Archive for Noiembrie 2014

CARE RĂZBOI?

Noiembrie 28, 2014

Victor Ponta, tot mai derutat, părăsit – cel puțin din partid – și de ”prietenul” Ghiță – marele perdant al competiției electorale pe rețelele de socializare! – se miorlăie cum că ar fi greșit că a rămas în război cu Băsescu, că această luptă (!?!) l-ar fi obosit. Nimic mai fals! Pe Ponta nu l-a măcinat vreun război ci dezgustătoarea coabitare cu Băsescu. În paranteză spus, Băsescu, pe cînd nu apucase să le rupă ”gîții” lui Roman, Ciorbea, Radu Vasile etc. etc., într-un ”cerc” destul de larg, cu un prilej în care un alt ”mare lider” pedist a băut pînă s-a, vă rog să scuzați, pișat pe el, dădea următorul sfat:” Cînd îl prind ( n.a. pe adversar ) îl calc pe gît pînă numai mișcă!” Ceea ce a și făcut, în repetate rînduri. Ponta, cînd a fost cu ”baschetul” pe gîtul lui Băsescu a dovedit o totală lipsă de bărbăție – despre care am scris la momentul potrivit – și, trădînd 7,4 milioane de votanți, a ales COABITAREA. Adică, un soi de concubinaj, în care Băsescu avea liber la orice mizerie, pe cînd ”pisoiașul” – e drept, șantajat cu problemele lu Tata Socru – încasa la greu încercînd să se scuze cu… presiunile de la Bruxelles.A mai lansat, pentru aburirea națiunii, și sloganul cu DREPTATE PÎNĂ LA CAPĂT, abandonat după ce s-a văzut cu o majoritate de peste 60 la sută! Majoritate pe care nu a fructificat-o în niciun fel! Ce l-ar fi călcat Băsescu pe gît dacă ar fi avut-o el! Sigur, COABITAREA, pardon, concubinajul, a fost ”extinsă” și la o serie de colegi de partid cunoscuți ca trădători, iscoade ale PDL și ale lui Băsescu, corupți, avizi de putere etc. Rezultatul? Se vede acum, cînd, dacă evaluăm stare de spirit din PSD, stînga românească pare a se îndrepta, dacă nu chiar spre disoluție, spre o lungă perioadă de opoziție. Culmea, într-o conjunctură în care bărbați politici adevărați ar putea (încă!) să fructifice majoritatea din parlament! Unde sînt însă acei bărbați? Cît despre iluzia că Iohannis ar fi dispus la vreo coabitare cu Ponta, să fim serioși! Jocurile sînt deja făcute! Săptămîna viitoare urmează noi arestări…

Anunțuri

http://www.cotidianul.ro/viviane-reding-a-infaptuit-marele-vis-al-lui-hitler-sustin-doi-autori-251779/

Noiembrie 28, 2014

http://www.cotidianul.ro/viviane-reding-a-infaptuit-marele-vis-al-lui-hitler-sustin-doi-autori-251779/

Herr sau tavarisci Iohannis ?

Noiembrie 26, 2014

Stenograma unei convorbiri a agentului FSB, miliardar de Chișinău, RENATO USATÎI, cumnatul lui Michael Schmidt, prietenul lui Klaus Werner Iohannis, cel care i-a dăruit BMW – ul de la Primăria Sibiu , aruncată pe piață de presa din Moldova, include un scurt fragment care confirmă implicarea controversatului om de afaceri ruso-moldovean în alegerile din România.”Te-a sunat prietenul de la FSB?”…”M-o sunat vicedirectorul.”…”M-o sunat azi dimineață și o spus că e OK cu proiectul România…” E nevoie de alte comentarii? ”Proiectul România” poate însemna și un aranjament Merkel – Putin. Aranjament care să includă și Moldova. Oricum, în continuare, sîntem ”frunză în vînt”! Sora lui Usatîi, Veronica,  așa ca să știți, nu e doar o femeie superbă, fostă MISS, ci și o fostă angajată a LUKOIL România, firma cu uriașa evaziune de care, după alegeri, nu mai zice nimeni nimic! Soțul acesteia, Michael Schmidt, a livrat, după propria declarație, lui Usatîi, un Rolls Royce Wraith, de 300 de mii de euro, ceea ce i-a făcut pe fițoșii noștri să moară de invidie, fiindcă în România nu are (încă) nimeni dintre bogătani o asemenea mașină! Desigur, sînt probleme comerciale, relații de familie, la urma urmei, firești. Schmidt este unul dintre oamenii de afaceri de succes din România, despre care, deocamdată, nu s-a auzit nimic rău.
Cumnatul Usatîi își face și el treaba în Moldova. Singura problemă ar fi legată de alegerea lui Iohannis între a fi HERR sau TAVARISCI…Sau, dacă dinspre Berlin și Moscova vine vreun ordin, ȘI UNA ȘI ALTA…Cît despre ROMÂNICA, hai să fim serioși! Că e președinte ”neamțul”, că ar fi fost ”Coabitantul Popcorn” e totuna. Că sînt americanii – deși pe Iohannis, deocamdată, nu l-a felicitat decît vicepreședintele SUA, și a fost ”vizitat” doar de însărcinatul care ține loc de ambasador – cu dreptul pe tobă, că sînt nemții, chiar pe o mînă cu rușii, ce mai contează?

Rechinul, Bossul și Copilotul Popcorn

Noiembrie 25, 2014

Excelentă fotografia postată de Răzavan Boacă pe Facebook! Iată, după RECHIN – se știe, Traian Băsescu este fanul ”zdrențelor” purtînd brandul Paul Shark – urmează BOSSUL – Iohannis, după cum vedeți, e client Hugo Boss – iar Pisoiașul rămîne COPILOTUL POPCORN, victimă sigură a căsăpelii care va urma în PSD …

Noiembrie 25, 2014

Băsescu și filajul la ”pocnitori ”

Noiembrie 21, 2014

Țineți minte cum a sărit Băsescu la beregățile tuturor – servicii secrete românești, servicii secrete din Franța, chiar cu o ridicolă și imaginară cerere de…explicații din partea Guvernului lui Hollande, paparazzi, presă dușmănoasă, profesioniști, mercenari ai filajului și ai pozatului de la înălțime, mă rog, toată paranoia marinerului a fost agresiv etalată – cînd fotografiile celor două ”pocnitori” protejate de dumnealui, aflate, ”ca fetele”, într-o vizită la Paris, nu pentru a trage pe nas ci pentru a ”vizita” marile magazine, că muzeele nu se pun, au apărut în ziare, la televiziuni, pe net etc.? Acum, iată, șefa DIICOT, buna prietenă a Elenei Udrea, Alina Bica a fost ”curat” umflată, din trafic, și dusă la locul cunoscut, adică DNA, după care ”cazată” nu la hotelul de 900 de euro pe noapte care a atras amenințările băsesciene și promisiunea ”celui mai bun produs politic al său” de chemare în tribunal. Nu insist asupra speței, cu personaje care – ghinion, ar zice Iohannis – duc spre Elena Udrea și fostul său Cocoș plus alți pedeliști, peneliști, pesediști,neamuri, capitaliști de cumetrie, înalți funcționari etc., prinși în caracatița retrocedărilor, însă un lucru mi se pare important.Acesta este faptul că lui Băsescu nu i s-a spus, nici înainte nici ”după”, că la Paris – nu se poate pune la îndoială, chiar dacă nimeni nu va recunoaște oficial – a fost vorba de o acțiune de FILAJ a instituțiilor care, iată, încep să-i arate spatele! Belicosul Traian a căzut astfel în ridicol. Că a fost filată Bica sau (și) Udrea sau și a treia ”pocnitoare” nici nu mai are importanță. A fost un semnal că Băsescu nu mai e la butoanele unora dintre instituțiile pe care și le făcuse preș! De acum, se poate trece la o adevărată curățenie, fără deosebire de culoare politică, de ”protecție” sau chiar…dragoste…A intrat Hrebenciuc…A fost ”băgată” Bica… se pregătește Udrea (?)…urmează personaje marcante din tot spectrul politic și de afaceri… cei care nu au înțeles că deasupra oricărei puteri se află o altă putere, care mai devreme sau mai tîrziu îi va pune la plată! Se vor căsăpi între ei! Este un proces complicat, extrem de laborios, care necesită nu numai profesionalism dar și curaj…Iar la capătul sau în vîrful sistemului aflat în disoluție va trebui să ”troneze” – și nu pentru că națiunea ar vrea ”sînge”, ci pentru acea dreptate pînă la capăt, slogan ”uitat” de cei cărorar votanții le-au dat o majoritate de 70 la suă! – Traiaaaan Băsescuuuuu! Stăpînul lovelelor! După cum îmi spune o sursă de la Berlin, Iohannis nu se va amesteca în acest război anticorupție…Să dea Dumnezeu așa să fie!

Dezbinare (și) între biserici

Noiembrie 12, 2014

Am discutat cu un prieten ungur, om cu poziție importantă în UDMR, pe tema votului maghiarilor. Ponta sau Iohannis? PSD & comp sau ACL? Știți ce mi-a spus? ”Prietene, orice le-am promite noi, orice ordine am da, ei vor vota ce le va spune popa la biserică, așa că nu are rost să se amăgească cineva…” ”Și popa ce le va spune?”, am făcut eu pe naivul.”Sigur, Iohannis!” Asta înainte ca UDMR, pe care unii o anunțaseră ca susținătoare a lui Ponta, să ia o decizie aparent în coadă de pește prin care își asigură practic prezența la ”cașcaval”, pardon, guvernare. Deci, catolicii, evanghelicii, protestanții, unitarienii, franciscanii, greco-catolicii, penticostalii lui Boc și Falcă – pentru că nu e vorba doar de unguri, aici ”steagul” e înălțat pentru toți enoriașii – etc. etc. vor vota, disciplinat,  Iohannis, adică PDL – PNL. Nicio surpriză. Toată lumea acceptă. Ce se înfierează cu mînie demnă de a fi numită proletară, de sorginte din anii 50, este o întreprindere similară a ortodoxiei care, după domnișorii gata să reclame la Bruxelles, Vatican, Berlin, ONU, Inaltul Comisar pentru Drepturile Omului, Protecția Consumatorului, Consiliul Concurenței, Polițaia Locală, pe unde se mai nimerește, are interzis la politichie! Hai, să fim serioși! Dincolo de faptul că popii noștri sînt, datorită încremenirii în care se află o biserică incapabilă să se modernizeze, agenți electorali lamentabili, forța economică a celorlalte biserici, procopsite și datorită unor restituitori fruntași – inclusiv români – gen ”sasul româneț”  Iohannis, nici nu se compară cu colacii și colivele ortodocșilor… O forță care, procentual, nu ca număr, pentru că enoriașii lor sînt ( încă) mult mai puțini decît ”oile” Inalt Prea Intreprinzătorului Daniil, va obține o victorie clară în meciul…sutanelor. Acum, desigur, în cadrul războiului româno – român, lucrurile vor fi mult mai complicate…Votanții nu vor gîndi doar cu mintea popilor ci și cu a lor, în mod sigur mult mai sprintenă decît a penibilului Iohannis! În rest, bine ar fi ca statul să-și ia mîna de pe biserici – America a prosperat și datorită uriașei competiții dintre cultele care au trebuit să-și găsească singure resursele, a luptei lor pentru enoriași – ieșind din mocirla jocului politic. Dar pentru aceasta e nevoie de voință, curaj, credință curată…Iar această dezbinare în care băsismul a aruncat toată țara ar trebui să dispară, în primul rînd, din zona în care, ”din zori pînă în …zori”, este invocat Dumnezeu, unde ar trebui să guverneze Credința, Nădejdea și Dragostea…

Cît despre cei care m-au înjurat pentru că am scris despre gestul superb al lui Ferdinand I, care, cu riscul de a fi excomunicat de Papa, ceea ce s-a și întîmplat, și-a botezat toți copiii în religia ortodoxă, nu le întind și obrazul celălalt dar îmi este milă de ei, de încrîncenarea lor…

 

P.S. Și un îndemn: rugați-vă cu toții, indiferent de religie, chiar și liber cugetătorii, ca Iohannis să fie eliberat de gîndurile negre, conform cărora s-ar găsi în România cineva care să-l facă, în paranoia lui bîlbîită, să se simtă amenințat cu moartea.Nu are vocație de martir…și nici stofă de președinte…

Paranoia prezidențiabilului Iohannis

Noiembrie 11, 2014

Că prezidențiabilul Iohannis este încet la minte știam. Inteligența nu ține neapărat de cultură, ea se măsoară în capacitatea de adaptare rapidă la diverse situații.Desigur, lipsa vitezei de reacție corectă poate degenera în prostie, cu efecte devastatoare cînd este vorba de personaje de care depinde soarta celor din jur…Am admis că Iohannis nu are această calitate, ne-am amuzat de răspunsurile lui la întrebări simple.Sau de incapacitatea de a răspunde. ”Vă explic mai tîrziu…”, ”Nu răspund la provocări…” Că nu clarifică problema cu casele, iar, treacă-meargă! Am înghițit gogorița cu meditațiile genialului prof de fizică. Nu i-a cerut nimeni un gest simplu:  să aducă de la FISC situația cu impozitele plătite pentru fabuloasele cîștiguri de pe urma activității care a dat țării, Europei chiar – Am zis! – fizicieni de valoare mondială…Am admis și că socrii au fost bogați și i-au ajutat pe copilași, pentru ca apoi să aflăm că soacra are o pensie de 300 (trei sute) de lei, adică nici măcar pensia minimă. Primul semn de paranoia a stîrnit zîmbete: ”Am impresia că toată lumea e împotriva mea, în afară de mine!” Întrebarea firească, ”Da cine ești, tu, măi, Klaus Werner Iohannis?” nu i-a pus-o nimeni. Că așa sîntem noi, românii, toleranți și voioși ori de cîte ori ni se servește cîte o gogoașă…Marți însă, prezidențiabilul Iohannis, cel care nu ezită să-i facă pe toți cei care nu sînt cu el ”nesimțiți”, a întrecut orice măsură! Pornind de la niște găini aruncate de nu se știe cine – hai să admitem că au fost chiar susținătorii lui Ponta- în curtea sediului de campanie, primarul unui oraș mic – cum îl caracteriza Ion Țiriac – a anunțat că se simte AMENINȚAT CU MOARTEA! Este primul candidat din istoria de după ”lambada” din  89 care lansează o asemenea inepție! Cică și naziștii – pe urmașii cărora i-a împroprietărit cu generozitate retrocedînd la greu  – obișnuiau  să arunce găini moarte înainte de a comite oribilele crime…E din mintea lui Iohannis chestia asta? Mă îndoiesc! Aici e vorba de ”laboratoarele” băsiste care, la disperare, imaginează tot felul de scenarii. O și văd pe  procurorul comunist Monica Macovei perorînd la Parlamentul Europei cum  că în România alegerile s-au cîștigat prin amenințarea cu moartea și furarea vreunui milion de voturi. Oricum, Iohannis a executat ce i s-a servit, însă de acum acest candidat poate deveni periculos. Disperarea camarilei băsiste, care, deși deocamdată este încă protejată de cei care îi umflă doar pe pesediști și pe liberali – nu că mulți dintre aceștia nu ar merita – se teme ca de moarte  de o eventuală ”dreptate pînă la capăt”,  proiectează un scenariu violent.Nu cu asasinate – Doamne ferește! – ci cu oarece încăierări  – provocatorii sînt peste tot și cînd nu au cu cine se bate se caftesc între ei – care să le creeze pîrtie pentru a încerca să repună în operă scenariul de la referendum. Ăla,  cu atentatul la statul de drept…Sigur, lucrurile s-au mai schimbat însă orice este posibil! De aceea, dragi prieteni, că votați cu Iohannis sau cu Ponta, stați departe de băieții cu umeri largi și capete mici, rase, de personajele cunoscute din galeriile echipelor de fotbal, de orice întîmplare care poate genera  violență. În campanie dar și duminică, în zona secțiilor de votare.Unde, sperăm cu toții, poliția, jandarmii vor asigura securitatea alegătorilor…Cît  despre aberațiile aruncate pe piață de cei care se ocupă de campania lui Iohannis și ”recitate” cu iresponsabilitate de prezidențiabilul care luptă împotriva tuturor orice alte comentarii sînt de prisos…

De la Ferdinand cel loial la Iohannis restituitorul…

Noiembrie 9, 2014

Băsescu, în starea lui abulică, dublată de o incultură crasă sau de una de bodegă de port, declara la un moment oarecare că se crede un fel de Ferdinand I. Iohannis, prin echipa lui de zgomote condusă de un alt băutor fruntaș,  ca și prin unii dintre susținătorii recrutați dintre intelectualii băsiști – unul, care face propagandă pe bani mulți unui program guvernamental, zice că îl așteaptă de 50 deani!  -încearcă, mizînd pe faptul că ar fi german, chiar dacă e sas – ceea ce e foarte frumos, nu știu de ce ar fugi de apartenența la o etnie pe care o respectăm cu toții și care a marcat pozitiv istoria României – să seducă electoratul – mai puțin pe separatiștii europarlamentarului Ungariei Toekes Laszlo, cu susținerea căruia se mîndrește – cu aceiași poveste…Nu o să fac o lectie de istorie, nici una de morală dar mi se pare oportun să aduc în discuție cîteva secvențe semnificative legate de ceea ce îl definește, în istoria noastră, pe cel care a fost numit Ferdinand întregitorul. 1. Ferdinand, după cum scrie și Constantin Argetoianu, un monarh inteligent, cu o cultură vastă – puteai să discuți cu el despre artă, muzică, literatură, biologie, istorie, filozofie…- a eliminat aroganța care a marcat domnia lui Carol I:” Distanța dintre suveran și omul de rînd a dispărut.Suveranitatea olimpiană lăsa locul unui sentiment de prietenie spontană. În locul unui deget și se întinde azi o mînă întreagă, care zguduie cu frenezie brațul poftitului, căruia i se prezintă un scaun, o țigară, un pahar, o glumă, un rîs deschis…” Un rîs deschis, nu unul mînzesc, fals, superior, ca al unui Iohannis care se crede atacat de toată lumea, în afară de el – semne de paranoia? – care refuză să răspundă la întrebările care nu-i convin – chiar și la aceea despre atribuțiunile constituționale ale președintelui sau legate de lămurirea unor zone ”delicate” din săraca sa biografie  – care evită discuțiile deschise și vrea întrebările ziariștilor în scris, înainte de emisiuni… 2. Ferdinand loialul, alt ”titlu” conferit de popor, este cel care, la Consiliul de Coroană din august 1916, i-a răspuns asfel lui P.P. Carp, care,  iritat de intrarea României în război alături de Antanta, i-a amintit că e un Hohenzollern: ”Domnule Carp, știu foarte bine că sînt un Hohenzollern, nu era nevoie să-mi amintești dumneata. Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, n-aș ezita să adopt opiniile dumneavoastră, această soluție ar f icea mai ușoară pentru mine. Dar, scorminind adînc în conștiința mea, am ajuns, cu durere, la concluzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro – Ungariei și în consecință cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele tăcere, asta nu a fost ușor, cu sufletul torturat am luat hotărîrea de a-mi face datoria față de poporul român ale cărui destine le conduc..Cu durere dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul țării mele.” Iohannis este cel care, ani de zile, nu a participat la sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, este cel care i-a mulțumit pentru susținere europarlamentarului Ungariei (!) Toekes Laszlo, cel care vrea ruperea Transilvaniei de România, care a declarat că 1 Decembrie este, pentru el, zi de doliu… 3. Ferdinand, cel care a girat, prin semnătura sa, legi economice care aveau ca sorginte deviza ”prin noi înșine” a împroprietărit, în cadrul celei mai mari exproprieri din Europa, 1,1 milioane de țărani, cu 6,6 milioane de hectare, rostind celebrele cuvinte::”Vi se va da pămînt.Eu, regele vostru, voi fi întîiul a da pildă…” Iohannis e cu luatul, nu cu datul, ca sas ”româneț” el știe doar împărțirea și înmulțirea…Biserica evanghelică e singura lui…beneficiară. Ferdinand I și-a botezat copiii în religia ortodoxă, gest care i-a atras excomunicarea din partea Papei…

Aș putea continua cu exemple care spun totul despre distanța dintre Ferdinand I loialul și Iohannis restituitorul, cît despre bișnițarul Băsescu nici nu are rost să-l mai băgăm în seamă… Prietenul lui Toekes Laszlo nu va înțelege niciodată cît valorează, moral doar, gesturile lui Ferdinand întregitorul, care a fost șters din evidențele familiei Hohenzollern, căruia împăratul Wilhelm al II -lea i-a retras gradele militare și decorațiile, pe care Papa l-a iertat doar pe patul de moarte…De un asemena neamț, da, am avea nevoie…