Archive for Aprilie 2009

No comment!

Aprilie 29, 2009

Promiteam ieri că am să revin în legătură cu secvenţele difuzate de TVR1 la rubrica „No comment”. Surprinzătoare alegerea unui subiect, aşa zisa revoluţie din decembrie 1989, cînd, subiecte fierbinţi se găsesc cu toptanul în fiecare zi, uneori în fiecare ceas. Mă rog, o fi o strategie care justifică opţiunea, în cadrul manipulării cu care ne-am obişnuit. Revenind însă la „cestiune”, imaginile difuzate par, după aproape 20 de ani, desprinse dintr-o piesă proastă, o tragicomedie în care, într-un fel sau altul, am fost distribuiţi cu toţii. Grămada aceea deschisă – fac trimitere la sportul cu balonul oval, pentru că, în primul rînd, evolua un viitor mare ţepar, fost rugbyst – pestriţă, transpirată, euforică, uşor isterică făcea „istorie”. Replicile sînt antologice şi ar putea constitui „carnea” unui spectacol care, în mod sigur, s-ar juca mai multe stagiuni cu casele închise. „Trăiască radioul! Trăiască Polonia! Germania…” Urale. „Trăiască populaţia României!” Uraaa! „Gărzile patriotice să apere revoluţia şi să-şi aleagă comandanţi dintre ei!” Alte urale. „Au tras în oameni!” „Armata nu a tras în nimeni!” „S-a tras de către alţi oameni cu glonţ!” Murmure, nervozitate. „Securitatea a tras!” „Securitatea să fie alături de noi!” Aprobare aproape deplină. „Să facem comitete de autoapărare împreună cu armata”. „Să se formeze gărzi de apărare a avuţiei naţionale!” Susţinere vocală intensă. Printre „vocalişti” pot fi identificaţi, fără probleme, viitorii jefuitori ai „avuţiei naţionale”. „Trebuie să conduceţi!” Uraaaa. „Luciditate şi unitate! Trăiască revoluţia!” Delir… Şi „piesa” ar mai putea continua tot aşa ore întregi. La ce a folosit? Răspunsurile sînt multe, fiecare poate să înţeleagă ce vrea şi, desigur, să evalueze în ce măsură „spectacolul”, difuzat fără comentarii, netam-nesam, în plină criză şi pe fondul unor scandaluri cît casa, i-a afectat pozitiv sau negativ viaţa. No comment!

Intoxicarea cea de toate zilele

Aprilie 27, 2009

Se anunţă, prin toate „trompetele” ce vînează rating, 500.000 de morţi la un cutremur „iminent”! Cică locatarii sînt mîndri de blocurile cu bulină. Pac-pac, gripa porcină a devenit şi ea o sperietoare numai bună să deturneze atenţia românilor de la toate nenorocirile care îi lovesc zilnic. În special, la stomac! Becali zice că a fost batjocorit mai rău decît Ceauşescu, cică nu a lipsit decît să fie împuşcat. După investigaţii de un an de zile, a fost descoperit Valentin, moştenitorul lui Nicolae Ceauşescu. Unde? În Bucureşti, probabil, pe cînd circula, împreună cu mama sa, Dana Borilă, cu mijloacele de transport în comun. Un monarhist „conservator” îi cere regelui Mihai să abdice şi îl propune, să fie ales rege, pe prinţul Nicolae, aflat, pe undeva, prin America. Duda, „soţul augustei sale neveste”, este demascat ca homosexual, băiat care duce tava şi colonel făcut la apelul de seară. Hop şi Rebengiuc, fiindcă tot veni vorba de actori, îi face pe români „nemîncaţi şi pomanagii”. De pe unde se află într-un fel de domiciliu forţat, Şevarnadze ne anunţă că, în 1989, Ceauşescu şi Gorbaciov erau să se ia la bătaie. La rubrica „No comment”, TVR1 – şi voi reveni pe această temă – transmite fragmente din comédia din decembrie ’89. Lumea se uită şi se minunează. Un filmuleţ ne arată că pe interlopul de la mall l-au ţinut miliţienii, ca să-l bată un civil. Cică tot miliţienii îi stimulează pe spărgătorii de bănci, de case de schimb, pe hoţii de bancomate. Ultimul eveniment de acest gen, la Timişoara. Băsescu se face că se opune Ordonanţei lui Boc. CNPAS nu ţine seama şi trimite adrese prin care pune pe liber 120 de directori ai CaselorTeritoriale de Pensii. Nutzi zice că ar fi fost ameninţată de mafia din turism. Probabil, ca să nu se mai plimbe cu bicicleta, caleaşca, ATV-ul, trotineta, căruţa, roaba şi toate celelalte. Castele se opun salarizării unice iar Felix, după unele surse, ar fi falimentar. În sfîrşit, viagra ar putea fi concurată de un medicament care se aplică direct pe piele. Despre ce fac şi desfac vedetele, de la prezentatoarele care au început să se dezbrace, pînă la manelişti, ştiri, cît cuprinde. Mai vreţi? Mai avem! În rîndurile de faţă m-am oprit doar la cîteva repere, desprinse luni, la început de săptămînă, din incredibila campanie de intoxicare la care, cu largul concurs al mass-media, este supus poporul voios al acestei ţări fără noroc. Desigur, norocul şi-l face omul. Care om…

De la EBA la EU

Aprilie 27, 2009

EBA a devenit „marcă”, agenturile de rating se înghesuie, ca şi institutele de sondori, să o măsoare, evident, în drumul ei triumfal spre Parlamentul Europei. După ce s-a dovedit că studiile americane din curriculum au fost inventate – nu-i vorbă că şi Duda a fost prins cu Harvardul de… o săptămînă (?), căci, la ţoapele de politicieni dau bine titlurile, studiile, medaliile etc., etc., chiar şi virtuale – fata lu’ tata a declarat, cu dezinvoltură, că singurul ei eşec în politică a(u) fost „succesurile”. Normal, la întîiul funcţionar al ţării, plătit cu aproape două mii de euro pentru o juma’ de normă. Prima susţinătoare – de partid? – a celei care şi-a ales ca simbol electoral numărul de la „gipan” este o altă Elenă plină de „succesuri”, care, aproape zilnic, face rating croşetînd, pedalînd pe bicicletă şi hidrobicicletă, „navigînd” cu căruţa prin gropile patriei, încercînd palinca şi pastrama, plimbîndu-se cu trăsura, înconjurată de cavalerii de Alba, împărţind tichete de vacanţă etc., etc. Este clar că şi Nutzi, cum o alintă naţiunea, are dimensiuni europene de etalat. Aşa că, scurt, a cerut ca emailurile, faxurile, scrisorelele, bileţelele, roz sau de altă culoare, chiar „înscrisurile” de pe ziduri de closet sau garduri, să folosească formula de adresare EU! Normal, căci ea o trimite pe EBA în EU. Unde, în mod sigur, vor fi înregistrate „succesuri” cu carul!

„Leneşi, vicioşi, pungaşi”

Aprilie 24, 2009

În România anului 2009 se joacă o piesă răsuflată, care a mai ţinut afişul în repetate rînduri, în istoria ruşinoasă a politichiei noastre de tarabă.

Iată, de exemplu, că tot trăim în aceste zile „marea schimbare”, pe funcţii mai mari sau mai mici, un episod din drama funcţionarului român.

În 1920, pe fondul crizei, guvernul a văzut, cum scrie într-un articol extrem de interesant, „Echilibrarea bugetului”, publicat în „Chemarea” din 7 iunie al acelui an, Andrei Branişte, „o primă şi – poate – singură măsură: reducerea cu 30% a sporurilor de leafă ce s-au acordat în 1918 funcţionarilor publici”.

Iată, însă, ce credea autorul, în acel an, că ar fi fost firesc să facă guvernul pentru reducerea cheltuielilor: „… trebuie să se taie toate sinecurile care înghit milioane peste milioane, fiindcă unii se deranjează o dată pe lună să treacă pe la ministerul respectiv, ca să-şi încaseze leafa.

Să se suprime toţi domnişorii care călătoresc din birul bietului ţăran şi din patenta bietului «liber profesionist», în misiuni speciale, ca să compună savante rapoarte asupra situaţiei economice a cutărei ţări, aşa cum se vădeşte aceasta în varieteurile luxoase şi în restaurantele mari. Să se întrebuinţeze cu socoteală banul, care a fost risipit cinic în ultima campanie electorală.

Să se reducă simţitor bugetul armatei, care este supraîncărcat, fiindcă un sublocotenent este plătit mai mult decît un profesor…”. Şi tot aşa, cam ca şi acum. Cît despre mărirea veniturilor la buget, autorul arăta că măsura creşterii dărilor este una nefastă, „care face din stat un speculator tot aşa de nesătul ca orice vînzător de piaţă”. Cum şi pe atunci aveam un „meci” cu bulgarii, Andrei Branişte dă exemplul vecinilor de la sud, care adoptaseră, încă din 1913, o lege prin care orice fost sau actual om politic era obligat, sub pedeapsa de confiscare, să-şi justifice averea în faţa tribunalului, cînd zece cetăţeni ar fi cerut-o, printr-o simplă petiţie!

Privind, vineri după amiază, la un neica nimeni, ajuns deputat, cum perora, găunos şi demagogic, într-o perfectă gîndire de lemn, de limbă ce să mai vorbesc, despre firescul măsurilor luate asupra funcţionarilor publici, incluzînd şi „marea schimbare”, am realizat că politicianul român a rămas, ca mentalitate, tot în 1920.

Atunci, interpelat cu privire la „maltratarea” funcţionarilor, Argetoianu spunea, îl citez tot pe Branişte, „cu emfaza ciocoiască ce-l caracterizează, că funcţionarii noştri, afară de imperceptibile excepţii, sînt leneşi, vicioşi şi pungaşi”.

O atitudine care li se potriveşte „mănuşă” şi actualilor guvernanţi. Care au aceeaşi părere şi despre patroni, angajaţi, profesori, doctori, ţărani, pensionari…, de fapt, despre întregul popor român, care trebuie să-i servească şi cam atît.

Braşov sau Cluj?

Aprilie 23, 2009

După ce PDL a luat faţa tuturor transformînd Paştele într-un fel de paranghelie, cu „lumină”, adusă pe euroi, cu avioane, elicoptere, autoturisme, vapoare nu dar poate cu căruţele cu care vrea Nutzi să facă turism prin gropile patriei, cu milioane de turişti virtuali, PSD, ca un aliat de nădejde şi adversar totodată, plănuieşte să-şi adjudece sărbătoarea social-democrată a Muncii, 1 Mai. Criza va fi sfidată cu mititei şi bere, pesediştii sperînd să cumpere, cu acest prilej de dezmăţ – vorba vine – cît mai multe voturi. Sînt însă probleme pentru că Geoană nu mai vrea să mănînce mici cu poporul la Bucureşti, ci, după cum s-a anunţat, undeva în Transilvania, zonă pe care ar vrea să o cîştige pentru partidul său. Pînă acum favorit ar fi Clujul. Decizie care l-a mirat pînă şi pe băse-pedelistul, vopsit în pesedist, gurul Dâncu, care a declarat: „Credeam că se ţine la Braşov. Ei au tot încercat să devină centrul simbolic al Ardealului…” Gîndire corectă, într-un fel, pentru că PSD nu are ce oferi Clujului, oraş care se bucură de toate favorurile posibile din partea guvernării Băsescu, prin omul de casă, fostul său primar, Boc. Economic, lucrurile stau mai bine decît la Braşov, pista aeroportului din Cluj va fi cea mai lungă din ţară, bugetul judeţului este unul care sfidează criza, se bagă bani pe toate canalele posibile, astfel că, micii şi berea pot conta doar aşa, pentru o agapă tovărăşească, fără urmări în acumularea de procente electorale, pentru care Geoană nu prea are ce să promită. La Braşov, unde PDL vrea să facă cea mai scurtă pistă în locul aeroportului refuzat de Boc&Comp., judeţ unde şomajul a explodat pur şi simplu, unde firmele cad ca muştele, unde bugetul este unul dintre cele mai „subţiri” din ţară, PSD ar avea ce promisiuni să facă şi chiar – avînd în vedere modul în care parlamentarii săi, ca şi ministrul Niţă s-au luptat cu pedeliştii în Cameră pentru aprobarea ordonanţei privind aeroportul – să cîştige şi alte simpatii decît ale celor care, desigur, ca în fiecare an, vor „onora” micii şi berea. Cît despre dorinţa Braşovului, de care vorbeşte „filosoful” de la Cluj, de a deveni simbol al Transilvaniei, ea a fost de cîteva sute de ani împlinită, prin fapte intrate definitiv în istorie.

Lămpaşul lui Flutur

Aprilie 21, 2009

Paştele electoral a depăşit orice închipuire, o sărbătoare care ar trebui să fie a Luminii şi a Smereniei fiind aruncată în derizoriu. Emblematic rămîne rînjetul fruntaşului pedelist Flutur, care a arătat, satisfăcut, televiziunilor un lămpaş în care, cică, se afla oarece flacără adusă, cu „jertfa” de circa 20.000 de euro, a parlamentarilor portocalii, tocmai de la Ierusalim. S-a cărat „lumină” la greu, prin toate oraşele şi comunele ţării, evident, pentru cumpărarea electoratului. S-au programat Învieri în saline, pe plaje, prin tot felul de locuri ciudate, care nu au nimic cu Biserica. Evident, toate au fost posibile cu largul concurs al popimii, care a asigurat, cu obedienţă, „succesurile”. Raportările stahanoviste, privind zecile, sutele de mii de români care s-au înghesuit să aclame „ideile” politicienilor dornici de voturi, au depăşit şi ele orice închipuire. Nutzi, cea cu tichetele, a afirmat, fericită că luase lumină şi de la Mamaia şi de la tataia, adică din două locuri, că pe Litoral hotelurile ar fi fost pline. Federaţia Patronatelor din Turism i-a dat însă o smetie anunţînd că, vineri, abia 800 de locuri ar fi fost rezervate de cei dornici să facă Paştele pe plajă. Că au venit spectatori – pasageri – la concertul lui Goran Bregovici este o cu totul altă poveste. Ca şi aceea cu miile de români care au dat o fugă pînă în Bulgaria, unde, oricum, este mai ieftin şi mai bine, ca să zicem aşa. Un kitsch uriaş a marcat Paştele lui 2009. Stimulat, desigur, de cei care vor să se aleagă, de cei care, la adăpostul „fumigenelor” aruncate prostimii, dornică altfel de distracţii ieftine, de lumină „sfîntă”, de ciocnit ouă, de îngurgitat mici sau alte friptane şi băut bere, să fure în continuare fără grijă. Totuşi, Paştele 2009 a adus şi o veste proastă, care ar putea să-i dea peste cap planurile de promovare a brandului României turistice doamnei cu tichetele. Astfel, chiar în timp ce toată lumea era cu ochii pe lumina adusă cu euroi şi cu oul în gît, s-a anunţat că penisul lui Terente, aflat la Muzeul Institutului de Medicină Legală din Bucureşti, a fost înlocuit cu unul mai mic. Cică, soluţia în care a fost conservat nu a fost corespunzătoare iar încercarea de recondiţionare şi chiar tratamentul în Germania, datorită faptului că specialiştii nemţi s-au arătat neputincioşi, ar fi determinat aruncarea preţiosului exponat, stafidit şi franjurit, la gunoi. Vestea bună este că a fost înlocuit cu unul mai mic, pus într-un conservant corespunzător, şi pe care este inscripţionat cuvîntul „Lux”. Chestia este că nu se ştie cui a aparţinut, ceea ce dă apă la moară scepticilor care afirmă că, datorită ireparabilei pierderi, România turistică va fi văduvită nu numai de un posibil brand, ci şi de milioane de japonezi, americani, nemţi, australieni, sud-americani, pakistanezi, englezi etc. etc. care, datorită excepţionalelor acţiuni de promovare, preconizate de doamna Nutzi, ar fi dat năvală la IML să se fotografieze cu falnicul organ al lui Terente. Aşa, cu un „anonim”, mai mic, nu are nici un rost. Poate, cine ştie, va fi promovat brandul Flutur, cu lămpaşul său, „luminat” tocmai de la Ierusalim.

Culoarea „tunurilor”

Aprilie 15, 2009

Ieri, un ziar titra sec: „Un tun portocaliu: drumurile naţionale”. Un articol despre mii de miliarde lei vechi, sute de milioane de euro, despre licitaţii trucate, patronate, în speţă, de „portocaliii” lui Berceanu, în care, printre alţi „beneficiari”, regi ai asfaltului, apare şi numele unui braşovean „celebru”. Nu intru pe această pistă,  nici nu este important pînă cînd vom afla dacă, într-adevăr, DNA se ocupă de el, dacă dosarele vor ajunge în Justiţie, dacă…, căci, doar din procesele, în curs de derulare, pentru anularea licitaţiilor, nu rezultă mare lucru. Concret, ca probe, evident, privind „tunul” dat bugetului de stat, mînărelile pe bani europeni sau – şi aici intervine interesul poporului, „dornic de sînge”, căruia i se aruncă cîte un Jiji, cîte un Făcăleaţă, Libertatu sau Penescu – uriaşele şpăgi încasate de „cine trebuie”. Problema este una de principiu, pentru că, la o privire mai atentă, „istoric” vorbind, culoarea „tunurilor” nu este neapărat numai una portocalie. „Tunuri” s-au tras de pe cînd portocaliii erau în aceeaşi echipă, albastră, cu roşii, apoi ele s-au contaminat atît de culorile celor care s-au despărţit, în funcţie de cum s-au rulat la împărţirea „asfaltului” – bineînţeles, şi a altor felii, mai subţiri sau mai groase, din consistentul „caşcaval” al tranziţiei – dar şi de altele, mai galbene, mai verzi, mai… Aşa că, situaţia ar trebui abordată în toată complexitatea ei, iar punctual, la asfaltări, este cazul să fie „analizaţi” toţi miniştri care au patronat – direct sau prin interpuşi – numeroasele licitaţii aducătoare de uriaşe avantaje. Aşa este normal, chiar dacă, desigur, cel luat în colimator de un oarecare ziar, este drept, se află la a doua tură de tras cu tunul pe drumurile pline de gropi sau pe autostrăzile virtuale ale ţărişoarei unde, în mod sigur, mai este încă destul de mult de furat.

S-a uşurat pe dăscălime!

Aprilie 15, 2009

Din întîlnirea lui  Traian Băsescu cu complicii sindicalişti, aşa zişii reprezentanţi ai cadrelor didactice, pe care le-au trădat cu toate guvernările, unde „s-au vorbit discuţii”, am reţinut o singură „fază”. Preşedintele le-a mărturisit celor prezenţi la Cotroceni – fără smiorcăieli, ca în cazul Dragăstolo, în cel cu „v-am minţit”, în alte momente de teatru prost – că a simţit nevoia să se descarce de apăsarea angajamentelor neonorate. Desigur, complicii sindicalişti s-au impresionat, însă, dăscălimea României, după ce i s-a aplecat de gogoaşa + 50% şi de altele, doar s-a umezit. Normal, după ce preşedintele, „strategul” reformei învăţămîntului, în legătură cu care a încercat o „şmecherie”, la întîlnirea amintită, aruncîndu-le interlocutorilor nada cum că s-ar fi aşteptat ca ei să nu mai vrea să reformeze un sistem făcut „franjuri”, s-a uşurat pe ei – de angajamente, desigur – tocmai în Săptămîna Mare. Săptămînă în care, iată, sînt livraţi maselor înfometate, dornice de „sînge”, presupuşii infractori Libertatu – atenţie, nu Ouatu, Candidatu sau alt… atu… – Făcălete, ca părtaşi la cel ce a devenit emblema corupţiei într-o Românie furată en-gros, Penescu. Poporul se rîde, stăpînii se uşurează pe el, trăim ca-n Caragiale, chiar dacă o să uităm de „icre moiu” şi de alte „delicateţuri”. Cît despre pericolul udării dar poate şi al vreunei „ploi” maronii, un singur sfat: „Români, cumpăraţi-vă umbrele!”

Cine urmează?

Aprilie 13, 2009

Cînd toată lumea aştepta cu sufletul la gură să fie ridicaţi 3-4 „formatori de opinie”, adică ziarişti sau scriitori, şi vreo 4-5 regi ai asfaltului, pac-pac, este pus în dubă – nu în cătuşe şi fără mascaţi – un personaj destul de jalnic, oarecum dubios, grobian, ca mai toţi colegii săi investitori în fotbal, Penescu de la Piteşti. Ziua a fost bine aleasă, miniştrii se dădeau de ceasul morţii – mai puţin Nutzi, autostopista bugetului, de pe „ocolitoare” – că li s-au tăiat din bani, profesorii mîrîiau şi ei iar liderii sindicali se prezentau la discuţii cu Băsescu – doar Abramburica, smiorcăita din Parlament, cu prilejul acelui iluzoriu +50% zicea că n-are importanţă cît s-a luat – cîţiva revoluţionari, între care şi o ciudată, care se prezenta ca profesoară de filosofie colonel, şi pesedistă, pichetau sediul PSD, mii de amărîţi luau cu asalt birourile de şomaj etc. etc., ceea ce impunea, în linia strategiei de sorginte comunistă, o oarece deturnare a atenţiei printr-o arestare „răsunătoare”. Impactul a fost un „fîs”, fiindcă mulţimea, dornică să curgă sînge, nu pe Penescu îl vroia ci pe alţi presupuşi infractori, bogătani, tupeişti, din fotbal şi nu numai. Astfel, la o evaluare sumară, oricine îşi dă seama că arestările trebuie să continue. Aceste întîmplări, „programate”, ne întorc în timp, tocmai în perioada în care Ceauşescu, înfometînd populaţia, plătea datoriile la FMI. Atunci, la „comandă”, erau livrate, în cătuşe şi zeghe, personaje din rîndurile celor asupra cărora putea fi asmuţită cel mai uşor gloata care, altfel, dacă ar fi avut timp să gîndească, ar fi devenit, mai devreme decît atunci cînd s-a pus – se cam ştie de unde – de „lambada”, pardon, revoluţie, „nervoasă”. Medici, profesori universitari, lucrători cu funcţii, din comerţ, chiar şi oameni din fotbal – poligonul de încercare, ca de altfel şi în privinţa altor categorii, a fost Braşovul – erau arestaţi şi arătaţi mulţimii. O singură diferenţă faţă de ceea ce se întîmplă acum: cercetările se desfăşurau rapid, procesele de asemenea, astfel că, la toate celelalte elemente, destinate să creeze satisfacţie în mase, se adăugau şi ani grei de puşcărie. Au intrat, la grămadă, vinovaţi şi nevinovaţi, pentru că aşa a vrut puterea de atunci, aşa au instrumentat şi judecat cei care se mai află încă în sistem, dacă nu l-au părăsit contra compensaţii şi pensii uriaşe. Deci, sîntem în plin sezon al arătării cătuşelor. Luni, 13, a intrat Penescu! Cine urmează?

Sondaj fără Gigi

Aprilie 13, 2009

Tocmai în Duminica Floriilor s-a lansat pe piaţă un sondaj, ale cărui rezultate vi le prezentăm în pagina de faţă, care nu foloseşte nimănui, realizat de INSOMAR. De ce nu foloseşte nimănui? Simplu, pentru că a fost realizat imediat după alegerile PNL şi confirmarea lui Crin Antonescu, în calitate de candidat la preşedinţie, înainte de alte două evenimente importante, arestarea „eroului naţional” Gigi şi anunţarea candidatului PSD, Mircea Geoană, la funcţia de preşedinte. Ce gîndea electoratul la data cînd a fost „adînc” sondat nu mai are nici o importanţă. Că a scăzut Băsescu, că s-a prăbuşit Boc, că nici Geoană – încă! – nu se simţea prea bine, că este în pierdere şi Stolojan – care nu înţeleg ce mai caută în sondaje – că Oprescu suferă din cauza funcţiei de primar, că a crescut, firesc, Crin, nu sînt repere spectaculoase. După cum nici scorul obţinut – în sondajul INSOMAR – de partidul, pardon, candidata EBA nu reprezintă o surpriză. Partidele sînt unde le poziţionează de obicei INSOMAR, aşa că putem sta liniştiţi la locurile noastre. Oricum, se confirmă, Băsescu este Guvernul, pentru că, după opinia respondenţilor, el este principalul „vinovat” pentru acordul cu FMI! Deci, un sondaj care, la această oră, nu se mai pune. Naţiunea aşteaptă un altul, pentru că, după arestările lui Popoviciu, Doi şi-un sfert şi, mai ales, a lui Gigi, electoratul „care este”, nu mai este cel care a fost.