Archive for Noiembrie 2016

A CUI ȚARĂ MAI ESTE ROMÂNIA?

Noiembrie 20, 2016

– interviu acordat Feliciei Popa –

VOTUL ȘI ANALFABETISMUL CIVIC

Noiembrie 13, 2016

Imagini pentru foto votare

Se spune că democrația este încrederea nefondată în înțelepciunea colectivă a prostiei individuale.Pare o sentință dură dar este o realitate cu care se confruntă toate ”democrațiile”, consolidate sau în curs de ”implementare”, mai mult sau mai puțin.La noi, în mod sigur, chiar istoric privind, mai mult…De ce?Pentru că, pe lîngă toate celelalte, ținînd de educație, învățămînt, morală etc. analfabetismul civic atinge cote incredibile.Și nu numai în ”cealaltă Românie”, a celor ridiculizați cu întrebări de genul ” Ce ați zice de un pod între România și SUA?” ”Buuuun, buuun!”, răspund subiecții cu ”căciulili” și ”basmalili” pe frunte – ci și în aceea unde politicienii, cei care au dubii în legătură cu ”pericolul” prezentat de hidrogenul din apă, habar nu au de doctrine – pentru ei stînga – dreapta e ca la fotbaliștii pentru care stîngu – dreptu nu contează, tot una – nu au citit niciodată Constituția, pe care o calcă în picioare la vot, nu au pus mîna pe nicio care care ar fi putut să-i ”lumineze” cît de cît.Adăugînd, scurt, aici nu mai e nimic de comentat, că nici școala, nici biserica, nici multele organizații, așa zise neguvernamentale, îngrășate cu bani de la guvern și mai ales din străinătate, ca să nu mai punem familia, în proporție covîrșitoare suferind de acest analfabetism civic, de la care nu prea ai la ce să te aștepți.Și atunci, te întrebi, de ce se tot plîng rrromânii că de fiecare dată aleg greșit? Chemați, din patru în patru ani să-și aleagă reprezentanții în parlament și din cinci în cinci ani președintele, ei fie nu se deranjează să voteze, fie o fac emoțional, pe fondul unei încrîncenări fără ”obiect” – de unde dacă nici candidații nu cunosc așa zisele ”programe”? – sau stimulați de ceea ce s-a ”băgat”, de la făină, zahăr, ulei, pixuri, tricouri, pui congelați etc. Pînă la ”mălai”, adică, de obicei, suta aia amărîtă dată pentru a merge la vreun miting sau pentru a vota, nu are importanță ce și pe cine.Cum bine spunea Pitagora…”…dă boabe poporului bou.” Desigur, trebuie adăugate și procentele care se fură, însă și în acest caz o cultură civică temeinică ar putea genera reacții ferme.La un electorat, pasiv, obosit, plictisit, neinformat, lipsit de inițiativă, ”vegetal” sau ”voios” fără motiv…, o acțiune bine coordonată pentru impunerea adevărului este imposibilă. În schimb, se înregistrează diverse ”excese”, mergînd de la ”tradiționalul huoooo” pînă la oarece încăierări, cu forțele de ordine sau între participanți, admirabil puse în operă de cei care manipulează pentru a demonstra că există, totuși, democrație sau – prin arestări vremelnice, amenzi anulate – pentru a băga frica în cei tentați să lupte ”pe bune”.

A fost întotdeauna la fel?Iată ce scria, în Jurnalul său, Grigore Gafencu, despre alegerile pe care le considera ”o revoluție a unifomelor militare și administrative, o revoluție a statului împotriva cetățeanului civil”:”A fost o urgie absurdă și barbară, dezlănțuită de sus în jos peste o populația pașnică și liniștită.S-au arestat delegații și candidații, s-au furat urnele și cărțile de alegători, s-au bătut, mai ales, s-au schingiuit și snopit sub lovituri de ciomege sute și mii de alegători.Îngrozită, populația se ascundea în pădure..”Asta pe modelul ostașilor domnilor plătitori de peșcheșuri la Stambul care se piteau și ei prin păduri de se plictiseau turcii căutîndu-i și plecau la ale lor..Deci, românii au stat mereu ”liniștiți la locurili lor”, cum îi îndemna cu decenii mai tîrziu ”conducătorul” doar că atunci ”alții” au organizat ”lambada” numită revoluție, care, din nefericire, s-a soldat și cu victime. În analfabetismul civic specific maselor nici nu prea știau pentru ce fuseseră scoși în stradă. Comunism cu față umană, perestroikă, invazie a ungurilor…?Pînă la urmă li s-a spus că a venit democrația.Cu alegeri libere!Chiar așa?

Heinrich Boell, om de stînga, ca mulți intelectuali, în diverse vremuri – numai la noi e moda cu ești liberal, neoliberal, ești pe dreapta, ești ”atestat” ca intelectual – afirma că ”O democrație în care Parlamentul este în majoritate de partea noastră este de preferat unei dictaturi”.Corect politic, pare și logic, însă la rrromâni, oricum o dai la vot, parlamentul se situează de partea LOR și nu de cea a ”boborului”.Care, este drept,nici nu prea știe CE și cu CINE votează.Cei de la butoane, cunoscînd bine principiul ”Dă sistemul pe mîna gloatei și îl vei distruge”, se folosesc de analfabetismul civic ca de o armă.Una extrem de eficentă. Pentru orice PUTERE…

CINE (MAI) ARE CARTE?

Noiembrie 11, 2016

 

 

Imagini pentru analfabeți romania

 

Citesc că, potrivit unei cercetări recente, 42 la sută dintre elevii români  în vîrstă de 15 ani – deci, pactic, cu studiile gimnaziale încheiate – ”suferă” de ANALFABETISM FUNCȚIONAL. Pe scurt, acești ”frumoși tineri” ai vremurilor noastre, scoși în față de politicieni, de fapt de către cei care manipulează scena politico – socială, tratați, cu cinism, ca o turmă, ca o masă de manevră, chiar uciși, dacă ”interesele” o cer, știu (oarecum) să scrie și să citească dar nu sînt capabili să înțeleagă textele, altfel extrem de simple, care li se pun în față! Un soi de semianalfabeți, cărora li se adaugă, ca analfabeți, practic, cei 19 la sută, cifră care reprezintă rata abandonului școlar în România.Rata analfabetismului funcțional este de două ori mai mare decît cea înregistrată în Europa, ceea ce ne situează în fruntea unui clasament al celor care sînt incapabili să citească o carte…La aceasta se adaugă cifra analfabeților de toate vîrstele, ascunsă de cei care oricum ”cosmetizează” statisticile, una care ne scufundă și mai mult în mlaștina ignoranței…


Se spunea, chiar în popor, inclusiv în ”cealaltă Românie”, ”Cine are carte, are parte!”, învățătura, școala, reprezentînd, chiar pentru cei mai săraci, o șansă de depășire a condiției. Acum, chiar dacă proverbul a mai rămas, inclusiv în manuale, datorită ”modelelor” promovate cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, de fapt, a unei ”îndobitociri” programate, dacă încerci să mobilizezi un copil, arătîndu-i ce șansă i-ar putea oferi cartea, generic vorbind, ți se rîde în nas.Iar dacă încerci să aprofundezi discuția ți se arată lumea ”împlinită”, fericită, opulentă, arogantă etc. a celor care nu au avut nevoie de școală pentru a prospera. De la țoapele care și-au cumpărat diplome de la ”fabricile” de făcut bani numite și…atestate ca ”universități, unele dintre ele, ca în anii 50 ai secolului trecut, chiar înainte de a termina liceul – desigur și bacalaureatul se dă la tarabă – la ”vedetele” de tot felul – de la cele sexi sau porno pînă la maneliști… – ca să nu mai vorbesc de interlopii îmbogățiți, care se prezintă ca ”onorabili” oameni de afaceri, deputați, senatori și continuînd cu multe alte exemple cunoscute, devenite obositoare oricine poate să argumenteze că o altă zicală, ”Minte (școală) multă nu se cere/ Prost să fii, să ai putere…” este mult mai actuală…

Scriind acestea îmi vine în minte o scenă, petrecută la o familie de prieteni, ai cărei ”protagoniști”, tată și fiu, mi-au confirmat ”linia” urmată de societatea noastră, cea racordată, chipurile, la valorile liberalismului sălbatic. Într-o discuție, care nu anunța nimic…”contondent” și în care ne dădeam fiecare cu părerea, tatăl l-a întrebat pe fiul aflat în ultimul an de liceu ce are de gînd să facă, adăugînd – eram între bărbați – că nu-l prea vede ”afemeiat” după carte.Acesta a răspuns scurt, sigur pe el:”La banii tăi, găsești vreo cinci mii de euro să-mi rezolvi o diplomă de avocat, de economist sau ce o fi…” Reacția a fost o palmă. Nu ”părintească” ci dată cu sete, cu un soi de disperare.Ulterior, amicul mi-a spus că a fost prima dată cînd și-a lovit copilul.

Și revin la carte, la cărți, de fapt.Sîntem țara europeană cu cele mai puține librării.În mii de localități nu mai există niciun loc unde să se vîndă cărți.De biblioteci, nici vorbă.Oricum, prin preț, cartea a devenit un produs de lux, cum ar spune o oaie proptită ministru.Cînd eram copil, în verile petrecute la țară, în comuna mamei mele ființau o librărie și o bibliotecă!La fel în cartierul unde locuiam. Mai tîrziu, după ”anii de școli”, tînăr angajat fiind, am cunoscut un librar, la o librărie mică dar bine aprovizionată din centrul vechi al Brașovului, Iepure se numea – și îi port și acum, la cîteva decenii, recunoștință – care ne dădea cărți pe datorie, le plăteam la ”lichidare”.

Și totuși sînt unii care au carte, pardon, cărți.Luate la metru, la culoarea care se potrivește cu mobila și cu covoarele.Că e Shakespeare, că e ”Tolstoievski”, ”Britannica”, nu contează.L-am întîlnit pe unul cumpărînd operele lui Kant, fericit că au coperți care imită perfect.. pielea.Mi-a adus în minte de anticariatul Kretzulescu, din vremea studenției, cînd salivam la operele lui Balzac, într-o ediție veche, legată în piele, 5000 de lei.Într-o zi nu am mai văzut-o.Anticarul, cu o față tristă, mi-a spus:”A cumpărat-o un tovarăș.Nu să o citească niciodată!”Da, dar ca și ”domnul” actual, ”tovarășul” (Comitetul Central al PCR era la doi pași) avea cărți.Și bani. Și putere.Carte avea oare?

AȘTEPTÎNDU-I PE AMERICANI…

Noiembrie 9, 2016

Imagini pentru foto soldați americani în românia

Isteria, declanșată de alegerea președintelui SUA, ”cel mai puternic om de pe planetă”, în țărișoara noastră, a cuprins, deopotrivă, analiști și deontologi, plătiți sau nu, amatori sau profesioniști, crainici și reporteri TV – incluzînd fătucele dătătoare cu părerea – excitați la culme, politicieni, cei care mai știu ”ceva” dar și semianalfabeții, cu doctorate sau fără, componenți ai ”mașinii de vot” sindicaliști, ”oengiști”, sorosiști sau care sug la alte țîțe, jucători de șah în parc, pensionari, oameni activi, simpli angajați, șefi, intelectuali, lelițe etc. Avînd, ca leit-motiv, fraza ”Vaaaai, dacă nu iese Hillary, vai de capul nostru, nu mai vin americanii!”, ”agitația” m-a dus cu gîndul la un personaj al copilăriei mele.Îi spuneam Neluțu. Un bărbat solid, mereu neras – cam cum se poartă acum – cu mîinile ca niște lopeți și cu o privire cam dusă.Neluțu ăsta făcea parte dintre cei – avea ochi albaștri și se spune că fusese, înainte de război, un militar destoinic – pe care nemții i-au dus în Germania la ”specializare”.S-a întors, după război, într-o stare ciudată, alt om ziceau vecinii mai în vîrstă. A fost angajat într-una din uzinele orașului – erau, slavă Domnului, destule – unde făcea muncă grea, de muncitor necalificat. Locuia cu mama dar din cînd în cînd era vizitat de un tip despre care – și datorită ținutei ”malagamba”, pantaloni strîmți, pantofi cu talpă groasă, freză ”creastă de cocoș” – se bîrfea că ar fi ”pe invers”.În rest, după ce venea de la muncă și probabil mînca ce-i gătea mama, ieșea la colțul străzii de unde privea, în stînga, în dreapta, înainte chiar și mai ales spre cer, în tăcere, ore întregi.Cînd termina, la căderea întunericului, pleca spre casă și cei care se nimereau prin apropiere îl puteau auzi bombănind:”Nu au venit nici azi.Da or să vină, camarazi, or să vină și o să trecem la acțiune…Americanii, ei sînt salvarea…”.Saluta și răspundea la salut.Uneori vorbea nemțește.Singur. Într-o zi am auzit că Neluțu a murit. La muncă. A căzut ceva pe el cînd mătura șpanul. Trecuseră peste douăzeci de ani în care îi așteptase pe americani…

Într-un fel, Neluțu a fost un personaj emblematic pentru poporul nostru – mereu dornic să îi rezolve alții problemele, să i se dea, să îi vină vreo pleașcă de undeva…- care, decenii de-a rîndul, de după război și pînă în zilele noastre, i-a așteptat pe americani. ”En attendant les…”, ca să îl parafrazez pe Becket..Și, ca în bancul acela – ”Cum a fost?””Bine, excepțional, sus, jos, pe masă, pe frigider, în debara…””Și ea?””Păi ea n-a prea venit…”- americanii, luați cu treburile lor, cu războaiele pentru petrol și alte alea, nu i-au băgat în seamă pe români.Bine, ei fuseseră prezenți cînd au aruncat o ploaie de bombe asupra Ploieștiului – și nu numai – dar rrromâniii au memoria scurtă. Noroc că nu am făcut vreo mișcare greșită că ne trezeam cu ei, ca sîrbii, făcîndu-ne cadou niște ouă roșii, pardon, bombe, în ziua de Paște.

Altfel, vorba țăranului, ”sîntem înțepeniți în aceeași situație”.Pe hîrtie, ”partener strategic”, însă, ”la concret”, SUA sînt al 12-lea partener economic al Românicăi dar și aici e o problemă căci unii investitori americani s-au dovedit a fi…ruși, cu conturi în Cayman.Desigur, avem Coca Cola, Pepsi Cola, Mc Donalds, KFC, ceva Ford ( cu obligațiile neîndeplinite și cu mari ”ajutoare de stat”, statul nostru, să înțelegem), filme la greu, Starbucks etc. Acum, să fim drepți, ne-au pus un ”scut” la DeVeselu, ca să-i întărîte pe ruși, apoi militari americani mișună prin bordelurile și crîșmele din Constanța, din cînd în cînd se mai pune și de cîte o aplicație de..protocol, să fie, ar mai fi și cei care caută mușterii pentru diverse biserici și, să nu-i uităm, peștii mari, rechinii care stau cu ochii pe resursele ”care mai este”.Plus, agenții de influență, aflați, practic, la vedere…

Și totuși, rrromânii îi așteaptă în continuare pe americani! Chiar dacă Trump, la fel ca Putin la primul discurs ca președinte ales, a spus clar că vrea să redea măreția și prosperitatea SUA.Să rezolve problemele interne.După?Iată, Putin a luat Crimeea, e cu trupele pe granițe și pe unde sînt conflicte importante, cu flota (și) pe Marea Neagră, așa că…ne putem aștepta la orice.Nu că ne-ar ocupa americanii.Au alte ținte!Mai ”lăptoase”! Doar să nu ne trezim că, cu complicitatea nemților, ”partenerilor” din UE ne aruncă iar în brațele rușilor. Lucru posibil, în aceeași măsură, și dacă ar fi cîștigat belicoasa Hillary. Așa că îi așteptăm în continuare.Pentru cît timp? FOREVER? 

din volumul R de la RRROMÂNI

 

O ȚARĂ CA AFARĂ?

Noiembrie 7, 2016

Imagini pentru foto căpșunari

Vrem o țară ca afară…”, așa sună versurile și cam asta ar fi tema unei melodii a unei formații mai aplecate spre ”realitate”, una dintre multele prin care ”frumoșii tineri” se manifestă, cu mai mult sau mai puțin talent sau…aplomb.O țară ca afară! Modelul după care au fost îndemnați să tînjască.Un tip de civilizație din care nu am importat ”dăcît”, ca să fiu ”în trend”, tot ceea ce ne face rău, moral vorbind, reziduurile consumismului, cuvintele și expresiile cu care ne stricăm limba, moda trecătoare – desigur, la nivel de ”știfturi”, originalele revin celor care ”au cu ce”, cei pentru care aici sau afară e același lucru – ”alinierea” la toate ”politicile” băgate pe gît, atracția față de lucruri ușoare, dușmănia pe școală, lipsa de opinie în problemele importante cu care se confruntă societatea, inacțiunea, exceptînd situațiile de manipulare a turmei, acceptarea, chiar cu admirație, a corupților și corupătorilor, a hoților, imbecilizarea prin masiva intrare a produselor subculturii…și ”inventarul” ar putea continua…

Vremelnicii și jalnicii – pentru istorie, căci prezentul opulent au știut să și-l asigure – conducători i-au îndemnat pe români, îndeosebi pe ”frumoșii tineri” să părăsească țara, să-și caute ”norocul” pe unde or putea și pe unde i-o duce capul.Evident, dacă vor fi acceptați.Mai întîi, la cules de căpșuni, generic vorbind, căci ”căpșunarii” au devenit emblematici pentru toți românii forțați de viață, indiferent de pregătire, abilități, talent, să facă munci adesea umilitoare, apoi la studii,după care unde să vină să să construiască ”o țară ca afară cînd nu există niciun proiect, apoi să muncească în sistemele de sănătate și social – la un moment dat Rrromânica avea un deficit de 12.000 de medici, 28.000 de asistente și infirmiere, 15.000 de asistenți sociali – și, ca un corolar, mai bine zis ca bomboana pe colivă, un premier – și cetățean străin?!? – impus, unii spun prin crimă, oferă ”sfaturi prețioase” despre cum să-ți găsești de lucru în străinătate și, culmea cinismului, îndeamnă la…”exod”, cică pentru a ”coloniza” Europa! Adică, noi, o țară cu natalitatea ajunsă la cote de avarie, cu un ”spor” de populație negativ, să plecăm dracului unde om vedea cu ochii și să lăsăm ”plaiurile mioritice ” pe mîinile cui ”trebuie”…Care, probabil, își vor face, cu românii servitori, cetățeni de rangul al…depinde cîți vor intra la ”combinație”, nu o țară ca afară ci o vacă de muls.

Țară ca afară? Să fim serioși!Pînă la urmă, această dorință, enunțată dar nesusținută de nicio încercare de punere în operă, este o ”problemă istorică”.Pentru care nu sînt vinovați străinii, ci rrromânii care au ținut țara în ”încremenire” vînzînd iluzii ”băștinașilor” și tot ce s-a putut celor de la care au avut protecție sau mai bine zis cărora le-au fost vasali, asta cu complicitatea imensei majorități a celor care, chiar trăind mizerabil, ignoranți, inculți politic și…dar și a celor care au conștientizat ce se întîmplă dar fie au pus botul, fie le-a fost frică. Iată, așa, ca un exemplu, ce scria Grigore Gafencu – atenție, în jurnalul său personal, deci, ca ”particular”, în însemnări PERSONALE, nu în vreun ziar, unde opinia ar fi ajuns PUBLICĂ – despre ”conștiința națională”, este drept, cu amărăciune:”Simțeam, în fața acestei lașități generale sentimentul de rușine care m-a cotropit cînd, după asfaltul șoselelor europene, ajunsesesm în gropile și șanțurile șoselelor noastre naționale….Cîte gropi, cîte șanțuri prăfuite și înglodate mai are și biata noastră conștiință națională.Cîte moravuri din alte vremi, ce educație neisprăvită, ce lipsă desăvîrșită de simț al dreptății și al demnității individuale…” E vreo diferență față de starea actuală?

Așa că, ”țolu pă Chioru”, cum se zice, și hai să ”colonizăm” Europa!Chiar dacă în România vor fi oferite vreo 500.000 de locuri de muncă. Și dacă nu ne-or lăsa – ”conspirația” împotriva neamului nostru voios e  un mare alibi! – măcar să le mai stricăm din reguli, că la asta ne pricepem.

Ce vor românii? Nu îi întreabă nimeni.La un miting cu participanți plătiți cu o sută la venire, cu alta la plecare, o pupăză pentru care ”e greu limba română” striga, cu accent străin, preluînd un slogan imbecil al invitatului tehnocrat, ”Romania inainte!”Inainte”, ca emigranți, cum sună îndemnul celor ”aliniați” stăpînilor lor din afară sau ”inainte”, cînd, zic ”nostalgicii”, a fost mai bine?Oricum, tot aia e…Tot I(i)NAINTE!

DE LA BÎRFĂ LA DELAȚIUNE

Noiembrie 2, 2016

Imagini pentru bîrfă foto

 

S-a acreditat ideea că, la noi, bîrfa ar fi un sport național. Că într-o competiție cu alte nații ne-am clasa chiar pe primul loc.Motiv de mîndrie patriotică! Și totuși, mai toată lumea bîrfește. Îmi amintesc, prin anii 90, după ”lambada”, un prieten, universitar, doctor în științe pe bune și conducător pentru doctoranzi străini, inclusiv din țări occidentale, a fost invitat în Germania, să țină cursuri la o instituție de învățămînt superior. Întors în țară mi-a povestit una-alta, de la primele contacte, cînd unii îl priveau ca pe o maimuță – nu ca pe alea trimise la Bruxelles, care vorbesc cu mîinile, el comunicînd și scriind în trei limbi străine, plus conversație în alte cîteva – pînă la o integrare absolut surprinzătoare pentru un…estic. Una dintre dovezile acceptării a fost faptul că i s-a permis să participe chiar la ”ședințe” de…bîrfă.”Nu ai să crezi, nemții cei corecți bîrfesc la fel ca noi, poate chiar mai mult.Și nu mă refer doar la bîrfele de catedră…pun ținta pe orice subiect și pe orice persoană.De la probleme de serviciu pînă la altele personale nelipsind evocarea unor situații comice sau dramatice…” L-am întrebat dacă a detectat totuși vreo diferență. ”Una mare, prietene! Ei bîrfesc cu detașare, cu umor, uneori chiar ”compătimind” sincer cu cel bîrfit.Este ca un joc de societate. La noi se bîrfește cu ură, uneori cu o încrîncenare inexplicabilă, care te face să te înfiori…”

Atunci mi-a venit în minte o întîmplare din vremea în care mai scriam reportaje, cînd aveam timp să stau de vorbă, pe îndelete cu oameni din toate mediile, să încerc să demontez ”mecanismele” unor moduri de a gîndi și acționa. Era prin anii 80, undeva, într-o comună așezată, cu oameni nu neapărat ”procopsiți” dar care, pe lîngă ce cîștigau sau mai furau – nesemnificativ! – de la ”ceapeu”, creșteau animale, cultivau bucata de pămînt la care legea le dădea dreptul, se descurcau…Umblînd prin sat, ca să zic așa, atenția mi-a fost atrasă de un bărbat, nu foarte în vîrstă, care stătea pe tradiționala bancă de la poartă.Pe care, la nemți, de exemplu, nu o prea găsești.

M-a poftit să mă așez, am sporovăit de una, de alta, era un țăran informat, am asistat la venirea băgarea celor două vaci, venite cu ciurda, lăptoase, cu ugere mari, în curte. ”Se duc singure în grajd, le mulge nevasta…” Pe seară fiind, prin fața noastră au început să se perinde conțăranii. Unii spre crîșmă, alții spre căminul cultural, la film, alții să bată o carte, unii la nași, alții la fini, pe la prieteni, cu sau fără treabă.Cum e bunul obicei pe la țară, habar n-am dacă s-o mai fi păstrat, fiecare dădea ”Sara bună!” La care, omul meu răspundea cu toată gura:”Să trăiești, nea….” Mai mult, adăuga ceva, o întrebare, o urare, o…după cum ”devenea cazul” că se cunoșteau cu toții. După ce omul trecea mai departe, ”șoc și groază”:”Îl vezi, futu-l!Și-a făcut casă din furat!O are și pă fi-sa la facultate, la București.De unde? Că erau niște pîrliți!”, ” Salut, nea.., salut…Să-l bag în…ăsta strînge laptele, bagă apă, precis, știu eu.S-a ajuns…”, ”…Aia trăiește cu secretaru de la primărie.Are aprobare de butelie cînd îi pofește inima.I-a tras și apă curentă!Un escroc!”, ”… Iacătă și dom șef de post…”Să trăiiiți!”…îi acoperă pe toți bandiții, acu se duce la cărți.Precis îl lasă să cîștige.E șmecher, cară la șefii lui…”, ”Ăsta-i finu unuia mare.Veterinar! Vrei să tai un vițăl? Aprobare.Dai, tai, nu dai te-i șters pă bot…” Ce m-a șocat a fost faptul că omul vorbea cu ură!Îi tremura buza, în rest își păstra ”fața”, le zîmbea chiar ”ălora” de-i bîrfea după ce treceau.”Știu eu unde să mă duc, că am mai rezolvat!Mata oricum n-o să scrii!” Probabil, unde s-a dus, m-o fi pîrît și pe mine.

Și uita așa, aruncînd un arc peste timp, realizez că obiceiurile au rămas.Se bîrfește cu ură! O ură viscerală, inexplicabilă, într-un fel, la un popor resemnat, incapabil să ridice glasul, să se revolte, să schimbe ceva, că de vreo ”revuluție” nu poate fi vorba. Pasul următor este însă unul absolut mizerabil și care, într-adevăr, a devenit ”sport național”:delațiunea.Că o fi adevărat, că nu o fi, ura se potolește, vremelnic, cînd ”subiectul” a fost ”vopsit” și dat pe mîna cui trebuie.Oral, în scris, semnat sau anonim.Evident, la ”organul” care trebuie, la persoana care ”poate să…”, la…

Pînă la urmă, la un popor normal bîrfa este un mod de socializare, de exersare a spiritului critic, de relaxare chiar, căci rîsul face bine.Așa ca la autorii care își iubesc personajele, indiferent de care parte le situează, de defectele pe care le au.La noi însă bîrfa este o armă!Un ciomag…