Archive for Octombrie 2016

UN POPOR BOLNAV, CARE VORBEȘTE MULT LA TELEFON

Octombrie 29, 2016

Imagini pentru medicamente foto

Mă plimbam prin Centrul Vechi al Brașovului cu cîțiva colegi din Olanda, Belgia și SUA, veniți la un seminar, care avusese loc la București, legat de mass-media din România, cea care a reușit să piardă capitalul de credibilitate din anii 90, aliniindu-se, din cauza presiunilor economice ale celor dornici să facă dintr-un ”cîine de pază” unul de circ, dar și prin ușurința cu care ziariștii, cu mai multă sau mai puțină notorietate – s-au vîndut grupurilor de interese, politice, de afaceri, chiar unor personaje ”potente” dar dubioase din spatele acestora trimițînd ”libertatea de expresie” într-o zonă de unde cu greu mai poate fi resuscitată. Acesta este însă un alt subiect. Oaspeții s-au arătat încîntați de Brașov – și despre Capitală au avut cuvinte bune, inclusiv legate de ”monstruozitatea” care considerăm că ar fi Casa Poporului, făcînd chiar, ca într-un joc un plan de exploatare care ar putea aduce venituri serioase – încercînd să înțeleagă cîte ceva din spiritul orașului…

Iscoditori, normal la oameni de presă, m-au bombardat cu întrebări dar au și tras unele concluzii…interesante.Mă opresc asupra uneia dintre ele, care m-a și ”stimulat” să scriu rîndurile acestea. Surprins de numărul mare al farmaciilor și al magazinelor de telefonie mobilă, unul dintre ei a tras o concluzie:”Voi, românii, sînteți un popor bolnav care vorbește mult la telefon!” Orice replică ar fi fost de prisos, deși cuvintele lui păreau o glumă.Oricum, făcută fără răutate, ca o constatare a unei stări de lucruri din zona absurdului.Am făcut un inventar și am constatat că în zona veche a Cetății, cea turistică, funcționează vreo zece farmacii și mai multe magazine unde firmele de telefonie mobilă se bat în oferte. Mirarea oaspeților privind cauzele pentru care rezistă și nu dau faliment era una legitimă.

Mai tîrziu am reflectat asupra constatării făcute, ca să zic așa, din afară.Mărturisesc că m-am îngrozit.Doar din ceea ce am rememorat că se întîmplă în alte zone ale orașului în care parcă a plouat cu farmacii și show-room-uri de telefonie mobilă, bașca unitățile de depanare, încărcare cartele etc. Mi-a venit în minte o stație de transport în comun, din apropierea unei mari fabrici, ”TRACTORUL”, care a fost, normal, rasă, ca alte ”mormane de fiare vechi”, unde am numărat cinci farmacii!Toate, prospere!

Sîntem chiar atît de bolnavi?Habar nu am dar consumul de medicamente este, se pare, ”acoperitor”.Dincolo de rețete, compensate sau nu, în mod categoric, ”grosul” vînzărilor îl reprezintă uriașa ofertă de leacuri pe care românul le poate achiziționa ”la liber” și pentru care se face o reclamă agresivă, iresponsabilă.Reclamă care îi împinge, mai ales pe cei lipsiți de mijloace sau exasperați de ceea ce se întîmplă într-un sistem sanitar aflat în comă, să încerce să se trateze singuri.Eventual să se și opereze singuri, dacă ar fi să mă refer la deficitul de medici, oficial de vreo 12.000.La care se adaugă 28.000 de asistente și infirmiere, 15.000 de asistenți sociali etc. Sînt țări în care reclama la toate produsele care nu necesită rețete – știți ”versurile” cu ”acesta este un produs care…citiți…adresați-vă medicului” etc. – au fost interzise!La povestea asta adaug traficul criminal, cu rețete pentru morți sau pe actele unor pacienți vii, decontările false, de milioane și, nu mai insist, toate modalitățile penale de umflare a profiturilor.Plus…cosmeticele…Acum, cică se fac și cursuri ”rapide” de ajutori de..farmaciști..

Cît despre telefoane, ne-am transformat în niște maimuțe care tastează tot timpul, adăugate celor cu telecomandă. Chestie de cultură!Oricum ele sînt utile în ”cealaltă Românie” de unde ”băștinașii”, majoritatea bătrîni și bolnavi, își sună copiii sau rudele de la oraș să le trimită ”leacurile” despre care au aflat de la televizor.Chiar dacă au buda în spatele casei și nu au canalizare, au telefoane!În rest, sporovăiala fără rost a unui popor lipsit de alte preocupări.

Da, sîntem un popor bolnav, care vorbește mult la telefon!Așteptăm, desigur, medicamentele care ar putea să ne vindece.Fără rețetă!Cît despre oaspeții mei, ei s-au reorientat de la Casa Poporului spre niște afaceri mai sigure, cu rețele de farmacii și telefoane mobile.Sau spre o fabrică de antibiotice, că tot sîntem cei mai mari consumatori din Europa…

din volumul R de la RRROMÂNI

Anunțuri

PREMIUL NOBEL, ÎNTRE EUROVISION ȘI BALONUL DE AUR

Octombrie 28, 2016

Pe Bob Dylan, cantautorul, l-am considerat, întotdeauna, o conștiință care veghează.Firesc, mă întreb – nu a avut nicio reacție – cum explică el, cel care a adunat zeci de mii de oameni la concerte împotriva războaielor,  la primirea NOBELULUI, o asociere cu un premiu înființat cu ajutorul unei averi făcute din explozibili și armament…Întrebare pe care și-o pune și Mario Vargas Llosa, și el Nobel pentru literatură, opinînd totodată că acest premiu trebuie dat unor scriitori și nu unor cîntăreți.Dacă se merge pe arta spectacolului de ce,spune el , nu s-ar da premiul Nobel  pentru literatură unui…fotbalist.Discuția m-a dus cu gîndul la argumentele politice dar și de ”cumetrie” care guvernează de cîțiva ani buni acordarea acestui premiu, care a ajuns ceva între EUROVISION și BALONUL de AUR!De ce nu l-ar lua și Leo Messi pentru arta cu care manevrează bășica? Sau vreun solist de prin Lituania, Estonia…că dă bine?Sau Guță al nostru, cînd ne-o veni rîndul…Iar lui Llosa să  i se acorde Balonul de Aur!

inchide

MAIMUȚĂRELI MONARHISTE

Octombrie 26, 2016

Imagini pentru palatul elisabeta poze

Mă aflam la un restaurant cu curte și loc de joacă pentru copii, într-o zonă din buricul Capitalei, cînd atenția mi-a fost atrasă de niște ”voci”, un pic prea ridicate și foarte afectate – probabil, pentru a fi băgate în seamă – care, într-o emisie ce amesteca în ”dulcele nostru grai” – dacă-i întrebi, așa numesc limba română – un voit accent străin și expresii englezești, franțuzești. Perechea dirija un copil care, la groapa cu nisip, la leagăne etc., fără să interacționeze cu ceilalți deși pe față i se citea o dorință, așa, ca o tristețe ascunsă, încerca și el să se joace. Dincolo de comportamentul de țoape al părinților, trecuți bine pentru un copil atît de mic, mai degrabă le-ar fi venit perfect rolul de bunici, m-a șocat – și nu numai pe mine, clienții au început să-și dea coate, să-și facă cu ochiul, unii să rîdă decent – modul de adresare. ”Ăla micu” era apelat cu ”EXCELENȚĂ” iar despre isprăvile lui vorbeau cu ”EXCELENȚA SA”! ”Excelență” în sus, în jos, cu ton ridicat – respectuos, să audă prostimea. și chiar sepepiștii sau securiștii – dacă n-or fi fost acoperiți ca ”afemeiați” după mititei și bere – cu cine au de-a face…În acest context, am surprins, la o masă alăturată, un comentariu, lipsit de orice respect față de reprezentanții unei părți a ”glorioasei” noastre monarhii, de după 1989 și chiar mai dinainte – nu fac istorie cu femei, lovituri de stat, de palat, corupție sau chiar ”ciordeli”… – exceptîndu-i pe regii ”întregitori” de țară, care și-au luat rolul în serios, vezi și trecerea, cu scandal, la religia ortodoxă, pentru ca acum să ne trezim, cu prilejul unui trist moment, ”în ceață” din acest punct de vedere – pe care îl reproduc căci merită: ”Dacă Prințișorul se scapă în pantaloni cum vor reacționa papagalii ăștia doi? Prințesă…, Excelența Sa s-a căcat pe el sau pe ea, mă rog…” A urmat un rîs sănătos, care ne-a adus pe cei care eram uluiți de ”spectacol”, la normalitate…Copilul, desigur, nu avea nicio vină.Nici pentru părinți – care or fi, ”care este”… – nici pentru Nașul impus, ”excelența” aceea cu apucături și voce de bodegă de port…

Întîmplarea mi-a adus în minte scene din copilărie cînd, la nunți sau la cîte o petrecere, la țară, bătrînii se puneau pe cîntat.Cîntece vechi, unele interzise, apoi ”resuscitate”…după cum au fost vremurile. Unul dintre ele, care mă fascina, era ”Trăiască Regele”.Nu înțelegeam de ce versurile ”oficiale” erau înlocuite, cu patos, de ”Trăiască Regele/ În paie și coceni…” La fel cîntau și gîndeau și înainte. Regretau doar partea de spectacol. ” Ce uniforme, domnule!Ce fanfare…ce cai…ce …și popii…și…La Alba Iulia, la Curtea de Argeș…” În rest, NIMIC! Poreclele știute pentru membrii familiei regale, pornind de la diverse derapaje pînă la defectele fizice, că așa sînt românii noștri, răi și nerecunoscători.Bășcălioși… Și cu președinții ”republicani”, și cu ”tiranul”…Și foarte jos din punct de vedere al culturii politice. Oportuniști.Cu toate partidele, în toate camerele.În fond, destinul omului îl constituie caracterul său, cum spunea un gînditor.Lucru valabil și pentru o țară.

Dar dacă această detașare, chiar bășcălioasă, luînd totul ușor, ”a la leger” , dă individului sentimentul de libertate? Albert Camus scria că fără inteligență – atenție, inteligența nu înseamnă cultură, morală etc.ci capacitatea de adaptare rapidă la orice situație –  nu există libertate.

Maimuțăreală și în atacurile la ”Excelențele” cu care se luptă pentru o legitimitate care nu mai folosește la nimic! Infestată de ”dude”, ca Guvernul de ”prune”, ”cealaltă parte” adună, din cînd în cînd, moliile monarhiste dar și politicienii care vor să fie văzuți cît de atașați sînt istoriei, cum respectă ei trecutul, democrația, ca și pe rrromânii, pișcotari sau încrîncenați ( pe moment), gata să se declare, la următoarea ”masă bogată”, în mod firesc, REPUBLICANI!Altfel, trecătoarele guverne cadorisesc famiglia regală cu castele, palate, pămînt, păduri, stipendii grase…Nu e de mirare căci la fel se proceda – mă rog, la altă..”scară” – și pe vremea comunismului cînd un personaj, încă în viață și în politică, aflat la post la Geneva, se pare că se deplasa periodic cu plicul la Versoix….Să fie primit…

FRICA

Octombrie 24, 2016

Imagini pentru iadul foto

O cofetărie oarecare. O familie frumoasă, soț, soție, doi băieți superbi. Oameni cu un nivel de educație peste medie, cel puțin la prima vedere, și, după haine, cu ”posibilități”.La o înghețată. Tatăl, la vitrină, pregătit să comande. Cel mic, vreo cinci-șase ani, se apropie și el:”Vreau de pepene. Te roooog!!” De aici am intrat în alt film. Tatăl, tare, fără să-și pună problema că mai era lume în cofetărie:”De pepene pe mă-ta! Mănînci ce-ți dau eu! Marș la masă!” În acel moment copilului i s-a scurs toată culoarea din obraji și a înțepenit pur și simplu.Evident, era cuprins de o frică imensă, paralizantă.Doar două lacrimi i se scurgeau pe fața încremenită. Cel mare s-a apropiat și l-a luat de mînă.”Lasă-l!”…Restul nu mai contează. Mi-am terminat cafeaua și am ieșit.

Întîmplarea, care, recunosc, m-a marcat – un copil nu merită un asemenea tratament, indiferent cît de ”nervozat” sau ”autoritar ar fi părintele – mi-a adus aminte de un vecin de la țară, unde mergeam vara, tată a patru copii…un animal…Cîte o palmă sau o bătaie pentru te miri ce…Dar, mai odios, cînd îl apuca nebunia exercitării puterii sau era îmbibat în aburi de alcooluri, îi scotea în curte, fie vară, fie iarnă, ziua sau noaptea, nu conta, și îi punea, aliniați ”perfect”, să stea în poziție de drepți.Fără să poată să scoată vreun cuvînt!Ore întregi.Nevasta, o femeie chinuită, nu îndrăznea să zică ceva pentru că și-o lua și ea…Pe vecini, dacă ar fi intervenit, îi înjura…cred că era în stare să-i ia și la bătaie.”Eu i-am făcut, eu îi omor! Să știe ce e frica!”

FRICA…Un sentiment, dacă poate fi numit așa, care marchează, iată, și acum, nu numai la o privire în istoria mai îndepărtată sau mai apropiată, viața românilor. Sistemul, ca să vin ”la zi” se bazează pe înspăimîntarea maselor care, astfel, pot fi mai ușor îndobitocite și manipulate. Zilnic, aproape oră de oră, sîntem amenințați.Pentru ca să ne fie frică…Frică de cutremurul cel mare, anunțat din două în două săptămîni, de tăierea pensiilor, de cea a salariilor, de pierderea locului de muncă, de poliția care poate ”să te facă”, de jandarmii care-ți dau, dacă ”vrea” mușchii lor, bocanci în gură, de procurorii care te înfundă, vinovat sau nevinovat, nu contează, de judecătorii care iau deciziile după cum se indică sau după cum le vine lor în ziua respectivă, de inundații, de înzăpeziri, de incendii, de gripe aviare, de boli de tot felul, de sistemul de sănătate în general, de spitale, fie că nu ai bani de unul privat, fie că nu faci față la șpaga prea mare, de alimentele care te omoară cu zile, de prețurile care cresc aiurea, de a vorbi la telefon pentru a nu ți se monta o înregistrare care să te bage în pușcărie, de internet, de închisorile prezentate ca niște lagăre de exterminare, de teroriști,  de vecinii care te pot turna chiar dacă nu ai făcut nimic, de pierderea locului de parcare, de drumurile care se pot prăbuși, care oricînd deschid o groapă în fața ta, de avioanele TAROM și de cele ale companiilor low cost, care vor cădea ca muștele, de funcționarul de la orice ghișeu, de primar, de notar, de deputat, de senator, de școală, de Dumnezeu, de popimea care îl reprezintă pe pămînt, gata să te afurisească și să te deposedeze de posibilitatea de mîntuire, de Diavol, deși acesta, spre deosebire de Tatăl care te trimite în iad pentru orice, îți propune lucruri plăcute, pentru trup și pentru suflet, de moroi, vampiri, fantome, de vrăjitoarele țigănci, de bănci, de călătoriile cu trenul, de războiul civil iminent sau de cel mondial, care e hotărît, de ruși, de unguri, de americani, de kosovari, de arabi, austrieci, nemți, de imigranți etc., de corupția care distruge țara, de secte, de cărțile ”periculoase”, de a protesta, de a ieși la mitinguri…de a respira…de…

FRICA! ”Construită” abil și transmisă din generație în generație.Acum, indusă prin mijloacele cele mai perverse.De la instituțiile de influențare, pînă la mass-media, dinăuntru și din afara țării.Gena, cum arătam în debutul acestei însemnări, există.Curajul românului se manifestă doar în situații extreme semănînd cu ieșirile violente ale…timidului, În rest, resemnare, marcată de comentarii prăpăstioase la orice manipulare.Și de acceptare a…sistemului!

Desigur, viața înseamnă și frică. Raymond Queneau scria, în incitantul său roman SFÂNTU AȘTEAPTĂ:”Însăși absența fricii pare…absența vieții; cu toate acestea acolo, foarte departe…sub noi, e VIAȚĂ…” La noi însă FRICA e o ARMĂ!Împotriva propriului popor! Care o acceptă…

din volumul R de la RRROMÂNI

DE LA SOLDATUL LA MERCENARUL ROMÂN

Octombrie 21, 2016

Imagini pentru soldați români primul război mondial foto

 Un domnișor comentator, cu barbă de trei zile, neîngrijită, care dădea impresia de nespălat, excitat la culme de o sorosistă gușată, care anunțase că ne paște dacă nu o confruntare cu rușii cel puțin un război civil, adică româno –   român, striga pe un ton guițat, de clapon, la o televiziune oarecare, că avem nevoie urgent, dacă s-ar fi putut chiar în noaptea care urma, de mobilizarea a 50 – 60.000 de soldați. De unde, nu a spus. Ce s-a întîmplat cu Armata, cu, să-l numesc generic, soldatul român în ultimii ani, cum se zice, mucles.Țară, țară, vrem ostași, vorba jocului nostru din copilărie, și cam atît.

Perorația lui, nervoasă, artificial panicată, m-a trimis cu gîndul la momente, mai mult sau mai puțin eroice, legate de soldatul român. Nu le evoc, le știm cu toții, cunoaștem și ”gena” din care ne tragem, însă este limpede că, în orice împrejurare, în situații tragice de prea multe ori, soldatul român a luptat pentru Patrie.Așa i s-a indus, prin educație – atîta cîtă avea fiecare – prin tradiție – mai toți avînd în spate sînge vărsat de cei apropiați – prin instrucția de front…Precar înarmat, prost hrănit dar îndeosebi PROST condus a căzut pe cîmpul de luptă, a fost rănit, s-a întors acasă cu sechele pe viață…

Îmi vine în minte, apropo de curajul și eroismul soldaului nostru, dincolo de aprecierea, nu are importanță căruia dintre aliații vremelnici că ”trupele române sînt absolut extraordinare”, un răspuns al generalului Hans Speidel, comandant al forțelor terestre din Europa Centrală dat celebrului ziarist american Cyrus Sulzbeger. La întrebarea ”Care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani?Finlandezii, croații, ungurii…?” Speidel a dat următorul răspuns:” NICI UNUL DINTRE ACEȘTIA.ROMÂNII.DAȚI-LE ȘEFI BUNI ȘI NU VEȚI GĂSI TRUPE MAI BUNE”!.Nu a spus-o un român, un patriot considerat probabil naționalist de către cei racordați la diverse ” conducte de bani” din afara țării, ci un general NATO.

Care este acum condiția soldatului român? Mai există el, în accepția istorică a termenului? Mai avem Armată? Sînt întrebări legitime, într-o țară unde un politician amator, ajuns la vîrful statului spunea, în anii 90, că nu mai avem nevoie de Armată, că nu ne mai amenință nimeni…Într-o țară unde a fi patriot înseamnă o rușine…unde tinerii sînt intoxicați conform ”rețetelor” aplicate de exportatorii de democrație, pe principiul UBI BENE IBI PATRIA, unde a plouat cu generali făcuți ”la apelul de seară”, în care, un președinte sau altul au aruncat pe toți neica nimeni cu o ploaie de decorații…”DAȚI-LE ȘEFI BUNI” îndemna Speidel.De fapt, țara are nevoie de ”ȘEFI BUNI”, nu de personaje grobiene, schizoparanoice, ahtiate după putere și bani, gata oricînd să-i trădeze pe cei pe care îi disprețuiesc. Armata nu poate fi altfel decît Țara. Cu o dotare absolut mizerabilă, de la efecte pînă la avioanele luate la mîna a treia, cu comandanți, la vîrf, numiți pe principii de cumetrie, interesați de aplicarea vechii zicale ”În armată nu se fură, se completează…” Unii dintre acești beneficiari ai ”ploii de stele” nu au acționat vreodată într-un teatru de operațiuni, nu au condus măcar un pluton dar, la momente festive, îmbracă, fără rușine, ca niște maimuțoi, uniformele și își etalează decorațiile.

Scriu aceste rînduri cu durere. Dacă ar fi să măgîndesc doar la bunicul meu Ion, căzut în primul război mondial, care a lăsat o văduvă cu opt orfani, între care tatăl meu care avea doar două săptămîni…Tatăl meu, care a făcut, ca un soldat disciplinat, tot frontul celui de-al doilea război mondial, a fost distins cu decorații importante, atît românești, cît și ale aliaților, pentru ca apoi să fie aruncat afară, ”ca o măsea stricată”, așa spunea, și dat pe mîna securității…Tatăl meu, care a iubit uniforma pe care nu a mai îmbrăcat-o niciodată și care avea o deviză pe care copil fiind nu am înțeles-o prea bine, ”ROMÂNE, AJUTĂ-L PE ROMÂN SĂ ÎNVINGĂ”. El care nu a vorbit niciodată de rău, nici Armata – așa cum ajunsese ea – nici Țara care nu l-a mai vrut…

Și acum întrebarea: mai există soldatul român? În contextul actual, pe fondul unei strategii perseverente, dirijată din afară și executată cu zel dinăuntrul țării, categoric NU. Avem mercenari, nu soldați.Sînt cei care, împinși de sărăcie, se angajează în armată, cu speranța că vor fi trimiși în Afganistan, Irak, Kosovo sau mai știu eu unde, pentru a face bani să-și cumpere un apartament, pentru a trăi decent.Din cînd în cînd unii dintre ei se întorc în sicrie acoperite cu drapelul tricolor.Urmează înmormîntări cu onoruri militare, avansări în grad post – mortem, oarece reparații materiale pentru familii…Dureros! Șefii lor, nu mă refer la cei din teatrul de operațiuni , trimit coroane sau se ”deranjează” ei înșiși, pentru a fi văzuți și filmați la înmormîntări, asta dacă nu au altă treabă, mai importantă, după care nu le mai pasă decît de propriile interese, grade, prosperitate, relații sus-puse…Și cum scriam, să ”completeze”…că are ”balta” pește…

Domnișorul care m-a provocat să scriu aceste rînduri vrea 50 – 60.000 de soldați! De unde? Și CE FEL DE SOLDAȚI? Să lupte cu rușii, își dorește el. Cum? În ismene – dacă nu le-a prăduit și pe acelea cel numit ”ministrul ismenelor” – ca la Mărășești? Un veteran, dintre ultimii aflați în viață, îmi spunea, cu amărăciune, că, în acești ani, s-a ajuns la starea în care era România, moral, economic, politic etc. înainte de cedarea Ardealului…Atunci, mai existau români dispuși să lupte pentru patrie. Soldații care ”au fost cei mai buni”, după cum afirma generalul Speidel. De la SOLDATUL LA MERCENARUL ROMÂN s-a trecut, într-un timp istoric extrem de scurt, cu o iresponsabilitate ce poate fi numită trădare.În fond, și Armata a fost ”prăbușită” ca și industria, agricultura, cultura, sănătatea, învățămîntul…și toate celelalte. Românilor le-au fost băgați pe gît – cu complicitate criminală din interior – conducătorii, vorba unui emanat oligofren, ”care trebuie”. Aceștia și-au făcut ”datoria”.Doamne, ferește-ne de un război.Altul decît cel româno – român, aflat în plină desfășurare.

din volumul R de la RRROMÂNI

”OASTEA” DE ROMÂNI A LUI SOROS

Octombrie 20, 2016

”PENTRU CĂ NE-AU VĂZUT ROMÂNI..”

Octombrie 18, 2016

Imagini pentru foto țărani români

Eram în lobbyul unui hotel din Malta cînd liniștea și atmosfera tihnită de la ora ceaiului – englezii au implementat un tip de civilizație care, iată, rezistă – a fost spartă de niște urlete în dulcea noastră limbă română. La recepție, un tip cu burdihanul revărsat peste curea și cu ceafa groasă, specifică țoapelor vremurilor noi, susținut de ”doamna” sa, țipa la tînărul angajat al hotelului, care, vădit marcat de ceea ce i se întîmpla, făcînd eforturi vizibile să păstreze atitudinea politicoasă, încerca să înțeleagă ce vrea ”reclamantul”.M-am apropiat, din solidaritate cu conaționalul nostru, care cotinua să țipe:”Mie să îmi dai cameră la etajul unu, cu vedere la mare și terasă, cum le-ai dat la nemțălăii ăia…Nenorociților…Vă bateți joc de noi…” Tînărul încerca, în engleză, în germană, rusă, franceză să afle ce vrea clientul dar acesta, legat de ” limba noastră-i o comoară”, continua să peroreze părînd gata să sară peste birou, la gîtul recepționerului. L-am întrebat care este problema: ”Domle, înaintea noastră au fost unii la care le-a dat cameră, am văzut cînd urcam, mai bună, cu vedere la mare și cu terasă! Pe noi, care eram primii, ne-a băgat cu spatele la mare și cu un balcon mic… I-am spus recepționerului despre ce era vorba – de altfel, eu pricepusem cum stau lucrurile – iar acesta mi-a dat răspunsul așteptat.Aceea era categoria de cameră pentru care se plătise, a vrut să-mi arate și voucherul, așa că nu putea să procedeze altfel. În timp ce burtosul continua să guițe, cu cîțiva decibeli mai jos, tînărul m-a rugat să transmit că, dacă nu le convine camera le-o poate schimba cu una de aceeași categorie sau dacă vor cu vedere la mare și confort sporit îi costă, în plus, patruzeci de euro pe noapte…La această propunere a urmat un alt puseu de nervi, o serie de înjurături de-ale noastre și amenințarea ”Vă reclam!”.Unde, în ce limbă, nu a precizat.Eu, naiv, am încercat să îi dau o explicație simplă, de bun simț:”Domnule, știți cum e, cît plătești, atîta primești.” la care, cu o privire plină de ură, amestecată cu dispreț – adică ții cu străinul – mi-a replicat:”Lasă că știu eu! NE-A VĂZUT ROMÂNI ȘI DE-AIA ÎȘI BATE JOC DE NOI!”Inutil să precizez că, apoi, de cîte ori ne-am intersectat, m-a privit cu ură.

L-am lăsat cu războiul lui, de rrromân convins că toți sînt împotriva noastră și că străinii sînt de vină pentru tot ceea ce ni se întîmplă. Un complex care, dincolo de astfel de întîmplări mărunte, explică marile eșecuri din acești ani în care s-a construit ideea că de la arbitrii care ne fură la fotbal și nu numai, trecînd prin orice domeniu, economic, îndeosebi bancar, dar și legat de dispariția capitalului românesc, politic – vezi prestațiile de ”maimuțe” ale politicienilor, începînd cu președinții, la reuniunile internaționale, unde nici măcar nu au idee despre ce se discută – infracțional – și corupția este orchestrată de cei care ne disprețuiesc pentru că sîntem români? – în cultură – cauza pentru care nu am luat Nobelul sau Eurovizionul, pentru care toate juriile ne bagă la fund – etc. Toți o fac ”PENTRU CĂ NE VĂD ROMÂNI”, vorba turistului ”nervozat”.

Efectele se văd în ceea ce se întîmplă cu societatea românească, cu țara în general și cu ”cealată Românie” în special.Acest complex este, pînă la urmă, ca un spray paralizant, un soi de fatalism care justifică toate eșecurile, lipsa de inițiativă, inacțiunea…incapacitatea de a crea alianțe solide…

Pe de altă parte, el alimentează un soi de fudulie agresivă – ”Noi sîntem rrromâni!” – care se materializează în rezistență și dispreț față de tot ce vine bun dinafară dar și în acceptare resemnată în ceea ce privește țepele trase de străini, modul în care ni se dictează, în politică sau economie…Este, pînă la urmă, terenul propice manipulării unui popor rămas ”vegetal”, cu o cultură politică practic inexistentă, incapabil să gîndească altfel decît emoțional…Și marcat de prejudecăți de tot felul.Inclusiv aceea potrivit căreia dacă ”NE-AU VĂZUT ROMÂNI”..gata…sîntem terminați…

Vina noastră, desigur, nu există. Rămîne doar mîndria prostească, fără acoperire, care duce la o izolare ce ne împinge, generînd un uriaș deficit de comunicare, spre marginea lumii civilizate.

Dar, apropo, DUPĂ CE NE RECUNOSC ”ĂIA” CĂ SÎNTEM ROMÂNI?

NOI NU MAI VREM PĂMÎNT

Octombrie 16, 2016

Imagini pentru octav băncilă 1907

În primăvara lui 1996, la o cafea ”de vorbă”, desfășurată într-un local cochet din Galeriile Pieței Primăriei din Bruxelles, după o vizită la asociația editorilor de presă și, desigur, o ”vizionare” a celebrului Manneken Pis, înaintea unui tur rapid pe la monumentele ART NOUVEAU, la un moment dat, unul dintre cei prezenți, fost ziarist, acționar la un ziar imporant, expert pentru Comisia de Agricultură, a luat un șervețel – îl păstrez și acum – pe care mi-a desenat o hartă a României, aproximativă, desigur. Discuția se purta în jurul accederii țărilor foste comuniste în UE și în alte organisme internaționale.Fiecare își dădea cu părerea…În ceea ce ne privește unul rămăsese la povestea cu minerii, altul la deficitul de democrație, în linia cunoscută, să facem eforturi, să…Autorul hărții a avut însă o altă abordare.A scris pe șervețel o cifră, zic eu mai mică decît cea reală dar nu cu mult, care reprezenta suprafața agricolă care nu se mai lucra în România.Pîrloaga, cum se spune prin Bărăgan, fost grînarul etc. etc.”Prietene, mi-a spus el, problema nu o reprezintă nici politica, nici drepturile omului, nici minerii, nici libertatea presei – care, vorba țăranului, ”fuse și se duse”- ci agricultura. Aveți un potențial mult prea mare în contextul în care fermierii vin cu vitele pe Champs Elysees, răstoarnă cartofii și căpșunile în centrul Madridului, aruncă untul în mare, dau laptele la animale…Această cifră a pămîntului necultivat, privind dinspre Occident, trebuie să crească serios și pînă acest lucru nu se va întîmpla șansele voastre de aderare sînt nule.Atenție însă, cum negociați, luați exemplu de la polonezi, au o poziție deja ferm proiectată, chiar dacă discuțiile vor dura pînă spre 2000…”Cum s-a negociat – în genunchi, cu capul plecat – se știe, rezultatul a fost cel așteptat și agricultura nu a mai fost o piedică în calea integrării.

Pe acest fond, de dezinteres al statului, țăranii, moștenitorii de pămînt, împropietăriții au început să vîndă masiv.Mai ales interpușilor străinilor, olandezi, italieni, unguri, nemți, arabi și alții.Cei care nu au reușit să ia cîțiva dolari sau cîteva mărci pe pămînt au cultivat cît le-a permis punga sau au lăsat suprafețe imense nelucrate.Asta a fost! Am transmis atunci, am scris, ”Da, da, e important!” a fost refrenul dar nu s-a întîmplat nimic. Nu a existat nicio strategie…

Acum, privind la ce se întîmplă, mă întreb: noi nu mai vrem pămînt? Pămîntul pentru care românii erau gata, chiar neamuri fiind, să facă moarte de om, să se judece, pămîntul îngrășat cu sînge, pămîntul pentru care, la colectivizare, s-a făcut pușcărie, s-au distrus familii…Rrromânii se duc, în regim de scalavi, să culeagă căpșuni, cartofi, struguri sau ce o mai fi, să îngrijească păsările și animalele altora…”Avem vocație de slugi..”, îmi spunea un piețar – dintre puținii adevărați, deocamdată rezistent în lupta cu intermediarii – care mai face ”ce poate” în apropierea Brașovului.La privirea mea mirată replica a fost amară:”Am ajuns din nou slugi la sași. Au venit, au primit ce aveau de primit, ai noștri le-au vîndut cît aveau, în loc să comaseze, și ei i-au angajat, iar, pe Ion, pe Gheorghe…” ”Lucrători agricoli”…La sași, la unguri, italieni, olandezi, arabi…

Pămîntul nostru a fost întotdeauna o pradă rîvnită de cei dinafară.Nu mă opresc decît la Răscoala din 1907.Cînd au murit țărani români. Cîți? Nici acum nu se știe.Revolta a pornit de la Flămînzi, de pe una din moșiile trustului Moshi Fischer, apoi s-a întins în țară…Puțini știu însă Austro – Ungaria, prin generalul Fischer, șeful jandarmeriei, sub coordonarea celebrului ministru de externe Alois Aehrenthal – ”artizanul” alipirii Bosniei și Herțegovinei la imperiu, a stat în spatele revoltei.În paralel se aduceau masiv lucrători agricoli străini pe teritoriul României.Au mai pus ”umărul” și rușii..și…dar nu mai fac istorie.Adaug doar că – similar cu ce s-a întîmplat și se întîmplă la noi după 1989 – au existat profitori din rîndurile românilor, care au făcut jocul celor dinafară. Și mă opresc, pentru că am pornit de la o discuție cu oameni de presă, la patronii ziarelor Universul și Adevărul, care au prezentat evenimentele așa cum li s-a dictat de austro-ungari, unele articole fiind scrise chiar în biroul lui Fischer.Unde se stabilea și…numărul morților…

Românul nu mai vrea pămînt?Se pare că da…Și că veșnicia va muri tot la sat…

din vplumul R de la RRROMÂNI

DESPRE ROMÂNIA, CA O CASĂ DE NEBUNI

Octombrie 15, 2016

Imagini pentru eduard huidan foto

interviu acordat FELICIEI POPA

”E GREU LIMBA ROMÂNĂ !”

Octombrie 12, 2016

Întîmplarea, petrecută, subliniez, în octombrie 2016, m-a convins că ”încremenirea” rrromânilor într-o anumită zonă de ”adîncă opțiune”, regăsită nu numai în moravuri mai ușoare sau mai…grele, ci și în toate ”realitățile” vieții noastre de zi cu zi, reflectată în incapacitatea de ”performa”, ca să folosesc un termen drag unui scriitor de pușcărie, într-o lume cu care nu reușim să ne sincronzăm – excepțiile, care nu țin de ”sistem” ci de personalități, nu se pun – ca popor, mai bine zis ca populație, și ca țară, funcționează ”uns” din generație în generație…Și nu este vorba de prizonierii mentalității comuniste – care a rămas și aceasta amprentată temeinic – ci de cei care, chipurile, își iau țara înapoi – de la cine? – și care o vor vindeca de bolile actuale, adică frumoșii tineri, ”fabricați”, criminal, în beneficiul politicienilor, al manipulatorilor din țară și străinătate, din cenușa tragediei de la Colectiv.

 

Scurt, mă aflam într-o stație de taxiuri cînd o pereche de tineri, cu bagaje, l-a abordat pe un șofer liber, vorbind mai tare decît se cădea, asta mi-a și atras atenția, în limba engleză. Acesta le-a deschis portbagajul și urma…”încărcarea”.Din nefericire, un alt șofer, din coloană, a pornit, din spatele taxiului cu pricina, și a trecut peste un rucsac, o pungă mare și o sacoșă mai mică…Pe care cei doi ”englezi” le aruncaseră pe jos, cu nonșalanță – să le ridice românul, sluga! – într-o poziție din care vizibilitatea celuilalt taximetrist era obturată…Acum, dezbaterea, cine ce și cum, se poate prelungi la nesfîrșit, așa că nu insist asupra faptelor.Ceea ce m-a frapat a fost reacția promptă a perechii de ”englezi”. El: ”BĂGAAAAMIAAAȘ (scuzați..ortografia și vulgaritatea…) Ea:”SĂ TE F…(din nou, scuze).Restul nu mai contează.Ba da, din rucsac au scos un maldăr de materiale de propagandă pentru viitoarele alegeri.Fiecare poate să-și închipuie pentru ce partid și pentru ce candidat.Faptul că, brusc, și-au adus aminte limba română, ca în povestea aceea cu grebla, m-a trimis într-o altă perioadă, începutul anilor 90, cînd, un fotbalist care prinsese un contract afară, la prima revenire, a grăit cam așa către ziariștii veniți la aeroport, să întîmpine marea vedetă, puștani și ei:”ĂĂĂĂĂ, ȘTIIIȚI VOOOOI…E GREEEU CU LIMBA ROMÂNĂĂĂ…LA NOI, LA ITALIA…”etc.Altfel, era un fotbalist bun și nu a înjurat pe nimeni…Chipurile, uitase limba în care vorbise pînă cu cîteva luni în urmă…

Și acum, că tot afirmam că și aceasta este una din bolile cronice ale rrromânilor, iată, fără comentarii, merg la anul 1876 și citez din ”AI NOȘTRI TINERI…” de EMINESCU, cei care la Paris învățau cum se face nodul la cravată:”…Vorbesc pe nas, ca saltimbancii și se strîmbă:/Stîlpi de bordel, de crîșme, cafenele/ Și viața lor nu și-o muncesc – și-o plimbă./Ș-aceste mărfuri fade, ușurele,/Ce au uitat pîn și a noastră limbă,/Pretind a fi pe cerul țării:stele”…QED…

Și ca să termin cu ce am început, mai la vale, în pragul unui cort, un maimuțoi – nu barba mă deetermină să-l numesc așa, am purtat și eu plete…cînd eram tînăr și aveam păr, sau ținuta ci faptul că dădea impresia de nespălat – mă abordează scurt:”După cum vă văd – n.a. în blugi, cu o geacă de camuflaj?- chiar dacă sînteți bătrîn, gîndiți ca noi!Vă rog să semnați pentru…” I-am spus că eu GÎNDESC CA MINE și i-am întors spatele.Dacă mă aborda în engleză altfel stăteam de vorbă…

din volumul R de la RRROMÂNI

Imagini pentru cărți vechi românești foto