Geoană joacă cum vrea Băsescu!

Cu o faţă „şifonată” de „griji, cu o ţinută de boschetar simbriaş la sereleul Băsescu-Udrea, sociologul de serviciu şi consilier de Cotroceni, Lăzăroiu, nu Cotoiu, a anunţat, neascunzîndu-şi „via satisfacţie”, că mult „moşita” confruntare între candidaţii la preşedinţie va avea loc vineri, în termenii impuşi de Zeus, şeful său.

Bietul Mircea Geoană – tot mai rigid, speriat, de parcă nu ar fi, totuşi, favorit, pînă una alta – a luat astfel un pumn în nas, care, la tipul de electorat balcanic, contează, fiind nevoit să joace, după atîtea lupte, tot cum vrea Băsescu!

Cu o zi înainte, gura lui Geoană a vorbit fără cap, anunţînd că va participa vineri la orice dezbatere, în orice format, oriunde şi la orice oră, crezînd că astfel se dă şi el „macho”.

Astfel, oamenii lui Băsescu au bătut în cuie exact ceea ce propuseseră cu cîteva zile înainte şi nu se acceptase: întîlnire în trei, girată de Institutul de Politici Publice PEDELIST(!), la Palatul Parlamentului, cu un moderator, Turcescu, uşor de înmuiat şi, oricum, superficial, lipsit de prestanţa cerută de o asemenea ipostază!

Geoană a pierdut, dovedindu-se la fel de moale ca atunci cînd l-a tăvălit Băsescu în lupta pentru Primărie, şi ca în alte ocazii în care şmecherul preşedinte l-a pus în situaţii ridicole!Cine este vinovat de această situaţie?

În primul rînd Geoană, care s-a dat cocoş – apropo, ce făcea dacă Băsescu punea întîlnirea la Golden Blitz, cu Udrea moderator? – apoi stafful său, care a lăsat negocierile de joi la mîna pedeliştilor şi a peneliştilor.

Care s-au înţeles! Eliminarea celorlalţi candidaţi – a lui Oprescu, de care lui Băsescu îi e o frică de îi tremură „catargul”, a lui Hunor, gest inelegant faţă de minoritatea maghiară, ca şi a lui Vadim, care, în fond, a fost finalist în 2000, venind tot din nişte „sondări” care nu-i dădeau nici o şansă – este un grav atentat la democraţie, produs pentru că aşa au vrut muşchii lui Popey.

Faţă de Antonescu nu poate să iasă mai prost decît la Cluj, ba îşi va şi cere scuze pentru mîrlănia manifestată acolo, iar pe Geoană, atacat şi de Crin, îl va coborî cîteva procente, arătînd încă o dată cine este „tăticuţul”.

Ceea ce, în eventualitatea unei confruntări în turul doi, va conta, fiindcă mai este încă loc de „negocieri”, pentru care PDL are bani – de la noi! – „căcălău”.De altfel, ideea guvernării de dreapta a fost lansată chiar de „duşman”!

Reclame

Etichete: , , , , , ,

3 răspunsuri to “Geoană joacă cum vrea Băsescu!”

  1. Crin Antonescu Says:

    Cum reusesti, domnule, sa scrii atatea tampenii in fiecare zi? Ori esti idiot, ori esti idiot. In amabele variante, esti o capodopera de prostie jegoasa.

  2. huidan Says:

    Ai semnat Ion Iliescu, acum, tot „curajos”, Crin Antonescu.Urmează să te dai drept Elena Udrea?Fii liniştit, te-am depistat.Atît, în rest, să-ţi fie de bine!

  3. Votul tău nu contează! « Gazeta Transilvaniei cu Eduard Huidan Says:

    […] “Pesedişti, dormiţi liniştiţi!”, “Băiatul de la lift”, “Geoană joacă cum vrea Băsescu”, “Geoană economicus” etc. – a fost făcut franjuri de un Băsescu care, culmea, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: