Archive for Februarie 2010

Partidul Dependenţilor

Februarie 26, 2010

A  plecat şi profitorul Sârbu, un personaj unsuros şi semidoct,  creaţie PSD „sută la sută”, cică din cauza amorului nebun, neîmpărtăşit de partid, faţă de două legi de căcat, a pensiilor şi salarizării unice, la care   ar fi  coautor.S-a dus direct în  Partidul  Dependenţilor, în braţele celui mai penibil general pe care l-a avut armata română, gata să-l slujească pe Băsescu, cu arme şi bagaje, evident, din postura de ministru.Oltean, ţărănoiul pedelist de serviciu, i-a deschis drum, şi lui şi Diaconescului, acuzîndu-l pe Boc că e prea milos cu Şeitan şi Vlădescu, pe care ar cam fi timpul să- i cureţe.Deocamdată, cei doi mai au de făcut cîteva lucruri murdare, după care vor fi remaniaţi, pentru a face loc dependenţilor.Din păcate, pentru alţi pesedişti dependenţi,   nu prea mai sînt fotolii ministeriabile de neguţătorit, aşa că este de înţeles supărarea  vremelnicului ministru Niţă pe Diaconescu şi  Sârbu, avînd în vedere că el nici nu mai are minister şi nici nu a fost ofertat de nimeni. Totuşi, oferta rămîne bogată.Uite, de exemplu, Răzvan Teodorescu, care va ridica coeficientul de intelectualitate al băsescienilor de serviciu,vrea, cică, să fie  preşedintele Academiei Române.La aşa dorinţă, date fiind ambiţiile academice ale tuturor ţoapelor, se produce un  atac, susţinut cu citate din opera nemuritoare a poetului miner Miron  Cosma care  afirmă că cheliosul „a bătut, mutilat şi torturat studenţi în subsolurile televiziunii…” Cum s-ar zice, bat academicienii, bat…Acum, Răzvan nu trebuie să aibă emoţii, chiar dacă scot  ăştia vreun student mutilat, pentru că are asul în mînecă.Cartea cîştigătoare este Elena Udreaaaaa academiciaaaaaan! O va  juca, dacă i se va da prilejul.Merită, pentru un aşa scaun înalt!Mă rog,  dependenţi miniştri, preşedinţi, da’ ce-o vrea Michi Şpagă? Păi,   la  el a fost mai simplu de rezolvat.Cîteva dosare, acolo, să doarmă liniştit sau să-şi pună la dispoziţia puterii „expertiza” de care PSD, în opoziţie, nu are cum să aibă nevoie.De unde şi imensa lui frustrare…

Un candidat serios la acest partid ar fi şi Geoană, mai ales că, după cum a observat un comentator, a început şi să scrie cînd  nu trebuie, nu  numai să vorbească.S-ar putea, dacă mama soacră îi va trimite lui Băsescu o epistolă ca  aceea cu care l-a înmuiat pe Constantinescu, acesta, în mărinimia lui să dea verde, „Merge şi prostănacul…” Şi să-l ţină măcar şef de senat.O vreme.Acum, totul depinde şi de fandaxia violetă a aspirantului mereu perdant.Şi de frica dependenţilor să nu-şi bage ghinionul în casă, fie el şi deghizat în pesedist. 

Oricum, noua construcţie  creşte ca Făt Frumos, căci politicieni dependenţi, cîtă frunză, cîtă iarbă.Cică s-ar fi dat liber iar procurorului NUP să o  caute pe Elodia, unde o  şti, în pămînt, în ape, în atmosferă, pentru că ea ar fi marca necesară  impunerii acestui partid pe piaţa sondajelor şi în ratingul televiziunilor oteviste şi nu numai.Tot avea  celebra dispărută poza „tăticuţului” dependenţilor pe perete. Cît despre Cioacă, să-şi ia adio de la marcă!Sînt alte enterese!

Anunțuri

Un prostănac, doi prostănaci…

Februarie 25, 2010

Geoană,  cînd nu face „geoane” scrie pe blog.Prostii,  bineînţeles.După ce a atins culmea penibilului  cînd, după ce a pierdut ca de obicei, a anunţat că el rămîne o personalitate importantă a politicii româneşti, deşi nu-i  luase nimeni preşedinţia Senatului, ca să nu mai vorbesc că asemenea aprecieri e bine să le facă alţii nu tu însuţi, acum lansează tot  felul de tîmpenii.Nici nu s-a terminat Congresul şi Geoană anunţă ritos că partidul a luat-o pe o cale greşită!Care cale? Apoi, vine, în linia sa plîngăcioasă, atins de flacăra violetă, şi zice că au început răzbunările  împotriva celor care l-au susţinut.Da, în ţară, cei care l-au susţinut pe Geoană şi care au cîştigat conducerea  partidului, ca vicepreşedinţi, au început marea epurare.Sînt daţi afară din partid cei care, la  eventuale alegeri locale, foarte necesare altfel, căci partidul a devenit unul de cumetrie, adăpost pentru interlopi, trădători, baroni  şi sfertodocţi, ar putea să le ameninţe poziţia sau  chiar să le dea voturi contra.Deocamdată,  Geoană trebuie să vadă cine pe cine dă afară.Cît priveşte funcţia de la Senat, pe care zice că ar părăsi-o – s-o fi  consultat oare  cu soacra şi cu Mihaela dragostea mea? – cred că nimeni nu-şi face iluzia că,  de pe acel fotoliu,  prostănacul „afemeiat” după funcţii va face politica PSD!Ce va face Băsescu cu el, deşi după ce l-a făcut de căcat în alegeri  ar trebui să-l lase în plata Domnului, că este păcat să dai într-un om căzut, se va vedea.Poate are nişte planuri, deşi  nu prea cred să lucreze cu fătălăi.Ăştia se folosesc şi se aruncă…Al doilea prostănac se  dovedeşte a fi, surprinzător, balonul  de  săpun numit Diaconescu, care se  încurcă în explicaţii penibile privind plecarea din partid.Păi,  dacă a fost şantajat din interior să-l susţină pe Geoană acest lucru  nu l-au făcut decît  Vanghelie şi compania.Cu care Cristi ar avea ocazia să lupte.Sau măcar să se delimiteze.Ponta i-a anunţat „out” pe şantajiştii „care este”, deci i-a întins o  mînă.Este drept de blătuitori nu a zis nimic şi nu poate nici să-l trimită la Paris ambasador, nici să-l pună preşedinte la un nou partid, nici să-i facă alte mofturi  costisitoare.PSD este acum un partid în opoziţie, un partid  care, în primul rînd, trebuie să îşi ia măsuri să nu mai fie subiect de rîsu’ lumii. Pentru asta trebuie însă să  scape de prostănaci,  fiindcă nu toţi pleacă singuri. Apoi, curăţenia, care este foarte complicată.O  acţiune de care pe care!Să curgă sînge!

Atenţie, Sârbu nu e un prostănac!El face parte din aripa  sindicaliştilor profitori!

Diaconescu, maimuţoiul lui Băsescu

Februarie 24, 2010

Cînd am scris despre cei încă  vreo  douăzeci de pesedişti aflaţi în pas de încălzire – cu negocierile avantajelor încheiate –  pentru a completa partidul independenţilor prezidenţiali şi majoritatea confortabilă în Parlament, unii m-au luat peste picior.Iată că, după „istoricul” congres care i-a ales  vicepreşedinţi pe oamenii lui Geoană,   hemoragia continuă.Cea mai răsunătoare „defectare”  este, desigur, cea a lui Diaconescu,  distribuit de Vanghelie, la congres, în rolul de maimuţoi principal. Deodată, cel care părea a fi un cadavru politic este resuscitat şi intră, pe cai mari, zic unii, în grupul independenţilor, cu şanse considerabile  de a deveni preşedintele partidului de stînga prezidenţial! Este  personajul potrivit, gata să facă frumos în faţa stăpînului de la Cotroceni, să se scape în izmene la orice comandă, cum s-a întîmplat şi la Romexpo.Sau să  pună botu, fără să întindă mîna după „sceptru”…Acum, din  maimuţoiul lui Vanghelie, Diaconescu a devenit maimuţoiul lui Băsescu, ceea ce este, să recunoaştem, un progres.A prins curaj şi Geoană, care,  scăpat din mîinile soacrei şi nevestei, guiţă  şi el, cum că partidul a luat-o pe un drum greşit, de parcă nu s-ar afla, de cînd cu băgarea baronilor la guvernare, într-o mlaştină, bîjbîind prin păpuriş.Strategii lui Băsescu îşi freacă  bucuroşi palmele. A fost mai uşor decît au sperat.Vicepreşedinţii lui Geoană, deveniţi vicepreşedinţi ai lui   Ponta, nu-şi fac griji  prea mari, pot lucra în continuare, cu voie de la Cotroceni, la demolarea partidului şi în folosul personal.Apropo de haosul instaurat de guvernarea Băsescu,  ştiţi ce zicea un  demnitar portocaliu?Păi zicea cam aşa:”Dom’le,  noi ne facem treburile, că ştim clar că în 2012 n-o să mai fim!” „Treburile” merg din plin, căci e liber la jaf! S-au adjudecat şi drumurile judeţene, mă rog, în fiecare zi se creează noi „oportunităţi”, oamenii sînt mulţumiţi, „organele” veghează să nu fie „deranjaţi” iar magistraţii, mulţumiţi şi ei de creşterile salariale, nu mai reprezintă o problemă.

Cu Diaconescu sau fără, PSD îşi  urmează parcursul catastrofal.Deja se şopteşte că Ponta ar fi „ghidonat” de tata socru  Sârbu – vechi amic al lui Băsescu, artizan al nefericitei, pentru partid, nu pentru profitorii de serviciu, intrări la guvernare – şi de  naşu Maior, care urmăreşte numai pe cine trebuie.Apelul lui Mitrea la onoarea vicepreşedinţilor lui Geoană, care ar trebui să părăsească funcţiile, a trecut, cum mai scriam, neobservat, iar dorinţa lui Năstase, poate sinceră, de a face „operaţia” în cadrul unui consiliu naţional sau congres extraordinar, este greu de pus în operă.Mai ales acum, cînd se pare că va fi trimis în instanţă, deci i se va da de lucru şi i se va terfeli imaginea fiind ciuruit  cu toate tunurile presei băsesciene.Şi uite aşa, mai cu un Diaconescu, mai cu…,  Băsescu îşi vede împlinită pohta ce a pohtit, de a conduce, dacă un partid unic nu se poate, multe partiduleţe…

Se aude că Băse s-ar putea să-l trimită pe maimuţoi ambasador la Paris.Posibil, pentru că nu are cojones de şef de partid.E  un bacşiş bun şi  ăsta, mai ales că sinuciderea lui de la Romexpo, politică, bineînţeles, nu a dus la realegerea maimuţoiului Geoană. Tot din menajeria lui Băsescu.Pe deasupra şi sac de box!

Maimutoii lui Vanghelie si manelistii lui Basescu

Februarie 22, 2010

Oricit ar incerca Ponta sa ia fata cu interdictia parcarii in curtea PSD sau Vladescu cu impozitarea pensiilor tot Vanghelie ramine number One!Luni a fost cel mai tare la declaratii, chiar pe scarile sediului partidului, unde noul sef, in naivitatea lui, daduse interdictie.Presa a fost stimulata sa sara pe el de un grup de ferentarieni care venisera sa-si ia tainul, ca sa zic asa, adica banii pentru  prestatia de la conferinta lui Vanghelie.Conferinta unde au fost adusi, cu ecusoane in regula, sa aplaude si sa strige bravo, cum este obiceiul la sedinte, dupa cum declara unul dintre aplaudaci, si sa scandeze, dupa cum s-a vazut la televizor, numele indicate, chiar daca de unele, vezi cazul Nita, nici macar nu auzisera decit cel mult prin cartier.Luat cu congresul, cu cheltuielile cu vrajitoarele si ceilalti actori, de la Romexpo, Vanghelie a uitat  sa-i plateasca,  ceea ce le-a declansat o fireasca stare de neliniste si chiar de ostilitate fata de regizorul parangheliilor pesediste.Care regizor, ales ditamai vicepresedinte al lui Ponta – Geoana nu se mai pune ca a ajuns sa faca geoane in fata soacrei – Vanghelie i-a declarat, in fata presei,   si spre deliciul telespectatorilor care-i savureaza aparitiile, „maimutoi”.Corect dar trebuie platiti!Mai ales ca acusi vine Consiliul National.

Oricum, in prima zi de lucru a lui Ponta, Vanghelie s-a aflat din nou, ca emblema a partidului, in pole position!Naivul Mitrea credea ca declaratia lui, cum ca vicepresedintii care l-au sustinut pe Geoana ar trebui sa se retraga, intr-un gest de onoare, a trecut neobservata!Care onoare?Pai cine a mai vazut ciini plecind de la macelarie?Deci, 1-0 pentru „care este”…

A reaparut pe scena Basescuuuuu!Spre bucuria lui Badea care-l dadea disparut.Unde?Normal, la ai lui Bercea Mondialu, omologul  sau, pe deasupra si membru al „famigliei”, prin fratele pe care nu si l-a ales.La aceasta paranghelie s-a intors lumea cu fundu-n sus pentru ca doi romi tineri, unu mai mic si unu mai mare, au protestat, cu banner in regula, impotriva „rasistului”  Basescu, pentru cele  afirmate in fata preacinstitei adunari, legat de  inclinatiile etniei spre cersit, manglit, turnat copii contra ajutoare sociale etc., dar si pentru rasisme „istorice”, gen „tiganca imputita”! Si uite asa, marele prieten   al romilor, un fel de voievod al  tiganilor, dansator din buric, iubitor de galbeni s.a.m.d. s-a trezit atacat tocmai de  cei care l-au votat.Si care au fost „omeniti” pentru zelul de la urne.A incercat el sa dreaga busuiocul afirmind ca romanii sint, in proportie de 99 la suta manelisti, fani ai lui Adi Minune, Guta, Salam…, insa protestatarii l-au  tratat  cu flit.Sa-si fi bagat Vanghelie coada?Combinator cum il stim, ar fi in stare!

Am un prieten care din donator constant a devenit un dusman al cersetorilor.Nu numai ca nu le mai „baga” dar le si  spune de ce:”Pentru ca l-ati votat pe Basescu!”Adeseori, raspunsul este „Si  daca l-am votat, ce?Ham votat da cite ori am vrut, na!”Chiar asa.Saptamina a inceput tare!Cu maimutoii lui Vanghelie si romii  lui Basescu.Si se mai plinge poporul ca n-are circ!

Ponta si manelistii

Februarie 21, 2010

Aparent, la PSD s-a schimbat ceva.Presedintele.Ponta a cistigat pe fondul unei sustineri inteligente venita dinspre Iliescu, Nastase, Mitrea etc. si poate al unui reflex de autoconservare al mintilor cit de cit  lucide din zona celor obligati de baronii manelisti sa voteze Geoana.Deocamdata, pare ca PSD s-a salvat de la scindare si ca, oarecum, si-a spalat imaginea.La o  privire  mai atenta insa, oricine realizeaza ca noul presedinte se afla la mina acelorasi personaje care l-au cumparat si manipulat pe Geoana si care cindva il ungeau si pe Nastase, este drept, de frica, acesta avind alta vina decit prostanacul cu care s-a batut foarte usor palma.Va pune si Ponta botul?Aceasta este intrebarea, ca  sa zic asa.Si el, ca si Geoana, care nu se poate plinge ca nu a beneficiat de toate datele la inceputul mandatului, stie ca partidul este organizat pe formule de „famiglie”, ca organizatiile locale nu  mai au nici un credit in foarte multe judete, ca resursele umane sint aduse din zona interlopilor, manelistilor, sfertodoctilor care voteaza disciplinat – in schimbul unor favoruri mai mici sau mai mari – ca sistemul este putred si trebuie restructurat din temelii.Timp ar fi, insa va avea  Ponta taria de a nu se lasa dominat sau cumparat de cei care, din pozitia de vicepresedinti, vor face tot posibilul sa ramina cum au  fost si mai mult decit atit?Nu se poate baza in aceasta formula manelista  – cu Vanghelie, Nita, Nica etc. la butoane – pe o Andronescu, incapabila de a intelege si a se baga in jocurile murdare, pe un Severin mereu  in avion, pe un Corlatean dominat de liderul sau local, asa ca sprijinul nu poate veni decit dinafara acestui cerc extrem de periculos pentru viitorul stingii romanesti.

In concluzie, la PSD, deocamdata, nu s-a schimbat nimic.Vanghelie ramine emblema si combinator sef, grupul vicepresedintilor e la mina lui, Consiliul National are aceeasi componenta, a disparut doar caraghiosul Geoana.Nici vorba de intinerire, de nume noi!Masina de vot se afla inca in functiune!S-au schimbat paturile, curvele sint aceleasi…Iar electoratul, ca sa nu mai vorbesc de cei care s-ar fi apropiat de o stinga moderna, reformata, intinerita este dezamagit.Nu se astepta neaparat singe pe pereti dar nici validarea lui Vanghelie la un congres anti Vanghelie.La care, pina la urma,  singurele victime au fost nefericitul Geoana si neinspiratul Diaconescu, devenit cadavru politic!Operatia nu a fost dusa pina la capat.Schimbarea presedintelui nu rezolva, in actuala conjunctura, mai nimic.Structura PSD ramine osificata iar faptul ca nici altii nu dau semne ca vor sta mai bine nu poate fi o consolare…

Un Diaconescu oparit sau platit…

Februarie 20, 2010

Uluitoare demonstratia  de lipsa de  cojones facuta de Cristian Diaconescu in fata unei sali pe jumatate goale.O  cuvantare schioapa, balbaita, o fizionomie transpiroasa, o declaratie de dragoste pentru Geoana, neconvingatoare, facuta de mila, de sila, spre un prezidiu format din victima atacurilor violete si semianonimul Nita, locotenent al lui Vanghelie.Diaconescu si-a facut zob cariera politica legitimindu-se ca sluga, fara vana de conducator!O dezamagire crunta pentru  toti cei care au crezut in el ca intr-o varianta de cursa lunga, ca o speranta pentru o stinga cu anvergura europeana.Chestia cu unitatea partidului  a fost penibila, rostita parca cu pistolul la timpla.Sau cu o vinovatie pe care a fost incapabil sa o disimuleze.A pus Diaconescu botul? Daca da pentru ce suma?Cit valoreaza distrugerea unei cariere?Sint intrebari  la care doar combinatorii din jurul lui Geoana pot raspunde.Eu cred ca a fost destul de scump.Daca Diaconescu s-a vindut ieftin chiar este timpit.Desigur, vorba lui Mitica Dragomir, nu exista – in PSD – persoana incoruptibila.Difera doar pretul.Diaconescu putea sa se retraga elegant.Fara  sa-l pupe-n cur  pe Geoana, via Vanghelie…

A vrut Patriciu „proces politic”?

Februarie 18, 2010

Luaţi cu ale lui Vanghelie, cu „femeia de  cultură” Nutzi, cu „bocometrul”, cu „etnobotanicele”, comentatorii au mai sărit peste subiecte „consistente”.Cum  ar fi, de exemplu,  procesul lui Patriciu, adică megaprocesul, în care este acuzat de iniţiere grup crimă organizată, spălare de bani în formă agravantă, asociere în vederea comiterii de infracţiuni, înşelăciune, delapidare, divulgare de informaţii  cu caracter secret, la grămadă oarecum…”Istoria” acestor speţe începe cu ani în urmă, tot într-un mandat Băsescu, primul, şi este marcată de „întîmplări” intens mediatizate,  între care reţinerea omului de afaceri, urmată de un spectacol cu muci şi lacrimi – cam nasol la CV-ul celui mai bogat om din România! – şi episodul „bileţelul roz” au ţinut „capul de  afiş” la vremea respectivă.Acum, la tribunal, Patriciu refuză, folosindu-se de tertipuri  inventate de avocaţi de top, să se lase audiat.El zice că e un proces politic, judecătorul îl trimite să ţină conferinţe de presă pe hol şi totul se termină în coadă de  peşte iar  judecata  poate să dureze încă vreo zece ani…Interesant este însă că, cu prilejul  episodului „bileţelul” – cu Elena Udrea în rolul Miţei Baston, nici o aluzie la operaţiuni de „lustruire” – Patriciu a susţinut că nu cere  altceva decît „activarea” procurorilor pentru trimiterea dosarului  în  instanţă, unde urma să-şi dovedească nevinovăţia. Acum, temporizează, deşi duşmanul, Băsescu,  nu se află în graţiile magistraţilor, ceea ce  presupune, dacă aceştia nu sînt dintre cei şantajabili, o judecată dreaptă.Şi atunci, ce să fie?Or fi făcut procurorii, altfel maeştri în rateuri care au dus la căderea tuturor marilor dosare în instanţe asemeni popicelor, un caz „beton”? Greu de crezut…Băsescu mai are aproape cinci ani la dispoziţie, adică la unele butoane.Patriciu, prin noua abordare, vrea să sugereze că preşedintele doreşte să facă din el, pe modelul Putin, un Hodorkovschi al României. Şi să-l lase sărac lipit!Dacă decarta la timp, acum era liniştit.Ar face bine să se consulte  cu Tender, Iancu, mai nou Căşuneanu, cu alţii,  aşa,  pentru „siguranţă”, mai ales că unii au  avut aceiaşi avocaţi.Oricum, e meci mare, casele de  pariuri vor prospera.Doar să nu fie tot vreo alba-neagra….

Vanghelie nu-i gagica lui Geoană!

Februarie 17, 2010

Marea famiglie a pesediştilor s-a liniştit: Vanghelie nu este gagica lui Geoană!A spus-o el însuşi şi ca să întărească mărturisirea l-a şi băgat pe prostănac unde îşi  bagă toţi „bagabonţii de bulevard” – căci acesta este titlul său, pe care, spre deosebire de alţi membrii ai găştii, şi-l asumă – fraierii de care se folosesc.Grotescul spectacol al decăderii sub limita suburbană a unui partid  ce pînă mai ieri se considera cel mai tare din  parcarea de curve a politicii româneşti atinge cote de ridicol  inimaginabile.Într-un context în care boii care au ajuns la putere dau rateu după rateu – atenţie, nu la furat – aruncînd ţara în haos şi dînd vina pe contabili şi pe orice acar Păun le  le vine la’ndemînă, în partidul lui Vanghelie se luptă pentru putere.Proştii pe care acesta i-a pus miniştri,  în nefericita guvernare cu PD-L,  cred, în naivitatea lor, că vor mai da o tură la şutit, cot la cot cu portocaliii şi plătesc la greu pentru a se vedea în căruţa celui mai mare perdant pe care l-a cunoscut scurta istorie a PSD.Faptul că s-a ajuns la proba de înjurături nu miră pe nimeni. Pleava care s-a aşezat, cu complicitatea lui Geoană, în fruntea organizaţiilor locale – înţesate de infractori, de interlopi, evazionişti, sfertodocţi etc., la nivelurile de conducere – se comportă, la urma urmei, firesc.Acesta este nivelul! Nu poţi să ceri mai mult! Valorile au fost îndepărtate sau,  în cel mai fericit caz,  izolate,  iar partidul care avea, totuşi, o oarecare resursă de cadre competente, a reuşit să cadă sub cota PD-L, care părea formaţiunea politică cea mai înţesată de neghiobi şi veleitari de tot felul.Aceştia s-au dovedit însă, sub steagul Amiralului fără flotă, o  oaste disciplinată, chiar dacă organizarea este una pe pricipiile mafiei de  cartier, mafie care are şi ea nişte reguli pe care portocalii, spre deosebire de roşii, le respectă.

Cineva de la PSD, unul dintre neica  nimeni, împins să stea pe la televiziuni şi să se facă de rîs, zicea că Blaga înjură mai ceva ca Vanghelie.Aşa o fi, însă,  cînd înjură Blaga,  pedeliştilor le tremură izmenele.Ceea ce e altceva decît efectul înjurăturilor lui Vanghelie!Acum, cică Geoană ar fi făcut o concesie, să se voteze tot pe liste, însă „deschise”.Să vezi înghesuială.Normală, pentru că, vorba lui „care este”,  ăştia şi-ar vinde şi nevestele numai să se vadă pe funcţii.Da, numai că unii au nişte neveste cam ofilite, nişte biete gospodine, care nu fac aerobic şi nici nu mănîncă după reţeta Montignac,  greu de „măritat”, aşa că vor recurge la amante sau la ce le-or oferi interlopii care-i alimentează.Cei cu neveste noi, atent selecţionate, vor fi în avantaj!Taraba  este deschisă!De neînţeles, zic unii, este de ce dau bani ambiţioşii unuia care va pierde, aşa cum s-a întîmplat şi pînă  acum, pe mîna lui, toate alegerile posibile. Se zice că toţi se văd miniştri, demnitari, directori cu salarii nesimţite, prefecţi  etc. etc., dar uită că ar trebui să şi cîştige nişte alegeri. Deocamdată, electoratul, tot mai subţire, a  fost dat dreacului, că mai e pînă în 2012…Singurul care nu are emoţii este cel care nu este gagica lui Geoană.El a declarat că ocupă funcţia de Vanghelie.Ce se face dacă o s-o vrea careva şi pe asta?

Mascarada combinatorului Vanghelie

Februarie 16, 2010

Un politician cu „cojones”, firesc, plecat din PSD, partidul care duce lipsă de  bărbaţi – dar nu şi de curve – îmi spunea despre Vanghelie, cu detaşare şi fără să facă mişto, că este un mare combinator.”Mare” şi pentru că structura acestui partid,  în care se practică,   şi nu de ieri,  alba-neagra pe găşti, i-a permis să dezvolte o  reţea de tip mafiot, în care a adunat combinatori mai mici, şefi de organizaţii locale,  oameni de afaceri dubioşi, foşti miliţieni ajunşi senatori,  interlopi dar şi multe personaje aparent onorabile, unite însă de lăcomie şi de dorinţa de parvenire.Dacă cu „superiorii” se poartă ca un ospătar –  căci nu are educaţia necesară unui    chelner – cu ceilalţi este extrem de dur, duritate bazată pe posibilitatea exercitării unei terori, pe o paletă largă,  mergînd de la  compromiterea rebelilor,  distrugerea afacerilor acestora, darea în primire,  prin montaje grosolane, cu complicitatea autorităţilor,  pînă la agresare fizică, unde este nevoie.Pe Geoană l-a luat „om la om”  de cum  a ajuns la vîrful partidului, lucru uşor dealtfel, şi l-a transformat într-un muţunache al structurii pe care o controlează.Mărturisesc că am avut oarece reţineri la această „prezentare”, fără să o pun pe seama vreunei frustrări, fiind vorba de un om care a cîştigat bătălii importante, însă,  văzînd că Vanghelie vine la mascarada de la Romexpo – sau la spectacolul „Să rîdem de PSD”, cum zic pedeliştii, care, iată, au eliberat Sala Unirea de la Palatul Parlamentului –  cu  aproape jumătate din voturile necesare cîştigării probei impuse,  pe găşti, mi-am dat seama de „valoarea”  acestuia.Cînd, la un interviu, fără conjugări sau declinări, a scăpat-o pe aia cu posibilitatea, atunci cînd se va considera destul de  şcolit, să  candideze la preşedinţia ţării,  toţi au luat-o ca pe o glumă.Dacă însă PSD ar ajunge, în formula care se profilează, prin absurd, dată situaţia ridicolă în care se află, în  situaţia de a pune preşedinte, s-ar putea întîmpla cam ca atunci cînd „tovarăşii” l-au desemnat, ca să nu fie scandal, ca succesor al lui  Dej, pe „bîlbîitu’  ăla mic”. Mă rog, pare o glumă, însă combinatorul a dovedit că poate.În jurul lui se află personaje,  care nu mai au nevoie de prezentări răutăcioase – sînt cunoscute CV-urile lor – capabile, dacă sînt „mulţumite”, de orice mişcare menită să le asigure prosperitatea şi liniştea în care să-şi rumege agoniselile.Ţara?Dă-o dreacului, vorba Combinatorului.

Adrian Năstase se miră, retoric, cum de  şi-a schimbat Dragnea opinia privind modalitatea de vot.Uite aşa!Ion Iliescu trăieşte, la  o vîrstă la care ar fi putut fi un patriarh al unui partid de anvergură europeană,  o mare umilinţă.De la cei pe care i-a tolerat şi i-a făcut mari închizînd ochii la tot ceea ce anunţa rapacitatea, profilul  moral al unor politicieni de  SRL, care numai de stînga nu au fost vreodată.Grupul de la Cluj jubilează!Băsescu îi va răsplăti într-un fel sau altul.Cînd va  veni vremea să-l cheme pe Boc şi să-i zică „Hai,   adu-i şi p’ăia la guvernare!” Vanghelie va pune miniştri.În ce  combinaţie, vom vedea, căci „e mulţi” care vasăzică vor să fie  demnitarii  „care este” la un  moment dat, chiar dacă acel moment va fi momeala care va îngropa definitiv partiduleţul  pe care Băse îl va pune să facă „geoane” la comandă…

Un Geoană pentru liniştea lui Băsescu

Februarie 15, 2010

Năstase s-a retras din calitatea de actor la marea mascaradă, vanghelionul PSD, care va avea loc sîmbătă la Romexpo!Un gest bărbătesc, o asumare a unei  înfrîngeri anunţate de mînărelile „găştii”, grupării cu iz  interlop,  care a devenit marca unui partid în disoluţie.Totuşi, Năstase nu trebuie compătimit pentru că el însuşi i-a crescut de mici pe cei care acum îi dau cu flit,  de la condiţia de  ciupitori,  pînă la aceea de baroni,  capabili să tragă de sfori o păpuşă, orbită de flacăra violetă şi luată de Vântu, pe nume Geoană. Membrii actualei găşti, cotizanţi fruntaşi, după ce în 2000- 2004 făceau frumos, în poziţie la 90 de grade, i-au întors definitiv partea în care îi doare de partid, şi-au făcut socotelile, au bătut palma cu emisarii lui Băsescu, contra promisiuni de toate felurile, inclusiv o readucere la guvernare, la fel ca în 2009, în vederea îngropării definitive a unui partid care a devenit ciuca miştourilor.Un partid la congresul căruia va  decide Vanghelie – o clonă nereuşită a lui Ceauşescu – la care Mazăre va putea candida în uniformă SS, în cvasiunanimitatea unei turme obligată să-l voteze pe Geoană – cel care, la fel de caraghios, a declarat că destinul lui  este să conducă PSD şi Ţara !?! – şi „echipa” lui rezultată după proba de „impuse” nu poate să fie mai  mult decît o sursă grasă de glume din partea adversarilor politici dar  şi a electoratului, de orice culoare!

PSD-ul marca Vanghelie nu oferă altceva decît o interesantă şi abilă gestionare a tuturor golăniilor care pot fi cîştigătoare în lupta  pentru putere, de fapt singura preocupare într-o formulă clientelară, într-un SRL pentru care profitul celor care trag sforile rămîne unica ţintă.De un program nu poate fi vorba.De fapt, nici nu e nevoie, el a fost proiectat şi pus în operă la Cotroceni, un alt centru pilot al luptei pentru putere, pe ruinele unei ţări muribunde, cu o datorie externă care bate spre o sută de miliarde… Vanghelionul  pesedist va alege un  Geoană pentru liniştea lui Băsescu!Un Geoană bătut  de fiecare dată de Cîrmaci, ridiculizat cu orice ocazie, gata să muşte din orice nadă, tăvălit la acea antologică confruntare finală…Un Geoană pe  care, în turul doi,  l-au ridicat voturile peneliştilor şi   cele anti-Băsescu, care, de milă, în silă, au pus ştampila pe el,  procentajul pesediştilor situîndu-se la o cotă pe care scrie înfrîngere! O înfrîngere neasumată… Acum,  preşedintele jucător poate fi  liniştit, nici nu mai e nevoie să tîrguiască prea mulţi parlamentari PSD, modificarea Constituţiei nu va mai fi o problemă, sifonarea bugetului va funcţiona la turaţie maximă, fără frică de răspundere.Şi nici nu mai poate fi acuzat că-şi trage partid unic.Are mai multe partiduleţe cu care portocaliii se vor juca după cum se va hotărî la Cotroceni.Pesediştii „afemeiaţi” după bani şi funcţii vor alege un Geoană pentru liniştea Lui!Să fie primit!Cu toată gaşca!Cît despre stînga românească, hai să fim serioşi…..