Archive for Mai 2009

„Gogoaşa” remanierii

Mai 31, 2009

Cum situaţia se împute tot mai tare, cei aflaţi la putere apelează la toate trucurile, cunoscute, răsuflate, prin care ar mai putea aburi un electorat apatic. Acum, după ce diverse intoxicări au fost epuizate, vine un lider de mare partid aflat la putere şi aruncă pe piaţa zvonurilor ideea unei remanieri după europarlamentare. Asta, de parcă alegerile pentru Parlamentul European ar interesa pe cineva sau ar fi mai mult decît un test – şi acesta blătuit, căci, se va fura la greu, tehnicile fiind deja brevetate – la care vor participa membrii fanatici ai partidelor aflate în competiţie, familiile candidaţilor şi un mic segment de români care votează de fiecare dată, ca să-şi onoreze obligaţiile civice, serios sau la mişto, în speranţa că vor încurca jocurile. Revenind la remaniere, aceasta se poate face oricînd, însă nimeni nu va mai crede că rezolvă altceva decît provocarea unei oarece satisfacţii la cei care se bucură cînd cîte un personaj important este trimis, de cele mai multe ori vremelnic, să facă tuşa. De fapt, pe cine să remanieze Boc, evident, cu ordin de la Băsescu? Dacă ar fi să se facă o evaluare, ar trebui să plece tot Guvernul, pentru că, iată, sîntem la jumătatea anului şi altceva decît lupta pe viaţă şi pe moarte pentru adjudecarea isprăvniciilor, aducătoare de foloase, nu se prea observă. Bîlbîieli, măsuri la plesneală, promisiuni, declaraţii penibile, scandaluri, la vedere sau „pe sub masă”, nici un program pus în operă, un pas înainte, doi înapoi, lupte electorale, pe mize meschine, cam asta se vede la un guvern care trage tare să devină cel mai penibil dintre cele care au prăbuşit România după 1989. Cum nu pot fi remaniaţi toţi miniştrii – unii, cu susţinere de la vîrf, nu vor pleca decît cînd or să dispară, de la cîrmă, nu fizic, Doamne fereşte, tăticuţii lor – probabil, în bună înţelegere, se va pune degetul pe vreo cîţiva papagali, care vor fi tăvăliţi cum se cuvine şi prezentaţi ca subiecţi de răspundere poporului chemat la urne pentru prezidenţiale. După care prezidenţiale s-ar putea, în funcţie de rezultat, să urmeze o remaniere reală şi nu simulată.

Anunțuri

„Iarbă” şi „simple greşeli gramaticale”

Mai 29, 2009

Familia Băsescu e în tot şi-n toate, inundă casele românilor prin intermediul micului ecran, al undelor radio şi ziarelor. Este o permanentă campanie electorală, personajele principale, tatăl, îmbrăţişătorul de la Alba-Iulia, şi EBA, „Paris Hilton a României”, dovedindu-se a fi inepuizabile. Vineri, EBA a făcut valuri şi şi-a atras simpatia, stima, iubirea chiar, tuturor amatorilor de droguri, făcînd următoarea declaraţie năucitoare: „Dacă ar fi să ajung în Parlamentul European, aş susţine legalizarea drogurilor uşoare, cum ar fi marijuana sau iarba”. Cu marijuana e clar, ce-o fi înţeles însă prin „iarbă”, greu de stabilit. Doar dacă, Doamne fereşte, „obişnuieşte”. Căci, prin cluburi, prin viloaiele aflate la dispoziţia loazelor, îndemnul este „Ia o iarbă!”. Şi majoritatea din cei care trag pe nară sau pe gură nici nu ştiu despre ce este vorba, darămite să deosebească drogurile grele de cele uşoare. Oricum, candidata a dovedit că are preocupări fundamentale şi, cu această ocazie, i-a dat un pumn în nas şi contracandidatului său, independentul Abraham, fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog! Se pare că interesul pentru zona respectivă îşi are sorgintea în nivelul înalt de „intelectualitate”, pentru că EBA a mai dat o declaraţie care merită consemnată: „Şi eu sînt o intelectuală, indiferent ce au afirmat unii din PDL, pentru că am o facultate, am un masterat şi voi face şi doctoratul, şi chiar dacă am făcut şi eu simple greşeli gramaticale, ăsta nu era un motiv pentru ca unii din PDL să mă marginalizeze şi să-mi refuze locul de a fi alături de ei pe listă”. Corect! La urma urmei, prezenţa pe listă nici nu devine după… facultăţi. Dacă candidata le are e şi mai bine iar gramatica, pe care manifestă o duşmănie evidentă, nu se mai pune. În fond, la cîte bovine cu diplome au produs universităţile noastre, de stat sau private, în aceşti ani glorioşi, pretenţiile de exprimare corectă sînt nişte mofturi de intelectuali nenorociţi, cei validaţi prin voinţă prezidenţială ignorîndu-le şi ei. Cam asta este starea, geaba se dă Crin la producţia de pipiţe, geaba îşi arată Geoană lopăţelele şi găleţica la Timişoara, atenţia naţiunii rămîne captată de Băseşti. Tatăl, îmbrăţişătorul de la Alba-Iulia, care a obţinut şi performanţa de a introduce cameramanii la Athos, în biserică, pentru a-l filma în timp ce pupa de zor o icoană, împreună cu fiica, EBA cea protectoare a „ierbii” şi duşmancă a gramaticii, merită votaţi, vorba Caţavencilor, din prostie, de frică, la mişto, mă rog, indiferent cum, doar să iasă, pentru că, altfel, se duce dracului şi ratingul televiziunilor, şi distracţia românaşilor.

Campanie bleagă

Mai 28, 2009

Dacă nu ar mai rînji cîte un neica nimeni, de pe cîte un afiş, dacă nu ar fi etalate, pe toate gardurile, buzele acelea umflate cu pompa, dacă nişte fotografii de grup, în care unii candidaţi apar de două ori (în aceeaşi poză!), nu ar colora panourile sau zidurile terne ale blocurilor comuniste, aproape că nici nu am şti că, peste cîteva zile, ar trebui să ne prezentăm la urne. Este o lehamite totală, alimentată de nenorocirile zilnice, o campanie bleagă, care dovedeşte dezinteresul total al partidelor faţă de ceea ce am numi condiţia noastră europeană. Că acest popor, cel mai incult, din punct de vedere politic, din Europa, habar nu are cu ce se mănîncă povestea cu reprezentarea în Parlamentul European, nici nu mai are vreo importanţă. Ciorovăielile politicienilor nu mai reuşesc nici ele să învioreze atmosfera leşinată. Totul alunecă în derizoriu, se merge pe ideea „scapă cine poate”, în timp ce cei care, cu adevărat, pot să acceadă la „caşcaval”, îşi văd de treabă, cu o frenezie ce contrastează puternic cu atmosfera generală. Frenezie normală, pînă la urmă, căci sînt stimulaţi de ideea că „tura” pe care o dau pe la putere s-ar putea sfîrşi după prezidenţialele din toamnă. Cei cu care am stat de vorbă, pe tema europarlamentarelor, dincolo de faptul că nu s-au arătat deloc interesaţi, nici de candidaţi, nici de ceea ce ar trebui să facă ei acolo, declarînd, în marea majoritate, că nu se vor deranja, într-o zi de duminică, să voteze nişte liste care nu reprezintă nimic. Aşa că se confirmă, într-un fel, teoria poporului vegetal, care, după aproape 20 de ani de la „lambada”, iată, nu mai vrea să voteze, vorba unor colegi de la o publicaţie veselă, nici din prostie, nici la mişto, nici, aşa, ca să se afle în treabă…

Uraaa, avem „porcină”!

Mai 27, 2009

Mexicanii nu şi-au văzut de treabă şi s-au trezit cu gripa porcină peste ei. Au dat-o mai departe, cu complicitatea celor care le-au trimis-o, şi lumea a intrat, mai mult sau mai puţin, în panică. La vremea respectivă, cam aşa s-a întîmplat şi cu vaca nebună, avertisment dat „bătrînului Albion”, cu aviara, care se ştie că a jucat şi ea un rol oarecum politic, ăsta e jocul, din care profită cine poate. Ieri, în sfîrşit, duduile istericoase, de pe posturile de televiziune specializate în exploatarea „catastrofelor” – de multe ori inventate şi perseverent umflate – au intrat într-o excitaţie jubilantă, de parcă li s-ar fi stimulat punctul G – care şi el, nu se mai ştie dacă există sau a fost doar inventat, zic „specialiştii” în sex – anunţînd că în România a venit, după săptămîni de aşteptări, gripa porcină. „Avem gripă porcină!”, aşa scria pe „burtierele” televiziunilor, asta repetau, cu rînjete satisfăcute, fătucile noastre dar şi unii domnişori, ca şi domni serioşi, gata să profite de „eveniment”. Faptul că femeia venită de la New York a fost trimisă acasă să se odihnească vreo trei zile, că nimeni nu a confirmat existenţa virusului atît de aşteptat – un medic vorbea de circa 150 de viruşi care circulă nestingheriţi printre noi, în general, fără să ne omoare – nu a contat. România mereu surprinzătoare, România, land of choice, avea nevoie, acum, în nesfîrşită campanie pentru prezidenţiale, în contextul unui delir guvernamental fără precedent, pe fondul crizei tot mai acute, de un subiect mai fierbinte decît, de exemplu, Băsescu ciopîrţind oaia şi berbecu sau Geoană jucîndu-se la nisip cu lopăţelele. Dincolo însă de elementul de manipulare, bucuria adîncă, bine alimentată de ceea ce se va întîmpla, aparţine „băieţilor deştepţi”. Nu celor de la Energie, ci celor care demult visează, practic, de la „aviară”, să se procopsească băgîndu-ne pe gît medicamente, importate pe bani publici, desigur, să ne stropească maşinile – ţineţi minte afacerea „marca Flutur” – să dea publicitate unde trebuie, în concluzie, să se îmbogăţească de pe urma cucoanei care a adus da’ n-a adus gripa porcină, tocmai din SUA, ţara aceea mare, vecină cu mexicanii cei răi. Veselie mare în culise, mimarea îngrijorării, în faţa prostimii, şi un „fir roşu” ce străbate creierele persoanelor „care este” şi care vor profita: „Uraaa, a venit porcina!”.

Boc 2012

Mai 26, 2009

În timp ce madam Udrea se mîndreşte că este cel mai blond ministru, Vanghelie este agitat că, în coaliţie, „sunt un pacheţel de problemuţe”, unii ziarişti găozari caută casa candidatei EBa iar tatăl Jder tunde oaia şi berbecu, Boc îşi arată muşchii în faţa beneficiarilor de „pensii nesimţite”, adică speciale, vreo 200.000 de români norocoşi, învîrtiţi, unii chiar merituoşi, la grămadă magistraţi, spioni, poliţişti, parlamentari etc. etc., şi îi ameninţă cu recalcularea! Adică, vezi Doamne, Boc, cel de care Vadim rîde că îi făcea mă-sa baie cu pipeta şi îl bătea tac-su cu cureaua de la ceas – evident, cînd era mai mic decît acum – a devenit un fel de justiţiar, un haiduc chiar, care va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Această idee tembelă, care presupune anularea unui drept cîştigat şi aruncarea în haos a unui segment, din fericire, redus, dacă este să îl raportăm la uriaşa scară de sărăcie a pensionarilor români, a stîrnit comentarii aprinse, filosofii ieftine, ieşiri isterice din partea cucoanelor moderatoare, tot mai nervoase în ultima vreme, probabil şi pentru că lucrează foarte mult, chiar şi noaptea, acuzaţii politice, declaraţii demagogice etc. etc. Se poate? Nu se poate? Nimeni nu a putut să clarifice povestea electorală aruncată pe piaţă de rezerva de candidat la tuns oaia şi berbecu, Emil Boc. Ceea ce nu au reţinut cei care s-au avîntat în mocirlă, să scoată pietricica, aducătoare de voturi, de la prostime, de la calici, cum zice un politician „ajuns”, este că nu s-a făcut nicio referire la data la care s-ar putea produce marea recalculare. Şmecher, nici Boc nu a suflat nimic. A scăpat porumbelul din guşă eternul domn Şeitan, consilier acum al premierului, care a anunţat că, „cel mai probabil”, interesantă formulare, pensiile nesimţite vor fi recalculate în anii 2012-2013. Şi cu aceasta, Boc şi-a asigurat un nou mandat – de premier, de preşedinte, de ce o vrea el – pentru că, nu-i aşa, românii, excitaţi de promisiunea tăierii din pensiile supraponderale, îl vor re-re-re-alege pînă cînd îşi vor vedea visul cu ochii. Cît despre visul lui Boc, totul este să nu îi scape vreo foarfecă de tuns lîna, peste ochi, ori peste alte organe, cel care l-a scos din buzunarul de la ceas şi l-a proptit tocmai în fruntea Guvernului. Care şi el îşi doreşte să-l apuce 2012 tot în turnee pe la sărbători religioase sau laice, nunţi, parastase, paranghelii şi orice ar putea să mai prindă pentru ca să-şi împlinească pohta de a se îmbăia cît mai des în mulţime. Sau în prostime…

Promotorii analfabetizării – mahării politici ai învăţămîntului românesc au dat joi o nouă probă de imbecilitate şi iresponsabilitate –

Mai 21, 2009

Că România este o ţară în curs de analfabetizare am mai scris. La fel, am amendat şi numirile politice în fruntea instituţiilor unde, teoretic, ar trebui să primeze profesionalismul. Politicienii ajunşi la putere gîndesc însă altfel, au datorii de plătit, au rubedenii şi prieteni de procopsit, vor să-şi bage ghearele cît mai adînc în banul public, în special, pentru că nu ştiu cînd or să mai apuce să dea o tură pe la borcanul cu miere. Joi, dobitocii din învăţămînt, unşi în diverse funcţii unde nu au ce căuta, şi-au bătut joc din nou de elevi, în particular, şi de şcoala românească, în general. Tembelii, după ce dăduseră o probă de prostie la teza unică de la literatura română – unde i-au amestecat pe Ghiţă cu Niţă şi pe Niţescu cu Ghiţescu, ca în Caragiale, nefericitul autor al schiţei „Triumful talentului” – au comis-o şi la istorie, unde au confundat Armata 1 cu Armata 2, dovedindu-se şi semianalfabeţi, pentru că, în limba română, se scrie, întotdeauna, Armata I, Armata a II-a etc., mergînd, desigur, pe principiul clasic al tupeiştilor sfertodocţi, „mulţi vede, puţini pricepe”. Au apărut la rampă şi personaje caragialeşti, o damă numită Făsui, şefa Comisiei de Examinare, care a dat vina pe… dactilografă, şi un domn care parcă împunge, unul Mirescu, ditamai şef al Centrului Naţional de Curriculum şi Evaluare în Învăţămîntul Preuniversitar, care, senin, ca orice bou, a zis că „s-a produs o mică inadvertenţă”. Iresponsabilitate crasă, nici un fel de intenţie de a cere scuze elevilor şi părinţilor, de care, „specialiştii” politici de la învăţămînt şi-au bătut joc. Doamna ministru, ştiţi care, Abramburica, cea care se manifesta cu muci şi lacrimi, ca parlamentar, cînd s-a votat acel 50% spor la salariu iluzoriu pentru dascăli, nu a fost găsită să-şi dea şi dumneai cu părerea, eventual să se mai smiorcăie puţin în faţa camerelor, căci era dusă, teleleu, prin ţară, probabil, cu probleme… electorale.
Situaţia din învăţămînt nu este singulară, ea regăsindu-se în toate instituţiile unde numirile politice, pe principiul „cumetriei”, au adus în funcţii tot felul de maimuţoi. Ei trebuie să binemerite de la patria pe care o scufundă cu un elan imbecil. Altfel, elevii unei ţări în curs de analfabetizare dau şi ei probe – dovadă, cele din teza unică la literatură – care ilustrează „standardele înalte”, reflectate în panseuri de genul: „Meşterul Manole a pus-o pe Ana la zid şi a început să o lucreze”, „Eminescu e trist pentru că nu a reuşit să facă nimic în viaţa lui”, „Toma Alimoş era viteaz pentru că cu o mînă conducea calul, cu o mînă îşi ţinea maţele şi cu o mînă îl bătea pe Manea”…

Elodia da, Serghei, ba!

Mai 21, 2009

Naţiunea poate răsufla uşurată! Celebrul procuror Marius Iacob a anunţat că a dispus reînceperea căutării preţiosului trup al Elodiei, cea care l-a scos din anonimat, făcîndu-l o vedetă de televiziune şi nu numai! Din nou, dispăruta va ţine capul de afiş la OTV, la alte televiziuni, dedate şi ele, chiar dacă se pretind altfel, la otevisme, prima pagină a unei mari părţi a presei, românii vor uita de criză, de foame, de şomaj, cînd procurorul de caz va arăta camerelor şi… pixurilor cîte o izmană (Victoria Secret), un parfum (Chanel), vreo bijuterie, dăruită de iubitul sepepist, vreo geantă (Louis Vuitton), orice obiect care i-ar fi aparţinut, destinat, evident, muzeului dedicat Elodiadei. Ca de obicei, căutările se vor face în pămînt, prin săpare, în ape, cu „scafandrieri”, în atmosferă, cu nu se ştie ce, elicoptere, poate, mă rog, oriunde va dori domnul procuror. Bani sînt, căci, bugetul de criză suportă! Astfel, se creează, prin atenţia deosebită acordată acestui caz, premise pentru ca România să ia o notă mare la capitolul Justiţie, din partea Europei, şi chiar să fie scoasă de sub monitorizare. Desigur, orice om de bun simţ se întreabă de ce tocmai Elodia reprezintă marea problemă a justiţiarilor români? De ce nu, un Serghei? Gorbunov, Gribenco sau altul… Ei nici nu trebuie căutaţi. Sînt, în sfîrşit, la pîrnaie şi nu pot ieşi pe motiv de „boli grele”. Se pare că morţii de la casa de schimb din Braşov nu reprezintă argumente în stare să îi convingă pe procurori că acest caz este mai important decît telenovela Elodia. Nici sutele de dispăruţi – inclusiv copii – care, de ani de zile, au fost uitaţi. Ei nu asigură mediatizarea, popularitatea, succesul. Elodia, da. Iar faptul că este din nou căutată poate deschide noi abordări. De exemplu, s-ar putea presupune că, odată găsită – căci, vorba manelei, „deşi moartă, Elodia-i încă vie” – ar avea toate şansele să se înscrie în cursa pentru preşedinţie, fiindcă europarlamentarele unde, oricum, nu putea lua faţa candidatei EBA, le-a ratat. De votat, la prezidenţiale, cînd, după cum se prezintă lucrurile, vor fi convocate la urne şi cimitirele, morţii, dispăruţi sau nu, Elodia va vota sigur. Şi chiar va fi văzută, dînd tîrcoale pe la vreo secţie de cine ştie unde, poate, chiar din străinătate, de „agenţii” vigilenţi ai televiziunilor „care este”.

Mai multe tunele!

Mai 19, 2009

Autostrada Bucureşti – Braşov, o Fata Morgana, pasată, de la guvernare la guvernare, prin licitaţii mai mult sau mai puţin dubioase, mereu anulate de cei care, ajunşi la putere, rîvneau la „caşcavalul” oferit de o mega-investiţie, continuă să se situeze în zona incertitudinilor. Se ştie doar că tronsonul Comarnic – Braşov va fi cel mai scump din lume! Adjudecarea construcţiei acestuia de către o firmă franceză, în mare viteză, determinată de pregătirea vizitei electorale a preşedintelui Băsescu, la „sora mai mare”, pentru a le înmuia inima celor pe care, într-o pornire golănească, de pe la început de mandat, i-a acuzat că vin în România „să-şi ia tainul”, ridică multe semne de întrebare. La o primă vedere, oricine poate să constate că franco-elenii (căci, cam ca de obicei, în afacerile „ciudate” sînt băgaţi şi grecii) au cerut cu vreo 200 de milioane de euro mai mult decît cei de la Strabag – Eurovia, reprezentînd zona austro-germană. La nedumerirea celor care au îndrăznit să întrebe, răspunsul este unul care merită să rămînă consemnat în saga autostrăzii virtuale, mereu scoasă la licitaţie şi nu se ştie cînd finalizată, pentru ştiinţa urmaşilor. Cică, franco-elenii ar face mai multe tunele, ceea ce este de preferat, pentru ca să nu se arunce bani pe exproprieri. Cînd a fost vorba de precizat cît costă tunelele şi cît exproprierile, nu a ştiut nimeni să răspundă. Deocamdată, jubilaţie deplină, vizită triumfalistă, chiar dacă francezii, aroganţi, ca de obicei, poate şi justificat, cu d’alde Băseştii care-i vizitează, s-au făcut că uită să pună covorul roşu. Cît despre autostradă, am reţinut două lucruri: va fi cea mai scumpă din lume şi va avea multe tunele. Cînd va fi gata, nu ştie nimeni!

Romaobama

Mai 19, 2009

Nu ajungea că naţiunea este zguduită de posibilitatea retragerii preşedintelui jucător şi desemnarea, de către acesta, a urmaşului său pe nume Boc, ca şi de „defectarea” Mihaelei Rădulescu, care a anunţat, din motive de „mămică” – a lui Ayran şi Dani – că va părăsi televiziunea, că o altă nenorocire creează nelinişti şi chiar panică. Prezidenţiabilului Meir, cel care s-a lansat cu Columbeanca, pe fond de manele decoltate, i s-a mîzgălit casa (sau gardul) cu îndemnuri de „lasă-ne” şi însemnuri indescifrabile. „Tragica” întîmplare i-a prilejuit să lanseze un mesaj către ţară şi să se anunţe ca un obamaniac: „Statul român are nevoie de un Obama”. Acum, că statul, poporul o avea nevoie de vreo sosie – nu neapărat din punct de vedere fizic – a lui Obama, pentru a ieşi din rahatul prezent, greu de spus, fiindcă vara nu-i ca iarna iar Românica nu e America. Problema care se pune ţine de înghesuiala creată pe o marcă la care rîvnesc mai toţi candidaţii, nu numai Meirobama. Băseobama se laudă că nu-l interesează alegerile, că a luat criza în piept, luptîndu-se cu amatorii de fotografii cu preşedinte – nu cei de la ONG-uri – cu palinca, horinca, ţuica, pîinea cu sare, sărmăluţele, dănţuielile etc., etc. pe la toate serbările populare, unde îşi recită textele cunoscute şi îşi arată frustrările. Pe deasupra se şi victimizează, ca ţintă a jignirilor pe care nu le mai suportă, evident cele formulate de alţii la adresa dumnealui, căci, altfel, rămîne „campionul” preşedinţilor care îşi bălăcăresc prea supuşii găozari, păsărici, armeni tîmpiţi, profesori de doi bani, magistraţi proşti sau corupţi, miliţieni penali etc., etc. Nu se lasă nici Geoanobama, care, fie îl ia „om la om”, pe la toate parangheliile, pe Băseobama, fie îşi arată muşchii criticîndu-l pe cel cu care, cîndva, se spune, avea întîlniri de taină la care punea botul la tot felul de promisiuni. Vorbe multe, program ioc, obamanomanie fără fond, cum ar spune un gînditor. Crinobama nu excelează nici el, se bate cam singur, în spate nevăzîndu-se altceva decît un pic de Orbanobama, care ţine loc de partid. Şi „unsul” Majestăţii Sale, Dudobama şi-a exprimat public dorinţa de a fi un Obama al României, cu prinţesa Margareta pe post de Michelle, atracţia sa spre modelul afro-american şi nu spre cel german fiind cel puţin bizară. În sfîrşit, lista ar putea continua – de ce nu Gigiobama? – însă cred că, de acum, fiecare dintre dumneavoastră, stimaţi cititori, îşi poate face o părere despre obamanomaniacii care vor să conducă România. Asta, pentru a putea alege, dacă vă veţi deranja spre urne, în oarece cunoştinţă de cauză.

Clopul şi Bocul

Mai 17, 2009

Deşi aflat la paranghelia „Tânjaua”, tocmai pe la Hoteni, preşedintele-jucător al României nu s-a lăsat pe… tînjală şi a continuat şirul reprezentaţiilor menite să facă din dumnealui un reales al poporului. Perorînd, ca peste tot, că zicerile sale nu sînt electorale, Băsescu a făcut tot ce s-a priceput pentru a mai aduna măcar oarece simpatii, dacă nu şi voturi. Bisericos nevoie mare, că dă bine la leliţe, preşedintele le-a urat maramureşenilor „Să dea Dumnezeu să trăiţi bine!”, urare care, avînd în vedere cantitatea corespunzătoare de horincă cu care s-au dres miile de participanţi, nu a fost însoţită de huiduieli ci, mai degrabă, de zîmbete tîmpe şi rîgîieli. În acest context, hop şi o agenţie de ştiri îi face jocul şi scoate pe piaţă un raport „intern” al Ambasadei Austriei, semnat de ambasadorul Eichtinger, în care se afirmă că, la întîlnirea cu corpul diplomatic, Băsescu s-ar fi izmenit, ca fata mare la măritat, în legătură cu candidatura la preşedinţie şi ar fi anunţat că PDL l-a desemnat „rezervă de cadre” pe bufonul său, Emil Boc. „Boc preşedinte!” a murmurat naţiunea, la care, comentatorii, ţuţării, politicienii etc. etc., s-au repezit să îşi dea cu părerea. Un freamăt a trecut şi prin prostimea care a făcut insolaţie din dorinţa de a se plimba prin Palatul Cotroceni, mai mult în lipsa chiriaşului său, ce mai, lumea a uitat de criză în faţa unei asemenea alternative. De altfel, cu o zi înainte, la întîlnirea cu studenţimea, Băsescu – pentru care nu este o problemă să tragă azi o minciună, mîine alta – a declarat că viitoarea sa candidatură şi prezenţă pentru încă 5 ani la Cotroceni se leagă de… criză. Criză pe care, după cum oricine poate să observe, o rezolvă umblînd bezmetic prin ţară, de la o petrecere cîmpenească la alta. Unii spun că aleargă aşa ca să nu-l prindă criza, alţii că o face pentru ca să o sperie. Revenind, însă, la subiect, iată, la „tânjauă”, cînd zvonul cu Boc candidat înfiora ţara, în stilul caracteristic, Băsescu i-a anunţat pe preacinstiţii participanţi că o să păstreze clopul, straiţa şi pieptarul, primite în semn de omagiu, pentru ca, la anul, cînd va veni din nou, să nu fie nevoiţi hotenii să-i dea din nou „domnului preşedinte” clop, straiţă şi pieptar! Deci, dacă ar fi să ne luăm după această zicere, va candida. Cum însă s-a ivit pe „faleză” şi bufonul personal, Boc, pare că lucrurile s-au complicat. Nu-i aşa deloc, pentru că, iluzionistul Băsescu, poate oricînd să-l facă să dispară, chiar sub clopul pe care, electoral, în semn de respect, cică, şi l-a scos în faţa maramureşenilor fericiţi să petreacă „tânjaua” împreună cu „alesul poporului”. Circul continuă, sărbători sînt iar cînd nu vor mai fi, vorba lui Petre Mihai Băcanu, se vor inventa altele, ca, de exemplu, „Ochiul boului” – PMB preciza că este vorba de floare şi nu de organul olfactiv al cuiva, Doamne fereşte – unde Băsescu s-ar putea chiar să smulgă cîte o petală rostind, cu lacrimi în ochi, în faţa mulţimii, binecunoscutul „Candidez, nu candidez, candidez, nu candidez, candidez…”. Iar poporul, cu flori în mînă, va proceda la fel, îngînînd „Ne minte, nu ne minte, ne minte….”.