Archive for Iunie 2009

Punct şi (cîndva) de la capăt

Iunie 26, 2009

Seria nouă a „Gazetei de Transilvania”, deschisă de numărul tipărit sub gloanţe, apărut în 23 decembrie 1989, se întrerupe la ediţia 5746, într-o conjunctură economică nefavorabilă unui ziar aflat mereu „între linii”, rîvnit de-a lungul acestor ani şi vizat permanent, prin strategii de tot felul, de o forţă politică sau alta, de diverse grupuri de interese, dar şi în atmosfera de tabloidizare, de manelizare a unei ţări a cărei mass – media nu poate arăta altfel decît ea.

Am încercat de-a lungul acestor ani să facem un ziar de calitate, „Un ziar pentru oameni inteligenţi”, aceasta a fost dorinţa noastră, mărturisită, să respectăm cititorul dar şi condiţia ziaristului, care, din nefericire, nu s-a aliniat, nici după aproape 20 de ani, standardelor existente în ţările cu democraţii consolidate. Desigur, este un moment greu pentru cei care au trudit la acest ziar, ca şi pentru cei care au rămas credincioşii săi cititori, însă, în lunga ei existenţă, de la 1838 încoace, „Gazeta de Transilvania” a trecut prin multe situaţii dintre cele mai grele dar dincolo de vremuri, acest titlu a rămas şi va rămîne un simbol – nu numai pentru românii din Transilvania, căci ne citesc sau ne accesează ediţia electronică cititori din toate părţile globului, SUA, Germania, Canada, Franţa etc. dar şi ţări cum ar fi Noua Zeelandă sau Australia – şi un reper pentru istoria presei româneşti. Nicolae Iorga spunea că „Gazeta de Transilvania” este „un bun cultural al poporului român” iar Ion Colan afirma că „presa românească (…) la Braşov va trebui să-şi serbeze centenarul, la altarul «Gazetei de Transilvania»”.

Nu are rost să fac acum un „inventar” a ceea ce s-a întîmplat în aceşti ani, sper să reuşesc să adun incitanta poveste, cu luminile şi umbrele ei, a seriei 1989-2009, într-o carte pe care intenţionez să o am gata în 2013, cînd „Gazeta” va aniversa 175 de ani de la întemeiere. Totuşi, este bine să arăt că acest ziar a fost, în perioada de referinţă, şi o şcoală de presă, zeci de tineri talentaţi făcîndu-şi ucenicia aici, semnînd pentru prima oară un articol în ziarul nostru, avînd prima carte de muncă, în calitate de ziarişti, la „Gazeta de Transilvania”. Îi regăsim în toată presa românească, atît în cea scrisă, cît şi în cea audio-vizuală, de la posturile de televiziune, de radio şi presa scrisă, naţionale, pînă la cele locale. Ei sînt cei care ar trebui – dacă vor fi lăsaţi – să schimbe faţa unei prese ce alunecă tot mai mult spre condiţia de mahala a societăţii dar şi de servitoare a intereselor politice şi economice.

În perioada în care încă mai credeam că economia românească nu va fi pusă la pămînt – intenţionez să scriu şi un „Tratat despre cum se distruge o ţară” – „Gazeta de Transilvania” a promovat o politică menită să sprijine mediul de afaceri braşovean, fiind fondatoare şi gazdă în sediul din strada Mihail Sadoveanu nr. 3, a Bursei de Mărfuri (Braşov Business Center), Bursei de Valori (Actinvest), a fost unul dintre factorii activi în crearea Asociaţiei Industriaşilor şi Comercianţilor (ASINCO), a Băncii „Astra” (BRS), ambele distruse din interese pe care le voi dezvălui odată şi odată. Pentru că tot sînt la „economie”, amintesc că SC „Gazeta de Transilvania” SA, editoarea ziarului, a fost distinsă şi în acest an cu „Diploma de Excelenţă” a Camerei de Comerţ şi Industrie a judeţului Braşov, pentru 8 ani de prezenţă în topul firmelor. De altfel, de-a lungul celor aproape 20 de ani, ziarul a fost distins cu numeroase premii, pe plan naţional, internaţional, asupra cărora nu zăbovesc acum, evenimentele fiind anunţate la timpul respectiv.

Cultura s-a situat în centrul politicii editoriale a ziarului. Articolele culturale au fost o prezenţă constantă, creatorii braşoveni, instituţiile de artă etc., găsind întotdeauna loc în coloanele ziarului. „Gazeta de Transilvania” a editat, în colaborare cu Despărţămîntul „Astra” Braşov, seria „academică” a revistei „Astra”, sub directoratul academicianului Alexandru Surdu. „Foaia pentru Minte, Inimă şi Literatură”, pentru care, se pare, în acest an, Consiliul Judeţean Braşov nu a mai găsit resurse de cofinanţare, a ajuns, totuşi, la 172 de numere, fiind apreciată atît în ţară cît şi peste hotare. „Gazeta de Transilvania” a fost constant sponsor al unor evenimente culturale, al unor artişti, îndeosebi tineri, dintre aceştia mulţi devenind nume de referinţă în domeniile respective. Este de notat că ziarul nostru s-a aflat printre puţinii sponsori ai primelor premii ale Uniunii Scriitorilor din România, după ’89, apoi sponsorizînd ani buni premiile Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor. În linia impusă de înaintaşi, „Gazeta” a contribuit la cunoaşterea, valorificarea şi conservarea tradiţiilor zonei multiculturale, care este Braşovul.

Numele „Gazeta de Transilvania” este unul cunoscut pe plan internaţional. Încă din decembrie 1989, presa străină menţiona reapariţia unuia dintre ziarele europene cu o longevitate excepţională, din 1838 pînă în 1946, cînd a fost interzis de regimul comunist, într-o nouă serie, într-o nouă lume. „Gazeta” este membră a Asociaţiei Mondiale a Ziarelor (World Association of Newspapers), unde subsemnatul este primul român membru al Consiliului de Administraţie din 1996, fără întrerupere. Îmi amintesc anul în care am fost ales, la Washington, Katharin Graham, proprietara ziarului ” The Washington Post”, cel care l-a determinat pe Nixon să demisioneze, interesată de presa din fostele ţări comuniste, s-a arătat impresionată de vechimea „Gazetei de Transilvania” şi mi-a dat cîteva sfaturi pe care am încercat şi eu să le transmit tinerilor care vor cu adevărat să facă această meserie. Numele „Gazetei” a fost prezent în toate zonele lumii, SUA, Brazilia, Germania, Franţa, Olanda, Suedia, Italia, Marea Britanie, Elveţia, Japonia, China, Hong Kong, Liban, Turcia, Maroc, Africa de Sud – şi lista ar putea continua – în cadrul unor manifestări internaţionale de anvergură, ale unei asociaţii care numără peste 18.000 de publicaţii, asociaţii patronale, profesionale, ale editorilor şi directorilor de ziare din peste 100 de ţări. Ziarul nostru a fost gazda unor evenimente naţionale şi internaţionale de rezonanţă, organizate împreună cu Consiliul Europei, Instituţia Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului şi Asociaţia Mondială a Ziarelor, cum ar fi seminariile „Managementul presei scrise”, „Presa şi minorităţile”, „Presa şi legea” ş.a., la care au participat ziarişti români, precum şi colegi ziarişti şi experţi din SUA, Franţa, Olanda, Belgia, Suedia etc. Chiar în aceste zile am primit o invitaţie ca Guest Speaker, pentru a ţine o expunere la World Media Congress 2009, care va reuni, la Johannesburgh, peste 5.000 de ziarişti, aparţinînd presei scrise şi audio-vizuale din întreaga lume, tema manifestării fiind legată de efectele crizei, de viitorul dezvoltării industriei media în condiţii de recesiune. Desigur, dacă voi fi acolo – s-ar putea ca perioada de desfăşurare, 23 – 25 noiembrie, să fie pe finalul alegerilor prezidenţiale, ceea ce ar face dificilă opţiunea – voi prezenta şi repere din istoria celor aproape 20 de ani ai acestei serii a „Gazetei”. Ziarul se află în muzeele dedicate presei, în diverse ţări, unde stă alături de publicaţii care au făcut istorie.

Istorie a făcut şi „Gazeta de Transilvania”. În toţi aceşti ani am păstrat viu îndemnul unui înaintaş, „Ţine cu poporul şi nu rătăci”, fiind în miezul evenimentelor, alături de cei mulţi, încercînd să fim vocea celor cărora, chiar în această aşa-zisă democraţie, nu li se dă cuvîntul iar atunci cînd pot să îşi exprime opiniile nu se ţine seama de ele. Nu vreau acum să fac o trecere în revistă a dezamăgirilor trăite de cei care, la începutul anilor ’90, chiar credeau într-o schimbare, într-un viitor mai bun. Las să vorbească, chiar în această pagină, cîteva fotografii care ilustrează perfect că demonstranţii de atunci aveau dreptate, erau sincer îngrijoraţi de ceea ce va urma, însă, după cum s-a văzut, nu au putut stopa dezastrul. Clasa muncitoare a mers, deja, în paradis. Adică, nu mai este acea forţă de care cei bogaţi şi puternici să ţină seama. Şi cînd scriu clasa muncitoare, nu mă gîndesc doar la cei care au trudit în industrie, ci la toţi angajaţii care, prin muncă, au încercat să îşi croiască o existenţă demnă.

Desigur, ar fi multe de scris, cum am promis, sper că voi oferi o imagine completă a două decenii ale unui ziar istoric, care se împleteşte cu întîmplările acestor ani care, iată, depăşesc, prin continuarea crizei morale, îndeosebi, prin perpetuarea unui anumit tip de mentalitate, prin încremenirea unui popor incapabil să se sincronizeze cu civilizaţia vestică, într-o carte în care, în mod sigur, personajele şi situaţiile vor fi uşor de devoalat. Acum, nu-mi rămîne decît să mulţumesc, în primul rînd, cititorilor, apoi celor cu care am colaborat în această perioadă şi să îmi exprim convingerea că „Gazeta de Transilvania” a pus punct pentru a o lua, cîndva, sper cît mai devreme, de la capăt. În ce formulă, vom vedea. Deocamdată, o pauză într-un peisaj publicistic – şi nu numai – manelizat şi tabloidizat, într-o conjunctură politică isterică, iresponsabilă, poate să fie bine venită.

Un „tsunami” justiţiar

Iunie 26, 2009

Chiar în ziarul de astăzi puteţi citi despre prima victorie a unui manager înlocuit în baza politizării totale practicate de actualul regim, care, pe principiile anilor ’50, împarte posturi membrilor de partid, clientelei formaţiunilor politice aflate la putere, rubedeniilor etc. etc., fără a ţine seama de criteriile de competenţă. Cum s-ar spune, chiar dacă eşti tinichigiu, dacă partidul te trimite să operezi pe cord deschis, o faci, pentru că meriţi să fii doctor şi să fii stipendiat pentru ataşamentul faţă de cauză. Zeci de mii de oameni – este bine de precizat, în majoritate pregătiţi şi cu experienţă pentru posturile ocupate – au fost trimişi la plimbare, uneori prin procedeul mîrlănesc al… faxurilor, fiind înlocuiţi cu, cum scriam, „tinichigiii” şi „ospătarii” coaliţiei roş-portocalii sau invers, asta trebuie să stabilească „concubinii”, aflaţi într-o permanentă campanie de înjurături reciproce, practicate pe rînd sau cum se nimereşte. Cei care încă mai cred în statul de drept şi în Justiţie au atacat hotărîrile de partid şi bine au făcut, pentru că, iată, balanţa poate fi manevrată şi de judecători legaţi la ochi, ceea ce asigură funcţionarea ei corectă şi decizii în consecinţă. Sînt, la nivelul ţării, tot mai multe acţiuni în Justiţie ale celor care au fost trataţi asemeni unor gunoaie, unii aruncaţi chiar pe drumuri, după cariere ireproşabile, alţii, chiar numiţi şi ei, cu mai mult sau mai puţin bun simţ, pe criterii politice, însă, pregătiţi profesional, procedează şi ei, firesc, la fel, căutîndu-şi dreptatea. Se anunţă un adevărat „tsunami”, care va face varză întregul sistem. Într-o Românie în care şi aşa lucrurile nu funcţionează, numai bulversarea produsă de procesele care vor curge, de instabilitatea pe funcţii, de incompetenţa celor care vor rămîne să gestioneze domenii importante, adăugată crizei economice tot mai acute, mai lipsea acum. Scandalurile abia se declanşează. Proştii, care apelează la instituţii, ca simpli cetăţeni, nu au decît să asiste, cu resemnare, la bătălia pe scaune.

Scene, termopane…

Iunie 24, 2009

În această perioadă, cînd criza a atins cote insuportabile, în Parlamentul României se poartă lupte de partid pe teme mai noi sau răsuflate. Este, de fapt, un meci între cei care tot mai pretind că guvernează ţara împreună, un fel de joacă prostească, în care se produc atacuri, în funcţie de „scorul” înregistrat la numărul de miniştri, parlamentari, fruntaşi etc. aruncaţi, din varii motive, majoritatea întemeiate, în zona ridicării imunităţii. Ieri, onor aleşii noştri au pierdut toată ziua prinşi în disputele generate de termopanele lui Năstase şi scenele, brelocurile, tricourile, formaţiile, clipurile electorale ale celei despre care un neica nimeni a afirmat că ar fi un „nume greu”, madame Ridzi – Pidzi, de la Petroşani, componentă de bază a lotului de femei trimis în politică de Băsescu. Că să se ridice imunitatea lui Năstase, pe motiv de Zambaccian, că procurorul general a formulat o cerere inacceptabilă, că să se facă o comisie care să îngroape cazul Ridzi, mă rog, dezbaterile au fost de tot rîsul. Sub privirile ironice ale peneliştilor, pedeliştii şi pesediştii s-au flegmat la greu, scoţînd pe tapet şi alte nume „infame”, „penale”, „imorale” etc., dintre care nu au lipsit Berceanu, Mitrea, Nemirschi, Udrea, Videanu şi lista ar putea continua, însă nu are rost să consum spaţiul cu persoane „celebre” de acum. Ce mai caută cele două partide împreună, iată o întrebare care revine tot mai des şi la care răspunsul pare complicat, deşi el este unul foarte simplu: accesul la „caşcavalul”, care mai este, indiferent de consecinţele asupra imaginii respectivelor formaţiuni ce par mult mai interesate de prăduială, de reglările de conturi, decît de problemele românilor. Şi uite aşa, a mai trecut o zi, în care lefurile grase, indemnizaţiile umflate, şpăgile, foloasele ş.a.m.d., au curs în mod normal, în timp ce beneficiarii s-au ciondănit pe teme, cum scriam, de scene, termopane şi alte alea. Din toată această mizerie, un singur cîştigător, Băsescu, care, hă, hă, hă, rămîne, prin spectacolul etalat zilnic, singurul care se prezintă ca preocupat de rezolvarea crizei şi care, cînd îi va veni bine, îi va declara pe toţi „ticăloşiţi”, după care va cere românilor voturile pentru încă o tură la Cotroceni. Cu Ridzi, cu Nutzi, cu Cioc Boc, în sfîrşit, cu toţi cei care, strîns uniţi în jurul lui Zeus şi al fiicei sale EBA, vor „defila” liniştiţi încă vreo cîţiva ani de-acum înainte. Desigur, mai există varianta trezirii bruşte a PSD, deocamdată însă ea nu se produce decît în vorbele aruncate, prin intermediul înregistrărilor neautorizate, realizate la întîlnirile de partid, spre colegii de guvernare şi spre şeful lor. De la vorbe, la fapte, mai este mult iar noiembrie, „ultimul bal”, se apropie cu paşi repezi.

Grila electorală

Iunie 22, 2009

De luni de zile, în lipsă de alte idei de ameţit naţiunea, Guvernul Băsescu – boc agită ideea grilei unice de salarizare a bugetarilor, care va face, cică, dreptate, echitate şi pe tot românul, stipendiat de stat, fericit şi prosper. Astăzi, dacă nu mă înşel, este termenul la care Guvernul, într-o şedinţă, la care nu se ştie dacă va veni Zeus şi nici dacă miniştrii vanghelişti, pardon, pesedişti, vor întoarce spatele şi vor părăsi sala – lucru puţin probabil, aproape imposibil – ar trebui să se pronunţe asupra unei forme, aşa-zis finală, a mult-dezbătutei grile. În ultimele săptămîni, prin mass-media, s-au aruncat tot felul de variante, de un optimism devastator, în care lefurile profesorilor, medicilor, ca să mă opresc la două exemple de categorii „ţepuite”, cu dispreţ, de fiecare guvernare, cresc aproape exponenţial, sumele vînturate fiind mult chiar peste acel, de pomină, procent de 50% cu care a fost ameţită dăscălimea la alegerile de anul trecut. Orice minte lucidă realizează, la o analiză simplă, că anunţatele salarii sînt un fel de Fata Morgana, imposibil de adjudecat, mai ales în condiţiile unei crize care, în România, se va prelungi, fiind „stimulată” şi de modul imbecil în care actuala guvernare a vîndut ţara instituţiilor financiare internaţionale, care, nu numai că vor urmări aplicarea la sînge a condiţiilor convenite dar ne vor şi executa fără milă, cînd vor veni scadenţele. Deci, în perspectiva prezidenţialelor din toamnă, strategia ameţirii, cu promisiuni, a masei de bugetari, de toate categoriile, este una normală. Prin octombrie, Băsescu va ieşi la rampă – de fapt, el este la rampă non-stop – şi va anunţa nu numai că a găsit bani pentru salariile despre care acum, înspăimîntînd „masele”, a afirmat că nu vor mai fi date, dar şi că are soluţii – ca şi cu cei 50% pentru profesori, din 2008 – să aplice noua grilă, întru prosperitatea celor care îi vor oferi votul. După vreo 2-3 luni, dacă şmecheria îi va reuşi, va veni „pe sticlă”, la oră de maximă audienţă, şi, aşa cum ne-a obişnuit, cu lacrimi în ochi, va cere iertarea naţiunii, pentru că a minţit, pentru că nu a ştiut, pentru că nu a fost informat, pentru că… Şi cu asta, povestea grilei electorale de salarizare a bugetarilor va lua sfîrşit.

O „pomană” greu de înghiţit!

Iunie 22, 2009

Toată tevatura, evident, electorală, cu programul „Prima Casă”, produce situaţii dintre cele mai ridicole. Trecînd însă peste întîmplări stupide, izvorîte din abordări primitive, imbecile şi iresponsabile, cum ar fi presiunile prin care se încearcă să se impună băncilor o anumită politică, cred că este interesant de ştiut ce venituri ar trebui să aibă, la dobînzile visate de Guvern, tinerii care vor să se înscrie în program. Scurt, pentru un credit de 30.000 de euro, salariul net trebuie să fie de 2.160 lei pe lună, pentru 35.000 euro, 2.370 lei, pentru 40.000, 2.580 lei, pentru 45.000, 2.790, iar pentru 50.000, 3.007 lei, evident, „în mînă”. Ratele la credit variază între 756 şi 1.264 lei pe lună. De aici, calculele sînt simple, iar o evaluare responsabilă, raportată la veniturile actuale, demonstrează că „pomana” oferită de guvernul Băsescu (zis şi Boc) este una greu de adjudecat. Prostimea însă, trebuie să înghită şi să voteze. După, vom mai vedea. Că tot programul este elaborat „la plesneală” se observă din avion. De ce „pomană”? Un argument îl aduce un român, trăitor în Canada, care scrie cam aşa: „Dragi prieteni, locuiesc de şapte ani în Canada, unde doar jumătate din canadieni sînt proprietari. Pentru a plăti integral o locuinţă şi a se simţi stăpîni îşi iau două slujbe, lucrează ore suplimentare, renunţă la micile capricii etc. La fel procedează şi pentru a plăti o chirie într-o zonă frumoasă. Nimeni nu aşteaptă să se dea legi gen „Prima Casă” sau cadouri electorale. Cînd nu mai pot munci şi plăti, se mută într-o locuinţă de calitate mai slabă. Nimeni nu plînge şi nu stă cu mîna întinsă”. Iată o abordare care, la un popor de asistaţi, care şi-a făcut chiar un motiv de mîndrie din a sta cu mîna întinsă, pare ciudată. Ciudat, însă, este modul în care românii înghit, pe nemestecate, asemenea hapuri – vezi cei 50% la salariile profesorilor, ca să mă refer la o categorie ceva mai instruită – votează ceea ce li se cere sau nici nu se duc la vot, rabdă cu resemnare o situaţie umilitoare şi o stare mereu la limita decenţei, aşteptînd, la nesfîrşit, pleaşca salvatoare.

Pleaşca, boul şi cacariseala

Iunie 22, 2009

Într-o ţară în care ospătarul şi tinichigiul au ajuns repere culturale, prezenţa la cîrma ministerului de resort a unui „ciudat”, cum este Paleologu, un avorton al conului Alecu, nu poate fi decît una firească. „Alintat” ca „ministrul Pleaşcă”, după ce a făcut acea memorabilă declaraţie – „O pleaşcă a căzut peste noi şi ne-a adus la putere” – un fel de culme a pupincurismului dedicat Băsescului, micul Paleologu s-a dezlănţuit oferind naţiunii o avalanşă de „idei trăsnite”, care îl aşează definitiv în galeria marilor comici ai guvernărilor post-decembriste. Recent, la o lansare de carte, „ministrul Pleaşcă” a grăit cam aşa: „Dacă capitala este mutilată, blazonul naţional este cacarisit”. De la pleaşcă, la cacariseală pasul a fost normal, după care, într-un avînt necontrolat, la lansarea unei cărţi a lui Havel, Paleologu a bolborosit, involuntar, desigur, pe tema boului conducător: „Cu cît o ţară mică e mai mică, cu atît este mai necesar ca şeful statului să fie un intelectual de anvergură. O ţară mare poate să-şi permită luxul de a avea şi un bou preşedinte. Problema este că România este la mijloc. Nu este nici aşa, nici aşa…” Mai la vale, luat la întrebări de ziarişti, „Pleaşcă” şi-a dat seama de gafă, s-a speriat dar nu a reuşit să o dreagă printr-o „adăugire”, în care a precizat că „Traian Băsescu este un om inteligent care, fără a fi el însuşi intelectual, ştie să-i (sic!) aprecieze”. Cum îl va „aprecia” Băsescu pe impertinent, vom vedea. Mai ales că pînă şi un expirat ca Stolojan, este drept, cîrpa preşedintelui, i-a dat un avertisment lui Paleologu, „Cînd crede că nu mai poate să facă pasul înapoi”. Evident, izvorît din propriile evoluţii, un pas înainte, doi înapoi… Iar ca o concluzie, între suficientul aflat, undeva, la mijloc, şi boul care trage carul, este de preferat primul. Aşa spunea, parcă, şi conu Alecu.

nicolaiciuc

Iunie 18, 2009

Cind credeti ca va fi predat Nicolaiciuc_ ?

Ridzi – Pi(ţ)dzi – 7 case

Iunie 17, 2009

Sînt bani! Ştiu lucrul acesta de luni de zile, de cînd actualii guvernanţi se vaietă pe toate drumurile de „seceta” din conturi. Un fost demnitar, important, chiar dacă oarecum poet, mi-a şi făcut cîndva o schemă a modului în care se îngraşă cei ajunşi la „caşcaval”. Iată, în timp ce Băsescu a devenit un fel de cavaler al Apocalipsei – atunci cînd nu trimite flegme către cine se nimereşte, ultimele ţinte fiind madam Andronescu Abramburica şi Consiliul Superior al Magistraturii „in corpore” – aflăm că protejata acestuia, ministrul tineretului şi sportului, doamna Ridzi, cea care, după „succesurile” de la europarlamentare, o pupa-n fund, cu carnetul de pedelistă în mînă, pe EBa, nu ştie cum a reuşit să cheltuiască, pe o paranghelie înscenată cu prilejul Zilei Tineretului, vreo 600.000 de euro. Chiar aşa a spus, atunci cînd a fost întrebată de ziarişti, „nu ştiu, nu pot spune acum pe ce s-au cheltuit banii…”. Mister mare, pe care îl va dezvălui, chipurile, astăzi, într-o conferinţă de presă, cînd nimeni nu o să mai creadă nimic. Banii au fost daţi unor firme de apartament – două împart chiar aceeaşi garsonieră mai mare şi au aceiaşi asociaţi! – ale căror nume nu spun mare lucru. Atribuirea contractelor s-a făcut, desigur, printr-o mînăreală acoperită de legislaţia care favorizează jaful. Suma, mai exact 628.000 de euro, bani care nu se ştie pe ce s-au dus, pentru că tarifele „muziciştilor” şi „digeilor” nu au depăşit 25.000 de euro, au fost direcţionaţi, probabil, unde trebuie. Normal ar fi ca, la următoarea şedinţă de Guvern, Zeus, combativ cum îl vedem, să măture pe jos cu nevasta primarului din Petroşani, doamna Ridzi-Pi(ţ)dzi, care se dovedeşte mai risipitoare decît cealaltă divă, Nutzi Cocoş. Lucru normal la o politiciană care este posesoare, după declaraţia de avere, a 7 case – mai ceva decît Năstase! – şi a unui doctorat, luat în viteză şi cu o lucrare contestată, care a stîrnit un imens scandal în rîndul cadrelor didactice „atinse” de geniul doamnei Ridzi. Pînă la urmă, un lucru este încurajator: sînt bani! Sînt, dar numai pentru cine trebuie!

Se scuipă dar rămîn împreună!

Iunie 16, 2009

Ieri a fost o zi fastă în ceea ce priveşte scuipăturile trase de pesedişti pedeliştilor şi invers. La partid, Geoană, nervos tare, a perorat pe tema prezenţei lui Băsescu la Guvern şi i-a certat pe miniştri partidului său că nu i-au întors fundul preşedintelui, mai ales cînd acesta i-a şi umplut de zoaie. Unul dintre cei vizaţi, Ponta, ginerele lui Sârbu – agricultură, tata-socru, ministru şi el, a dat una de tot rîsul, spunînd că se afla aproape de… uşă. Adică, cum s-ar spune, cu un picior afară… Duvăz, ex-pedist, acum purtător de vorbe la pesedeu, s-a dat şi el bărbat, anunţînd presa şi opinia publică cum că, de-acum încolo, colegii săi nu vor mai suporta afronturile prezidenţialo-pedeliste şi îşi vor trata aliatul cu spatele. Mai raţional, Ion Iliescu le-a spus colegilor că a pleca din şedinţă, înseamnă, la urma urmei, a pleca din Guvern. Cum, însă, nu am văzut cîini plecînd de la măcelărie, greu de spus că va ţine cineva seama de opinia Bunicuţei. Un alt meci a avut loc la Parlament, unde Anastase s-a luptat din nou cu Năstase. Un Năstase la fel de ironic, care a trimis-o pe „Missa” lui Băse la… tinichigerie. Un dialog de tot hazul, avînd în vedere că doamna preşedinte, o femeie simplă, după vorbă, gîndire – nu şi după port – nu prea înţelege ironiile celui care i-a spus, cîndva, că, dacă frumuseţea trece, prostia nu se vindecă. Revenind la latura dură a scuipăturilor, este bine de arătat că parlamentarii pesedişti, braţ la braţ cu peneliştii şi udemeriştii, au părăsit sala, aşa cum miniştrii lor nu au făcut-o cu prilejul şedinţei de guvern condusă, în forţă, de preşedintele-premier. Desigur, la deputaţi, miza este mult mai mică decît la miniştrii cărora li s-a dat liber la… „caşcaval”. Deci, se scuipă, dar rămîn – oare cît timp? – împreună.

Miştouri, fiţe, mitocănie

Iunie 16, 2009

În prag de vacanţă – cînd, mai mult ca sigur, nu se va întîmpla nimic spectaculos – politicienii, în frunte cu întîiul candidat al ţării, încearcă, prin toate mijloacele, să mai adune oarece capital electoral, îndeosebi, pe seama prostiei şi inculturii alegătorilor. Băsescu este, categoric, „combatantul” numărul unu, care răsuceşte „cheiţele” celorlalte păpuşi politice, gata şi ele să se înscrie, prin acţiuni şi declaraţii tembele, în trendul impus de actualul preşedinte. Duminică, în loc să bîntuie pe la biserici şi mînăstiri, în lipsă de aniversări, nunţi, parastase, serbări cîmpeneşti etc., etc. Băsescu s-a dus la Guvern, unde a vorbit numai prostii, i-a băgat în sperieţi pe români cu recesiunea – după ce mai ieri îi ridicase în al nouălea cer cu „la noi nu e criză” şi apoi cu „semnele de revigorare”, dinaintea EBAparlamentarelor – înnebunindu-l pînă şi pe „intelectualul” Vanghelie, care s-a trezit căutîndu-l pe „domnul Herodot” pe Gogol, Gagal, găsindu-l, obosit mort pe Google. Dacă ţara ne vrea proşti, preşedintele ne vrea ospătari, mecanici, tinichigii, ceferişti, orice, numai „filosofi” nu, demonstrînd încă o dată, „strălucit”, duşmănia pe care a avut-o şi o are pe şcoală, precum şi faptul că, vorba poetului, fost prieten, iubeşte mai mult desenele animate decît cărţile. Cît despre pasiunea de păpădie, aceasta apare normală, în relaţia cu foametea, anunţată încă de acum un an de Ion Iliescu, care constată că Băsescu este incult tocmai acum, şi cu România fără salarii, anunţată de preşedintele – candidat pentru toamna care urmează. Cînd, desigur, va scoate din „caşcheta” de mariner bani pentru voturi. La toată agitaţia adversarilor, privind prezenţa sa la Guvern, Băse le-a rîs în nas spunînd că a fost invitat de Boc. Hă, hă, hă, lumea l-a şi văzut pe pitic cum i-a telefonat lui Zeus convocîndu-l ferm la Palatul Victoria, tocmai într-o zi de duminică. Cît despre pesedişti, au ajuns de rîsul lui Videanu, care a arătat presei, cu două degete, cam cît de mare este nemulţumirea lor pentru cum mătură fostul lui şef de partid, actual şi viitor şef de stat, cu coaliţia, ori de cîte ori vrea. Ştiţi cît? După distanţa dintre degetul mare şi arătător, cam cît statura lui Boc. Ceea ce dă speranţe naţiunii – precum şi fripturiştilor din PSD, cei care au apucat cîte o funcţie – că actuala coaliţie va merge înainte, pe fond de fiţe, miştouri, mitocănii…