Archive for Martie 2009

Geoană, agent electoral

Martie 30, 2009

Unii îşi închipuie şi chiar vor să demonstreze că europarlamentarele au declanşat „o luptă pe viaţă şi pe moarte”. Nimic mai fals. Românii nu sînt deloc interesaţi de cei care se bat, într-adevăr, să apuce „ciolanul” de la Bruxelles. La alegerile din iunie participarea va fi, probabil, la cel mai jos nivel înregistrat din 1990 încoace. Se va vota politic, aşa că nu ne aşteptăm la o altă configuraţie decît cea actuală, surprize nu vor exista, pentru că pînă şi „schema” alegerii Elenei de Dorobanţi a fost proiectată şi este foarte uşor de pus în operă. Adevăratele lupte ar trebui să se dea pentru preşedinţia României, aceasta fiind marea miză a anului în curs, cu efecte considerabile în cei cinci ani care vor urma. Teoretic, ar mai fi timp, practic, însă, campania trebuia să înceapă… ieri. Evident, dacă cineva doreşte să îl învingă pe Traian Băsescu. Liberalii l-au lansat, într-un fel, chiar dacă momentul oficial nu a avut loc, pe Crin Antonescu. Care, cu o „maşinărie” încă nepusă la punct, la o turaţie joasă, a pornit la treabă. Penelistul, însă, tot teoretic, la un vot politic, ar avea a treia şansă. Se tot vorbeşte despre un tur doi, în care adversarii lui Băsescu şi-ar da mîna, însă, după cum se mişcă PSD, care, dacă este să ţinem seama de sondaje, dă candidatul cu şansa a doua, această mişcare rămîne, deocamdată, o speculaţie. Geoană nu prea dă semne că se înghesuie să-i ia locul celui care cînd îl mîngîie, cînd îi dă cîte o flegmă, cînd, la „ceas de taină” îi promite marea cu sarea, părînd că, într-adevăr, condiţia de „număr 2” în stat îl satisface. Or, pentru locul 2 nu se cîntă imnul. Decît, poate, dintr-o eroare, la vreo instalare de ministru de interne pesedist, la care „numărul 1” se face doar că participă. Situaţia din partid este una confuză. Năstase mătură pe la Mizil, Iliescu produce mesaje belicoase, însă, cel puţin pînă acum, nu dă semne că ar mai avea capacitate şi chef să organizeze ceva serios, care să salveze partidul, Mitrea vorbeşte şi el pe unde apucă, Hrebenciuc s-a internat, iar Geoană circulă prin ţară, cu sau fără Guşă după el, încropind întîlniri electorale de mai mare rîsul. După cum se ştie, poporul român, cel cu cea mai scăzută cultură politică din Europa, votează masiv candidatul „care este”. Şi acesta nu poate fi altul decît Traian Băsescu. Aşa cum, după ’89, la primele alegeri, în România reală încă se vota Ceauşescu, iar mai apoi, masa de votanţi din Moldova, din sudul ţării dar şi de prin unele comune pierdute prin Transilvania sau Dobrogea nu cunoştea decît numele lui Iliescu, acum, în lipsa unei campanii care ar fi trebuit să se declanşeze cel tîrziu la începutul anului, ştampila se pune pe Băsescu. Că minte, că se poartă grosolan, că o fi „mîntuit” flota, că fetele lui au „succesuri”, că ceartă pe cine se nimereşte, că arestează, că dansează pe la parastase nu are nici o importanţă. Cel mai convingător argument în sprijinul acestei afirmaţii este păţania lui Geoană. Prezent fiind la una dintre amintitele „adunături” electorale, după ce s-a lăudat în faţa ţăranilor cu „realizărili” partidului şi personale, cu „trînta” cu FMI-ul, cu pensiile, cu alea, alea…, în final, liderul PSD, care, se spune, va fi lansat oficial în cursa pentru Cotroceni cîndva, după Paşte, să nu fie al cailor, a avut surpriza să constate că, de fapt, nu este altceva decît un agent electoral al lui Băsescu. Scurt, la despărţire, sătenii l-au rugat să-i transmită domnului Traian Băsescu că-l vor vota la prezidenţialele din acest an. Ceea ce, Geoană, dacă Zeus se mai jură o dată că-l va păstra, cu sau fără partid, ca „secund” iar peste vreo cinci ani îl va avansa chiar căpitan, în locul său, va şi face.

Dispreţul faţă de carte

Martie 30, 2009

Cîndva, în ţara asta ciudată, funcţiona principiul „Cine are carte, are parte”. Desigur, în aceste „vremuri noi”, cartea nu mai contează, dictează banul, pe o altă „zicală”, venită din puţul gîndirii populare, „Minte multă nu se cere, prost să fii, să ai putere”. Şi totuşi, ţoapele, care au şi putere, şi bani, îşi doresc şi oarece diplome, pe care să şi le etaleze, prin birouri şi sufragerii, ca la frizerie, pentru a dovedi astfel că au legitimitatea de a privi de sus la prostime şi de a formula, ori de cîte ori au ocazia, preţioase indicaţii, în orice domeniu. Această dorinţă a stat la baza dezvoltării industriei de diplome, într-o Românie sufocată de tot felul de facultăţi particulare, răspîndite te miri prin ce colţuri de ţară şi „servite” de cadre didactice ce au dovedit, statele de plată stau mărturie, că pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri, uneori la sute de kilometri distanţă unele de altele, pentru a împărtăşi „studenţilor” din „ştiinţa” lor. Cum, însă, românul este inventiv, cum oamenii importanţi au timpul limitat, fiind ocupaţi cu furăciunile, traficul de influenţă, alte alea… s-a găsit soluţia „operativă” şi astfel s-au deschis tarabele la care se vînd diplome de studii superioare, masterat, doctorat, titluri universitare etc., etc. Se face mare caz de cele 15.000 de hîrtii cu ştampile în regulă, cu timbru sec, atestate de ministerul care, de 20 de ani, distruge învăţămîntul românesc, vîndute de nişte universităţi de prin Teleorman. Este nimic, dacă ar fi să se ia la mînă tot ce s-a întîmplat la amintita tarabă naţională în două decenii. Povestea cu permisele auto este nimic pe lîngă cea care a creat o hemoragie de tineri şi mai puţin tineri cu diplome de tot felul.
De aici, dinspre cei care şi-au cumpărat hîrtia fără să calce prin universitatea care o girează vine şi dispreţul faţă de carte, faţă de cei care chiar se străduiesc să înveţe, să cerceteze, să producă opere asupra cărora viitorul îşi va spune cuvîntul, să predea tinerilor, cîţi mai sînt dispuşi să-i asculte. Un cititor îmi relata cum fiul său, aflat la vîrsta „dificilă”, i-a spus-o direct: „Ia mai lasă-mă cu şcoala, cu facultatea, ai şi tu 3.000 de euro să-mi cumperi o diplomă, poate două, pe urmă, pe la 30 de ani, văd eu ce fac”. Puştiul a vorbit serios iar tatăl, care îşi face probleme pentru ceea ce s-a întîmplat, a dat frîu liber nervilor şi l-a plesnit. Cît a contat palma, nu mi-a spus.  Situaţia, însă, este una generală, de la vîrf, pînă la baza societăţii. S-a făcut mare caz despre faptul că preşedintele a minţit spunînd că fiica sa, viitoare europarlamentar, Elena de Dorobanţi, cum îşi spune acum, a terminat o facultate în America. Păi, ea chiar a fost acolo, într-o vizită de cîteva zile, trimisă de o universitate din România, care a produs la greu în aceşti ani, al cărui rector alerga – să mă ierte cititorii, dar s-a arătat şi la televizor – o studentă cu sula în mînă şi pantalonii în vine, în schimbul protecţiei la examenele la care respectiva nici nu ar fi trebuit să se mai prezinte. Şi atunci, cum să nu exclame scroafele, abia coborîte din copac, „Rrrrrraţi ai dracului de intelectuali!” Bineînţeles, nu intelectualii „care este” şi nici cei care au primit certificatul prezidenţial de apartenenţă la elita acestei ţări fruntaşe la producţia de diplome.

Un scăunel pentru Boc

Martie 26, 2009

S-a deschis sezonul la arestări. Evident, aşa, doar de sperietoare, pentru ca nu cumva, cineva să-şi închipuie că Zeus nu ar dispune de acces la toate „butoanele”, roşii sau de altă culoare. Se induce ideea unui control total, a posibilităţii „executării” oricărui adversar. Ceea ce scriam, cu cîteva luni în urmă, atrag atenţia celor care mi-au trimis atunci „mesaje”, mai mult sau mai puţin „duioase”, se confirmă: Băsescu şi partidul său vor alegeri prezidenţiale anticipate, cît mai curînd, cel tîrziu la începutul verii! Dacă vor reuşi să le impună, şansele de realegere ar fi considerabile. Pînă în noiembrie, însă, se pot întîmpla multe, în primul rînd, pe fondul crizei, care se va acutiza şi va determina spulberarea legendei cu tătucul naţiunii, care le rezolvă pe toate, care are grijă de poporul la care tot vrea să se întoarcă. Lupta este, de-acum, pe viaţă şi pe moarte, dovadă arestările „care este”, ce vor fi, în mod sigur, urmate de alte acţiuni „spectaculoase”, desfăşurate în direct şi la ore de vîrf. În acest context, unii se întreabă ce rost mai are Boc în fruntea Guvernului? La o emisiune „răutăcioasă”, un combatant remarca faptul că, la o poză de grup, cu procurori, se pare, premierul României se tot ridica pe vîrfuri să pară şi el mai înalt. La acest afront, minusculul Boc a intrat în direct cu „băşcălioşii” şi, după ce a explicat că, de fapt, amorţise, din cauza celor patru minute şi ceva, cît a durat „pozatul”, şi că sărea să prindă muşte sau să se dezmorţească, într-un fel de pas de încălzire, i-a muştruluit zdravăn. Cînd unul dintre ei i-a amintit bătaia de joc, pe aceeaşi temă, produsă în public, de Băsescu, premierul s-a „întors” şi a zis că aceea ar fi fost o glumă bună, la care a rîs toată lumea. Mă rog, unde scuipă Zeus… Revenind însă la „chestiune”, această măruntă întîmplare demonstrează, de fapt, cît măsoară… bocul. Pentru a-i mai reveni moralul, propun o soluţie pe care o ştiu încă din copilărie. La „pozar”, cînd acesta imortaliza mirii şi naşii, dacă naşul, în special, era mai „mititel” – dar se proceda, uneori, la fel, şi cu mirele – apărea, „la minut”, un scăunel pe care era urcat pentru a da bine şi a arăta „falnic”, în fotografia de familie. Ar fi o singură problemă, căci, de obicei, scăunelul era mascat cu rochia miresei sau a naşei. La fotografiile oficiale, Boc are o singură şansă, mică şi aceasta, să se aşeze lîngă Nuţi Udrea, care să acopere, dacă va avea cu ce, date fiind ţinutele dumneaei ce tind spre dezvelirea farmecelor, scăunelul care l-ar putea face, fizic, ceva mai… vizibil. Desigur, cu aprobarea şi binecuvîntarea lui Zeus.

Semiopoziţie cu gogoşi

Martie 26, 2009

La PSD se discută, evident, în zona celor care nu s-au agăţat de „şvaiţerul” puterii, despre o necesară ieşire de la guvernare. Unul dintre fruntaşii pesedişti a afirmat că partidul, în conjunctura actuală, se află într-un fel de semiopoziţie. Poziţionarea aceasta este, pentru o formaţiune politică care înoată şi aşa în ape tulburi, cea mai periculoasă. Se induce electoratului ideea că deciziile se iau după cum bate vîntul, că astăzi se poate vota una, mîine alta, că un lider spune „hăis”, altul, „cea”, de nimeni nu mai înţelege nimic. Adică, s-ar înţelege că o parte dintre membrii partidului sînt mulţumiţi şi „trup şi suflet” cu „tătucul” de la Cotroceni, gata oricînd, pentru conservarea privilegiilor, să sară, cu arme şi bagaje, în tabăra „portocalie”, pe cînd ceilalţi, gîndindu-se, probabil, şi la viitorul partidului – pentru a nu avea soarta PNŢCD – doresc să treacă în opoziţie şi să abordeze cu maximum de responsabilitate viitoarele alegeri europarlamentare şi, mai ales, prezidenţiale. Împins de la spate, Geoană a mai aruncat cîte o săgeată boantă către Băsescu, cel care este, în fapt, şi premierul României, dar a făcut-o doar aşa, de ochii lumii. Interesantă este, însă, ultima ieşire, este drept, la băşcălie, a lui Vanghelie, cel care, după unii, a devenit un fel de brand al partidului. Aflat la Pecica şi îmbiat de o „întreprinzătoare” cu o gogoaşă, din care i-ar fi dat şi lui Băsescu, care a luat-o, însă, la pachet, liderul pesedist a declarat că mănîncă jumătate dar îi păstrează şi preşedintelui jumătate, deşi ar fi trebuit să-i păstreze 79 la sută, că e specialist în gogoşi. „Domnul preşedinte Traian Băsescu, pe care eu îl respect foarte mult, a grăit, în stilul său inimitabil, Vanghelie, peste tot unde mă duc îi iau cîte un cadou. I-am luat cîte un baston, i-am luat cîte o ciocolată, ca la oamenii bătrîni. Acum, la închidere de mandat, pentru că tot dînsul a spus foarte multe gogoşi, o să-i duc parte din această gogoaşă. Gust şi eu din ea, că asta este viaţa, dar îi ducem şi lui. Cam aşa cum vrea el să conducă coaliţia, 79 la sută el şi 21 la sută noi…” Astfel a grăit Vanghelie, adăugînd cîte ceva şi despre „gem”, în timp ce scotea „porumbelul” din gură. Chiar dacă 21 la sută, „greutate” a PSD în ciudata coaliţie, este, aşa cum arată lucrurile, o cifră optimistă. Cît despre „semiopoziţie”, fie ea şi cu „gogoşi”, termenul sună cum se poate mai rău.

Alba-neagra cu Geoană

Martie 24, 2009

Cu jocul de-a alba-neagra practicat de Traian Băsescu, lumea s-a obişnuit şi îl tratează ca pe un comportament normal. Azi nu este criză, mîine este, X este ticăloşit, X nu mai este ticăloşit, nu avem nevoie de autostrăzi, este bine să avem autostrăzi, Y este corupt, Y nu mai este corupt, dăm 50% profesorilor, nu mai dăm 50% profesorilor etc. etc. De altfel, nimeni nu mai bagă în seamă „emisiile” dinspre „apropitarul” Cotrocenilor şi al Palatului Victoria, opinia publică fiind, mai curînd, atrasă de scandalurile provocate de acesta, de flegmele trase adversarilor, de şmecheriile prin care încearcă să cîştige şi un al doilea mandat etc. etc. În principiu, poate să calce Constituţia în picioare, să mintă, să plîngă, să hăhăie, să laude, să înjure etc. etc., percepţia electoratului fidel, în scădere, totuşi, fiind aceeaşi iar cea a nehotărîţilor mai degrabă indiferentă.
Adversarul său „numărul 1”, dacă este să fie evaluat prin votul politic, ar fi Mircea Geoană. Un Geoană care a devenit un fel de muţunache al lui Băsescu, ceea ce, de asemenea, a intrat în firescul lucrurilor. De la a se lăsa manipulat – contra promisiuni, alte interese etc. etc. – pînă la a deveni un imitator, nereuşit, al preşedintelui, pasul a fost foarte mic. Avem, acum, un Mircea Geoană „jucător” şi el, chiar dacă la mîna a doua, de alba-neagra. Ultima probă a dat-o în ceea ce priveşte problema împrumutului de la FMI. Inspirîndu-se de la modelul său, Traian Băsescu, care a diabolizat FMI, pentru ca apoi să îl ridice în slăvi, Mircea Geoană a procedat cam la fel. Mai mult, el s-a dat şi bărbat, fluturînd în faţa naţiunii vreo 7 condiţii puse de PSD pentru a accepta acordul. Un acord care, după cum au semnalat mai mulţi pesedişti, implică riscul ca „PSD să fie distrus ca partid”! Pentru Geoană, practicant de alba-neagra, „flexibil” la orice adiere de vînt favorabil, neliniştea colegilor de partid nu prezintă o problemă. Acum el este chiar sigur că acordul cu FMI va fi dus la îndeplinire – evident, în opinia sa ascunsă, sub strălucitul conducător Traian Băsescu – sugerînd că propunerile PSD (care?) ar fi fost acceptate şi dînd de înţeles că „oameni mari” l-au convins, la Bruxelles, că împrumutul extern ar fi „o soluţie obligatorie”. Şi uite aşa, Geoană joacă soarta PSD la… alba-neagra. Ce va fi? Nimic, pentru că „greii” par incapabili să le facă faţă celor care, fericiţi că au apucat la „caşcaval”, ar fi în stare şi ei să joace soarta partidului la ruletă sau la alte jocuri periculoase. Cît despre doctrina social-democrată, aceasta se topeşte tot mai mult în mocirla intereselor personale şi de grup.

Toţi pe Crin!

Martie 24, 2009

În urmă cu mai bine de un an semnalam, în cadrul acestei rubrici, prestaţia liberalului Crin Antonescu, discursul său convingîndu-mă că poate fi, prin însumarea mai multor avantaje – şi în primul rînd acela de a nu putea fi agăţat cu nimic – un adversar redutabil pentru Traian Băsescu. Alegerile de la PNL au confirmat cele scrise atunci. Crin Antonescu s-a lansat în forţă în cursa pentru prezidenţiale. Faptul că „intelectualii”, membrii de bază ai grupului de „beneficiari” ai tainului oferit cu generozitate de Băsescu, au sărit să-l facă „franjuri” pe candidatul PNL spune mult despre „frisoanele” provocate de acesta adversarului său şi… camarilei. Flăcăul, care n-a sărit de pe bloc şi nici n-a făcut boc, îl priveşte crunt, prin „sifoane”, pe cel pe care grupul proprezidenţial l-a luat peste picior pentru „privirea de husky” – de parcă amintitul susţinător şi şeful lui nu s-ar uita cu un ochi la făină şi cu unul la slănină dar, mă rog, la ei nu se pune – făcîndu-l cum îi vine la gură: exhibiţionist (oratoric), demagog, cacofonist – mai ceva decît EBA – gongorist lozincard etc., etc. Dincolo de contestatarii „crinomaniei” şi ai celui care i-a dat numele, sar şi alţii, mai perfizi, care îi oferă tot felul de sfaturi, între care revine unul, prin care i se cere să îi trădeze chiar şi pe cei care l-au susţinut şi ales, menit să spargă PNL, lansează tot felul de „şopîrle”, programat sau nu, sub semnul unei surescitări suspecte. Desigur, sînt şi sfaturi produse cu bună credinţă, însă, bine ar fi ca „andrisantul” să nu ţină seamă de ele şi să-şi urmeze calea. Oricum, intrarea în scenă este spectaculoasă iar „meciul” se anunţă unul de zile mari. Deocamdată, parfumul de Crin s-a dovedit „mortal” pentru Tăriceanu. Ce va urma, mai ales după ce în scenă va intra şi Mircea Geoană – căci PSD nu are, la această oră, o altă variantă, ceea ce va impune susţinerea candidatului, inclusiv de către cei care l-au definit ca „prostănac” – rămîne de văzut. De fapt, în prima fază va fi o bătălie pentru intrarea în turul doi, cînd, cel care va accede acolo va avea adevărata confruntare cu Traian Băsescu.

Partidul EBA

Martie 22, 2009

Nici nu s-a lansat bine testarea brandului Băsescu – care, după Roberta Anastase, deschide multe uşi (!?!) – şi sondorii de serviciu s-au aruncat la „caşcaval”. Un institut, numit Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), a furat startul şi, cu telefonul, a întocmit primul clasament, după evenimentul epocal, privind votul la europarlamentare. Pe primul loc PD-L, cu 35%, locul al doilea, PSD + PC, 30 %, iar pe poziţia a treia, suuuuuurrrrrrprrrriiiizzăăă, EBA, adică, Elena Băsescu, cu un 16% care bagă în rahat tot restul „spectrului” politic românesc, cu PNL, UDMR, PRM, P…, formaţiuni incapabile să se concureze cu juna coborîtă în politică direct de pe podium. Prima reacţie pe net, la ştirea triumfalistă, este seacă şi semnată… Elena: „Dacă e adevărat înseamnă că sîntem un popor de cretini, care ne merităm soarta.” Răutate, pentru că, noi, sîntem, ştie o lume întreagă, un popor voios, mioritic, desprins din lumea aceea a lui Mitică, de la ţărănoii neraşi, fără dinţi, cu căciulile pe frunte, cu neveste cu basmale, pînă la parveniţii „echipaţi” la Paris, Milano, Londra, chiar şi la mall-ul de la Plazza, dacă se simt datori clanului Preda! Pornind de la această realitate crudă, un cititor a propus să deschidem o listă pentru formarea Partidului EBA, care, la urma urmei, poate să conducă ţara împreună cu partidul prezidenţial PD-L, avînd deja 51% şi procentul, odată lansată campania celei care dă brandul, va creşte exponenţial. Deci, prima pe listă, cu voia dumneavoastră, Mihaelaaaa Rădulescuuuu, la bătaie cu Dani Oţil, prima dintre vedete de cîteva săptămîni încoace. Apoi, la grămadă, căci amintita Companie de sondat unde trebuie nu ne-a oferit un clasament, urmează Elodia, fără Cioacă, Stela şi Arşinel, se poate şi la dublu, Laura Andreşan, Oana Zăvoranu, Ţociu şi Palade, Sexy Brăileanca, Gutză, Iliuţă, pentru cine nu ştie, „oracolul” de la OTV, Magda Ciumac, Florin Salam, Bercea Mondialul, fără Stolo, care deschide lista la PD-L, Fitz, Bebeluşa Porno, Bambi, Nelu Rogobete, Paranghela, Nicoleta Luciu, fetele de la pagina 5 (toate), Pitzi, Adriana Bahmuţeanu, cu Silviu Prigoană, parlamentarul fără facultate şi doctorat, Fermecătoru, Strutzi, Romeo Fantastick, surorile Modorcea, Gribenco şi (sau) Gorbunov, Monica Columbeanu, Kalibra şi DaMany, Gigi Becali, Nikita, Fane Spoitoru, clanul Preda, Adrian Minune, Vali Costiţă, urmaşele mamei Omida, Laurette, Cichigărls, Şerban (Animal X), Katanga, Romanitza, Adi de la Vîlcea, Suedia şi Termopan, Andreele (toate), Bănel Nicoliţă, Lazarus, Cabral, Laura Cosoi, Iantzu, Ciocan şi năvala de branduri ar putea continua, ca la balamuc, însă, vă invit şi pe dumneavoastră, stimaţi cititori, să vă înscrieţi favoriţii pe listă. Cît despre campanie, antrenor-jucător, fără adversar, Daaaaan Diaconescuuuu!
Iată, cu ce ne putem prezenta în faţa Europei, să le luăm feţele, să-i umilim, să-i băgăm în ceaţă şi în alte alea, fiindcă, tot răutăcioşii au scormonit rahatul şi au aflat-o, EBA reprezintă, în bulgară, înjurătura aceea pe care nu o reproduc, chiar dacă, dînd cu tifla CNA, competitorii pentru un bilet la Parlamentul Europei o folosesc extrem de des, în direct, la ore de maximă audienţă. Cît despre cucoana care a făcut populaţia noastră cretină, să-i fie ruşine, pentru că, la urma urmei, în caz de ceva, se va găsi vreunul dintre exponenţii ei care să declare autocritic, în faţa Europei: „Să trăiţi, am fost nişte dobitoci!”.

Liber la „intelectuali”!

Martie 18, 2009

Telenovela Elena tinde să bată toate ratingurile, spre disperarea Mihaelei, Elodiei, Simonei Sexual etc. etc. Miercuri, „fata lu’ tata” a anunţat, mizînd pe provocarea unei uluiri generale, că nu mai candidează pe listele PD-L pentru a nu pune partidul – şi aici a mai produs o mostră de umor involuntar – în situaţia de a alege între ea şi „intelectuali”. Victorie, deci, pentru cei care, în frunte cu doamna Pippidi, continuînd cu domnişorul acela cu cioc, care era, cît pe-aci, să uimească SUA, unde prezidentul vroia să-l trimită ambasador, cu celebrul TRU, care încă mai este aşteptat să sară de pe bloc şi mulţi alţi patapievici şi tismăneni, vor putea să se înghesuie pe locurile care i-ar putea duce la Bruxelles. Sigur, nu toţi, doar cei care îşi doresc fierbinte şi, bineînţeles, „care trebuie”. Revenind, însă, la telenovelă, este de menţionat că Elena Băsescu se chiar suspendă din partid, urmînd să candideze ca independentă, deşi, zice că ar fi conştientă că strîngerea a 100.000 de semnături pînă la 7 aprilie este „un lucru aproape imposibil de realizat”. Greşeală! Dacă tăticuţul va voi, armata disciplinată a partidului prezidenţial va strînge 200.000 de semnături, poate mai multe, aşa, ca să fie, să le dea peste nas celor care nu au crezut în viitorul politic al celei care nu s-a remarcat numai pe podium şi prin cluburi, ci chiar, după cum sună declaraţia unsuroasă a unui candidat la listă, a lucrat prin cabinetele de la Bruxelles. Exerciţiul este binevenit, totodată, şi în perspectiva prezidenţialelor, pentru că năvala la semnăturile necesare candidaturii fetei va fi o demonstraţie menită să convingă pe oricine de ataşamentul poporului faţă de „salvatorul naţiunii”. Care ar putea strînge, oricînd, milioane şi milioane de semnături. Partea dramatică, dincolo de zona siropoasă a telenovelei, o reprezintă aruncarea în mocirla luptei politice a propriului copil, ceea ce duce cu gîndul spre teatrul antic, spre Sofloce, Ieuripide, spre alţi cantautori ai dramelor, dramoletelor şi tragediilor familiale. Lăsînd gluma la o parte, mai trebuie semnalat că preşedintele a mai tras una-n bot presei care face abuz de „succesuri”, cînd, în realitate, mezina s-a corectat mai la vale, ceea ce ar fi constatat tot poporul dacă se „lăsa mai departe filmarea”. Această mică tragedie nu face decît să confirme spusele Robertei, cea în conflict cu Năstase, care s-a arătat solidară cu colega ei de podium, anunţînd că îi susţine candidatura pentru că „Numele Băsescu deschide multe uşi în Europa”. Motivaţie pe care, se pare, a copiat-o din caieţelul fostului coleg de bancă, răutăciosul Adrian. De-acum, toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură episoadele următoare, care vor consfinţi noi „succesuri” în lupta cu Mihaela, Elodia, Magda, Simona Senzual – sau Sexual -, Alina, Andreele şi toate celelalte mari figuri ale lumii noastre contemporane.

Perdanţi!

Martie 18, 2009

Bălmăjeala lui Boc, din Parlamentul României, nu poate duce, în ciuda atitudinii de cocoş a mediocrului fericit că a ajuns premier şi se adresează naţiunii, decît la concluzia că sîntem sortiţi să fim printre marii perdanţi ai acestei crize. Nici un fel de direcţie, nici o strategie serios fundamentată, numai vorbe, vorbe, vorbe, menite să aburească electoratul tot mai flămînd, într-un an cu cel puţin două rînduri de alegeri, o lipsă de sincronizare la ceea ce se întîmplă pe plan extern, definitorie de altfel pentru o Românie aflată mereu în contratimp. „Gloriosul” preşedinte a făcut o vizită – în sfîrşit, l-a primit cineva mai din Europa! – omologului său polonez. Cum s-a dus, aşa a şi venit, poate, cine ştie, o fi învăţat cîteva „figuri” noi, pentru a face ceea ce ştie mai bine şi ceea ce-i place, provocarea şi întreţinerea conflictelor de tot felul. Dacă ar fi fost interesat şi dacă ar fi reuşit să şi priceapă, dacă ar avea nişte consilieri şcoliţi măcar pînă la genunchiul broaştei, ar fi aflat de ce Polonia nu are nevoie de ajutor financiar internaţional, de ce această ţară refuză categoric Fondul Monetar Internaţional, cum a reuşit să menţină băncile poloneze într-o poziţie relativ solidă, inclusiv pe plan internaţional, cum se urmăreşte, prin îndeplinirea criteriilor de stabilitate, prin stăpînirea inflaţiei şi limitarea rezonabilă a datoriei, prin creşterea economică, accelerarea aderării la euro. Desigur, aşa cum declară premierul Donald Tusk, polonezii au fost convinşi – şi acţionează în consecinţă – că sursele bunăstării sînt munca, competiţia corectă, respectul faţă de proprietate, perseverenţa şi solidaritatea. Peste toate acestea, apărarea interesului naţional, protejarea propriilor cetăţeni, în faţa oricăror încercări de aservire, politică şi mai ales economică. Spre deosebire de o Românie mereu cu poalele-n cap. Situaţia este extrem de gravă, nu înţeleg de ce Boc este atît de vesel, de ce pesediştii se joacă de-a programele şi înghit orice li se serveşte (via Cotroceni), căci buna dispoziţie a preşedintelui nu se pune, ea este starea normală a celui care nu urmăreşte decît linia „întărîtă-i drace”.
Pentru a înţelege mai bine la ce ne putem aştepta, publicăm în ziarul de astăzi un articol despre Austria, ţară care, datorită politicii imbecile de vînzări – probabil, contra şpagă, fiindcă numai nişte iresponsabili puteau încheia altfel asemenea contracte păguboase – poate, dacă va fi cazul să se salveze printr-o asemenea manevră, să ne îngroape cu totul. Nu numai pe noi, căci au găsit şi alţi fraieri pe „frontul de est”. Front unde, „armata” română este condusă de generali făcuţi la „apelul bocancilor”.

Austria şi colapsul frontului de Est

Martie 18, 2009

De cînd prin lume circulă cuvinte răutăcioase, de cînd e vorba despre criză în Austria, despre pericolul falimentului băncilor, Viena este alta. Nimeni şi nimic nu mai pare a fi în siguranţă. Mîndra companie aeriană „Austrian Airlines”? E de vînzare pentru că managerii ei au făcut speculaţii la pokerul preţurilor kerosenului. Tramvaiele vieneze de modă veche, iubite de localnici şi de turişti? Mai circulă doar pentru că aşa vrea acel investitor american căruia edilii vienezi i-au dat vagoanele în leasing. Iar postul ORF, care trebuie să le ofere politicienilor şi bancherilor o scenă pe care să învăluiască într-o lumină mai blîndă condiţiile din Austria? Acesta anunţă un deficit pentru 2008 de 79,8 milioane euro. Ce s-a întîmplat? Ce se petrece într-una din cele mai bogate ţări ale Europei? Din 1989, miracolul economic Austria s-a dezvoltat ca şarnieră între pieţele din est şi vest. A devenit o centrală comercială de comandă pentru ţările postcomuniste în dezvoltare, iar în cadrul UE, o specialistă a grijii pentru est. Bancherii săi au mizat pe harta estului şi au acordat credite în Ungaria, România sau Ucraina. Acum, aceste state, din Rusia pînă în Croaţia, se află în cădere liberă. Pe piaţa financiară Viena domneşte o atmosferă tensionată, mai ales de cînd „Moody’s”, o agenţie de evaluare a creditelor, a publicat un raport, potrivit căruia „condiţiile cadru care se înrăutăţesc acut pentru băncile austriece” ameninţă bonitatea instituţiilor bancare vest-europene, active pe aceste pieţe. Sistemul bancar austriac ar fi cel mai vizat „pentru că aproape jumătate din creditele sale sînt în Europa de est”. Creşterea din est s-a bazat pe capital străin, profitul, atîta timp cît a existat, curgînd spre ţările de origine. Nu puţini investitori evadează acum în zone cu salarii şi mai mici, lăsînd în urmă ruine, lipsa de contracte şi consumul global paralizează estul pînă la repaus total şi îngreunează reglarea creditelor. „Este ameninţată Republica Austria de faliment?” – a întrebat revista „Profil”. „Cînd va da faliment Austria?” – întreabă „Die Presse”. Circulă scenarii catastrofale, bazate pe calculul că Austria ar avea în est risipite 293 miliarde euro, echivalentul unui produs intern brut anual. Banca Naţională de la Viena a efectuat „teste de stres”, ceva asemănător cu experimentele de laborator în rezervaţia financiară internaţională. Cu acestea se verifică rezistenţa băncilor cu filiale în est, aflate în dificultate. Dacă ar „colapsa” „doar” Ucraina şi România, ţări ameninţate de falimentul statului, instituţiile bancare active preponderent în est, „Raiffeisen International”, „Erste Bank” şi „Bank Austria” ar putea supravieţui într-o oarecare măsură, aşa cum arată rezultatele. Din creditele în valoare de 1200 miliarde euro, acordate ţărilor din centrul şi estul Europei, inclusiv Turcia, 25 la sută îi revin Austriei. „Raiffeisen” şi „Erste Bank” au reacţionat la raportul „Moody’s” prin conferinţe de bilanţ anticipate pentru anul 2008. Cotarea lor la Bursă e în dificultate de la începutul anului, acţiunile „Erste Bank” au scăzut cu 54 procente. În Ucraina şi România, în Slovacia, Serbia şi Bosnia Herţegovina, filialele bancare austriece sînt preponderente. În Ungaria şi Rusia sînt credite de 51,6 miliarde euro. Acum se dovedeşte că a fost o mare greşeală să li se acorde clienţilor atît de multe împrumuturi în euro, franci elveţieni sau dolari. În ultimele luni, grivna ucraineană şi forintul ungar au pierdut razant din valoare, corespunzător se scumpesc, pentru persoanele private, ratele unui frigider sau ale unei Dacia Logan. Numai în Ungaria, 60 la sută din creditele pentru locuinţe şi jumătate din cele de firmă s-au acordat în monedă străină. „Ţara se află în urzici, cu pantalonii daţi jos”, spune bancherul de investiţii György Jaksity. Guvernul de la Viena a elaborat un pachet de salvare de 100 miliarde euro, şi a cerut, în zadar, un plan de ajutorare din partea UE la fel de consistent. În cazul misiunii cu camuflare de caritate „Salvaţi Europa de est”, este vorba, în principal, de Austria, aşa cum consideră criticii de la Viena. Cît de gravă este de fapt situaţia pe frontul de est? Chiar bancherii cu experienţă sînt acum neputincioşi, evaluarea preliminară a pagubelor globale e sub semnul întrebării. Banca EBRD prognozează un risc al pierderilor pentru Austria de maximum 20 miliarde euro, potrivit altor studii ar fi 31 miliarde euro. Aceasta, aşa cum speră experţii financiari de la Viena, nu ar ruina nici băncile, nici statul. Se aude, însă, că, în comparaţie cu februarie 2008, numărul şomerilor austrieci a crescut cu 23,7 la sută. „Sărăcia din anii ’30, cînd oamenii băteau la uşi şi cerşeau o bucată de pîine” nu se va întoarce niciodată, aşa cum încearcă să liniştească spiritele Kurt Rothschild, expertul în ştiinţe economice, pentru aşa ceva economia reală a Austriei e prea robustă. Dar „teama de şomaj e din nou prezentă. Şi cea de hîrtii fără valoare. A aprecia în avans dimensiunea acestei crize ar fi futurologie”. Nu trebuie ignorat şi nici exclus faptul că marile bănci din Austria trebuie etatizate, a lăsat să se înţeleagă cancelarul federal Werner Faymann. Vicecancelarul şi ministrul finanţelor Josef Pröll se reţine de la prognoze pentru că ultimul tur făcut, cu escale în România, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina, în vederea obţinerii de sprijin pentru un pachet UE, a fost un dezastru. A fost „cea mai scumpă călătorie”, pentru că bonitatea Austriei a fost grav afectată de actul disperat al lui Pröll – aşa cum consideră Hannes Androsch, vicecancelar şi ministru de finanţe sub Bruno Kreisky, în anii ’70. Androsch, care a numit Europa de est „o şansă la un secol”, e acum furios pe cei care ezită, pe UE, care nu şi-a valorificat oportunităţile, pe ministrul de finanţe al Austriei. Vestul nu poate să-şi lase vecinii estici în ploaie, spune Androsch, nu în ultimul rînd Germania, „cvasi cofinanţată” de Austria în rolul său de cel mai mare exportator pe pieţele din est, ar trebui să-şi asume răspunderea. Statul şi băncile – cine pe cine guvernează e neclar, spune Werner Kogler, purtătorul de cuvînt al verzilor, care vrea să verifice în parlament dacă e adevărat ce se spune – că ministrul Pröll a fost în turul său prin Europa de est cu avionul particular al şefului „Raiffeisen”. Austria e considerată în prezent un datornic riscant. Cu datorii de 60 la sută din produsul intern brut, ţara trebuie să plătească acum pentru banii împrumutaţi de pe piaţa de capital o suprataxă de risc, pentru un împrumut pe zece ani, cu 1,3 la sută mai mult ca Germania. Costurile suplimentare se cifrează la circa 300 milioane euro pe an. Astfel, ţara din Alpi ar putea să ajungă să joace într-o ligă cu economiile cu monedă slabă, Italia sau Portugalia, ironizate drept „Club Med”. Frontul patriotic, din care fac parte politicieni de vîrf, economişti şi editori, consideră că Austriei i se face o nedreptate, că ţara este apreciată eronat în străinătate. Cancelarul şi vicecancelarul au apărut la Balul Operei de la Viena, în ciuda crizei, în timp ce şefii multor concerne au rămas departe de lojele închiriate cu bani grei. „Am slăbit atît de mult că nu îmi mai vine nici un frac”, a spus şeful „Raiffeisen”, Christian Kourad, făcînd aluzie la anii grei care vor veni. Colegul său, Andreas Treichl, de la „Erste Bank”, managerul anului 2007 în Austria, cu 4,4 milioane euro salariu şi bonusuri, pe atunci cel mai bine plătit bancher din ţară, a fost de asemenea prezent. Treichl crede că banca sa va rezista şi trei-patru ani grei. Pentru că clienţii din România şi din alte părţi au mai fost încercaţi la greu şi nu se lasă uşor intimidaţi. Şi pentru că o bancă asemeni „Erste Bank”, care administrează în Austria, Cehia, România şi Slovacia între 20 şi 30 la sută din conturile private, nu are voie să se prăbuşească. Treichl spune că nici analiştii de la Londra, la care tocmai s-a aflat pentru a le cîştiga încrederea, nu pot spune la ce ar trebui să se aştepte Austria. El este cu conştiinţa împăcată. „Am parcurs toate scenariile de dezastru”.

GT PRESS

Traducere şi adaptare după un articol apărut în revista DER SPIEGEL