea unui mesaj sau chiar a unei rezoluţii, din partea Asociaţiei Mondiale a Ziarelor, prin care să se solicite măsuri similare şi în România. Aceasta este o altă discuţie, însă, le-am atras atenţia că, în Franţa, ziarele de calitate nu aparţin unor patroni pentru care presa este „bomboana de pe tort” – de care se folosesc să-şi apere şi promoveze interesele – ci unor personalităţi independente, unor grupuri de acţionari care asigură neutralitatea, ceea ce oferă un cu totul alt mod de desfăşurare în cîmpul de luptă al apărării democraţiei. Oricum, însă, este clar că ziarele româneşti au nevoie de un sprijin, de o legislaţie antitrust, care să împiedice concentrarea mass-media în mîinile unor grupuri de interese politice sau economice, să asigure informarea corectă a cetăţeanului. Totul este să priceapă şi… Grivei, care Grivei, deocamdată, manifestă un dispreţ „suveran” faţă de ziare şi ziarişti…

P.S. La Iaşi, unde a dănţuit cu umilul său locotenent Geoană, dar şi cu divele sale, Udrea şi Anastase, preşedintele Băsescu a anunţat că România nu va fi afectată de criză. Iar ieşenii, să mă scuze, cei mai pupincurişti dintre români – acolo a dănţuit prima oară, într-o baie de mulţime, înainte de a o lua razna cu cultul personalităţii, şi Ceauşescu, ca şi Iliescu – au aplaudat. URAAAAAAAA!

Geoană bagă pensii!

Ianuarie 23, 2009

În timp ce Boc şi miniştrii săi – inclusiv pesediştii, gata să pupe unde trebuie – „moşesc” bugetul curbelor de sacrificiu, Geoană, ca de obicei pe lîngă „obiect”, după ce s-a jucat, la instalarea lui Dragnea, de-a preşedintele, de-a rîs o ţară întreagă cum dădea ture prin faţa plutonului de onoare, se trezeşte şi anunţă că, pînă la 1 martie, vor creşte pensiile! Cică, sînt resurse, aşa că va băga bani, nu la tot cartierul, însă la cei cu pensii mici şi mijlocii în mod sigur. Despre ăia 50% pentru dăscălime, cu care şi-a alimentat „trompeta” în campanie, o dă la-ntors, că se va da ceva la ăi cu salarii mici, că eşalonat, că – că, că – că… Omul ăsta, care face frumos în faţa lui Băse, cel care îl tăvălea constant, după care, plictisit, a început să-l intoxice cu promisiuni de mărire şi chiar cu funcţii inventate, care nu contează mai mult decît onorul dat de soldaţii ăia plictisiţi de aşteptarea preşedintelui care n-a mai venit, şi-a făcut un obicei din a lansa idei trăsnite, pe care lumea le bagă în seamă doar cînd e cazul de luat la mişto persoana, dar şi partidul pe care-l reprezintă. Iată, în loc să dea pensii, mai bine s-ar preocupa să-i plătească ieşeanului care s-a repatriat cei 25.000 de euro promişi, cu gura plină, în lunga sa campanie electorală din 2008. Cetăţeanul întors la patria-mumă are şi îndreptăţire morală să obţină aceşti bani, cu care a fost amăgit de cel pe care îl apelează cu porecla „Prostănacul”, fiindcă, din cîştigul lui, acumulat prin muncă grea, cu stres, în anii în care a stat departe de ţară, a oferit, pentru probleme sociale, fără să ceară absolut nimic în schimb, 5000 de euro. De altfel, omul, care a anunţat că va dona şi cei 25.000 de euroi de la Geoană, luptă pentru un principiu, pentru dreptul de a nu mai fi minţiţi, amăgiţi, de toţi „prostănacii”, cu p mare sau mic, fără nici un fel de ruşine, fără teamă de răspundere, cu tupeul celor care ştiu că nu au nevoie de prostime decît din 4 în 4 ani. Sigur, promisiunea de care vorbeam mai sus este o tîmpenie, fiindcă dacă ar reveni în ţară vreo 2 milioane de români, Geoană ar trebui să le ofere bugetul pe 2 ani, ceea ce chiar ne-ar duce în faliment total. Deocamdată, el bagă pensii. Pînă la 1 martie. Pe 2 martie va ieşi omul nostru şi va proceda ca şi în cazul dascălilor, ca să mă opresc doar la un exemplu.

La plesneală!

Ianuarie 23, 2009

Guvernul Boc a căzut în secretomanie. După ce s-a făcut de cacao cu mai toate „măsurile” luate pînă acum, actuala guvernare a pus batista pe ţambal şi nu mai vrea să comunice naţiunii ce „pritoceşte”, în şedinţe, pe banii contribuabililor. Ieri, pentru prima oară în istoria post-decembristă, s-a instaurat „omerta”, ziariştii care au ars gazul pe la Palatul Victoria, dornici să transmită poporului oarece informaţii despre cum va fi bugetul, fiind lăsaţi în ceaţă. S-a aruncat, mai întîi, o ştire legată de reducerea personalului din administraţia centrală „cu pînă la 20%” – nu s-a precizat dacă 3, 7, 13, 17%, aşa că totul rămîne la voia întîmplării şi a intereselor celor care trebuie să-i răsplătească pe susţinătorii care tropăie nerăbdători la intrarea în palat şi chiar pe scări şi prin lifturi – apoi una cu schimbarea a patru prefecţi şi alta, a ministrului Ba(l)zac, zis Ferrari, care merită comentată, cu scumpirea medicamentelor. Despre reduceri, numai de bine! Cică „principiul” de „pînă la 20%” nu ar fi bătut în cuie, că fiecare ministru va face o analiză, după care se vor însuma… reducerile. Adică, întîi se taie – virtual, desigur, pentru satisfacerea prostimii – apoi se măsoară iar la urmă se va constata că, prin şmecherii cunoscute, cum ar fi înfiinţarea de isprăvnicii noi, neocuparea celor libere etc., etc. va rămîne cum a fost şi, poate, în cîteva luni, chiar mai mult decît atît. Cum zicea un susţinător, chibiţ al guvernării Boc, „discutăm pe o idee care a apărut aşa…”, adică, hai să vorbim discuţii să vadă lumea că muncim. Venind la ministrul Ferrari, acesta a lăsat „pacienţii” – şi românii sînt un popor bolnav, dovadă numărul uriaş al farmaciilor care prosperă în orice regim – „ţuţ” printr-o îmbălmăjeală din care ar reieşi că medicamentele se vor scumpi fiindcă vor fi calculate la 4 lei euro, faţă de 3,37, dar că vor fi mai ieftine fiindcă avocaţii ministerului discută cu reprezentanţii legali ai producătorilor – aici a vrut să spună importatorilor – pentru ca aceştia să pună preţul cel mai mic, să achiziţioneze din ţările UE unde ar fi cel mai ieftin şi, mă rog, alte bazaconii demne de un film cu proşti.
Cît despre buget, cică acesta se schimbă de la o zi la alta, însă, în mod sigur, va fi gata în şapte zile. Nu s-a precizat dacă se moşeşte timp de şase zile şi se anunţă în ziua a şaptea, cea de odihnă dată de la Dumnezeu, sau în a opta, care va fi nu se ştie cînd, avînd în vedere că nu s-a precizat dacă a început sau nu „numărătoarea”. Altfel, leul se prăbuşeşte, bursa arată ca după un cutremur, firmele falimentează ca muştele, în timp ce impresia generală a celor care mai au un dram de luciditate, în această atmosferă de haos, este că se lucrează la plesneală. Cine vor fi cei care vor lua „smetiile”, se ştie.

Remaniere cu Imn!

Ianuarie 23, 2009

Guvernarea Băsescu – d’alde Boc, Geoană & comp. sînt „ochi în cărţi” – cade tot mai mult în zona vodevilului, a comediei de mahala. Miercuri am avut un spectacol vesel – deşi nu este rîsul nostru, cînd lumea se prăbuşeşte în jur – cu prilejul instalării noului ministru al Internelor, baronul pesedist, deşi nu e cazul să mai precizez, pentru că printre pedelişti nu există baroni (!), Liviu Dragnea. Astfel, de dimineaţă, presa tremura în faţa ministerului, în aşteptarea preşedintelui Traian Băsescu, anunţat, „pe surse”, ca principal actor în comedia ce urma să se desfăşoare. Soldaţii, cu arma la picior, fanfara cu alămurile lustruite, tot felul de trepăduşi intrînd şi ieşind din minister. O foşgăială totală, „alimentată” şi de „năvala” primarilor – George Scripcaru a refuzat invitaţia şi bine a făcut – şi a preşedinţilor de CJ-uri – nici Aristotel Căncescu nu s-a deplasat la Bucureşti pentru „omagierea” proaspătului ministru – pe fondul unei atmosfere ce se vroia de-a dreptul „obamaniană”. Într-un tîrziu, în timp ce invitaţii făceau 13-14 în sala remanierii, a apărut, ţanţoş, preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Prompt, soldaţii au dat onorul, fanfara a intonat Imnul de stat, ceea ce a nedumerit pe toată lumea. Deci, şeful legislativului vine să instaleze un executiv – întîmplare de la care şeful executivului lipseşte – şi i se dau onoruri de şef de stat! Care şef de stat, ca în Caragiale, după relatările presei, trece cu maşina prin faţa ministerului fără să oprească şi fără să spună măcar unde dracu’ se duce. Dacă s-ar fi oprit, s-ar mai fi cîntat Imnul şi pentru el? Probabil, aşa cum s-ar fi întîmplat şi în caz că doamna manechin a executivului, preşedinta Camerei Deputaţilor, ar fi venit şi dumneaei la paranghelie. Altă aşteptare, de astă dată, cu un Geoană jucîndu-se de-a vicepreşedintele CSAT şi al României (?), cu participanţi nedisciplinaţi, în uniforme cu burţi sau în civil, pe care un grad mai mare încerca să îi determine să stea liniştiţi la locurile lor. Lămurindu-se, probabil, că Băse le-a tras clapa, cei trei pesedişti de frunte, Geoană, Nica şi cu Dragnea, s-au aliniat în faţa onoratei adunări, iar Nica, vicepremier şi interimar remaniat, a dat să vorbească dar, surpriză, microfonul a refuzat să funcţioneze, drept care vorbitorul a făcut la loc comanda, în timp ce un alt grad, scrofulos la datorie, a început să sufle-n el, pînă acesta şi-a dat drumul. Au urmat trei discursuri plictisitoare, de tot rahatul, se poate spune, despre „asaltul forţelor malefice” (Geoană), importanţa unui minister „pentru că fiecare român simte, doreşte şi acţionează” (Nica), descentralizare, circulaţie, securitate în şcoli, prinderea hoţilor (nu a corupţilor), bla-bla-bla (Dragnea). După care, în ciuda chiriaşului de la Cotroceni, care, cu o zi înainte, la învestire, nu a dat nimic de băut, şampanie pentru tot participantul. Şi uite aşa, românii, îngroziţi de criză, au asistat, din nefericire pentru „actori” de acasă sau de pe unde s-or mai fi aflat, la o premieră în materie de remaniere, în care s-au băgat onoruri, Imn, discursuri şi şampanie „pentru tot cartierul”.

Ciocu’ mic?

Ianuarie 21, 2009

„Ciocu’ mic şi faceţi-vă că nu-i vedeţi, măcar în primul an!” Acesta a fost ordinul transmis de Traian Băsescu, via Vasile Blaga, cu prilejul întîlnirii fruntaşilor pedelişti de la Poiana Braşov. Desigur, mulţi dintre cei prezenţi au înghiţit greu această „linie” trasată ferm, aşa cum se întîmplă de obicei în acest partid disciplinat, menită, se spune, să asigure succesul din toamnă, de la prezidenţiale. Va fi, între timp, şi testul europarlamentarelor, în legătură cu care există oarece emoţii. În acest cor disciplinat, cum spuneam, a existat totuşi o „disonanţă”, în cazul vicelui Cezar Preda, care s-a arătat deranjat de faptul că, după tot ce le-au făcut pedeliştilor, pesediştii ar trebuie să fie lăsaţi să îşi călărească în continuare adversarii, deveniţi parteneri. Riscul ca electoratul să reacţioneze negativ există, după opinia celui care a dat glas unor gînduri ce îi frămîntă şi pe alţi pedelişti. Greu de anticipat ce se va întîmpla, cum vor suporta personalităţi puternice, care au dovedit un apetit deosebit pentru generarea şi întreţinerea unor conflicte, „botniţa” pusă de conducere. De semnalat că, dinspre „subunitatea Cotrocenilor” a venit o reacţie rapidă, prin vocea lui Mircea Geoană, care a cerut şi el pesediştilor să lase şi ei „ciocu’ mic” în relaţia cu partenerii de guvernare, exprimîndu-şi dorinţa ca în partidul său să se manifeste disciplină. Şi nu numai disciplină, ci şi „onoare şi coeziune”. Deocamdată, nu există nici o reacţie la cererea – căci nu o putem numi ordin, ca în cazul PD-L – lui Geoană. Marele partid, în care, după cum arăta gînditorul Vanghelie, funcţionează „democraţia” – mă rog, aşa cum este înţeleasă ea de grupurile şi persoanele aflate „în divergenţă” – poate oferi surprize „interesante”. Cel mai curînd, la împărţirea „caşcavalului” bugetar, către ministere. Cînd, unii pesedişti s-ar putea să facă „ciocu’ mare”. Să vedem cum vor reacţiona colegii cărora, cel puţin virtual, li s-a pus „botniţă”.

Ministru fesenist

Ianuarie 21, 2009

Numirea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului de Interne nu este una neaşteptată, după cum nici acceptarea lui de către stăpînul de la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu, nu reprezintă o surpriză. La urma-urmei, Liviu Dragnea este un fost prefect PD, apoi, în repetate rînduri, preşedinte de Consiliu Judeţean PSD. Astfel, se poate spune că, din punct de vedere al strategiei de control a subunităţii Cotrocenilor, care a devenit, deocamdată, după cum „specula” Adrian Năstase, PSD-ul lui Mircea Geoană, lucrurile sînt OK. Desigur, baronul de Teleorman a riscat, jucînd o carte mare, să se vadă remaniat – ceea ce este foarte posibil cu actualul Guvern, mai ales după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte – şi cu fotoliul comod, de preşedinte al Consiliului Judeţean, pierdut. Dacă analizăm mai atent, trecutul, mai apropiat sau mai îndepărtat, ca şi prezentul, viitorul pare destul de roz, pentru că, nu-i aşa, un fost pedist, actual pesedist are toate şansele să fie acceptat şi într-o altă formulă de guvernare, evident, dacă, în actuala conjunctură, îşi va vedea de treabă şi nu va supăra pe cine nu trebuie. Iată că „răutăţile” cu refacerea FSN nu sînt chiar gratuite. Avem un exemplu „strălucit”, convingător, în această numire, a celui pe care şeful său de partid, Mircea Geoană, îl numeşte „campionul descentralizării”. Descentralizarea cui?

Se sinucide cineva?

Ianuarie 19, 2009

În România mioritică oamenii se sinucid din cauza sărăciei, a disperării, din dragoste, în urma unor probleme de sănătate mintală, create de presiunea pusă de o societate polarizată, a fărădelegii. Rareori sinuciderea este un gest de onoare.

În România, de exemplu, bogaţii nu se sinucid. Marii ţepari ai acestor vremuri tulburi trăiesc liniştiţi, fără remuşcări sau probleme… morale, în palatele lor de neamuri proaste, îşi etalează luxul, ba chiar dau lecţii „sărăntocilor” despre cum este să ai „succesuri”.

Pe fondul crizei, al falimentelor, în urma descoperirii unor fraude uriaşe, în această perioadă, în alte ţări, asistăm la un val de sinucideri. Iată, cum prezintă, succint, revista DER SPIEGEL, cîteva dintre cele mai recente cazuri, în care, prinse sau neprinse, personaje importante, din lumea finanţelor, a afacerilor, au ales sinuciderea ca ultimă soluţie de spălare a onoarei pierdute: „A aşteptat venirea trenului rapid la Londra. Apoi s-a aruncat în faţa lui. Kirk Stephenson, 47 ani, era cofondator al băncii de investiţii „Olivant”, instituţie care îşi făcuse un nume în cercurile financiare cumpărînd acţiuni la marea bancă elveţiană UBS.

În mod nefericit, Stephenson a depus acţiunile la banca americană de investiţii „Lehman Brothers”, care, la rîndul ei, le-a tranzacţionat mai departe. Cînd „Lehman Brothers” s-a prăbuşit, au dispărut şi depunerile „Olivant”, în valoare de 250 milioane euro. La zece zile după falimentul „Lehman Brothers” Stephenson şi-a pus capăt zilelor.

Adolf Merckle nu este singurul personaj de mărime din lumea economiei care în ultimele luni nu a zărit o altă cale de a se salva de pericolul falimentului decît prin sinucidere.

De la începutul crizei financiare, numărul cazurilor de suicid în rîndul managerilor de vîrf, bancherilor şi profesioniştilor din domeniul financiar se măreşte.

Sheldon Good s-a împuşcat în Jaguarul său într-o pădure de lîngă Chicago. Era şeful uneia dintre cele mai mari case de licitaţii imobiliare din SUA, care suferă de pe urma prăbuşirii pieţei imobiliare.

Cu puţin timp înainte de Crăciun, René – Thierry Magon de la Villehuchet a fost găsit mort în biroul său din New York. Societatea sa investise 1,4 miliarde dolari la Bernard Madoff, calificat ulterior drept cel mai mare şarlatan financiar din istorie. Tot înainte de Crăciun, Christen Schnor, manager la uriaşul britanic HSBC, s-a spînzurat într-un hotel de cinci stele de la Londra.

Şi mici depunători şi speculanţi amatori se sinucid în prezent în număr mai mare, mai ales în SUA. La Los Angeles, de exemplu, un investitor financiar şomer şi-a împuşcat mai întîi soţia şi copiii, apoi pe sine. La Connecticut, un comerciant de acţiuni a sărit pe fereastră. Avea 82 ani…”

Sigur, există şi „şmecheri”, ca managerul „Hedge Fonds”, Samuel Israel, care şi-a înscenat moartea abandonîndu-şi maşina la marginea unui pod de peste Hudson River, din New York. Scrisese pe capotă „Sinuciderea nu doare”. La cîteva săptămîni a fost găsit, ascuns, într-un camping din Massachusetts, de teama depunătorilor ţepuiţi.

La noi, megaescrocherii, cum au fost FNI – ştiţi povestea, „Dormiţi liniştiţi, noi ne ocupăm de banii dumneavoastră…” – CARITAS, prăbuşiri de bănci, BANCOREX, DACIA FELIX, cu voia dumneavoastră, BANCA DE SCONT, fostă ASTRA, distrugerea unei economii, a unor valori imense, vezi dosarul „Flota”, vînzarea pe nimic a unor societăţi strategice, PETROM, ROMTELECOM etc., etc., nu au generat nici măcar vreun, vorba lui Caragiale, „Pardon, scuzaţi, bon soir!”.

Cu tupeu, autorii uriaşelor ţepe sfidează „amărăştenii”. Sigur, pentru că sînt şi excepţii, am avut şi noi două cazuri. Ambele, dubioase. Acel Angelescu, soţul consilierei preşedintelui Băsescu, despre care nici acum nu se ştie dacă nu a fost „ajutat” să se sinucidă, şi constructorul Erbaşu, cel care avea relaţii contractuale cu Primăria lui Băsescu, despre care se spune că, înainte de a se arunca în gol, ar fi strigat: „Nu mă împingeţi!” Ei, se sinucide cineva?

Ruşii cumpără ziare!

Ianuarie 19, 2009

Nu ruşii de rînd, ci oligarhii. Nu ziare ruseşti, ci ziare străine, reprezentînd mărci de rezonanţă. Numai în săptămîna trecută oamenii lui Putin – cel decorat în oraşul unde a acţionat ca spion al URSS „pentru mari servicii aduse Germaniei” – au pus mîna pe două publicaţii importante, din Anglia şi Franţa, iar în viitor se anunţă alte achiziţii importante. Glumind, un coleg  îşi imagina cum Putin şi-a strîns agenţii şi le-a ordonat cam aşa: „Tavarişci, gata cu echipele de fotbal, cu cazinourile, cu fiţele, săriţi pe ziare!” Primul s-a executat Alexandr Lebedev, fost spion la Londra, care a cumpărat cotidianul EVENING STANDARD. Un ziar pe frontispiciul căruia scrie „LONDON’S QUALITY NEWSPAPER”. Nu s-a sfiit să povestească cum, spion fiind,
în anii ’80, era obligat să citească ziarele, atunci dobîndind „admiraţia” faţă de publicaţia pe care şi-a tras-o acum cu totul. Evident, nu pentru bani, căci, cum spune proprietarul, „sînt multe moduri de a face bani”. Evident, cu informaţiile şi forţa pe care ţi-o dă un ziar. Un alt coleg, Serghei Pugaciov, numit şi „bancherul lui Putin”, a pus ochii pe FRANCE SOIR, pe prima pagină a căruia scrie „VOTRE GRAND QUOTIDIENE NATIONAL”, pe care l-a luat prin firma SABLON INTERNATIONAL, aparţinînd junelui său, în vîrstă de doar 23 de ani. Un titlu valoros, al unui ziar simbol pentru francezi, legat de perioada rezistenţei. Deci, hai la cumpărat de ziare! Pe fondul războiului economic în care Putin – avînd, se pare, „binecuvîntarea” Germaniei şi Franţei şi poate chiar a Marii Britanii – se dovedeşte tot mai ferm, achiziţiile media, importante nu numai în „comerţul” cu informaţii dar mai ales în manipularea opiniei publice, ocupă o poziţie strategică.