Archive for Aprilie 2016

Aprilie 29, 2016

Anunțuri

”ROMÂNUL” BUREBISTA ȘI SASUL IOHANNIS

Aprilie 21, 2016

COLOANA OFICIALĂ A LUI IOHANNIS: PARANOIA SAU FUDULIE?

Aprilie 14, 2016

 

Imagini pentru klaus iohannis coloana oficiala

Scriam, în noiembrie 2014 despre o ieșire care anunța paranoia candidatului Klaus Iohannis. Se simțea amenințat cu moartea! Această boală a conducătorilor noștri, iată, s-a instalat și la sasul româneț, posesor de multe case și de mai puțină onoare. Șoferii disperați, trași pe dreapta, simplii pietoni, alți privitori de la balcoane sînt oripilați de cele 9 mașini folosite în coloana care-l poartă săptămînal – cînd nu e plecat din țară – spre Sibiu.La fel, în deplasările prin Capitală. Mai ceva ca generalul Ismenelor, prof, univ. dr. mareșal, general, președinte de partid, fost, academician etc. Gabi Oprea…Iată un fragment din textul amintit, care dovedește că am avut dreptate:

Paranoia prezidențiabilului Iohannis

Că prezidențiabilul Iohannis este încet la minte știam. Inteligența nu ține neapărat de cultură, ea se măsoară în capacitatea de adaptare rapidă la diverse situații.Desigur, lipsa vitezei de reacție corectă poate degenera în prostie, cu efecte devastatoare cînd este vorba de personaje de care depinde soarta celor din jur…Am admis că Iohannis nu are această calitate, ne-am amuzat de răspunsurile lui la întrebări simple.Sau de incapacitatea de a răspunde. ”Vă explic mai tîrziu…”, ”Nu răspund la provocări…” Că nu clarifică problema cu casele, iar, treacă-meargă! Am înghițit gogorița cu meditațiile genialului prof de fizică. Nu i-a cerut nimeni un gest simplu:  să aducă de la FISC situația cu impozitele plătite pentru fabuloasele cîștiguri de pe urma activității care a dat țării, Europei chiar – Am zis! – fizicieni de valoare mondială…Am admis și că socrii au fost bogați și i-au ajutat pe copilași, pentru ca apoi să aflăm că soacra are o pensie de 300 (trei sute) de lei, adică nici măcar pensia minimă. Primul semn de paranoia a stîrnit zîmbete: ”Am impresia că toată lumea e împotriva mea, în afară de mine!” Întrebarea firească, ”Da cine ești, tu, măi, Klaus Werner Iohannis?” nu i-a pus-o nimeni. Că așa sîntem noi, românii, toleranți și voioși ori de cîte ori ni se servește cîte o gogoașă…Marți însă, prezidențiabilul Iohannis, cel care nu ezită să-i facă pe toți cei care nu sînt cu el ”nesimțiți”, a întrecut orice măsură! Pornind de la niște găini aruncate de nu se știe cine – hai să admitem că au fost chiar susținătorii lui Ponta- în curtea sediului de campanie, primarul unui oraș mic – cum îl caracteriza Ion Țiriac – a anunțat că se simte AMENINȚAT CU MOARTEA! Este primul candidat din istoria de după ”lambada” din  89 care lansează o asemenea inepție! Cică și naziștii – pe urmașii cărora i-a împroprietărit cu generozitate retrocedînd la greu  – obișnuiau  să arunce găini moarte înainte de a comite oribilele crime…E din mintea lui Iohannis chestia asta? Mă îndoiesc! …

Eduard HUIDAN

noiembrie 2014

 

 

 

BRALLYWOOD, O ȘANSĂ RATATĂ..

Aprilie 12, 2016

O PROBLEMĂ MORALĂ?

Aprilie 11, 2016

POPULAȚIA CARE NU POATE DEVENI POPOR…

Aprilie 11, 2016

 

 

MUNCA, LA NOI ȘI LA EI…

Aprilie 6, 2016

”MUTĂLĂUL” VORBEȘTE ÎN PROPOZIȚII!

Aprilie 4, 2016

– PRIMA DOAMNĂ A ATERIZAT ÎN FUNDUL GOL!-

Mulți fraieri, naivi, rrrromâni, ca să zic așa, au căzut pe posterior aflînd că președintele imobiliar Iohannis s-a tras în poză cu Obama! Ceea ce se întîmplă, cu oameni de rînd, ca să zic așa, de sute de ori în unele zile. În paranteză fie spus, aceste poze pentru pus acasă pe perete, ca la frizerie, aduc uneori și venituri. Astfel, ca să mă întorc în timp, la Vatican, o fotografie cu Papa Ioan Paul costa 10 dolari…Erau zile în care făcea cîteva sute mi-a spus ofițerul de presă care m-a întrebat, ca și pe ceilalți membri ai delegației World Association of Newspapers, dacă vreau și eu.Am vrut toți, era un personaj intrat în istorie. Altfel, de la Clinton, la Mandela, trecînd prin mulți conducători cu care amrămadă, avut șansa să mă întîlnesc, de obicei împreună cu colegii din boardul WAN, președinți – la cel al Libanului am fost chiar la instalare iar cu Schroeder am avut chiar un dejun informal – premieri, membri ai caselor regale – chiar și cu prințul moștenitor al Japoniei – cu primari – cel al Berlinului, de exemplu – prefecți, șefi ai instituțiilor internaționale etc. Toți au acceptat fotografii, să precizez, gratis…

Iohannis, ud de fericire, abordat de ziariștii rrrromâni, întrebat fiind ce a discutat cu Obama cît timp și-au arătat ”porțelanul” la fotografi, a dat un răspuns care merită consemnat: ”Am schimbat cîteva propoziții.” La insistența presei noastre a binevoit să adauge: ”Mi-a plăcut. M-a felicitat pentru parteneriaul nostru cu SUA…” Apoi, a urmat un președinte din Africa… Nu e o problemă, așa se întîmplă la întîlnirile unde se adună șefi de state și guverne la grămadă, ”democratic”…În fond, așa s-a pozat și Iliescu cu Bush, la deschiderea Sesiunii ONU de după 11 septembrie, iar imaginile cu Băsescu alergînd de colo colo, la Bruxelles, New York, Berlin etc., ca să se vadă la televizor și să mai facă o fotografie sînt deja secvențe de ”Stan și Bran”…Aici, problema este alta: rrrromânii au aflat că ”Mutălăul” face propoziții. El, minune, VORBEȘTE ! În PROPOZIȚII! Ana are mere. Werner are case…ș.a.m.d. E de imaginat discuția în propoziții cu Obama! ”Eu, Iohannis!”,”Hello!”,”Mulțumesc primit!”, ”Felicitări parteneriat.””Mul-țu-mesc…” (traducere aproximativă) Pas cu pas, Klaus Werner Iohannis va ajunge să vorbească și în fraze. Cum își dorea și Eba, zisă ”Marihuana”, cînd, în emisia ei semioligofrenă, anunța ”boborul” care a trimis-o la Bruxelles, să îl reprezinte, că își dorește să vorbească și ea în FRAZE, ca domnul BOC! Cu perseverență, pas cu pas, se poate.În fond primii pași au fost făcuți!Mai greu va fi însă cu GÎNDITUL ÎN FRAZE…Și mai ales rapid…Cum se știe, inteligența este capacitatea de adaptare rapidă la orice situație.Evident, cu găsirea de soluții…

P.S. Deocamdată, nu avem niciun comunicat legat de rezultatele numeroaselor acțiuni externe ale cuplului prezidențial. În ultima, după cum se pare, prima doamnă Lăzurcă Iohannis a ratat poza cu Michelle Obama.Păcat. Oricum, era problematic pentru că Prima Doamnă Lăzurcă – vezi foto- a aterizat la Whashington în fundul gol. Ar fi trebuit să și-l arate, conform protocolului, și doamna Obama…Ce căuta Lăzurca într-o delegație care urma să dezbată probleme ”nucleare”, nu știe nimeni!

Corupții noștri, mai tari decît ai lor…

Aprilie 2, 2016

DESPRE ”CAPRA” NOASTRĂ…

Aprilie 1, 2016