Archive for 1 decembrie 2010

Băse doarme-n post!

decembrie 1, 2010

După ce l-a apucat pe Dumnezeu de picior, fericit că a fost şi el aşezat lîngă un şef de stat vizibil, adică Medvedev – noroc chior că Rusia e tot cu  r, ca şi Românica, căci vecinătăţile le-a decis… alfabetul – Traian Băsescu a dat cu mucii-n fasolea împărţită de Boc, înlocuitorul la comandă,  poporului său înfometat,  de Ziua naţională. Obosit,  probabil,  de cele cîteva zeci de secunde în care a  „vorbit” cu mîinile, încercînd să dea presei SALE impresia că Medvedev îl bagă în seamă, Băse al nostru, harnic, cum îl ştim, că el lucrează 16 ore pe zi, a adormit de-a binelea. Acum, numai vecinii pot spune dacă a şi sforăit  sau, Doamne fereşte, a chiar Băşescu…Eu cred că a dormit liniştit, pentru  că, prin fuga de Ziua Naţională, a scăpat de huiduielile pe care, disciplinat, le-a luat Boc. Satisfăcut şi el, că i-a furat „onorul” lui Geoană, ceea ce l-a făcut, după unii, mai înalt ca Arcul de Triumf.

Că Medvedev s-a uitat iar la Băsescu ca la o ciudăţenie de om – şi nu mă refer la aspectul fizic, de  acum e clar că avem cel mai urît, şi la propriu şi la figurat, preşedinte – ignorînd faptul că, într-un interviu delirant,  dat unui ziar de căcat din România, căci alţii nu-l întreabă nimic, marinerul nostru l-a ameninţat că stă cu ochii pe el  să vadă dacă se poartă frumos după declaraţiile de la Lisabona privind apropierea de Europa şi NATO. Mă rog, n-a spus ce-i face dacă nu-i cuminte, da orişicît, Popay şi-a umflat muşchii… Totuşi, l-a băgat în seamă, tocmai de la  Moscova, unu Babakov, un fel de Geoană,  care i-a transmis să nu mai facă declaraţii iresponsabile. În rest, problema Transnistriei se va discuta, Merkel şi Clinton, doamna, dixit, tot în formula 5 plus 2, fără România băsesciană.

Oricum, prezenţa lui Băse la Astana a fost un triumf! Nu l-a huiduit nimeni, a stat lîngă Medvedev, adică lîngă Rusia despre care – asta era  declaraţia iresponsabilă, o parte, desigur…-  a spus că este ostilă României şi nu luat-o în freza-i bogată.Adăugînd că a dormit pe săturate, este limpede că s-a bucurat numai de succesuri, să moară de invidie  alea rujate şi cu ochii cît cepele!

Reclame