Schumacher, MRU UNGUENT și Vita de Kobe

Intenția lui Klaus Werner Iohannis de a-l unge pe Mihai Răzvan Ungureanu consilier personal la Cotroceni – funcție care nu există! – a stîrnit reacții vehemente și la susținătorii și la adversarii președintelui ”României lucrului bine tăcut”. MRU este un personaj cu o dorință de parvenire, încă de pe vremea cînd îl pupa-n cur pe Nicu și pe tac-su, gata să-l arunce oricînd în ridicol. Pe deasupra este și lacom. Pe vremea cînd era prim-ministru al lui Băsescu i se spunea ”Unguent”, poreclă desprisă din uriașa listă a unor cheltuieli de protocol absolut aberante despre care am mai scris pe acest blog. Una dintre notele de plată achitate de români a fost aceea a Vitei de Kobe, vreo 3500 de lei. Nu o vacă întreagă ci doar 1 kilogram, pentru domnul Unguent! Vita de Kobe este hrănită cu iarbă din zona care îi dă numele, la care se adaugă bere, este masată zilnic etc. etc. Nici măcar familia imperială nu mănîncă această suculentă carne marmorată în fiecare zi, ci doar la ocazii speciale.MRU însă, utecist fruntaș, s-a dedulcit la delicatesa japoneză, cu nesimțirea demonstrată în repetate rînduri. Apetitul viitorului consilier personal sau chiar, din nou, șef al SIE – spre satisfacția Budapestei care l-a decorat pentru…prestație – mi-a fost readus în minte de o lectură ușoară, potrivită relaxării de sărbători, o biografie a lui Michael Schumacher – în trecăt spus mizerabil tradusă de două Cristescu (?), Irina și Ioana, la o editură numită Victoria Books – cel mai mare pilot de curse din istoria Formulei 1.Acesta trece în revistă și cîteva gafe pe care le consideră imense. Una dintre ele a produs-o în Japonia, la începutul carierei, la o cină oferită de sponsorul japonez, celebra firmă MILD SEVEN:”Aveau niște fripturi formidabile, iar eu m-am pus pe mîncat, m-am servit chiar de mai multe ori.La început nu mi-am dat seama că japonezii s-au pus pe șușotit.Ceva nu era în regulă…” La sfîrșit, Michael a aflat că fusese tratat cu celebra carne de Vită Kobe, extrem de scumpă, iar oamenii își făceau probleme, nu știau cît de mare avea să fie nota de plată de la sfîrșit…Oamenii reprezentau MILD SEVEN…dar banii erau ai acționariatului! Mihai Răzvan Ungureanu Unguent nu are însă asemenea probleme. El se îndoapă, se unge, se parfumează etc. pe banii boilor de contribuabili români…Care îl lasă să se îngrașe, ca pe mulți alții, fără să-și facă probleme…Astfel, e numai bun de consilier al unui președinte tăcut, care, probabil, de multe ori, nu tace și face, ci tace și…înghite. Că om e și el, nu ? Miliardarul Schumacher – să dea Dumnezeu să își revină ! – nu și-ar permite niciodată o asemnea abordare. Mă rog, el ESTE neamț!

EDUARD HUIDAN

 

P.S. Mulțumesc Nea GOGU, pentru poza ”sharuită” din CAȚAVENCII

 

 

 

Anunțuri

Etichete: , , , , ,

Un răspuns to “Schumacher, MRU UNGUENT și Vita de Kobe”

  1. octavpelin Says:

    Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: